În vremea când se formau ca mărgăritarele în sufletul lui neasemuitele poezii, a cunoscut pe Creangă. Deodată s-au legat buni prieteni. Amândoi au petrecut multe nopţi în colţurile retrase ale vechii cetăţi ale Moldovei.
Aici, pe băncile de brad, în amurguri dulci stăteau amândoi la sfat.

Mihail Sadoveanu în Doi mari prieteni: Eminescu şi Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când îşi întorceau spre oaspeţi ochii în care se desfătau lacrimi de prietinie.
Se strecurară în peşteră, caşicum ar fi vrut să dea de veste. Dar Bătrânul, fără îndoială, ştia că au sosit monahii săi. Amândoi tinerii se opriră cu sfială văzându-l cufundat în gânduri şi aşteptând în jilţul lui să bată un ornic din văzduh, al cărui sunet numai urechea lui putea să-l simtă. Pe altarul luciu de piatră stăteau semnele tainice ale vieţii şi ale morţii. Cele trei făclii de ceară ardeau lin.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În secolul al XVIII-lea, iluministul cărturar Dimitrie Cantemir a făurit o bijuterie literară: "Descrierea Moldovei". După aceea Eminescu, Creangă, Sadoveanu s-au preocupat de... scrierea Moldovei.

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu a citit lui Creangă din poeziile sale. Creangă îl asculta în tăcere. Dar în prietenia aceasta mai fericit a fost Eminescu. El a auzit pentru întâia oară Amintirile şi poveştilor lui Creangă. A fost încântat de limba mlădioasă, simplă a marelui scriitor al Humuleştiului.
Prietenia lor le-a adus multe ceasuri de uitare şi mângâiere.

Mihail Sadoveanu în Doi mari prieteni: Eminescu şi Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea Irinei noastre trăia numai în copilul cel palid. Duioşia ei, înţelepciunea ei şi ceea ce era în sufletul ei vis, parcă trecuseră în măruntul meu tovarăş de drum, în serile acelea singuratice de suferinţă, când amândoi sfătuiau cu ochii în lacrimi (...)

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ziua când m-am întors aici, în târguşorul nostru cel vechi, n-am stat o clipă. Am cutreierat în lung şi în lat locuri le cunoscute, în care au rămas vii pentru sufletul meu întâmplări le copilăriei - întâmplările luminoase ale
copilăriei aşa de îndepărtate.

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ODIHNĂ...

Lasă-mă să-mi odihnesc privirea
În ochii tăi atât de minunaţi
Şi care ne-au adus iubirea
De care amândoi am fost frustraţi.

Mâinile cu tremurul încet
Se caută-ntre ele
Atingându-se discret
Ale tale cu ale mele

Da, îmi amintesc sărutul
Cu ale tale buze dulci
Acesta a fost începutul
Ţi-aminteşti? Atunci…

Îmbrăţişarea caldă, fermecată
Cu neastâmpăr tineresc
Cu fior avid de fată
Vreau ca mereu să „TE IUBESC”.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăteau amândoi nemişcaţi, încordându-şi auzul. Două ramuri trosniră în adierea uşoară. Un con de brad căzu. Copacii zvoneau şi ei uşor. Apoi un fluierat ascuţit răsună din capătul îndepărtat al luminişului.

Pamela Branch în Paltonul de scânduri (1951)
Adăugat de Andreea Banciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pianistul

În seara aceea, mai ţii minte?

am decis să ieşim împreună.

Arterele poluate ale oraşului

ne mai primeau şi pe noi

pe lângă motoarele ambalate,

printre cârciumi de vară târzie.

Deodată am tresărit amândoi,

părea că auzim sunete ireale,

venite parcă de nicăieri şi

de peste tot...

Nu, nu erau ale unei maşini tunate,

de aceea am crezut că visam.

Sfioşi, am tăcut amândoi.

Am mai făcut câţiva paşi, apoi...

uluirea s-a prefăcut fericit,

într-o clipă de bucurie.

Un pianist anonim transformase

o banală terasă din oraş,

într-o poveste muzicală...

şi pe noi indiferenţi

la motoare disperate

şi tevi de eşapament.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţi cei ce ştiu poezii. Cine ştie pe dinafară multe poezii e un om făcut în detenţie. Ale lui sunt orele care trec pe nesimţite şi în demnitate.

citat din Nicolae Steinhardt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea pe care mă năcăjeam, urmărind cu degetul şi cu priviri mirate buchii mari, întortochiate şi cârligate ca nişte gângănii, era abecedarul lui Creangă. Era o carte fără imagini, încâlcită şi misterioasă. Învăţasem pe de rost aproape toate cuvintele normale, şi-n faţa mea era tot pâclă de nepătruns. Când deodată, într-o zi, ca-ntr-o scăpărare de lumină, i-am găsit cheia...

