Liliacul
Se îmbracă liliacul, în zori i-a venit sorocul,
Bucuros de cum arată nu își mai găsește locul,
Florile, mănunchi, stau ciotcă în ciorchinul vinețiu
Iar coroana-i e scăldată într-un mov liliachiu.
Înflorește liliacul, râde-n razele de soare,
Vântu-împrăștie miresme cu-adierile-i ușoare,
Fetele vin să-l culeagă într-o liniște discretă,
Norocul să și-l găsească într-o floare violetă.
Se-ofilește liliacul, vânăt jar stins, trecător,
Cel ce mi-a crescut la tâmple s-a albit de-atâta dor
Și-mi rămâne-n amintire neuitatul tău buchet
Ce mai strălucește, încă, în amurgul violet.
poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre noroc
- poezii despre fete
- poezii despre dor
- poezii despre creștere
- poezii despre bucurie
- poezii despre amintiri
- poezii despre alb
- poezii despre Soare
Citate similare
Liliacul
Se îmbracă liliacul... În zori i-a venit sorocul,
Bucuros de cum arată nu își mai găsește locul,
Florile, mănunchi, stau ciotcă în ciorchine vinețiu
Iar coroana e scăldată într-un mov liliachiu.
Înflorește liliacul... Râde-n razele de soare,
Vântu-mprăștie miresme cu-adierile-i ușoare,
Fetele vin să-l culeagă într-o liniște discretă,
Norocul să și-l găsească într-o floare violetă.
Se-ofilește liliacul... Flori se-adună pe covor,
Cel ce mi-a crescut la tâmple s-a albit de-atâta dor
Și-mi rămâne-n amintire neuitatul tău buchet
Ce mai strălucește încă în amurgul violet.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul liliacului
Într-o liniște discretă
I s-a împlinit sorocul,
În coroana lui cochetă
Vinețiu se-aprinde focul.
Arde iubirea secretă,
În jur se sfințește locul,
Într-o liniște discretă
I s-a împlinit sorocul.
Fetele-își cheamă ghiocul
Și-n emoție completă
Caută din plin norocul
Scris în floarea violetă,
Într-o liniște discretă.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre promisiuni, poezii despre iubire, poezii despre foc sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Liliacul a înflorit
A înflorit liliacul, floarea florilor,
Ea este leacul pentru cei
Care iubesc cu multă
Patimă, dragoste și dor.
Liliacul, frumoasă floare
Care înflorește pe meleagul meu,
El este ca un soare,
Care luminează chipul tău.
Mirosul lui îmbătător
E ca un vânt cald de primăvară.
El e ca un dulce fior
Care îți face viața mai ușoară.
Liliacul din nou a înflorit
Și s-a îmbrăcat în alb,
Parfumul lui s-a răspândit
Peste frumosul meu meleag.
poezie de Vladimir Potlog (2 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre vânt, poezii despre viață, poezii despre primăvară sau poezii despre lumină
Mi-a înflorit liliacul
Mă socotesc destul de fericit
Că liliacul iarăși mi-a-nflorit
Și-mi umple camera cu-n blând parfum,
Iar trecători se-opresc și-admiră-n drum.
Tot astfel liliacul înflorit
Ne-a-mpreunat, timid, când ne-am zâmbit,
Parfumul lui așa mult ne-a plăcut,
N-am stat pe gânduri când ne-am cunoscut.
Pe-atunci treceai din ce în ce mai des
Și crengi de liliac eu ți-am cules,
Iar în crenguțe-am furișat șirag
Câte-un sărut de dragoste și drag.
Azi liliacul nu mai are flori,
Și simt cum se petrec ai mei fiori,
Tu nu mai vii să-ți dăruiesc parfum,
Stau rătăcit ca cerșetoru-n drum.
Dar pentru florile de liliac
Voi ști de-acuma ce să fac:
Culeg, dar le usuc și le păstrez,
Iubirea noastră s-o reinventez.
Cel ce iubește și nu uită
Și ziua i se pare scurtă,
Așteaptă să-nflorească liliacul:
Vrea inimii ca să-i găsească leacul.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre prezent, poezii despre inimă, poezii despre gânduri, poezii despre fericire, poezii despre crengi sau poezii despre cadouri
Curg florile, ca amintirile...
(te-ai dus)
Te-am iubit, ca zorile ce vin
în dimineti de primăvară,
în picături de soare și verdeată,
în inima târzie, cu miros de viată!..
