Ulise către Telemachus

Dragul meu Telemachus,
Războiul troian
a luat sfârşit; nu-mi mai amintesc cine a învins.
Grecii, desigur, numai ei puteau să împrăştie
atât de mulţi morţi departe de pământul ţării lor.
Iată, drumul meu spre casă se dovedeşte mult prea lung.
Pe când pierdeam timpul acolo, bătrânul Poseidon,
pare-se, a relaxat şi-a extins spaţiul.

Habar n-am unde mă aflu sau ce loc
ar putea fi acesta. Par nişte insule jegoase,
pline de tufişuri, clădiri şi porci uriaşii, grohăitori.
O grădină sufocată de bălării; o regină sau alta.
Iarbă şi pietre uriaşe... Telemachus, fiule!
Pentru un om rătăcitor feţele tuturor insulelor
nu fac decât să se repete una pe cealaltă. Şi mintea
călătoreşte, numărând valurile; ochii, iritaţi de orizontul mării,
scapătă; şi carnea apelor umple urechile.
Nu-mi pot aminti cum a început războiul;
nici măcar câţi ani ai – nu-mi pot aminti.

Tu creşte mare, dragul meu Telemachus, creşte puternic.
Doar zeii ştiu dacă ne vom mai vedea vreodată
iarăşi. Nu mai eşti demult copilaşul
în faţa căruia am strunit cândva la arat boii.
Dacă n-ar fi apărut Palamedes cu trucul lui,
noi doi am locui acum în aceeaşi casă.
Dar poate el a avut dreptate; departe de mine
eşti ferit de toate complexele lui Oedip,
iar visele tale, dragul meu Telemachus, sunt fără prihană.

* In ciuda jurământului depus, acela că-l va sprijini pe Menelaos să-şi păstreze mariajul, Ulise încercă să evite înrolarea, prefăcându-se nebun. Printr-un truc, Palamedes îl forţează să-şi recunoască starea de bună sănatate mintală. La timpul oportun, Ulise se va răzbuna pentru că a fost implicat în războiul troian, concepând împreună cu Diomedes o intrigă care-i va aduce lui Palamades moartea.

Legendele îi mai atribuie lui Palamedes crearea numerelor, a alfabetului, a unităţilor de măsură pentru greutăţi, a banilor din metal, a meselor luate la intervale regulate şi a inventarii...... jocului de zaruri.

poezie de Iosif Brodsky, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te iubesc, dragul meu. Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, şi iartă-mi astă iubire.

Şi dacă nu mă poţi iubi, dragul meu, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere.

Şi dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce-i cu tine, băiete? Eşti flămând şi însetat? Mamă, ce i-aţi făcut lui Nero?
Diana: Cum adică, dragul meu? Ce-i puteam face?
Lucian: I-aţi dat sau nu apă şi mâncare zilele astea?
Diana: Dacă i-am dat sau nu?! Cine ştie? Eram atât de preocupată din cauza ta, încât nu-mi dau seama.
Lucian: Eram sigur. E clar: L-aţi neglijat, deşi ştiaţi foarte bine cât de mult ţin la el. Nu numai că nu i-aţi dat să mănânce şi să bea, dar în plus, l-aţi mai şi lăsat pe afară!
Diana: Dragul meu, linişteşte-te! De Nero roboţii trebuiau să se ocupe; poate i-au dat ei apă şi mâncare.
Lucian: Nu cred, mamă; pentru a avea grijă de Nero, roboţii trebuiau programaţi, sau cel puţin trebuia să li se spună să se ocupe de el, în lipsa mea. Voi le-aţi spus măcar aşa ceva?
Diana: Nu ştiu, dragul meu; eu nu... Poate tatăl tău; ştii ceva, Iuli?
Iulian: Poftim?! Ah, despre Nero vorbeaţi? Nu... Nu ştiu nimic.
Lucian: Deci aţi uitat! O săptămână întreagă! Nu-mi vine să cred! Bietul Nero; nu ştiu cum a rezistat atât! Probabil doar dorul de mine l-a mai ţinut în viaţă. Uită-te la el, mamă! Vezi în ce hal arată?
Diana: Linişteşte-te, fiule; doar n-a păţit nimic. Mie mi se pare că arată foarte bine. E teafăr!
Lucian: Ţi se pare, mamă!
Diana: Pe cine suni?
Lucian: Pe o colegă.
Diana: La ora asta?! N-o deranja degeaba, din cauza câinelui, doar n-are nimic grav.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel paradis fără de margini

