Cu mama lui, Irina lui Avram, copilărisem în şcoală şi-mi aduceam aminte mai ales de ochii înecaţi de un văl fumuriu: ochii ei îi avea şi copilul. Fusese o fată vioaie şi aprigă, foarte frumoasă şi cuminte. De toate darurile ei avusese parte Dumitru Onişor, gospodar bun, dar om hursuz şi cam cărpănos.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma Irina noastră cea de odinioară murise; povestirea copilului îmi adusese aminte de toate cele de demult frumoase şi pentru totdeauna pierdute. Murise, lăsând sufletul ei cald şi mintea ei bogată copilului - care sta acum sub mesteceni la malul apei, vorbind cu oiţele lui. Mormântul ei, ca al tuturor în tristele noastre ţintirimuri, n-avea nici un semn şi nici o floare şi Onişor îşi ara ogorul nepăsător, îngrijit numai de holda de mâne.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o custură cerca să-şi facă o trişcă dintr-o rămurică de răchită. Şi când ridică zâmbind ochii spre mine - mă izbi deodată o amintire ce brusc izvora ca din negură, ş-o asemănare izbitoare cu ochii şi zâmbetul celei care odată, cu ani în urmă, înflorise ca o floare şi-mi fermecase c-un zâmbet şi c-o privire un trecător ceas al vieţii.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pentru tânărul Mihai era un sfârşit de săptămână liniştit; examenul de licenţă se încheiase; aştepta însă cu nerăbdare momentul în care va afla rezultatul final. Avea însă toate şansele să obţină punctajul maxim posibil, doar rezolvase tot, mai ales că avusese ajutoare de nădejde; noii săi colegi, tare amabili, care, cel puţin îi verificaseră cunoştinţele la materiile de concurs. El fusese foarte bine pregătit...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frumoasa navă albastră, Lucian nu dormea deloc, era treaz de câteva ore bune. Nu reuşise să adoarmă în noaptea aceea; mai mult se zvârcolise, deşi ajunsese târziu în navă şi chiar fusese obosit. Ar fi vrut să se odihnească, dar îi fusese imposibil. Se tot gândea, evident, la Lia; faptul că o întâlnise nu avusese darul de a-l linişti, ci avusese un efect contrar asupra lui. De câte ori închisese ochii, încercând să adoarmă, în rezerva lui cea strâmtă, îi apăruse chipul ei plăcut în minte, iar somnul îi dispărea brusc, înlocuit de o stare supărătoare de agitaţie, mai ales că se tot gândea la cuvintele Sonyei, potrivit cărora Lia ar avea un jurnal al ei, personal, în care ea scrisese mult despre el, jurnal pe care nu-l găsise, pentru că, de fapt, nici măcar nu-l căutase, iar deoarece nu-l văzuse, încerca să şi-l în-chipuie... Parcă-l vedea cu ochii minţii, un jurnal simplu, frumos, în-grijit, cu scrisul ordonat al Liei aşternut pe foile sale, iar pe fiecare pagină notat numele lui, măcar o dată. Oare să fi fost adevărat? Toate astea nu-i dădeau deloc pace, nu-l lăsau să-şi găsească liniştea mult dorită, iar văzând că nu-i chip să adoarmă, se trezise de-a binelea, deşi era conştient că se afla în plină noapte.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea Irinei noastre trăia numai în copilul cel palid. Duioşia ei, înţelepciunea ei şi ceea ce era în sufletul ei vis, parcă trecuseră în măruntul meu tovarăş de drum, în serile acelea singuratice de suferinţă, când amândoi sfătuiau cu ochii în lacrimi (...)

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama-fiinţa cea mai scumpă

Mama a plâns, a suferit şi a îndurat
pentru ca noi să ne bucurăm de viaţă.
Simţirile noastre, demnitatea, speranţa şi lumina
sunt legate strâns de femeia numită mamă.
Toate acestea îşi au locul
în sufletul şi inima ei plină de iubire.
Chiar dacă părul i-a albit,
chiar dacă pe faţă i-a apărut un rid,
sau dacă câteodată obrajii
îi sunt brăzdaţi de o lacrimă,
mama rămâne veşnic tânără
şi frumoasă în ochii noştri.
Mama este îngerul nostru păzitor.
Ne iubeşte aşa cum suntem.
Mama este cea care ne dăruieşte iubire,
linişte, soare şi iertare,
ori de câte ori greşim.
Este tânără mereu şi frumoasă.
Este raza noastră de soare.
Ochii ei împrăştie căldura şi lumina
de care orice copil are nevoie.
Mama e icoana sfântă
către care-întidem mâna.
E fiinţa cea mai scumpă.
Mama-i mama-întotdeauna.

poezie de Dumitru Delcă (28 septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi aduc aminte că totdeauna trebuia să mormăiesc singur, să spun câte o ghiduşie ca să izbucnească în râs cineva...
Numai aşa puteam să dau de o urmă în pustiul acela!

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când visezi cu ochii deschişi, adu-ţi aminte că învăţătura cărţii îţi deschide nu numai ochii, dar şi mintea,

Dumitru Delcă (septembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când zâmbea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă mare la mijloc.

Mihail Sadoveanu în Domnul Trandafir
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi pe o stradă

Într-o zi pe o stradă
Am văzut o fată ce cerşea.
Era frumoasă fata ceea,
Dar ochii trişti ea avea.

Mi s-a făcut milă de acea
Biată fiinţă cu ochii de catifea.
Mulţi treceau pe lângă dânsa,
Dar puţin să uitau la ea.