Și niciodatå n-am crezut că vântul
v-a rupe lanțul dragostei ce curge,
ca o licoare-n sufletul ce plânge...
în clipele uitării dintre vise!
M-am așezat la margine de drum,
să văd cum liliacul înflorește,
culoarea mov mă zăpăcește
si respiratia mi se șterge!
Te-am îmbrăcat în flori de trandafiri
ca hainele iubirii să îți fie,
pecete de va fi să uiți...
iubirea ce-ai lăsat-o vie!...
Dar ai uitat că zorii plâng
o dragoste de vise,
că primăvara a-ngropat-o
printre frunzișul seri!
Și liliacul a-nflorit la marginea
pădurii,
privesc pierdută florile ce curg
Și-mbracă drumul noptii!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre plâns, poezii despre visare, poezii despre trandafiri sau poezii despre suflet
Liliacul
Îmbrăcat în violet,
Cu buchet lângă buchet,
Liliacu-i fericit!
Știți de ce? A înflorit!
Floricelele, grămadă,
Se îngrămădesc să vadă
Cine vine și se miră,
Cine stă și le admiră.
Iar parfumul dus de-o pală
Cheamă gâzele năvală
La polen și la nectar
Fără bani, fără cântar.
Liliacu-i fericit!
Știți de ce? A înflorit!
Bucuros le dă la toate
Să își ia pe săturate.
poezie pentru copii de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Gheorghe Vicol despre flori, poezii despre bani sau poezii despre admirație
De-acum liliacul s-a scuturat
De-acum liliacul s-a scuturat.
Petalele trandafirilor vor repeta
șabloanele ultimelor generații, iar tu mergi
pe-aceelași drum. Marșul Primăverii
s-a terminat. Vara, de asemenea,
va suna curând retragerea.
poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit
liliacul mov -
norocul ascuns în sân
păstrat talisman
haiku de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noroc
Matinală
Aurora violetă
Plouă rouă de culori -
Venus, plină de fiori,
Pare-o vie violetă.
Bat la geamul tău încet,
Bat cu-o rază sângeroasă -
Vino, floare somnoroasă,
Cât pe zări e violet.
Plâns de ape se repetă,
Încă totu-i adormit -
Ca în vise s-a pornit
Roata morii - violetă.
Gol e-al sânului buchet,
Floare goală, somnoroasă...
Trist, cu roza sângeroasă,
Bat în geamul violet.
Aurora violetă
Se pătează de culori -
Venus, pală de fiori,
Pare-o stinsă violetă...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre tristețe, poezii despre sâni, poezii despre rouă sau poezii despre ploaie
Gândindu-mă la iarbă
A înflorit iubito liliacul
În anul acesta, sigur, nu-l mai rup
În anul acesta nu îți mai aduc..
Las florile să-mi înflorească iadul
Au înflorit florile lângă alei
Pe unde ne plimbăm sub clar de Lună
Pe unde, des, mă sărutai nebună
Știi cum sună florile din clopoței
Fac pașii rari că nu am nicio grabă
Iarba e bucuroasă că, eu, n-o calc
Trec întristat gândindu-mă la iarbă
A înflorit iubito liliacul
Mă cheamă aleile să le colind
Te chem din amintiri urmându-mi pasul
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre religie, poezii despre plimbare, poezii despre iad sau poezii despre colinde
Kanafer
Kanafer liliacul tătărăsc
Deja înflorește.
Oare el judecă și înțelege,
Că ți-am spus un neadevăr?
Tu ești bun și tânăr,
Dar eu trebuie să te mint
Și în ochii tăi să joc rolul
Celei fără griji.
Isteria și depresia le înghesui în mezanin,
Unde zac deja amărâciunile și dezamăgirile mele.
Trecerea în această săptămână,
Împreună cu cojile de fructe le-am aruncat departe.
Da, e adevărat, se poate trăi
Fără trecut.
Dar kanafer liliacul tătărăsc
Deja înflorește
Și înțelege.
poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre adevăr și minciună, poezii despre trecut, poezii despre tinerețe, poezii despre săptămâni, poezii despre ochi sau poezii despre fructe
în aprilie
grădină-nmiresmată
liliacul mov
haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numărând din trei în trei
Greierii s-au strâns pe seară
Și fac ample repetiții,
Lungi acorduri de chitară
Se aud în competiții.
Liliacul rotofei
N-are liniște și pace:
Numără din trei în trei
Petalele cu noroace.
Le așează, le alege
Ca în prag de dimineață
Fetele ce vor culege
Să aibă noroc în viață.