Dă-mi mâna, dragul meu,
dă-mi mâna
să păşim spre noua dimensiune,
în urmă lasă
muntele durerilor şi
ţipătul limbilor de foc
ce ne străbat gândurile din abisuri. Eşti ca în visul meu,
până unde am ajuns să te simt,
Ai nevoie de atingerea mea,
de arderea simţirilor
care să ne străpungă tăcerea!
Avem nevoie de noi,
în mine iubeşti cântecul
şi cascada lui care-ţi împrăştie zeii negri... Strânge-mă-n braţe, dragul meu,
strânge-mă-n braţe,
cu moartea pre moarte ne-am căutat,
cu viaţa pre viaţă ne-am regăsit. Sunt lumi ce se-ating prin mesaje
transmise în forme noi, dintr-o viaţă în alta,
- iubirea ta dăruită
pentru a mă readuce pe mine aici,
să pot să iubesc, să pot s-o trăiesc - Dă-mi mâna, dragul meu,
dă-mi mâna
să completăm cercul dorit prin timpuri,
acel paradis fără de margini,
- apropierea sufletelor din adâncuri -
Am împărtăşit infinitul, am împărtăşit viaţa,
În mâini avem cheile
unui nou alfabet, cu noi semne şi litere. Ne-am regăsit,
venim exact la momentul potrivit de destin,
- o catedrală construită
şi reîntregită în adâncul fiinţei noastre -
Un punct este totul, noi am atins punctul! Prin derularea semnelor,
ne ascultăm
cuvintele prelungite-n poeme,
- gânduri, şoapte, dorinţe -
În mine iubeşti torentul luminii,
esenţa care
ne absoarbe spaţiul vieţilor
şi care
ne topeşte morţile, dintr-una în alta.

Strânge-mă-n braţe, dragul meu,
strânge-mă-n braţe,
Cine crede că viaţa e-o linie, doar, se înşeală,
Mulţi nu văd dincolo de câţiva paşi! Nu-i vremea încă!
Mulţi călătoresc degeaba
sau, poate,
nu s-au întâlnit cu adevărul lor. Dumnezeu deschide poarta
şi intră doar câte unul;
probabil nu le-a venit rândul,
sunt la un pas de ei,
foarte departe, însă, de căutările lor...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama lui Preston (părinţii lui Preston se pregătesc să plece în weekend): Preston ţi-am lăsat nişte bani pe tejgheaua din bucătărie. Iar numerele de urgenţă sunt lângă telefon.
Tatăl lui Preston: Şi ţine minte fiule, fără petreceri.
Un tip (cărând un butoi de bere, împreună cu alt tip): Faceţi loc la butoi! Salut, Preston.
Preston: Ce mai faci, frate?
Tatăl lui Preston: Noi chiar avem încredere în tine, Preston.
Roadie (în spatele lor alţi doi tipi aduc un set de difuzoare): Unde vrei să punem difuzoarele astea, Preston?
Preston: Puneţi toate alea în sufragerie. (Se adresează părinţilor.) Ei bine, ar fi cazul să plecaţi, nu? Pentru că o să iau Ferrari-ul vostru de colecţie şi o să mă duc în centru să mai iau câteva prostituate.
Mama lui Preston: Bine, atunci, dragul meu. O să te sunăm mai târziu, să vedem ce faci.
Preston: Mamă, până atunci o să fiu atât de drogat încât nici nu o să mai ştiu unde este telefonul.
Mama lui Preston: Haha! Ăsta-i băiatul meu.

