Cântec

Culorile în trup, se fac oase dulci,
se face vin, zăpada iernii trecute,
ochii se fac pietre, buzele. singurătate,
cuvintele se fac tristeţe.
Sunt plin de umbre ca un observator galactic
lăsat în părăsire,
cu chei ruginind în stele. Din amintiri
îi ivesc pe bărbaţii care nu voi fi niciodată
şi din degete le simt cum cresc, vertebrele
unor femei cu piele de frunză.
Şi m-acopăr cu ploi şi cu pământul
atâta cât rămâne sub zborul păsărilor,
m-acopăr cu uitare,
dar în răstimpuri reînviez, limpede.
Fiecare rană căscată în mine
poate deveni un cuib util
pentru voi, cei care-mi locuiţi sângele...
Mă întorc în mine, în pleoapa despicată,
a observatorului năpădit de comete, prăfuit
de algele altor ţărmuri, mă întorc, palid,
în orbita spartă, semănând şi în risipire
cu imaginea răsturnată, a cercului...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare toamnă

îmi lipesc pe umeri aripi
şi cât de limpede mă ajută să simt
aş vrea să le cer iertare păsărilor
în fiecare anotimp în fiecare zi
la fiecare fâlfâit de aripă
în fiecare clipă dacă l-aş auzi şi totuşi
n-o fac n-am furat păsărilor zborul
nu mă simt în stare să-l dau înapoi
cum mi l-am închipui

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disciplina pentru mine înseamnă să fac un lucru, chiar dacă acum simt, sau nu, că vreau să îl fac - atâta timp cât ştiu că este un lucru care face din mine o versiune mai bună şi care serveşte misiunii mele! Un lucru pe care mi l-am asumat! Un lucru pe care ştiu că dacă îl fac, sunt mai fericit. Şi cel mai tare este că deşi uneori, la început nu simt neapărat nevoia sau "cheful" să îl fac, pe măsură ce mă mişc, devin din ce în ce mai angrenat şi mai fericit cu ceea ce fac.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Sorb
vraja chipului luminos
ca pe o pictură dintr-un tablou vechi
de pe faţa inimii,

nu-mi întorc ochii
ci-n zăbavă
îi fac să odihnească.

Împreună
cuib de viespi
ne dorim timpului
loc de popas mântuit,

fără să-i cer luminii
limbă de foc
cuvintele să-mi ard.

Simt cum sunt absorbit în dorinţe
de naşterea din mine urcă
în univers paralel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să mă absolv de moarte

dar pot să-mi îndulcesc viaţa
cât pentru cel puţin un rai
cât pentru cel puţin un iad
nu am să consider păcat niciun exces de frumos
nu-mi voi opri inima decât să ascult liniştea
mă întorc plin de iubire
în circuitul natural
în pământ
în ploi
în im
să crească florile din mine mai albe
mai sus de floarea de colţ
dar tot sub stele
să pot continua numărătoarea lor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu anii

Se întorc anii
pe care i-am aruncat în gol
ca bumeranguri ascuţite
şi se prind în carnea mea
ca o altă pereche de oase,
şi scriu în mine cu sânge,
şi mă roagă în scris
să nu-i mai abandonez,
să fac ceva cu ei,
să îî cultiv ca întinderi roditoare
cărora nu li s-a acordat
destulă atenţie.

Şi vreau să-i păstrez,
dar odată cu ei au intrat
şi amintirile,
acele gondole
în care iubirile au murit demult,
şi le simt ca nişte mângâieri corosive.
Nu pot deschide noi încăperi
pentru vechile obiceiuri
care ar atenta la naşterea
unor ani fără balast.