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul petrecut împreună cu partenerul tău nu ai voie să te uiţi la TV sau să faci altceva. Trebuie efectiv să fii acolo pentru partener. Dacă sunteţi amândoi în aceeaşi cameră şi nu vorbiţi sau fiecare face altceva şi se gândeşte la ale lui, asta nu înseamnă că petreceţi timp împreună. Doar împărţiţi acelaşi spaţiu, dar cam atât.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta a fost unul din marile titluri de nobleţe ale omului, de aceea, în amintirea posterităţii rămân numai popoarele care şi-au înnobilat sufletul contribuind la ascensiunea umanităţii.

citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan cel Mare: Însă de rănile ei, Ţara Moldovei poate pieri.

replică celebră din povestirea Viaţa lui Ştefan cel Mare de Mihail Sadoveanu (23 mai 1934)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am îndrăznit multă vreme să spun nimănui nimic nici despre epoca de întuneric, nici despre cheia de aur pe care o găsisem într-o zi cu soare. Cum am ajuns acasă, m-am gheboşat asupra cărţuliei mele ş-am izbutit să scot din ceaţă Ursul păcălit de vulpe şi Acul şi barosul, povestirile pentru copii ale lui Creangă, de la sfârşitul vechiului şi uitatului său abecedar.

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile şi nopţi,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii beţele de chibrit.

Apoi a venit altul şi a dat cu piciorul
(vrând poate să ţi se vâre în suflet întâi cu picioarele)
şi microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă şi o stângă a sa)
şi a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârşit, se puteau legăna elefanţii.

Apoi altul şi altul şi tot aşa...
până când sufletul a căpătat muşchi tari ca piatra.
Au venit inginerii şi au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
şi aşa s-au născut ai noştri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos şi un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăţ să te ating
fără să te întrerup
când îţi priveşti fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ţi-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
şi amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privatizare

S-au privatizat deodată
Şi acuma dau din coate:
El privat şi ea privată...
Amândoi... de libertate.

epigramă de Constantin Tone din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câţi ca voi!

Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
- Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!...

Şi deodată, cu glas mare,
Începură amândoi
Să cotcodăcească-n soare:
- Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...

Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
- Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!...

fabulă celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar după ce se cufunda soarele înspre tărâmul celălalt si toate ale depărtării se ştergeau si lunecau in tainicele neguri, focurile luminau zidurile de piatră, gurile negre ale uşilor şi ferestrelor zăbrelite. Contenea câte un răstimp viersul lăutarilor, si porneau poveştile.

Mihail Sadoveanu în Hanul Ancuţei, Iapa lui Voda
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi câte doi

trec oameni pe stradă
mândri, sfidători
doi câte doi
uneori şi amândoi
păşesc încet
foarte discret
spre vremea de apoi
sunt oameni mari, de soi
buni să îi pui la gunoi
pe amândoi
mereu mă întreb
desigur fără rost
ce rost am eu aici
în bâlciul asta
mare-mare...
ce pot să fac..
privesc la ei, mă închin, mă întreb
Doamne, ce ai cu noi
ne dai, ne dai doar ticăloşi de soi
mereu doi câte doi
îmi aduc aminte
de o vorbă din bătrâni
despre cei doi..
proştii merg mereu
la braţ
doi câte doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada sufletului între aripi

Pe-o creangă de-alun,
sufletul îmi pun;
pe-o creangă de os,
sufletul îmi cos;
pe-o creangă de brad,
sufletul îmi ard;
pe-o creangă de pin,
caut în destin.
Pe-o creangă de apă,
sufletul îmi scapă
şi-alerg după el
tras printr-un inel
până ilumină
fructul din grădină,
curcubeu-n umăr,
soarele-ntr-un număr,
timpul ce se coace
printre dobitoace,
clipa-n altă clipă,
aripă-n aripă,
corul într-un nor,
zborul într-alt zbor,
soboru-n sobor,
vina-n altă vină:
lumină, lumină...!

poezie de Ion Pachia-Tatomirescu din volumul de versuri Zoria (7 iunie 1977)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!