replici din filmul artistic Încă un film despre adolescenţi?!
Adăugat de Dana Ţugui MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Plec, Dawson. Dar înainte de a pleca aş vrea...
Dawson: Dar, Jen...
Jen: Nu, nu, ascultă-mă, te rog. Bine? Asta pare să fie ziua adevărului şi este rândul meu acum. Mi-am pierdut virginitatea la 12 ani cu un tip mai mare decât mine care m-a îmbătat. Nu-mi amintesc numele lui. Dar după ce m-am speriat pentru prima dată de o posibilă sarcină, am început să iau anticoncepţionale şi foloseam prezervativ de cele mai multe ori sau uneori, nu ştiu, nu mi-e clar. Beam foarte mult şi leşinam şi tot aşa. Mi-am început viaţa sexuală prea devreme şi nu doresc asta nimănui. Adică sexul la o vârstă atât de fragedă este întotdeauna o idee proastă. În cele din urmă am fost prinsă făcând sex în patul părinţilor mei. Fetiţa lui tata făcând sex în faţa lui. Încă nu mă poate privi în ochi, dar m-a trimis la 200 mile depărtare tocmai ca să nu fie nevoit s-o facă. Dar nu mai sunt fata aia. Nu am fost niciodată, dar nu sunt nici imaginea de alba-ca-zăpada pe care mi-ai creat-o tu. Sunt undeva la mijloc şi încerc să mă descopăr.
Dawson: Jen, nu e vorba de tine. Sunt doar inhibiţiile mele prosteşti. Părinţii mei au o viaţă sexuală nebunească, iar eu, eu am folosit-o pentru a măsura fericirea lor.
Jen: Sexul nu aduce fericirea.
Dawson: Ştiu. Acum ştiu asta.
Jen: Îmi pare rău că te-am minţit, dar nu mă pot scuza pentru trecutul meu. Adică am învăţat ceva din el, sunt o persoană mai bună, m-a adus unde sunt acum. Şi asta e şansa mea să o iau de la capăt. Este şansa mea şi ar fi drăguţ dacă m-ai susţine.
Dawson: Cu o condiţie!
Jen: Care?
Dawson: Să mă ierţi, Jen, deoarece comportamentul meu nu poate fi răscumpărat şi nu merit pe cineva atât de pasional şi deschis şi sincer şi frumos ca tine.(Se îmbrăţişează.) Încă o dată?
Jen: Aham.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţivii şi taverna

Eu sunt beat şi tu eşti nebun,
cine ne va duce acasă?
De câte ori n-au spus,
"Bea numai un pic, doar două sau trei pahare?"

În acest oraş n-am întâlnit pe nimeni treaz;
fiecare-i într-o stare mai deplorabilă decât celălalt,
mai înflăcărat şi mai smintit.

Dragul meu, vino în taverna pierzaniei
şi trăieşte toate plăcerile sufletului.
Ce fericire mai mare poate exista în afară
de această conversaţie intimă
cu Cel Iubit, sufletul sufletelor?

În fiecare colţ sunt beţivi, braţ la braţ,
iar Hangiul toarnă vinul
dintr-o carafă în fiecare particulă a fiinţei.

Aparţii acestei taverne: venitul tău este vinul,
şi vinul este tot ce-i mai bun
şi tot ce trebuie să cumperi întotdeauna.
Nu pierde nicio secundă
cu îngrijorărilor celor acri şi abstinenţi.

O, lăutare, care dintre noi e mai beat, tu sau eu?
În compania unuia atât de beat ca tine, farmecul meu e un mit.

Când am ieşit din casă
un beţiv s-au apropiat de mine,
iar în ochii lui am văzut
sute de grădini ascunse şi de sanctuare.

Ca o navă fără ancoră,
el se legăna încoace şi încolo.
Sute de intelectuali şi de oameni înţelepţi
ar fi putut muri gustând din patima lui.

L-am întrebat, " De unde eşti?"
A râs şi-a spus, " O, suflete,
Jumătate din mine din Turkestan
şi cealaltă jumătate din Farghana.

Jumătate din mine-i apă, cealaltă jumătate-i inimă şi suflet;
jumătate din mine-i ţărmul oceanului, iar jumătate-i numai perle".

" Fii prietenul meu," l-am rugat,
"Sunt unul dintre membrii familiei tale."
"Cunosc diferenţa dintre familie şi oamenii din afara ei."

N-am inimă şi nici turban,
iar în această casă a mahmurelii
pieptul meu e plin de cuvinte nespuse.
Să încerc să explic sau nu?

Am trăit printre schilozi prea mută vreme
încât am început să şchiopătez şi eu?
Şi, totuşi, nici un ghiont al durerii n-ar putea tulbura
o beţie ca aceasta.

Ascultă, auzi un bocet
înălţându-se de la stâlpul suferinţei?
Shams al-Haqq din Tabriz*, unde te afli acum,
după toată nebunia pe care-ai stârnit-o-n inimile noastre?

