Poemul acesta nu a fost scris niciodată
pentru că ai oprit cuvintele
într-o zi când speram să o luăm de la capăt
tu frumos și cuminte
eu flămândă
ca de obicei
oho
ce povești aș fi născocit
și carnea
și sângele tău
ar fi învățat
drumul iubirii întregi
dar
vezi tu
poemul acesta nu a fost scris niciodată
că nu am știut
cum dormi
cu mâna stângă sub cap
visând infinitul
din pieptul meu
sau cu dorințe mai vechi
strânse sub pleoape
nu am știut nici că pleci
cu buzele arse
să îți trăiești bucuria de o zi
și te întorci
în lanțurile singurătății
poemul acesta nu a fost scris niciodată
pentru că nu l-ai lăsat
și ne-am întrors în aceeași tristețe
când puteam să ne fim
ce ne-a fost dat să ne fim
așa cum scrie în marea carte a vieții
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre învățătură
- poezii despre tristețe
- poezii despre sânge
- poezii despre somn
- poezii despre singurătate
- poezii despre poezie
- poezii despre mâini
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Poemul tău
când va fi seară
strânge poemul acesta la piept
și ascunde-te cât mai departe
de ziua care a trecut
și de ziua care va veni
citește-l pe nerăsuflate
este poemul pe care nimeni
nu ți-l va scrie vreodată
deși l-ai așteptat la fiecare răscruce
de drumuri și de nopți
când întunericul te ademenea între ape
și străzile îți îngropau urmele pașilor în cenușă
este poemul pe care ai îndrăznit să-l visezi
când pânza cerului părea o lumină blurată
iar glasul ți se risipea în ecouri de gheață
poemul pe care l-ai căutat în fiecare privire
care nu te zărea și în fiecare gând
care nu era pentru tine
în fiecare anotimp care se îndepărta
cu anii tineri în dinți
și în fiecare inimă care părea că mai bate
lipește-ți poemul acesta de umeri
de pleoape de sânge
și nu-l lăsa să se piardă
este tot ce vei avea
de acum înainte
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre întuneric, poezii despre visare, poezii despre trecut, poezii despre tinerețe, poezii despre timp, poezii despre seară sau poezii despre noapte
Ne-a fost scris
Ne-a fost scris în cartea vieții
Că noi doi ne vom iubi,
În vâltoarea tinereții,
Sunt cum nu speram a fi.
Fericit, iubit - azi ochii-mi,
Varsă lacrimi, dar nu-s trist,
Sunt al tău, viața vieții-mi,
Cu tine știu, simt că exist.
Ne-a fost scris destinu'-n cer,
Dumnezeu l-a pregătit,
Eu dragostea să-ți ofer,
Te iubesc, și sunt iubit.
Îți mulțumesc, iubire dragă,
Pentru clipele ce-mi dai,
Gura-ți dulce ca o fragă,
Raiul rupt din Sfântul Rai.
Lângă tine eu am totul,
Fără tine n-am nimic,
Tu îmi ești pe lume rostul,
Lângă tine mă ridic.
poezie de Răzvan Isac (11 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre sfinți, poezii despre prezent sau poezii despre mulțumire
Vreau să știi
că seara când mâna mea caldă
se așază pe cearșaf
îmi adun toate gândurile care încep cu
tinerețea ta
și încerc să înțeleg
prin mintea căror femei
îți adormi începuturile
vreau să știi
că nu plâng mai mult decât atunci când
aveam ce să plâng
dar e la fel de trist
poezia mea ar prinde aripi numai în pieptul tău
însă
vezi tu
drumul acesta se tot întrerupe
când te ridici și privești verdele
unui cântec fără sfârșit
vreau să știi
că pot să iubesc mai mult decât am iubit
până azi
iar în carnea ta
cuvintele se zbat
ca peștii la mal
vreau să știi
că știu cum prind viață
în pieptul tău
că așa sunt poeții
în nebunia lor
își amestecă zilele cu nopțile
gustând infinitul secundelor
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre zile sau poezii despre verde
Poemul și fata
sau fata și poemul
mi-am propus să scriu
pentru fiecare iubită
o poezie
merită fiecare fată
să aibă poemul ei
o femeie e un poem
dar nu a fost îndeajuns
așa că am scris pentru fiecare fată
un volum de poezii
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fete, poezii despre femei sau poezii despre cărți
Rupere... Renaștere
Da. Nu. Poate. Nu știu...
