Tătuca nu-i acasă; a ieşit la arat cu cei mari. - Şi de ce spui că ţi-o lăsase mămucă-ta ţie? - Apoi nu ştii? Eu n-am mamă. A murit în postul Crăciunului şi ne-a lăsat singuri. Acu n-are cine mă spăla, n-are cine mă îngriji... n-are cine-mi spune o vorbă bună...

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurcătură

Inspectorul cel nou arată
A fi un tip destul de dur,
Că n-are mamă, n-are tată
Şi-atunci de cine să-l injur?

epigramă de Vasile Til Blidaru din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-are cinste
Acela ades minte
Cine n-are onoare
Provoacă oroare

catren de David Boia (25 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-are speranţă, n-are nici deziluzii!

citat din romanul Să vii ca o părere... de Pavel Coruţ
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce străini şi singuri,
Sărmani fără de mamă,
Cu ochii adesea-n lacrimi
Şi suflet pribeag
Mai să le plângi de milă,
Adorm pe câte-un prag.
Şi nu mai cred în soartă...
Cine să aibă-o vină?

De ce, în noapte, unii
De doruri rătăcesc
Sau caută să doarmă-
-n canale, de ce droguri,
Cu umbre-ntunecate adesea îi pândesc
Şi îi împing adesea la nesfârşite patimi?

De ce n-are ce să-mbrace
Şi puţinul colţ de pâine
Se bat precum o fiară-ntre ei,
De ce? De ce? Şi cei ce văd,
N-are suflet? Şi cei ce văd n-au milă
Credinta-n mai bine a murit? De ce? De ce?

Se-ascund sălbătici încă.... Pecetea sărăciei
O poartă-n cruda luptă, mereu, ca pe--un stindard
Deşi doresc de-o viată, să nu mai doarmă-n noapte
Răpuşi de oboseală pe recele asfalt....

Cine să facă oare ceva ca să-i ajute,
Eu care n-am speranţe, tu care n-ai nimic?
De ce în lumea asta subt rele atât de multe
Furtuni în suflet moarte, durere şi pedeapsă
De ce-am mai crede, oare, că viaţa-i frumoasă?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clarobscur de Dacia

Pe câmpia geto-dacă
n-are cine să mai tacă

Pe câmpia românească
n-are cine să vorbească

Au au au ce vreme-amară
au plecat munţii din ţară

Că nu-i munte ci câmpie
ceea ce nu-mi place mie

Că nu-i deal ci e genune
ceea ce nu pot eu spune

Că eu tac tu taci el tace
tăcerea de cap îşi face

De aceea te-aş ruga
fă Doamne cu noi ceva

Ori ne urcă ori coboară
de pe crucea socială

Ca din nou pre el urmându-l
izbâvească-ne cuvântul

poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeful

Poate că n-are Dumnezeu
Directorul şi şeful meu,
C-am observat; şi nu odată
Că n-are mamă, n-are tată!

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea viselor deşarte

Oare lumea asta poate,
Fi măcar cu-un dram mai bună?
O fi treaz cel ce socoate,
Că nu-i viaţa doar minciună?

Că din câtă fericire,
Dată ni-i la fiecare,
Să cedăm, e cu mărire,
Un crâmpei la cel ce n-are?

Că averi, ce-am strâns pe lume,
Vamă le lăsăm, sărmană,
Când speranţa n-are nume,
Şi e moartea suverană?

Scris-am eu în astă carte,
Dar în mine cine scrise?
Cine dă trei oale sparte,
Pe un pumn de biete vise?

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-are rost

N-are rost să o mai scald,
Nici să mint nu-i manieră;
Eu prefer muza la cald,
Păstorel la... frapieră!

epigramă de George Topîrceanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu are parinti

Ratacit pe pamant, ca e mare sau mic
Cine n-are parinti nu mai are nimic.

C-a fost vreme de paci, c-a fost timp de razboi,
Ei asa au dorit, sa se mute in noi.

Si acum, daca ei, care-au fost, nu mai sunt,
Noi, in noi, ii purtam si le suntem mormant.

C-au murit ordonat, dupa cum li s-a dat,
A cadea violent, a se stinge treptat.

N-aveam timp pentru ei, pareau dusi in alt veac
Si acum ne miram ca sunt palizi si tac.

Nu pareau de prisos, se simteau de prisos
Si acum, inapoi, ii chemam dureros.

Intr-un tragic motiv, intr-un tragic efect,
Ce simteam indirect, azi ne doare direct.

Si-n sicriu ii purtam, cu capacul rasfrant
Si acasa plecam, si-i lasam in mormant.

Si nici nu ne gandim sa venim inapoi,
Poate nu au murit si mai striga la noi.

Si, probabil, curand, vom vedea, vom simti,
Ca-ntre noi si parinti au crescu vesnicii.

Ca-ntre noi si parinti urca drumul de lut,
Drum de neinteles, drum de nestrabatut.

Dar acum e tarziu si simtim si vedem
Ca parintii devin robii altui sistem.

Si ce suflet avem, sa-i bagam in pamant,
Dedicati, noi si ei, ritualului sfant.

Daca-n viata au fost, fie blanzi, fie fermi,
Ii fixam in pamant, ii trimitem la viermi.

Dumnezeu ne-a uitat, varsta-si iese din minti,
Mor parintii in noi, noi murim in parinti.

Vine iarna in ceas si da viscolul spic,
Cine n-are parinti nu mai are nimic.

Niste oameni mai plang, niste clopote bat,
Cine n-are parinti este mort si ingropat.

Este ultimul rau, este ultimul rapt,
Cine n-are parinti nu exista, de fapt.