* Shams i Tabrīzī sau Shams al-Din Mohammad, 1185–1248, a fost un poet persan si mistic sufit.
Este considerat părintele spiritual al lui of Mewlānā Jalāl ad-Dīn Muhammad Balkhi, cunoscut mai ales
sub numele de Rumi, 207-1273. Mormântul lui Shams i Tabrīzī este înscris în patrimoniul UNESCO.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Mă îndoiesc că dumneavoastră aveţi habar despre cum ar fi să vă ştiţi unicul fiu atât de departe, pentru o perioadă atât de lungă... Nu treceţi prin ceea ce trec eu!
Eugen: Vă rog, doamnă Enka... Vă înţeleg perfect temerile; ştiu ce simţiţi.
Diana: Nu, domnule Manea, nu ştiţi! Nu aveţi cum, nici de unde! Însă repet: Nu pot fi de acord cu această plecare a fiului meu! Mi-e imposibil să accept o asemenea misiune... Nu! Băiatul meu nu va pleca! Nu rămâne decât să-i aleagă, domnule, pe alţii... Mai sunt destui tineri capabili prin Institut!
Eugen: Doamnă Enka, poate nu vă daţi seama că la ora actuală, Luci e cel mai bun din Institut, cel mai potrivit pentru o asemenea misiune; spun aceasta fiind sigur că nu greşesc, doar eu l-am învăţat aproape tot ce ştie. În plus, "Pacifis" e unica navă capabilă de un asemenea zbor. Cum credeţi că, dacă prin absurd, am accepta ideea neparticipării fiului dumneavoastră la misiune, el ar fi de acord ca "Pacifis", nava lui, cea la care a lucrat în ultimii ani, să plece cu alţii, fără el?! Cum credeţi că ar suporta să-şi vadă nava pilotată de alţii, fără a fi şi el cel puţin prezent la bord? Ar fi imposibil! "Pacifis" n-ar pleca nicăieri fără el, iar fără "Pacifis" se poate spune "adio" unei misiuni spaţiale spre Proxima.
Diana: Aceste amănunte nu mă interesează, domnule profesor; n-au nici o importanţă pentru mine! Nu-mi pasă câtuşi de puţin dacă misiunea spre Proxima va avea sau nu loc; pentru mine, important e doar ca fiul meu să rămână aici, să nu plece nicăieri!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,
Mereu şi pentru totdeauna, atunci când mă mişc.
Cât de plictisitor este să te opreşti, s-ajungi la punctul terminus,
Să rugineşti nefolosit, în loc să străluceşti prin folosinţă,
Ca şi cum a respira înseamnă a trăi! O grămadă de vieţi
Nu reprezintă mare lucru, iar mie din doar una, aceasta,
Puţin mi-a mai rămas: dar fiecare oră smulsă
Veşniciei mute e un câştig,
O aducătoare de experienţe noi; şi umilitor a fost faptul
Că trei ani am stat retras, ghemuit în mine,
În vreme ce spiritul, sur de-acum, o stea căzătoare,
Tânjea îmboldit de dorinţa de a-şi extinde cunoaşterea
Dincolo de cele mai îndepărtate frontiere-ale gândului.

Acesta e fiul meu, sânge din sângele meu, Telemachus,
Căruia-i las Itaca şi sceptrul,
Şi pe care-l iubesc – şi care are competenţa de a îndeplini
Această muncă, prudenţa răbdătoare pentru a cizela
Un popor primitiv şi, pas cu pas,
A-l călăuzi spre facerea de fapte bune şi folositoare.
Telemachus este lipsit cusururi, deplin dedicat
Îndatoririlor de zi cu zi, prea decent pentru a nu umbla
Decât pe drumurile delicateţei şi pentru a nu arăta
Cum se cuvine respectul cuvenit zeilor casei mele,
Atunci când eu nu voi mai fi. El îşi face treaba lui, eu pe-a mea.