Nu știu ce urma... e clar!
Doar că mi-e permanentă foame,
Și simt în inimă amar...
Nu. Poate. Sau... nu știi...
Ce simți, ce cauți sau ce vrei...!
Mie mi-e tot mai greu s-aștept,
"La revedere" să-i spui ei...
Nu știu, nu știi, nimeni nu știe...
Nici ce va fi, nici cum... de ce...!
Tot ce doresc? Să vii la ușă...
Să mă revezi... să vezi cum e!
Da. Nu. Nu știu. Poate...
Așa o fi scris din Lumini.
Știu doar că te doresc în toate,
Și n-a fost scris să fim străini!
Las-o din suflet să îți plece!
Dă-i drumul să-și înceapă zborul...
Tot ce-ai trăit, a fost... Treci peste!
Vino spre mine... îți plânge dorul!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre suflet
- poezii despre plâns
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
- poezii despre dorințe
- poezii despre dor
- poezii despre depășire
Tu ai știut
Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă și supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri și sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învățat multe în viață,
când eram neputincioasă.
Tu ai știut să-mi atingi sufletul,
când alții au știut să mă rănească.
Tu ai știut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.
poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre supărare, poezii despre promisiuni, poezii despre muzică sau poezii despre minciună
Justification act
poemul acesta te va căuta mult
nu are rezerve interdicții
dar nici credință
poemul acesta te va durea
e ca un sfredel imens
care îți intră în inimă chiar acum
aruncînd în aer bucăți
de poeme mai mici și mai grele
poemele mici
cu măreția gîndului lor
calcă peste poemele mari
și le acoperă cu o mantie neagră
ca pe niște morți
în luptă
dar totul e bine
în poemul meu mare
astăzi
în vara lui 2019
cînd tocmai ai fost trecut la cheltuieli
pentru știință
iar eu mi-am luat
cea mai schimbătoare la față
rochie nouă
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre superlative, poezii despre rochii, poezii despre negru, poezii despre moarte sau poezii despre interdicții
Două primăveri
O floare niciodată
Două primăveri nu a trăit,
Să fiu vreodată n-am visat
Primul tău iubit
Niciodată n-ai știut
Că iubită eu te-am vrut
De când ne-am cunoscut
În noaptea aceea de amor.
Ca frunza cutremurată de furtună,
E posibil să fi fost femeia căutată,
Dar, așa cum florile se ofilesc îndată,
Poate mai târziu ajung în a iubirii grădină.
poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre primăvară, poezii despre posibilitate sau poezii despre frunze
M-am arătat așa cum am fost; demn de dispreț și josnic, când am fost; bun, generos, sublim, când, de asemenea, am fost; mi-am dezvăluit sufletul așa cum tu însuți l-ai văzut. Ființă Eternă, strânge în jurul meu nenumărata mulțime a semenilor mei; să asculte confesiunile mele, să țipe la ticăloșiile mele, să roșească la nemerniciile mele. Și fiecare să-și descopere la rândul său, inima, cu aceeași sinceritate, la picioarele tronului tău; apoi să-ți spună măcar unul, dacă se va încumeta: Eu am fost mai bun decât omul acesta.
Jean-Jacques Rousseau în Confesiuni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate de Jean-Jacques Rousseau despre suflet, citate despre sinceritate, citate despre picioare, citate despre inimă, citate de Jean-Jacques Rousseau despre inimă sau citate despre generozitate
Karmă...
Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...
Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri și de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...
Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune și respect...
Ți-am zis tot ce-am știut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...
Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieții trist tumult
O oază liniștii s-aflăm...
Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...
De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-așa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...
Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Și-n orice chip ne completăm,
Așa deplin, așa curând...
Da, cred că nu ai spus greșit,
Că "ne-am știut" fără să știm...
Că-n altă viață ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...
Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Și-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...
Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Și-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...