Nu exista averi, nu exista noroc,
Cine n-are parinti ce sa aiba in loc?

N-are pret nici un pret, n-are nimb nici un nimb,
Cine n-are parinti, ce sa aiba in schimb?

Cine n-are parinti, are ultimul drept,
De-a porni-o prin timp, cu tot viscolu-n piept.

Timpurii suferinti si tardive cainti,
Un popor de orfani, cine n-are parinti.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (14 octombrie 2002)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul

Bine n-are cum să-i fie,
Că-i sărac, nu are stare,
N-are deal, n-are câmpie,
Doar... un munte de răbdare.

epigramă de Mihai Sălcuţan din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începe şcoala

Un şotron culcat pe stradă,
Copleşit de grea povară,
N-are cine să-l mai vadă,
N-are cine să-l mai sară...

Stă-mpărţit în pătrăţele,
Conturate-n alb de cretă,
Ascunzând nelinişti grele,
În tăcerea lui, discretă...

Oful n-are cui să-şi spună,
Şi-un regret acut îl doare,
Căci în ceru-i, nu răsună,
Ale pruncilor glăscioare...

Chicoteli şi veselie,
Îmbrânceli şi-alergătură,
Tihna străzii nu sfâşie,
Nu-i dau, jocului, măsură...

Iar în liniştea ciudată,
Sub contururile albe,
Pare strada înbufnată,
Nu sunt vremurile dalbe,

Căci un clopoţit subţire,
Astăzi iarăşi a sunat,
Şi la şcoală cu grăbire,
Pe copii i-a adunat...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darvinismul dâmboviţean

Când e vorba de furat,
N-are mamă, n-are tată!
Nu-i vorba de-un deputat,
Ci de-o specie clonată.

epigramă de Alexandru Truţă
Adăugat de Alexandru Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-are caracter, nu-i om, e un lucru.

citat clasic din Chamfort
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-are caracter, nu-i om, ci un lucru.

citat clasic din Chamfort
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezastru

Am făcut o derogare:
N-are bani, nici casă n-are.
Dar, când dragoste să fac,
Am văzut: n-are nici "ac"!

epigramă de Ştefan Boboc-Pungeşteanu din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultura fără ţinută morală se aseamănă cu o sclipitoare folie de staniol fără ciocolată: n-are conţinut, n-are gust, n-are valoare. E plată!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum

Drumul duce tot spre înainte,
Dacă îl priveşti ca altădată,
Rătăcind, copil, printre cuvinte,
Printre basme cu "A fost odată".

Te opreşte câteodată mama
Are vocea-ascuns înlăcrimată,
Tot sperând să îşi alunge teama
Că nu-i bate niciun fiu la poartă.

A albit de timp şi e străină
Şi oftează-ncet a rugăciune.
N-are acasă cine să mai vină
Şi în jurul mesei să se-adune.

La un colţ de viaţă este tata,
Regăsind zâmbind în amintire
Mingea, jocul, bicicleta, roata
Şi plecarea înspre asfinţire.

Se închide uşa-n înserare,
Drumul se transformă în nălucă,
Iar la casa unde dorul doare
N-are azi pe cine să mai ducă.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Cine fuge, nu stă-n loc
Şi nu-l poţi prinde deloc?
N-are formă, doar măsură,
N-are mâini, n-are nici gură.

Doar ceasul prins în perete
Nu prea pare să-l regerete.
De la noi ar vrea să plece,
Mult prea repede el trece!

Acum ştiţi! Doar Timpul este
Cel ce fuge fără veste,
De aceea-i preţios,
Să nu-l pierdeţi de prisos!

poezie de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger sau demon? (Traian Băsescu, preşedintele României între 2004-2014)

Ce-i Băsescu, vă-ntreb eu,
Înger de la Dumnezeu?
Este el un heruvim,
Ori e, poate, serafim,
Spuneţi, este vrun arhanghel
Dintre cei din Tetravanghel?

O fi, cumva, Mihail,
Sau arhanghelul Gavril?
Ori e, poate, Rafael,
Sau vestitul Uriel?
E un înger păzitor
Pentru-al nostru brav popor?

Aură vedem că n-are,
Cu lumină ca din soare.
N-are aripi înstelate,
Lungi şi albe, minunate,
Şi nu l-am văzut să zboare
În lumină orbitoare.

O fi, cumva, Belzebut,
Sau alt demon de temut?
Dar vedem că n-are gheare,
Nici copite la picioare,
Coadă nu-i, nu i-a crescut,
Şi nici coarne n-am văzut!...

Este, oare, el un sfânt,
Sau Mesia pe Pământ?
Oricât l-aţi diviniza,
Oricât l-aţi demoniza,
Este om, la fel ca voi,
E din carne, ca şi noi.

Hăhăieşte, varsă lacrimi,
Cu păcate-i, plin de patimi.
Că-i un cinic, un ingrat,
Uneori chiar deplasat,
Cine poate contesta?
Nici chiar el, nu este-aşa?
..................................
Orice-am spune – pamfletarii,
Şi-a învins toţi adversarii.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (11 noiembrie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tătuca întruna blastămă şi suduie când cade câte-o oaie; mă mai bate şi pe mine câteodata; dar parcă eu ce-s vinovat? Acu, azi, mi s-a întâmplat alta. Când ieşeam din sat, a trecut unul repede cu căruţa şi mi-a pălit o oaie. A dat-o jos. Acuma abia umblă şi abia suflă. Are să se ducă şi asta. Era a mămucăi şi mi-o lăsase mie... Glasul lui dintrodată scăzuse într-un tremur de lacrimi.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!