Acolo se află portul; nava-şi ridică velele:
Ne ispitesc, întunecate, mările întinse. Marinarii mei – suflete
Care s-au chinuit şi-au trudit, şi-au gândit împreună cu mine,
Care întotdeauna au acceptat cu egală voioşie
Tunetele şi razele soarelui, întâmpinându-le cu inimi deschise,
Cu frunţi încrezătoare – şi voi, şi eu suntem bătrâni;
Totuşi, senectutea îşi are partea ei de onoare – şi de luptă;
Moartea închide totul: dar, înainte de sfârşit,
Câteva lucruri nobile încă mai putem face,
Noi, acei bărbaţi care-am luptat cu Zeii.*
Stelele-ncep să scânteieze pe stânci:
Ziua e pe ducă, luna urcă încetişor, vocile
Din adâncuri oftează. Veniţi, prieteni,
Nu-i încă prea târziu pentru a căuta lumi noi.
Găsiţi-vă bine locul, împingeţi şi vâsliţi
Prin brazdele de apă fremătătoare; pentru că ţelul meu
Este să navigăm dincolo de soare-apune, dincolo de cerul
Tuturor stelelor din vest – înainte de-a muri.
S-ar putea ca abisurile să ne-nghită,
S-ar putea să punem piciorul pe Insulele Fericirii*
Şi să-l vedem pe marele Ahile, cel care ne-a fost tovarăş.

Deşi multe ni-s luate, multe ne rămân; şi dacă
Nu mai avem puterea cu care-n zilele de demult
Agitam pământul şi cerurile, totuşi ceea ce suntem, suntem:
Temperamentul consecvent al inimilor neînfricate,
Slăbit de timp şi de furtunile sorţii, dar puternic prin voinţa
De a lupta, de-a căuta, de-a afla şi de-a nu îngenunchea.

* Hiadele – grup de stele din constelaţia Taurul, asociate cu venirea vremii ploioase; în poem Hiadele sunt prezentate drept agitatoarele mărilor. Din această constelaţie fac parte şi Pleiadele.

* Câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia – trimitere la ritualul prin care războinicii, înainte de începerea luptei, îşi loveau sacadat platoşele de bronz cu scuturile sau cu suliţele pentru a provoca prin zgomotul produs panică în rândurile adversarilor.
* În decursul războiulul troian uneori zeii coborau din Olimp şi participau la luptă alături de greci, respectiv de troieni.
* Insulele Fericirii sau Insulele celor Binecuvântaţi – un loc undeva în largul Oceanului Atlantic unde eroii din mitologia greacă, precum Ahile, se bucurau după moarte de-o vară permanentă (ceva asemănător raiului creştin).

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar după ce voi muri

Chiar după ce voi muri, dragul meu,
Şi voi fi-ngropată adânc în pământ, dragul meu,
Deasupra mormântului meu va arde veşnic o flacără, dragul meu,

Ziua, flacăra va fi albă, dragul meu,
Noaptea, flacăra va fi neagră, dragul meu,
Şi tu n-o vei vedea niciodată, dragul meu.
Flacăra albă va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacăra neagră va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu.
Flacăra albă şi flacăra neagră, dragul meu,
Nu se vor stinge niciodată, dragul meu,
Niciodată, niciodată, dragul meu.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dupa ce voi muri

Chiar dupa ce voi muri, dragul meu,
Si voi fi-ngropata adanc in pamant, dragul meu,
Deasupra mormantului meu va arde vesnic o flacara, dragul meu,

Ziua, flacara va fi alba, dragul meu,
Noaptea, flacara va fi neagra, dragul meu,
Si tu n-o vei vedea niciodata, dragul meu.
Flacara alba va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacara neagra va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacara alba si flacara neagra, dragul meu,
Nu se vor stinge niciodata, dragul meu,
Niciodata, niciodata, dragul meu.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment #23

Am fost obiectul dorinţei tuturor bărbaţilor din Grecia,
Negociată, scoasă la mezat, devenind apoi soţia lui Menelaos.
Când privesc acum înapoi, fără părtinire,
Aşa cum a făcut-o şi Hermione*, văd

Că Hermione îmi seamănă, nefericita mea fiică
Pe care am lăsat-o în urmă când am fugit.
Azi, ştiind asta, asemeni altor femei muritoare,
Sunt părtaşă tuturor îngrijorărilor.

O, Paris, dacă m-ai putea elibera din starea asta jalnică,
Te-aş urma până la capătul lumii, te-aş însoţi
Până ajungem pe ţărmurile înrourate ale Troiei –
O dragoste mai lungă decât toate nopţile!

Paris era altfel, dar în vreme ce îmi atingea coapsele,
Al meu era chipul care lansa o mie de nave.
Grecii mai degrabă merg la război decât să sărute buze ispititoare,
Iar acum rătăceau departe de soţiile lor.

Am fost eroina celei mai frumoase poveşti spuse vreodată,
Am auzit că după ce-am fost făcută, matriţa de lut a fost distrusă.
Totuşi, în acţiunile unor oameni atât de curajoşi, rolul meu fost minor,
Iar Homer nu mi-a apreciat frumuseţea.