Sus pe bolta înstelată,
Luna-n drumu-i de cleștar
Se uită în jos mirată,
Zăbovește-o clipă doar.
Tril fermecător se-aude
Lin ca apa de izvor,
Legănat ușor de unde
În al valurilor dor.
Plânge-n cânt privighetoarea,
De pe frunte-i curg sudori,
În potir adună floarea
Roua ce se scurge-n zori.
Și îmi dezmiardă-n al ei glas
Iubire, dragoste și patimi,
Dispare într-un bun rămas
Lăsându-mă cu ochii-n lacrimi.
poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre privighetori, poezii despre pace sau poezii despre greieri
Flori de liliac
În crenguțe verzi la poartă
Liliacul a-nflorit
Și-un parfum răzbate-n casă
Prin fereastra ce-am deschis
Dar aud o ceartă-n frunze
Flori mărunte fac scandal
Nu vor in buchet sa fie
Un buchet de liliac!
Fiecare vrea in față
Să fie la singular
Admirată si frumoasă
Floare alba-n liliac!
Hei.. gândi frumosul arbust
Oare cum o să le-mpac?
- Vino soare si sarută
Floare alba-n liliac!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre scandal sau poezii despre frunze
Flori de liliac
În crenguțe verzi la poartă
Liliacul a-nflorit,
Si-un parfum răzbate-n casă
Prin fereastra ce-am deschis.
Dar aud o ceartă-n frunze,
Flori mărunte fac scandal
Nu vor in buchet sa fie,
Un buchet de liliac!
Fiecare vrea in față
Să fie la singular,
Admirată si frumoasă
Floare albă-n liliac!
Hei... gândi frumosul arbust,
Oare cum o să le-mpac?
-Vino soare si sărută
Floare albă-n liliac!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arinii de pe maluri
Plâng arinii de pe maluri într-o liniște discretă,
Sălciile își smulg părul din cosițe despletite,
Unda lacului bătută de-o aripă de egretă
Duce clipocind pe ape dorul toamnei ruginite.
Adunați la sfat cocorii în formație completă
Fac apelul de plecare spre meleaguri pribegite,
Plâng arinii de pe maluri într-o liniște discretă,
Sălciile își smulg părul din cosițe despletite.
Vântu-aduce-n portavoce veștile din deal pornite,
În afund de stufărișuri, în locație secretă
Lebăda își țese cuibul, grațioasă și cochetă,
Lacul tremură scoțând lănci de trestii ascuțite,
Plâng arinii de pe maluri într-o liniște discretă.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre toamnă, poezii despre sfaturi, poezii despre lebede, poezii despre chirie, poezii despre aripi sau poezii despre apă
Vremea liliacului ( grook )
Înflorește, violet și galeș, liliacul. În prag de seară
Parfumu-i ni se urcă la cap, dulce nespus;
și-îndrăgostiții oftează-n versuri și cântă la chitară,
încercând să spună pentru a mia oară
ceea ce-i mai lesne de făcut decât de spus.
poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre muzică sau poezii despre chitară
Te-am iubit
Te-am iubit cu liliacul și-am urcat până la cer
Când mi l-ai trimis în cântec, pe o coardă să vibrez,
Să-nfloresc cu ghioceii dezlipindu-mă de ger,
Ca pe-o aripă de suflet să mi te încredințez.
Și înmiresmat cu vise liliacul cu cinci flori
A trezit furtuni sub tâmplă și te-am uns din vers cu mir,
Cântecul de ciocârlie mi-a străpuns valul de nori
Și din ploaia de sub gene mă renasc în trandafir
Ca să-ți prind în piept iubirea cu petale de rubin,
Să ne căutăm norocul de prin flori liliachii,
La răscrucea dintre gânduri ca o boare-n vis să-ți vin
Și în nopți cu lună plină ca Luceafărul să-mi fii...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
movul din grădini -
liliacul în floare
trena lunii mai
haiku de Marioara Vișan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp sau citate despre flori
În troiene
a nins...
e iarnă si e frig
introient e satul
doar vântul
mișcă liliacul
de la poartă
introienit e drumul
aș vrea să vin la tine
să râdem impreună
de glume mici
și bancuri cu pitici
ce urcă pân-la lună
pe fire de lumină
pe scara minții noastre
in nopțile albastre!
introienit e satul
nu pot veni la tine
doar vântul
mișcă liliacul
si-adorm
printre suspine...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre sat, poezii despre râs, poezii despre noapte, poezii despre ninsoare sau poezii despre iarnă