Şi le-am spus ca un părinte
ce-şi aduce copiii lângă el
pentru poveşti:
nu disperaţi, căci urmele
pe care le-aţi lăsat în mine
nu se vor acoperi decât
cu oglindirea voastră din abis,
şi gropile pline de voi
se vor astupa, într-un final,
cu o ultimă groapă.

poezie de Ionuţ Popa (mai 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul omului de vânzare

Veniţi, voi care aveţi bani,
voi cei mari şi puternici,
Sunt de vânzare,
Din creştet până-n tălpi sunt de vânzare,
Deznădejdea din suflet,
foamea din oase mă fac să mă vând ieftin,
Sunt gata la orice josnicie,
Cumpăraţi-mă şi am să fiu a voastră.

Cu tot ce-i al meu, cu sufletul
şi trupul am să fiu a voastră,
Iar voi veţi putea face cu mine orice:
Mă veţi putea face să mint, să jur strâmb, să dau foc.
Să mă fac prietenă cu duşmanii voştri
şi să le torn în băutură otravă.
Eu nici n-am să crâcnesc,
Am să fiu a voastră,
Pe viaţă şi pe moarte am să fiu a voastră.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi atât...

printre dimineţile mele
din care ies zilnic
cu paşi programaţi
şi printre puţinele lucruri
pe care le mai am
sunt mulţi prieteni
care-şi storc transpiraţia
ca pe nişte coşuri la pubertate
spunându-mi că mă iubesc
apoi se retrag într-un petic de viaţă
ca şi cum ne-am împărţi trupul
de fapt e un fel de trădare reţinută

atunci mă apucă o haită de draci
încep să iradiez şi împing totul
spre oamenii care mă urăsc...
reacţia mea e nocivă dar
până ies din ea
nu fac mare caz
scuip înapoi
şi atât...
fără să-mi fie frică
păşesc prin mine ca pe o alee
pe care timpul aleargă
sub formă de aburi
dimineaţa devreme

durează câteva clipe

în întunericul din jur
doar eu o oglindă spartă
din care lumea adună cioburi
şi nu-i puţin lucru...
careva reazemă privirile
de coapsele mele şi aruncă
cu pietre înăuntru
ce pot să fac...
îi ţintesc ochii
ca să am
imaginea perfectă apoi
îmi ancorez limba de o linişte
şi spun doar atât
mai du-te-n...

aerul cald dilată distanţa dintre noi
mai arunc o privire

şi atât...

ceea ce simt nu e nici măcar
ieşirea care duce înspre copilărie

o bucată din mine
rămâne cantonată pe os
în suflet mi se preling
culorile copilăriei
reacţia crapă o lacrimă şi
doar regretele duc într-acolo

ies din mine
ca dintr-un trup decupat
dintr-o fotografie
şi aştept preventiv

atât...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul cercului

într-un loc
pământul
aerul
apa
şi amiaza...

nimic dintre toate
lucrurile acestea
nu-mi aparţin
şi totuşi
ele fac parte din mine
(ca nisipul din mare
zborul din înalt
culoarea din lut
şi albul din floare)

dincolo de toate
doar semnul cercului

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridicat la cer

Sper să am sufletul atât de mare,
Ca atunci când trup nu voi mai fi
Să umplu ceru' între stele, galaxii...
Să le simt toate aproape, ca un soare.

Am cerul plin deja, că-l tot privesc
Şi-unit voi fi cu ai mei, ei buni la fel,
Ce plin fac de lumini, din ei, niţel,
Cât muză să îi am, să-i povestesc.

Până atunci mă umplu roci căzute,
Mesaje meteorice, de neclintit speranţe,
Să-mi ţină cald ce zile-am, de vacanţe,
Până mă întorc înspre treburi nevăzute.

V-aş lua de-acum de mână, căzători
Să fiţi, nu un timp, o singură minută...
Pe dragoste s-o faceţi o redută,
Să stăm pe boltă alături... veşnic lucitori.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exersând zborul în doi

Atunci când cobori în mine
eu fac paşi către cer
şi primăvara nu-mi mai încape în piele,
e ca o ţigancă ce vinde flori
la marginea drumului...
Numai tu ai un fel aparte
de a te rezema de inima mea
exersând zborul în doi
cu ochii închişi
şi mâinile fluturând
deasupra câmpului cu păpădii
ce-i trimit semne lui Dumnezeu.

