Pasărea de curte

jumulită cu artă în acel
orăşel amărât din vise
decadente care mirosea a flori
moarte şi a ploaie şi veri
trecute cu chiu cu vai
şi cântece ademenitoare
care-ţi aminteau de vremuri
îndepărtate unde pasărea
de curte mergea făloasă
prin oraşul acela monstruos
unde vânătorii erau trădători vicleni
un secret păstrat pentru scurtă vreme
apoi scris pe zăpada semitopită
la foc mic aprins în vreo două sute
de case şi nici măcar o stradă iluminată
unde apusul soarelui bătea
în pene de ziceai că e blindaj
de oţel inoxidabil
schiţă timidă a unui ucenic
beat de dimineaţă până seara
era o revelaţie - arta
un miracol în care viaţa pulsa
sângele creaţiei - o poezie
scrisă cu o mulţime de creioane

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergea pe malul

mării unde valurile se spărgeau
cu vechea lor încăpăţânare
era urmat de câteva gânduri
care aproape-i săreau în spinare
se uita că putea fi un loc prielnic
pentru a trage mâţa de coadă
în vântul cald de contrabandă

părăsise oraşul pentru că îi era dor
de gălăgie şi de aventuri periculoase
nimeni n-ar vrea să petreacă în oraşul
unde nimeni nu se mai îmbătase
de-un veac este anormal şi pentru el
să vadă un câine cum rânjea la soare
în timp ce era ars de ultraviolete

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cel mare, în care sunt atâţia oameni şi atâtea case şi n-au toţi loc unde să-şi facă o grădină şi de aceea cei mai mulţi trebuie să se mulţumească cu flori în glastre, erau şi doi copii sărmani, care aveau o grădină puţin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate şi soră, dar se iubeau între ei ca şi cum ar fi fost. Părinţii lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate şi care erau aşa de apropiate una de alta încât streşinile mai că se atingeau şi cum ferestrele erau faţă în faţă puteai să treci de la o locuinţă la cealaltă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaime

iubite,
fug ca o laşă de viaţă,
de iubire, de cântece
am spaimă de cutremure,
de moarte, de tine,
de braţele tale îndrăgostite de mine,
de cuvinte, de sângele meu
plin de poezie şi de candori.
mă despodobesc de dantelele
care-ţi fură ochiul-zeu,
de cuvintele care scapără în atingere
cu trupul meu devenit pâine şi apă
şi apoi cuminecătură,
în timp ce tu urmăreşti lupul alb
prin pădurea de ispite
moartea, noapte de noapte,
mă fură şi mă duce la iazul
unde vin stelele să mă culce până-n zori
la răscruce de destin,
unde se logodesc vieţile noastre
alergate de veşnicie, de prigori,
de negrul pământ
de fericirile şi de nefericirile
din inimă şi din cuvânt.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin sângele ca un rug aprins

Prin sângele ca un rug aprins în trup,
se sting nepământene întrebări de gând:
Cu cine voi merge să curăţ albia
unde în valuri dansează viaţa şi moartea?
Cui îi voi lăsa drumul pe care-l fac
şi întunericul pe care nu l-am putut desprinde?
Rămân o mulţime de cântece la păsări,
aceste aripi le întorc vântului
peste ceasurile de piatră obosite de tăcere.
Mă aşteaptă femeia îmblânzită de dragoste,
cu sânii ei însinguraţi de nemângâiere,
frigul din trupul neîncălzit de palmele mele ude
şi frica de patimile divine izvorâte din sânge.
O dorinţă îmi învinge voinţa şi plec
spre femeia aceasta care poartă-n sine lăcaşul
unui nimb de viaţă, de speranţă-n continuitate.
Freamătul paşilor ademeniţi de temeri
îl aud prin vise
şi, cine ştie, poate voi găsi calea adevărată
pe care vom merge către apus.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inexistentul de mine