Mai cred că nu a fost onorabil şiretlicul cu calul acela gigantic de lemn,
De necomparat cu trucul lui Prometeu, cel cu taurul.**
Au cucerit Troia şi i-au distrus pe troieni, dar unul dintre ei,
Cu capul şi faţa acoperite de lână,

Aeneas, a scăpat din cetatea incendiată purtându-şi tatăl pe umeri;
Curajul lui Hector curgea prin vinele lui, noaptea neagră
Le-a acoperit evadarea din mijlocul bestiilor care-i atacau.
Într-o zi va răzbuna nenorocirea adusă neamului său.

Am fost dusă de soţul meu înapoi în Sparta, unde mi-am reîntâlnit
Fiica, Hermione, pe care în timpul fugii mele
O măritaseră cu fiul lui Ahile***... dar, o, ce noapte a urmat!
Oreste, nepotul meu, i-a ucis bărbatul

Şi s-a căsătorit cu ea – Hermione îmi moştenise frumuseţea –
Şi au avut un băiat, Tismaneus, care a devenit unul din marii războinici
Ai neamului grecesc –din păcate, mai rămăseseră puţini.
El a ajuns gloriosul conducător al micenienilor.

* Hermione a fost fiica Elenei din Troia şi a regelui spartan Menelaos.
** Farsa de la Mecone sau Mekone jucată în beneficiul omenirii, după Hesiod, de Prometeu lui Zeus, cea cu grămada de oase ascunse sub pielea taurului.
*** Neoptolemus, fiul lui Ahile ucis după unele surse de informaţii de Apollo, după altele de Oreste.

poezie de Sappho din Lesbos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Uite, vreau să-ţi dăruiesc ceva.
Lucian: Mie?
Diana: Da. Doar dacă-mi promiţi că vei lăsa în urmă acea întâmplare.
Lucian: Să-ţi promit? Nu vreau să te mint; nu cred că pot, dar cel puţin am să încerc.
Diana: E bine şi atât. Iată; lănţişorul meu... Poftim! Ia-l tu, ca să-ţi amintească de mine în următorii ani.
Lucian: Dar, mamă, e al tău...
Diana: Bineînţeles că-i al meu. Însă vreau să-l ai tu, ca să nu mă uiţi.
Lucian: Ştii bine că nu te-aş putea uita nicicând, indiferent de distanţa care ne-ar despărţi sau anii în care nu te-aş vedea.
Diana: Te cred, dragul meu. Primeşte însă şi acest lănţişor, iar când îţi vei aminti de mine, priveşte-mi chipul din medalion. Eram foarte tânără atunci...
Lucian: Încă mai eşti şi acum, tânără şi frumoasă. În fotografia asta însă pari cu adevărat doar o copilă. Ce vârstă aveai?
Diana: 16, poate aproape 17.
Lucian: 16... Chiar erai doar o copilă. Pot să te întreb de unde ai lănţişorul şi medalionul? Sau de la cine?
Diana: Le-am primit... de la tatăl tău.
Lucian: Şi de ce nu apare şi blondul în fotografie, alături de tine?
Diana: Pentru că atunci n-a avut o fotografie atât de mică, iar după aceea am neglijat... Aşa că a rămas doar a mea.
Lucian: A rămas doar fotografia ta? Pe mine nu mă deranjează deloc, dar...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Jo, cum crezi că mă pot concentra dacă tu eşti prin preajmă toată ziua?
Joey: Îţi distrag atenţia atât de mult? Masa mea este în afara biroului tău. Nici măcar nu mă poţi vedea.
Pacey: Dar ştiu că eşti acolo. Şi crede-mă că nu aş fi ajuns atât de departe dacă ai fi fost atât de aproape de mine tot timpul.
Joey: Serios? De ce?
Pacey: Acum încerci să afli cât mai multe de la mine, nu-i aşa? Bine. Nu aş fi putut să mă concentrez pentru că de fiecare dată când eşti în preajma mea nu mai vreau să fac altceva decât să...
Joey: Spune. (Pacey o sărută.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, e foarte frumos să vă iubiţi, dar să vă amintiţi că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc pentru fiecare dintre voi. Apoi iubirea după care voi şi abia în final relaţia voastră. Aşadar, mai ales la început, orice ar fi nu locuiţi împreună cel puţin 10 ani. E mai mult decât suficient să vă vedeţi la fiecare sfârşit de săptămână, dar chiar şi atunci faceţi astfel încât Prezenţa, Dumnezeu să primeze. După care, dacă doriţi, puteţi locui împreună, dar fiecare în jumătatea lui de apartament sau casă. Dar dacă doriţi să ucideţi dragostea veţi face din ea o afacere, o să vă mutaţi de la început împreună sau şi mai rău vă veţi căsători şi totul se va duce uşor, uşor de râpă fără ca măcar să bănuiţi. Pentru că mintea tare se mai grăbeşte la început să zică: "Nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Ne iubim atât de mult!" şi din atâta "dragoste" care aduce cu ea şi bucătăria, despărţirea este inevitabilă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem fără ţintă