Ştiu, tu mi-ai clădit în palme cuiburi de cuvinte
născătoare de ploi parfumate
după sânii cărora
îţi bei în tihnă paharul cu vin
spunându-mi că doar în buzele noastre
simţi din plin gustul unui ciorchine
de sânge aprins...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

ce să fac
dacă tot ceea ce iubesc eu
se ghiceşte în lumina ta,
şi mâinile legănându-se
ca nişte arce solare
mie mi se supun în îmbrăţişare?
aud viaţa cum curge-n tine
şi revelaţiile firii tălăzuitoare
port în mine şi viaţă şi moarte
fiinţă despărţită în două veşnicii
unde vântul suflă dinspre apus
până la miazăziua soarelui
iar noaptea revine
după trecerea timpului nocturn
al nesomnului luminii.
cum pot să trec
în cealaltă parte a firii
unde germinează mestecenii din oase,
şi se îmbrăţişează cenuşiul cu trandafirii
şi îşi dau sărutări prin întuneric
în tufele preaplinului poem
şi în rana de dor adormită?
ce să fac ca să nu mai stau treaz
şi nici să simt ochii tăi în privirea-mi,
ce să fac cu pielea, cu suferinţa sângelui,
zi-mi ce să fac cu sufletul, cu tine
şi cu iubirea ce voi s-o păstrez pentru mine?
fiindcă eşti a mea
toată lumea se-nvârte nebună
curba pământului fuge şi nu se opreşte
astrele din ochi sunt ameţitoare
şi luna, această frumuseţe uluitoare
îmi înfloreşte în verde vederea,
un vis care nu poate muri niciodată
trebuie să ştii să-l aştepţi, să stai de veghe
ascultă şi stai până când ziua dispare
înăbuşită toată în aur genuin
primăvara îţi întoarce chipul când mă iubeşti
îţi aud râsul cristalin, îţi văd zâmbetul
suntem înrobiţi să ne căutăm
veşnice stele comete.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec printr-o perioadă foarte grea din viaţa mea. Nu intru acum în detalii, îţi spun doar că m-am decis să mă căsătoresc. E inevitabil. Trebuie s-o fac, nu doar pentru mine, dar şi pentru tine, Modest, şi pentru toţi cei pe care-i iubesc. Cred că pentru amândoi, orientările noastre (sexuale) sunt cele mai mari şi mai irecuperabile obstacole către fericire, dar trebuie să luptăm împortiva naturii cu toate forţele noastre. În ce mă priveşte, voi face tot posibilul să mă căsătoresc anul ăsta, şi, dacă-mi lipseşte curajul necesar, îmi voi abandona, oricum, obiceiurile pentru totdeauna. Desigur, îţi dai seama cât de dureros este pentru mine să ştiu că oamenii simt milă pentru mine şi mă iartă, pe câtă vreme eu nu mă simt vinovat de nimic. Cât e de stânjenitor că uneori celor care mă iubesc le e jenă cu mine. Pe scurt, mă gândesc să mă căsătoresc sau, oricum, să am o relaţie publică cu o femeie, ca să închid gurile tuturor creaturilor ale căror opinii nu înseamnă nimic pentru mine dar care sunt de natură să-i stânjeneasscă pe cei care sunt în anturajul meu.