Sunt şeful unui birou
în care se mai află
o masă un scaun
şi câteva creioane

verificasem prezenţa de dimineaţă
era şi masa şi scaunul
erau şi creioanele
ascuţite parcă de voievodul Vlad
numai eu nu eram
plecasem undeva
fără să-mi spun unde
şi probabil iar nu mă voi întoarce
până la prânz

nici când m-a căutat directorul
n-am ştiut să-i spun unde sunt
aşa că a trebuit să-mi pun
o absenţă nemotivată

intenţionez chiar
să-mi reţin
zece la sută din retribuţie
banii pe care-i voi bea vineri la târg
pentru învăţătură de minte.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aicea sărăceneanul se simte acasă, pentru aceea mână numai în paşi. De altminterea, nici nu i se urăşte. Aproape la tot pasul întâlneşte câte un cunoscut, cu care mai schimbă vorba "de unde şi până unde?". Ăsta duce un car de var, celălalt un car de poame; mai apoi vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate, doage, ori alt lemn lucrat. Iară pe marginea drumului, din când în când, dă de pietrarii care ciocănesc din zori de zi până la apusul soarelui. Astă cale nu e pustie! Unde coteşte valea şi drumul, acolo sunt vărăriile. Aici apoi e târg întreg. Unii încarcă var, alţii descarcă piatră şi lemne: pietrarii fac tocot; vărarii aruncă lemne în foc; stăpânii fac larmă unul pentru cinci.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin salcâmi

prin lilieci croşetez o idilă
tu crezi că eu cred
că a fost o iubire adevărată
importată din arizona
călătorea într-un ford vechi
ţinea volanul cu stânga binişor
ţinea coltul cu dreapta
vântul bătea în pletele ei
răvăşindu-i minţile
o scurtă nebunie
noi nu vom şti niciodată
cântecul trist adus de oriunde
din alte ţări de marinarii beţi
un cântec cu un cal alb
care fuma marijuana şi mesteca gumă
era melodia pescarului vânat
de rechinii răzvrătiţi
prin salcâmi se scurgea
floarea ce mirosea mocnit
ca o durere la masa
unde scriu despre dorinţe

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei zile

de caniculă se abate pe capul
omului toropit de lapte şi miere
oferite de conducere cu nesaţ
care visează fântâni unde curge
bere rece cu spuma albă
ca zăpada din povestea ce revine
în minte prin aburii slabi

trei zile de înghiţit în sec şi crezi
că autostrada se îngustează
arzând de dimineaţă până seara
în adierea bicisnică a vântului
plimbă scaieţii amestecaţi cu paie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţii palatului erau făcuţi din zăpadă viscolită, ferestrele şi uşile din vânturi vijelioase; erau peste o sută de încăperi, toate aşa cum le alcătuia zăpada; cea mai mare era aşa de întinsă că puteai să mergi câteva ceasuri prin ea de la un capăt la altul. Toate erau luminate de Aurora Boreală şi erau goale, gheţoase, reci şi sclipitoare. Aici nu era niciodată vreo petrecere, nici măcar un bal de urşi la care vijelia să cânte şi urşii albi să meargă în două picioare şi să joace, nici măcar o sindrofie de domnişoare vulpi argintii; în palatul Crăiesei Zăpezii era pustiu şi frig.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul în care tu locuieşti

Am fost în oraşul în care tu locuieşti,
Speram să te zăresc păşind pe stradă,
Să fii pe un balcon unde stai şi priveşti,
Sau să te văd la o fereastră într-o veche mansardă.

Erau mulţi castani înfloriţi, străjeri la drum,
Totul mirosea a zenit şi speranţă,
Dar nu te-am vazut, nici nu aveam cum,
Probabil erai plecată, undeva în vacanţă.

Şi liliacul era înflorit, cel alb şi cel violaceu,
Cerul albastru, părea înlţat de un curcubeu,
Ce îi sprijininea bolta, ca un bătrân lacheu,
Dar între toate, nicăieri nu vedeam chipul tău.

