Vid

Vidul din noi
Măreşte laturile Universului
Cu încă un timp.
Lacrima e mitul ce se rostogoleşte
La picioarele noastre.
Milimetri de sentimente împărţite la doi...
Fluidul fiinţei s-a risipit în eter.
Îşi caută formă,
Venele alte drepturi îşi cer.
Unde eşti? Unde sunt?!
Un vid în care aripile mele bat ca un clopot –
Sălbatic, atroce, crescând...
Mă recompun şi compun baricade de clipe,
Dar vidul, integru,
Ca o sabie cu tăiş de bazalt,
Taie în trupul uitării,
Taie vidul din mine.
Mă recompun repetat...
Decizia îmi aparţine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vidul

Vidul din noi
Măreşte laturile universului
Cu încă un timp.
Milimetri de lacrimi...
Fluidul fiinţei noastre risipite-n eter,
Îşi caută forma...
Unde eşti?! Unde sunt?!
Un vid bătând ca un clopot -
Sălbatic, atroce, crescând...
Mă recompun şi compun
Baricade de clipe.
Dar vidul, integru,
Ca o sabie cu tăiş limitat,
Taie în trupul uitării, taie vidul din mine...
Aşa se întâmplă...
Aşa s-a-ntâmplat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare în nori

Norii se ţin în cârje de ninsoare,
Vag timpul ţesătura o complică,
Contururile ard în îngroşare
Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.

Atâta frig s-a condensat în aer
Şi-atâta întuneric în pământ,
Prin rumeguşul iernii vântul taie
Mici fulgere, în vidul pal dansând.

Atâta timp s-a condensat în aer
Şi-atâta necuprindere-n cuvânt,
Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier
Cu umbra mea, în vidul pal dansând.

Sunt reci culorile şi părăsite,
E o aversă de metale gri,
Largi voaluri indigo cad împietrite
Sub răsuflarea serii albăstrii.

Atâta frig s-a condensat în aer
Şi-atâta întuneric în pământ,
Prin rumeguşul iernii vântul taie
Mici fulgere, în vidul pal dansând.

Atâta timp s-a condensat în aer
Şi-atâta necuprindere-n cuvânt,
Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier
Cu umbra mea, în vidul pal dansând...
Cu umbra mea, în vidul pal dansând...
Cu umbra mea, în vidul pal dansând....

cântec interpretat de Ioana Sandu, muzica de Francisc Reiter, versuri de Rodica Elena Lupu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt orb

Sunt orb, sau vidul este negru?
Aud nimicul gânditor
Şi simt căldura unui mine.
Dar unde-s restul, nevăzuţii?
Voi iară m-aţi lăsat să mor?

Sunt orb, dar vidul se deschide
Şi-ncep s-aud un foşnet lin
Şi lângă mine simt acum un trecător.
Unde te duci? Stai, mai aşteaptă!
Dar mă confund cu un decor...

Sunt orb, iar vidul este alb
Aud cum paşii vin la mine
Şi simt căldura, mă cuprinde...
Şi stai, şi stai, iar eu te văd,
Un chip descris de mâini timide.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt orb

Sunt orb, sau vidul este negru?
Aud nimicul gânditor
Şi simt căldura unui mine
Dar unde-s restul, nevăzuţii?
Voi iară m-aţi lăsat să mor?

Sunt orb, dar vidul se deschide
Şi-ncep s-aud un foşnet lin
Şi lângă mine simt acum un trecător.
Unde te duci? Stai, mai aşteaptă!
Dar mă confund cu un decor.

Sunt orb, iar vidul este alb
Aud cum paşii vin la mine,
Şi simt căldura, mă cuprinde
Şi stai, şi stai, iar eu te văd,
Un chip descris de mâini timide.

poezie de Anabella Eliza Coţovanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare în nori

Atâta frig s-a condensat în aer
Şi-atâta întuneric în pământ,
Prin rumeguşul iernii vântul taie
Mici fulgere în vidul pal dansând.