Piotr Ilici Ceaikovski în scrisoare adresată fratelui său, Modest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treime

Stelele cad şi mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Tu să nu mă aştepţi
Tu să mă uiţi curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Că te-am iubit, tu ştii
Că nu mai vrut, o ştiu
Că printre nopţi târzii
Poate voi sta să-ţi scriu
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinţi
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminţi
Stau răstignite la ger
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai ştii
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...

cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul vieţii

Nu e câmpul numai flori şi nici iarba mereu verde,
Dar cu sufletul şi gândul, amintirea mi se pierde
Aveam câmpuri şi poieni, ale mele, necălcate
Doar de vânt şi ploi şi soare, sub călcâie mângâiate
Şi le săruta apusul, cu acelaşi chip de lună,
Peste tot şi peste toate, liniştea era stăpână
Mi-erau paşii mărunţei şi credeam că voi rămâne,
Prunc ce-şi numără petale şi doar floarea mi-e pe urme
Nu e câmpul numai rouă, că mi-o soarbe, soarele
Eu n-ajung să strâng frumosul, nu mă duc picioarele,

Şi privesc cu ochii minţii, dincolo de flori şi iarbă
Cu acelaşi drag de viaţă, inima mereu aleargă
Şi simt moliciunea ierbii, tresărind sub trup matur,
Eu mă fac poieni cu floare şi doar pacea mi-e în jur
Am cuprins cu braţele, Universul şi mi-e bine!
Înfloreşte pretutindeni, rodul semănat de mine
Vor fi guri ce clevetesc şi m-or osândi la moarte,
Dar nu-mi pot lua gingaşul şi nici gândul, nu se poate
Şi din altă lume eu, mă întorc să calc poteci
Şi voi bea seninul vieţii, alte sute, alte zeci
Cresc şi înflor pe negândite, miliardele de flori,
Eu zâmbesc cu răsăritul, de oricâte-mi dau fiori
Că vrea cerul să cunosc, gingăşie şi miresme,
Câte-mi sunt nemângâiate, viaţa uşurel le-o cerne
Şi voi fi un câmp şi floare, cât mai ştiu privi un soare,
Toate sunt orânduite, toate-mi sunt nemuritoare!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva prin voi, prieteni...

umblă ura ca în ceasul sfârşitului
şi creşte ca un aluat
nu-i bai
zic
faceţi-o pietre şi
aruncaţi cu ele în mine
nu vă sfiiţi
e bine să răbufniţi ca
durerea din rana ascunsă sub piele
în cele din urmă vin consecinţele
cu scâncetul abia perceptibil
o să constataţi că
eu nu exist pentru voi
şi nici voi nu existaţi
în ochii deschişi ai lumii

şi ce altă durere mai mare
să nu poţi să-i priveşti în ochi pe cei vii...

poezie de Teodor Dume din Faţă în faţă cu mine
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iei

Mă aşez la capătul de sus al lumii,
prin mine, trec păsări ca prin nimic.
Pauză de mine însămi,
Cu versuri albe
Cu rostul de a mă înveşmânta
În ia în care trăiesc femeile vechi,
Care, îngropate sub realitatea
morţii lor concrete,
cresc în continuare în mine.

Am în mine
toate aceste morminte vii,
de femei
Cu ochii aplecaţi înspre soare.
Unele... s-au prăpăstiit în zări înstelate,
Altele.... s-au îndepărtat de lumea aceasta
Doar cu mintea,
Dar au crescut, în ele, din ele.
Aceste rădăcini
Cu mirosul infinitului.

Fiecare pauză de mine însămi
E o respiraţie
de universalitate,
Dumnezeirea e de gen feminin,
Si bucata din mine, femeie,
De lângă bărbatul meu,
E o uşă cu chei,
Care prelungesc spirite
În lumi infinite.

În mine cresc, libere
Toate femeile trecute
Şi din mine,
Se nasc doua femei,
Ca mugurii de soare

Ochiii tăi de alune,
Se desfac în razele timpului
Care apune şi răsare,
Ciclic, ca o clipire.

Ochii tăi de cer,
Se străpung de muguri de albastru,
Şi norii curg în lacrimi
Pe mormintele zilelor
În care încă mai sunt,
În care sunt,
Încă sunt.

Se năpăstuieşte de sub noi, întrebarea:
Cine scrie pânzele,
unor poveşti trecute,
atâta vreme cât, povestea noastră
cea de acum
rămâne nescrisă?