Cred că am să mai trec prin al tău oraş,
Măcar să-i respir primăvăratecul aer,
Pe ale castanilor frunze să-ţi scriu un răvaş,
Şi să mai deapăn al amintirilor caier.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Upgrade

Cum te poartă viaţa,

păpuşico,

nici nu ştii,

iată-mă acum aici,

pe teritoriu străin,

unde am fugit să mă reprogramez,

unde m-am aruncat

din caruselul hipnotizant, călduţ până la adicţie

unde m-au pus

ai mei, dragii, ca să mă protejeze,

de unde am privit totul

prin sticlă, docilă,

sub vraja unui cămin funcţional,

siguranţa

braţelor de cărbune ale tatei,

teritoriul acesta

care a devenit aşa vital,

unde m-am retras

să scap

de psihoza vegetală de mai târziu,

de chisturile de ură,

monotonia provincială,

eşecul tânărului absolvent,

viciile aferente,

cum te poartă viaţa,

păpuşico,

nici nu ştii,

iată-mă, am supravieţuit,

am răni fluorescente ca nişte medalii upgradate,

o schiţă de viitor simplă şi

un creier încântător

luminând

ca un copăcel dintr-un experiment olandez

cu adn-uri încrucişate.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urca în turnul

bisericii catolice din oraşul
mai mult de munte să întoarcă
două din cele trei ceasuri
care aveau tupeul să funcţioneze
aproape bine pentru cetăţeni
zi şi noapte urca scările de lemn
cu miros de catran şi ameţea
întotdeauna era sigur că o să cadă
chiar îi părea bine să gândească
cum gândeşte acum în camera
unde ticăiau mecanismele vechi

în dreptul ceasului defect zâmbea
niciodată nu a arătat ora exactă
nici nu avea ce căuta în turnul
acela vechi de biserică impunătoare
îi venea de multe ori să bată rotiţele
cu barosul şi ciocanul cel mititel

ceasul acela se hodorogise de tânăr
el a început după optzeci de ani
să se simtă cum se simţise ceasul
defect de tânăr nu bătea ora exact

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

sunt poetul care renaşte
după fiecare poezie
scrisă cu tocul
muiat în focul inimii
de unde izvorăsc versuri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

rutter

Un rutter era o carte cu însemnările amănunţite ale unui pilot, care mai fusese înainte pe acel drum. Păstra înscris drumul dintre porturi, capuri, istmuri şi canale. Avea notate locurile măsurătorilor, adâncimea şi culoarea apei, înfăţişarea fundului mării. Descria cum s-a ajuns acolo şi cum s-a întors: câte zile cu un anume curs, felul vântului, când şi de unde bătea, la ce fel de curenţi să te aştepţi şi de unde; sezonul cu furtuni şi cel cu vânt prielnic; unde să carenezi nava şi unde să faci plinul de apă; unde întâlneşti prieteni şi unde duşmani; bancuri de nisip, recifuri, maree, refugii; la un loc, tot ce era necesar pentru o călătorie fără primejdii.

definiţie clasică de James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Controversat echilibru

Pentru o dimineaţă încântător de limpede, se începe cu o cafea neagră
şi se aleargă într-o zbatere epuizantă
pentru a ajunge odihniţi, relaxaţi, la lucru, treabă,
unde până şi rezultatele-s deosebite
de ce era intenţia,
ori pretenţia...
în schimb, pentru restul zilei, partea etonantă
este că se depun mari eforturi din a fiecărui parte, menite
pentru a complica celorlalţi existenţa,
din care face în fond parte,
rămânând familia, la orice întoarcere prezenţa...
un fel de linişte aparte,
acasă, unde pe dos, într-o descărcare în lene
a furiei, până la absenţă,
fiecare se aşteptă pe celălalt, pentru a fi împreună...
într-un soi de ambienţă,
ce se rezolvă, printr-o disjungere la televizor,
calculator,
bucătărie,
după un "Bună!",
cu dialog tot mai sărac în orişice vocabular,
până într-un somn cu vise urâte, singura feerie,
numai bine, pentru o altă "Bună... dimineaţa" ce se anunţă...
şi, într-o frază scurtă se pronunţă;
"Ah, ce împliniţi suntem!"...