M-am apropiat de dânsa
Timid cum sunt de felul meu
Şi ea mi-a cerut, încet,
Să-i dau măcar un leu.

Atunci am văzut o rază de lumină
În ochii ei miloşi şi am înţeles
Cât sunt de tandri şi frumoşi.

poezie de Vladimir Potlog (12 aprilie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul cel din mine

Din ce mai pot să îmi aduc aminte,
S-adun, să scad ori să-nmulţesc puţin
Pe ici, pe acolo, cât să nu mă-nchin,
E că-n copilărie-am fost cuminte.

Cuminte-n felu-acela de pe timpuri,
Mult diferit de ce-i "cuminte"-acum,
Când s-a ajuns – nu ştiu de ce şi cum –
Să treci prin ani ca peste anotimpuri.

Eram cuminte, da, odinioară,
Chiar dacă juliturile-n genunchi
Ori vânătăile pe mâini şi trunchi
Se repetau... a nu ştiu câta oară.

Mai şi-nvăţam, aveam la şcoală premii
Prin clasele primare, mi-amintesc,
Chiar mai târziu - aici mai născocesc,
Nu de-alta, doar că ăsta-i tonul vremii

Şi simt că viaţa-mi veche mi-e datoare,
Neînvăţându-mă cu-adevărat
Să fiu ce vreau şi nu ce mi-a fost dat,
Iar azi copilul cel din mine doare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar imi erau dragi ochii negri, si pentru ei calcam multe hotare.

Mihail Sadoveanu în Fanta dintre plopi, Volumul Hanul Ancutei (1928)
Adăugat de Irina B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poza veche

Sunt eu, fetiţa asta serioasă
Ce stă pe-un scăuieş, cuminte,
Strângând la piept, cu mâinile-amândouă
Păpuşa nouă,
De care încă-mi mai aduc aminte?
(Avea rochiţă albă, de mătasă.)

Mi-e milă de mânuţa ei,
De trupul mic, şi firav, şi puţin:
Mi-e milă ca de-un copilaş străin
Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei...

Pe vremea ceea nu mă cunoşteam, -
Oglinzile erau aşa de nalte!
O dată doar, în luciul unui geam
Am bănuit o clipă chipul meu,
Am prins în ochi surâsul celeilalte
Şi n-am ştiu că-s eu.

Dar într-o zi am coborât din cui
O cadră-n care nu era nimic –
Decât o fată cu priviri căprui.
Ca un pisoi prostuţ şi mic,
Am cercetat pieziş, cu frică,
Vedenia stângace.
Am râs: - Săraca, tare-i mititică!
A râs şi ea. – Ai şi mata cercei?
De ce nu vrei să vii oleacă-ncoace?...
Dar mâna care-o căuta pe-a ei
A pipăit zadarnic sticla, rama,
Şi-nspăimântată am fugit la mama...

Azi, din fetiţa aceea nu mai este
Decât o poză ştearsă şi-o poveste.
Cu ochii mari, cu cerceluşii din ureche,
Mi-a adormit – păpuşa veche
Pe scauieşul din grădină –
În suflet, printre cioburi de lumină.

Dar de Crăciun, când fulgi subţiri de fum
Coboară linişte pe suflet şi pe drum,
Când bate-n geamuri cea dintâi colindă, -
Din întunericul uitat în mine
Eu simt, încetişor, cum vine
Fetiţa din oglindă,
Cum îşi deschide ochii calzi şi vii
Şi-mi cere iarăşi râs şi jucării.

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul cel mai mititel al lui Dumitru Onişor ieşise cu şase oi la mugurul proaspăt al primăverii. Era un copilaş palid şi mărunţel şi târa pe pământul ravăn nişte ciubote grele ale unui frate mai mare. Ridică spre mine ochi trişti, învăluiţi ca-ntr-o umbră cenuşie şi-şi scoase cu anevoie din cap pălărioara veche pleoştită ca o ciupercă. Îmi dădu bună-ziua c-un glas moale în care parcă suna o suferinţă timpurie; apoi, acoperindu-se, ridică deasupra oilor toiegelul alb, îndemnându-le spre crâng.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa... e frumoasă în adevăr când nădăjduieşti şi n-o petreci zadarnic şi o înfrumuseţezi cu ceva... lasă la o parte răutăţile, ticăloşiile şi meschinăriile, treci peste duşmăniile prietenilor şi prieteniilor duşmanilor.

citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus, pe bolta cerului

Sus, pe bolta cerului, doi ochi albaştri strălucesc
Şi în inima-mi rănită, amintiri îmi răscolesc.
Sunt ochii mamei mele, ochii care m-au vegheat,
Zile-întregi şi nopţi dea-rândul, mama grijă mi-a purtat.
Şi acum,
Din înaltul cerului,
din grădina raiului,
şi seara şi dimineaţa,
mama îmi veghează viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Luna este albă, mică şi rotundă şi frumoasă
Ca un sân de fată mare şi cuminte şi sfioasă
Razele-i pătrund prin geamuri şi pe faţa unui prunc
Se opresc şoptindu-i visul. Doamne, unde să mi-arunc
Ochii, sufletul din mine şi cu tot ce am în el
Spre lumina ta din ceruri sau spre David-Mugurel?

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nerecunoştinţă

Nerecunoştinţa este copilul legitim al binefacerii.

definiţie celebră de Mihail Sadoveanu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!