nu pot să fiu frumoasă în fiecare zi
când te gândeşti la mine
nici măcar poetă nu pot să fiu
îmbrăcată în cuvinte
să apar
din senin
la uşa ta
nu
nu pot să fiu ceea ce ar trebui să fiu
o femeie care intră şi iese din mintea ta
ca dintr-o casă de amanet
unde a lăsat o parte din suflet

nu
nu-mi cere să fiu frumoasă în fiecare zi
nu-mi cere să pun într-o parte minutele
când te iubesc mai mult
şi să apar
aşa din senin
cu ochii plini de neînţelegere
în faţa ta

nu-mi cere nimic
mai bine dă-mi înapoi
ce mi se cuvine
dacă ai suflet
sufletul meu

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem fără ţintă

nu pot să fiu frumoasă în fiecare zi
când te gândeşti la mine
nici măcar poetă nu pot să fiu
îmbrăcată în cuvinte
să apar
din senin
la uşa ta
nu
nu pot să fiu ceea ce ar trebui să fiu
o femeie care intră şi iese din mintea ta
ca dintr-o casă de amanet
unde a lăsat o parte din suflet

nu
nu-mi cere să fiu frumoasă în fiecare zi
nu-mi cere să pun într-o parte minutele
când te iubesc mai mult
şi să apar
aşa din senin
cu ochii plini de neînţelegere
în faţa ta

nu-mi cere nimic
mai bine dă-mi înapoi
ce mi se cuvine
dacă ai suflet
sufletul meu

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu dedicaţie

O salbă de nestemate gânduri mă fac,
Ca timpul să-l derulez, etapă cu etapă
Şi să-nţeleg măcar acum ce faptă minunată,
Ne-a adus pe noi doi, laolaltă
Şi-ntr-o tainică uniune să fim acum,
Pe al vieţii de nepătruns drum.

Domnul meu, când inelul de logodnă tu mi l-ai dat,
Credinţă am jurat, că pe viaţă, tu vei fi al meu bărbat.
Am ştiut că noi doi vom fi mereu şi la bine şi la greu
Cu iubire, înţelegere şi toleranţă, dar şi cu speranţă,
Amândoi ne-am construit o famile, o casă, o viaţă.

Prietene, umăr la umăr cu tine merg,
De mână tu mă ţii şi strângi mereu,
Să-mi aminteşti că tu eşti sprijinul meu,
Iar când sufletul meu a fost rănit
Şi câteodat poate chiar îngenuchiat,
Tu m-ai sustinut, alinat şi încurajat
Şi rănile adânci s-au vindecat, cicatrizat.

Domnul meu, cu elocinţă, eu îţi doresc
Ca harul iubirii, ce –n sufletul
Şlefuit de timp şi pe culmi tot înălţat, porţi,
Să-ţi aureoleze calea ce-o ai de urmat,
Să-ţi lumineze chipul de ani brăzdat
Şi tot invingător să fii cât pe pământ vei trăi!

Domnul meu, îmi scald privirea în ochii tăi
Şi simt că mă înalţ ca zmeul la cer, atât de mult
Când tu, îmi oferi cu un gest tandru şi mărut,
O floare, un dar, un zâmbet cald sau un sărut.

Domnul meu, ştiu, suntem simpli oameni,
Cu nimic mai presus decât ai noştri semeni
Dar ştiu că împreună am semănat şi am cules,
În sălaşul întregii noastre sfinte vieţi
Şi lauri, vise împlinite şi poate şi regrete,
Dar respectul şi recunoştinţa cu noi le purtăm,
Pentru toţi cei care sunt oameni cu noi.