Norii se ţin în cârje de ninsoare
Vag timpul ţesătura şi-o complică,
Contururile ard în îngroşare
Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.

Culorile sunt reci şi părăsite,
E o aversă de metale gri,
Largi voaluri indigo cad împietrite,
Sub răsuflarea serii albăstrii.

Atâta timp s-a condensat în aer
Şi-atâta necuprindere-n cuvânt
Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier,
Cu umbra mea, în vidul pal dansând.

poezie de Rodica Elena Lupu din Voi trăi... clipa (2007)
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziduri...

Între zidurile sufletului
Zac morminte de oase
Îngenunchind de dureri şi angoase.
Zac stele ucise de somnul de veci...
Peste aceste morminte nu ai voie să treci!
Se zbat între ele luminile gândului
Risipit în neant.
Când tu te-ai culcat,
Alte lumi îşi deschid poarta sculptată în zid.
În vidul Universal,
Fericiri ţi se-arată.
Este-o lume de piatră, alunecoasă şi rece,
Un mormânt peste care,
Când te vei trezi, n-ai să mai poţi trece.
Gândul te va purta uneori,
Peste-a timpului vămi,
Acolo unde n-ai curajul să mergi...
Căci pentru tine dincolo de viaţă
E doar moarte... –nţelegi?
Nu vezi ploaia de îngeri
Ce veghează planeta.
Îţi trebui' luneta...
Ne bazăm pe creier şi inimă – cei doi dictatori
Ce ne fură lumina repetat, deseori...
E un trend să te-opreşti
Din a zbura către cer.
Acum doar taci şi asculţi...
Priveşte-ţi copiii desculţi
Şi învaţă-i să zboare!
Ei au nevoie de Soare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecţii de raze şi umbre,
punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecţii de raze şi umbre
Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea nopţii,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu?

te ştiu,
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te ştiu...
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieţii...

mai eşti...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune de mireasă

Mireasa îmbrăcată-n har
Cu îngeri şi argint de voal,
Cu paşii de nisip, prin lună,
Păşim cu dragostea-mpreună.
Cu trupul fraged de cleştar
Te-mbrăţişez, înger de jar.
Alunec în visele tale,
Un clopot sălbatic de jale,
Trena de călători albatroşi
Sub ochii-ţi atât de frumoşi!
Devin mănăstire divină,
Ne-mplinită beţie de peşti
Ce-mi brodează altar de lumină
Pe care ofranda îmi eşti.
Te caut sub genele plânse...
Cuvinte de timp sunt ascunse...
Unde sunt?! Unde eşti?!
Frumoaso din neuitate poveşti?
Sângerează tăcerea. În genunchi ne rugăm,
La altare de pace, timp etern ne jurăm.
Ne jurăm fericire... Ce eternă durere!
Ce destin, ce amar! Dar şi ce mângâiere!
Sub volane de voaluri,
În abis, mătăsoase poeme dispar.
Mireasă de umbre, mireasă de vise,
Mireasă de stele, mireasă de jar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vidul nu necesită efortul nici unei menţineri. Pentru că dacă ar putea fi menţinut, atunci cel care ar face acest efort ar trebui să fie cineva superior lui. Fireşte, acel cineva este întotdeauna un "eu", dar "eu"-l se stinge complet în vid, nu poate să menţină vidul. Tot ceea ce poate face "eu"-l este iluzie, nu e Apercepţia Realului!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspans

Între gânduri despre levitaţie şi tahicardie
Se naşte un gol
În care mă prăvălesc repetat,
Ca amintirile într-o oglindă,
Un gând ce îşi târăşte imaginea
Ca pe o trenă,
În fiecare secundă datoare să i se ofere.
Mă duelez cu măştile groazei
Şi când doar ochiul pineal
Taie calea către lumină,
Adâncindu-mă în starea alpha,
Adorm risipindu-mă-n mine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea este o seducţie mai puternică decât pasiunea: îşi actualizează vidul cu tine în fiecare clipă. Nici somnul nu poate trăi în miezul acestui vid.