... atât de diferit de tot ce-am vrut, ce vrem...
Vai de ceilalţi, ce n-au măcar nici pe atât,
un trai atât de plin... diversul gol, umplut.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care să-l ocrotească şi să-l ajute. Şi, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la uşile oamenilor, de unde până unde s-a oploşit de la o vreme într-un sat mare şi frumos. Şi aici, slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci şi mai bine de ani, şi-a sclipuit puţine parale, câteva oi, un car cu boi şi o văcuşoară cu lapte. Mai pe urmă şi-a înjghebat şi o căsuţă, şi apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui şi muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Şi piatra prinde muşchi dacă şede mult într-un loc".

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica flautelor

a sosit în oraşul
ăla cu 50 de locuitori
avea o sabie şi câteva cuţite
venea din asia în deşert
cerul era roşu nisipul era roşu
avea trupul unui asasin
şi sufletul unui preot
a jurat să nu mai scoată sabia
din teacă din cauza sufletelor oamenilor ucişi
pe care le-ar putea auzi
cum se tânguiesc de atâta sânge
cerul era roşu nisipul era roşu
vântul duce zgomotul la urechile
celorlalţi membri
vor veni după el cu săniile lor
sunt asasinii flautelor
ei interpretează muzica asta
dar nu este ceva plăcut
aşa sună tăietura sabiei
numai ei percep tristeţea
morţii instalate în trupul din care a curs
ultima picătură de viaţă
lacrimile cad în stropi
războinicul se vede căzut
în somnul lui veşnic
ascultând muzica flautelor
care a cântat pentru el
zâmbetul se întipăreşte pe faţă
e fericit pentru prima dată
cerul e roşu nisipul e roşu
de la fereastra mea îl văd
vine odată cu apusul soarelui
hotărât să nu scoată sabia din teacă
ar aduce moartea în oraşul
unde a venit să-l viziteze
pe prietenul său mort

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A ieşit să vadă luna

ce face luna şi luna părea
foarte provizorie, acolo
unde a urcat-o creatorul
mult deasupra vecinului
care usca frunzele plantelor
cu feonul după fiecare ploaie
apoi trecea la uscarea balustradei
şi a trotuarelor din faţa blocului
era dezamăgit pentru că nu
a prins loc în cimitirul nebunilor
unde asculta carlos santana
şi citea cesare pavese la umbra
unei sticle sau la umbra mea

ieşise cu un pardesiu pe care aproape
nu-l dezbrăcase pentru că a uitat
cum trebuie îmbrăcat, dar mai curând
s-ar arunca într-un puţ cu vipere
decât să recunoască măcar faţă de sine
că iubeşte actriţa aia nebună

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sic transit

I

Acolo, unde nu-i nimeni,
Nici umbre,
Unde se duc
Mulţime de ani,
Şi zgomotul zilei,
Şi tăcerea nopţii...
Unde toate sunt ştiute...
Acolo, spun călătorii,
Că numai rafale de foc
Se denunţă
Lugubru, metalic,
Din minut în minut.
Acolo, unde nu-i nimeni,
Şi nu mai trebuie
Nici un cuvânt.

II

Şi iată, ne-a surprins seara
Peste zi nefiind nimic.
La fel
Ca de atâtea ori.
Poveşti...
De muncă,
Lene,
Banchetul din umbră,
Sau timp de fericire.
Şi, iată, ne-a surprins seara,
Peste zi nefiind nimic.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!