Vom fi sortiți să ne iubim
Și-n alte vieți, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...
poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfaturi sau poezii despre romantism
Mai frumos de atât nu l-am văzut niciodată
nici mai tânăr
oare
cum să-i spun
că trec orele astea
să-i spun că nebunia mea se întinde
prin toate șanțurile săpate adânc
tot mai adânc în suflet
și totuși
mai frumos și mai tânăr de atât nu a fost niciodată
oare cum să-i spun
că brațele mele
învelite în tăcerea grea
caută să deschidă alte drumuri
și el
da
el
în ce temniță doarme
pe ce pat
de gânduri negre
și-a pus singurătatea
cum să fac oare
că din carnea și din sângele meu nu va pleca niciodată
că din durerea mea se va naște zilnic
mai frumos
mai tânăr
cu un Dumnezeu în privire
de care am să mă îndrăgostesc la nesfârșit
cum să fac oare
cum
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere sau poezii despre ore
Mai frumos de atât nu l-am văzut niciodată
nici mai tânăr
oare
cum să-i spun
că trec orele astea
să-i spun că nebunia mea se întinde
prin toate șanțurile săpate adânc
tot mai adânc în suflet
și totuși
mai frumos și mai tânăr de atât nu a fost niciodată
oare cum să-i spun
că brațele mele
învelite în tăcerea grea
caută să deschidă alte drumuri
și el
da
el
în ce temniță doarme
pe ce pat
de gânduri negre
și-a pus singurătatea
cum să fac oare
că din carnea și din sângele meu nu va pleca niciodată
că din durerea mea se va naște zilnic
mai frumos
mai tânăr
cu un Dumnezeu în privire
de care am să mă îndrăgostesc la nesfârșit
cum să fac oare
cum
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În memoria bunicului meu
Dac-aș fi știut că pleci departe
Nu, nu aș fi stat deoparte
Te-aș fi strâns cu mare dor
Nu mi-ai fi rămas un gol
Dar e târziu pentru regrete
Suntem ai vieții marionete
Sau am fost, tu nu mai ești
Aș fi vrut să nu îmbătrânești
Vezi tu oare ce zi vine?
Un an s-a dus și fără tine
Speram să fi rămas aici
Dar e târziu, și-am cicatrici...
poezie de Hollo Noemi (10 septembrie 2018)
Adăugat de Hollo Noemi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre teatrul de păpuși
Buzele tale au ceva din aroma merelor primordiale
pentru că trupul meu devine imponderabil când mă săruți
așa că nu-l mai judec pe adam că s-a lăsat pradă ispitei
cum poate și dumnezeu s-a lăsat pradă poeziei
când a inventat femeia
știu sigur că dacă aș fi avut puterea lui
luna ar fi fost mult prea puțin să-ți ofer în schimbul iubirii
poate că aș fi fost dispus să-mi negociez tot universul
dar eu am doar un om din zăpadă artificială drept minune
iar pentru el nu e valabilă nici măcar legea acțiunii și reacțiunii
suferă de inerție acută și se lasă apăsat de gravitație
doar îngerii și uneori cosmonauții plutesc în modul acesta special
descoperit mai întâi de adam pe buzele evei
cu mult înainte de a hotărî newton că merele trebuie să cadă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mere, poezii despre îngeri, poezii despre zăpadă, poezii despre zborul spațial, poezii despre sărut sau poezii despre legi
Un flutur
Când prima oară te-am văzut
Un flutur mi-a zburat în suflet
Dar nu stiam că va rămâne
Pe veci în suflețelul meu
Cu timpul l-ai făcut să crească
Acolo într-un loc secret
Și astăzi vrea să-ți mulțumească
De dragoste și de respect
Ai știut să-l îngrijești acolo
Cu multă dragoste curată
Așa cum își dorea de mult
Dar nimeni nu a știut vreodată
Tu l-ai găsit l-ai îngrijit
Așa cum ai știut mai bine
Și aripi i-au crescut acum
Iubire pentru tine
poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre secrete sau poezii despre respect
Amintirile unui nepot
Copil fiind, mi-aduc aminte,
Cum la bunicii de la țară
Am învățat să fiu cuminte,
Să nu-mi fac neamul de ocară.
Bunica mea m-a învățat
Să cred în bunul Dumnezeu.
Eu nici acum nu am uitat
Cum mă alinta bunicul meu.
M-au învățat ce este viața,
Cum să muncesc, cum să trăiesc.
M-au învățat cum dimineața,
În zori de zi să mă trezesc.
Nici de la joc nu m-au oprit.
Am alergat și am zburdat.
Iar când am fost prea obosit,
O carte-n mână ei mi-au dat.
Frumoasă e copilăria
Petrecută la bunici.
Împarți toată bucuria,
Cu cei mari și cu cei mici.
Ce n-as da să se repete
Viața noastră de copii.