Domnul meu, îţi aduc mulţam că lângă mine te am,
Că în urma ta laşi copii, nepoţi, tineri vlăstari,
Să-ţi ducă numele pe mai departe pentru mulţi, mulţi ani.
C-ai reuşit să mă sprijini tot mereu în demersul meu,
M-ai iubit şi respectat, al nostru jurământ noi l-am păstrat
Şi-n comuniune noi am ştiut a fi şi a trăi
Să demonstrăm împreună cum se poate trăi frumos,
Dând cu-nţelepciune la o parte tot ce n-ar fi de folos.

poezie de Georgeta Ganea (22 iulie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru Necare

Sunt la sfârşit.
Acum, doar o poveste mă aduce aproape de tine, aproape că te strigă, din rămăşitele unor cuvinte
care au făcut cearcăne de la atâta nesomn. Şi nu numai că nu mai pot dormi, în mişcarea lor, ca nişte planete nelocuite, dizolvă singurătatea din ţinereţe, o face nemuritoare în biserica mea îngropată-n zăpadă. Unde clopotele mai bat, îţi las rugăciunile mele drept curăţire de îndoieli, căci, nu te mai pot aduce înapoi şi nici nu mai pot să încetez a mă ruga când totul cade în tăcere, iar eu te respir, precum copacii respiră din duhul infinitului, apoi sunt tăiaţi şi lăsaţi să ardă.

Iată, că mănânc ca şi cum n-ar mai fi nicio urmă de foame-n mine şi beau ca şi cum setea s-ar fi lepădat de trupul meu. În mine, nu mai am loc. Prea multe sertare închise. Timpul s-a cusut înainte de vreme, nici să te plâng, nici să te uit nu pot. Pot doar să mă ghemuiesc la umbra a ceea ce mi-ai fost, ca într-o casă cu ziduri lungi, să poată decupa cerul larg după inima ta, cu o dragoste din care lipseşti desăvârşit.

Tu eşti zăpada ce a rămas neatinsă în vârful muntelui. Dacă ar fi să urc, aş cădea pe lacrimile mele şi dimineaţa m-ar găsi topit, fără viitor
îmbrăţişând moartea care mi te-a smuls.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Deci... Să înţeleg că am greşit în privinţa voastră?
Maria: Bineînţeles, dragul meu! Ai greşit închipuindu-ţi că ar putea fi ceva între noi. N-ar trebui să fii gelos! Tu nu ştii ce-i gelozia! Mai ales că nici n-ai motive! Eu te iubesc nespus! Nu ţi-aş vrea răul. Şi evident, nu te-aş înşela niciodată! În plus, nu crezi că dacă l-aş fi vrut pe Luci pentru mine, n-aş fi renunţat de la bun început la el, aş fi avut destul timp de partea mea. Şase ani, cât am călătorit până a ajunge aici... Cine ştie?! Am fi putut deja fi căsătoriţi şi atunci sigur n-aş fi putut deveni soţia ta, nici măcar prietena ta.
Nick: Aşa-i. E adevărat.
Maria: Dar, ţi-am mai spus... Deşi îmi plăcea de el, nu s-ar fi putut să nu-mi placă, am renunţat la el încă de atunci, de la bun început, pentru că mi-am da seama că el e îndrăgostit nebuneşe de Lia şi nu voi reuşi să i-o scot din minte aşa de uşor. Iar dacă atunci am renunţat la el, în favoarea Liei, ce rost ar avea să încerc acum să-l cuceresc? Oricum, tot degeaba m-aş fi străduit, n-aş fi avut nici o şansă; inima lui îi aparţine tot surorii tale, în întregime. Ai fi putut observa şi tu asta la el, dacă ai fi fost mai atent. Iar eu n-aş putea să vă fac aşa ceva. Nici ţie, nici Liei, mai ales că ea e sora ta. Şi nici chiar lui Luci. Nici unul nu meritaţi una ca asta. Deci, n-aş putea. Sincer, n-aş putea! Oricum, am încetat să-l iubesc cu mult timp în urmă, m-am resemnat. Acum el îmi e doar coleg şi prieten, un foarte bun prieten, drag mie, apropiat; şi comandantul nostru. Nici n-aş vrea să-mi închipui că mi-ar putea fi altceva! Iar acum te iubesc pe tine, nu pe el; doar pe tine! Enorm! Te iubesc, Nick.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!