Camelia Opriţa în Cicluri de viaţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioanitul

Eugen Dorcescu

Ioanitul

Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,
Frumos şi pur, la fel ca la-nceput.
Nici urmă n-a rămas din lănci şi scut.
Din strigătul de luptă – o grimasă.

Luna de jar şi soarele de fier,
Ritmând, îi luminează Infinitul.
Mustesc de vid şi zorii, şi-asfinţitul,
În vidul greu dintre pământ şi cer.

Aşa se pierde el, spre Împăratul
Pe care-o viaţă-ntreagă l-a slujit:
Frumos şi pur. Şi mult prea fericit.
O rană-i taie inima, de-a latul.

poezie de Eugen Dorcescu din Eugen Dorcescu, Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timişoara, 2017 (18 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a înnoptat

S-a înnoptat în sufletul meu...
Ai adus cerbii furtunii
Şi i-ai lăsat slobozi
În pădurile mele virgine,
Acolo unde încolţiseră
Ierburile de sentimente
Şi unde lumina se cununase cu liniştea

Şi cu împăcarea...
Iar, ca ploaia ce cade în mine, frunzele copacilor
Plâng acum
Slobozind toamna din mine.
E toamna ce inundă sufletele celor din jur...
Nu mi-ai ascultat gândurile
Şi m-ai rănit!
De aceea soarele sângerează
Şi stelele s-au ascuns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Din vidul buzelor în sărut
tu-mi naşti universul unde cânt
stelelor mărilor lumilor
eşti primul cuvânt
dinaintea primului cuvânt
ce a născut ceea ce sunt

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, dar celor ce sunt

Forţa iubirii a creat un înger ce aprinde lumina
Se porţionează în felii identice pentru fiecare zâmbet.
Cercul de foc al tăcerii s-a oprit.
Gheţarii au năvalit, prăvălindu-se peste suflete.
Când visul în doi s-a descarnat, a rămas putreziciunea uitării.
Am tivit cu îngerii lacrima, să nu i se destrame durerea şi să se prăvălească în mine.
Au rămas doar înegrii născuţi din iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu o umbră... Singurătăţii mele
Să-i dau întâietatea de antevorbitor,
Să îi croiesc cu gândul, cărare printre stele
Şi cu tăcerea-i crudă, să pot să mă măsor.

Aş vrea să-mi caut paşii sub veştede fecioare,
Vremelnic tânguindu-şi exilul către moarte,
Să nu mai simt durerea, să mă înalţ spre soare,
Vântul să-mi împrumute din fragedele-i şoapte.

Aş vrea să fiu senuda ce rătăceşte-n vidul
Clepsidrei minione din vise zămisllită...
Să fiu orchestra ploii, călcându-mi jurământul
De-a fi mereu aeeaşi, mereu nefericită.

Din ochi de lacrimi încă nedefinit, desene,
De clipe fericite, o clipă, să desfac...
Sculptez în voi săruturi de toamnă şi poeme
Şi suferinţa-n clipe de vise, o îmbrac.

Mă-ntorc la nemurire, tacit, prin legea firii...
Sunt îngerul-nimicul cu aripi de cristal,
Sunt limita tăcerii şi visul omenirii
De-a se-nălţa spre stele cu fiecare val.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vreau

Când vreau să tacă zgomotele
Îmi scot amplificatorul de sunete
Şi mă asigur că nu mai pot auzi
Nici lacrima, nici durerea sfredelind sufletul.
Canalul auditiv este ca un hublou
Ce se deschide spre nicăieri,
Căci acolo este uitarea de lumea din jur.
Ciocanul, scăriţa şi nicovala,
Timpanul şi nervul auditiv
Sunt singurele jucării pe care le recompun
Cu puterea gândului.
Şi atunci pot auz în mine
Dincolo de disperare şi voci...
Atunci îmi pot auzi sufletul
Şi bătăile inimii –
Singura certitudine că exist.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vid

Vidul e dimensiunea metafizică a tăcerii.

definiţie celebră de Emil Cioran în Caiete III. 1969-1972
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!