Rămânem doar cu regrete
Și trăim din amintiri!
poezie de Dumitru Delcă (7 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre copilărie, poezii despre amintiri, poezii despre uitare, poezii despre sat sau poezii despre muncă
De azi
am decis
să trăiesc viața mea
voi săpa o groapă adâncă
în piept
și voi ascunde toate iluziile
fie că vor
fie că nu
viața mea
e viața mea
și îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
nu să mă încarc cu povești banale
trăite de oameni
ce aleg drumul spre nicăieri
de azi
am decis să mă despart
de trecut
ca de o stare febrilă
brusc
și fără alte explicații
pentru că
viața mea
e viața mea
și îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
că drumul meu
nu e un drum de sare și apă
e un drum al cuvintelor
tăiate din carnea
unor soldați
ce nu se târăsc în fața vieții
și nici a morții
de azi
am decis
să trăiesc viața mea
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre armată sau poezii despre apă
Ne-a făcut să fim o rouă
Nici n-a fost și nu va fi
Nimenea ca și Isus
Să trăiască cum trăi
Domnul sfânt venit de sus
El a fost pururi curat
Fără pată fără vină
Omului cum nu s-a dat
Să trăisacă în lumină
Doar Isus a împletit
Adevărul cu lumina
Căci a fost desăvâșit
Și iubire-ntodeauna
Numai El este viața
Creatorul în mărire
Ce ne spală-n rouă fața
Și ne-mbracă în iubire
Plin de Duhul Sfânt era
Și în milă și-n răbdare
Pentru oameni El trăia
A vieții vii cărare
El era Lumina lumii
Ce pe om îl luminează
De pe căile minciunii
Pe stâncă El îl așează
Și-l tranmsformă-ntr-o lumină
El însuși să lumineze
O viața mai deplină
În sine el să creeze
Reazim sfânt și sprijin dulce
Pentru om Domnul a fost
În lumina-i ce străluce
Ne-a dat viață ne-a dat rost
Pe cărarea Lui Divină
Pe atâți Domnul ne-a luat
Ne-a spălat și fără vină
Pe stâncă ne-a așezat
Ne-a făcut să fim o rouă
Pentru a Sa împărăție
De e soare ori de plouă
Mire veșnic să ne fie
Glorie dar Lui Mesia
Slavă cinste și onoare
Căci ne arată veșnicia
El fiindu-ne salvare
poezie de Ioan Daniel Bălan (31 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre vinovăție, poezii despre stânci, poezii despre sfințenie, poezii despre salvare sau poezii despre rouă
Scrisori imaginare
Ți-am scris scrisori, ca-n vremi de altă dată,
Ca o domniță-îndrăgostită-ntr-un castel,
Și așteptam așa emoționată
Răspuns, prin voiajorul porumbel.
Ți-am scris ades poeme de iubire
Și am visat o dragoste curată,
Cu cavaleri, domnite si turnire,
Dar n-ai citit poemul niciodată
M-am adaptat, cum fu-se cu putință
Și mi-am trimis scrisorile-n eter,
Chiar de-s in jean, s eu am rămas domniță,
Dar tu-n costum, tu nu ești cavaler.
Mai scriu și-acum, din când în când, poeme,
Dar nu-ți mai scriu de mult scrisori,
Te-am rătăcit pe undeva, prin vreme,
Prin timp, ca porumbeii voiajori.
Te-am rătăcit pe-o insula pustie,
Din versul meu de mult te-am exilat,
Nu îmi ești muză-n nicio poezie,
Erai imaginar, cumva te-am inventat.
Ți-am dat valoarea omului iubit,
Te-am pus in versurile mele si-n povești,
Asa cum mi-am imaginat te-am născocit,
Iar de exiști, habar n-am cine ești.
20.02.2021
Flori M. Flori (Florentina Mitrică
poezie de Florentina Mitrică (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imaginație, poezii despre versuri, poezii despre porumbei, poezii despre valori umane, poezii despre valoare sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
A fost odată
A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
O carte și un steag pe ea
Puteți să duceți vorba
Din multe vise ce-am avut
Unu-i deja realitate
Viața frumoasă mi-am făcut
Prin versul meu din carte
Eu niciodată n-am crezut
Că visul, nu-i doar vis
Și vieții pot să-i dau mai mult
Chiar și prin versul scris
Am lăsat gândul meu fugar
Să doarmă printre stele
Să pot să dau la lume-n dar
Din versurile mele
A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
Un tricolor pe cartea mea
Puteți să duceți vorba
poezie de Vasile Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre realitate sau poezii despre gânduri