Esenţă de femeie!
Te caut la jumătatea timpului trecut
În ne-trecere
Şi mă rostesc cu buzele tale,
Şi mă nasc,
În învelişul celulelor,
Pe care le creşti în tine
Şi pe care le-ai trăit,
În femeia dinaintea ta.

Sunt un fir de bumbac.
O esenţă de cusătură.
Străpunsă până la abstractizare
Cu semne fugite,
De prelungire nesfârşită,
A zeiţei mamă, până la noi.

Toate deşănţările
Se aşează şi se domolesc,
În femeile care cresc
Până la mine.

Şi ele au fost un capăt,
Şi eu sunt un capăt
de lume.

Şi nu e un capăt de lume
Să mă aşez,
Pe această cale,
În care n-am uitat
Să scriu
Să fiu
Şi să-mi dau voie să mă iert.

Nu e greşit
Să mă cumpănesc
În mine însămi
Ca pe o ramă, goală,
În curs de umplere.

Încă nu am deprins
Tot ce am avut de trăit
Şi sensul acesta,
Personal şi finit,
Are o margine nedefinită,
Cu simptome de vis,
Prelungit în copiii mei.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu tot sunt om!
Eu tot sunt om: ca tine, ca el, ca ea
Şi mereu voi rămâne aşa,
Dar totuşi nu v-am crezut...
În stare de aşa ceva.
Poate nu sunt un matur
Dar şi copiii oameni sunt
Chiar dacă nu aţi crezut,
Eu tot aceea sunt.
Orice aş face pentru voi
Orice, fac pentru mine.
Dar totuşi... cred în sine
Că, nu sunt respectată.

Laşcu Luminiţa (10 septembrie 2022)
Adăugat de Laşcu Luminiţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râs

E timpul meu să râd, să fiu iar vesel
Chiar fără de motiv, doar pentru tonic
Să-mi fac mintea cu suflet tot armonic
Şi inimii, de-are necaz, să îi zic... lese-l.

Să simt că fruntea descreţeşte-adâncuri,
Că ochi-mi sunt lucioşi, se sparg în stele
Şi dinţi umbriţi scot albul de sub piele
De buze se-aninând de colţuri, din rărunchiuri.

Trup să-mi tresalte-n zvâcnete, avalanşe,
Poate şi lacrimi să îmi dea de-atâta bine
Şi să mă-ngenunchiez, mă prăvălesc pe vine...
Din poze, instantanee pereţii să-mi fac planşe.

Şi glasul cu inflexiuni în descărcări promise
Doar să irumpă-n hohote-unicat, să m-umple;
Să simt că nu mai pot -fragil ferice în tâmple-
De atâta râs, de OM... Singur ce-o fac... şi-n vise!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fructe se cunoaşte pomul (Iisus): fiecare specie face fructe şi seminţe după felul ei

În stejari nu cresc măsline,
Nici în roşcovi mandarine;
Nu fac brazii portocale
Şi nici carpenii curmale.

În salcâmi nu cresc cireşe,
Nici în plopi nu cresc măceşe;
Nu fac paltinii banane,
Nici mestecenii castane.

Nu fac gârniţele prune,
Iar din tei n-aduni alune;
În goruni nu cresc căpşuni
Şi nici piersici în aluni.

Nu fac viţele smochine
Şi nici duzii clementine;
Nu cresc rodii în anini,
Nici lămâile-n măslini.

Nu fac vişine scoruşii
Şi nici mure corcoduşii;
Nu cresc nucile-n platani,
Nici caisele-n castani.

Nu fac zmeură mălinii,
Nici fistic nu fac smochinii;
Nu cresc áfine-n cătínă,
Nici migdale în glicină.

Nu fac struguri porumbarii,
Iar gutui nu fac arţarii;
Nu cresc în magnolii pere,
Nici în sălcii nu cresc mere.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!