Lumina verde
Ca-ntr-o joacă, roteam
brațele ferigii
peste armura-ți închipuită.
De departe, cuvintele tale alunecau
precum melcii
dintr-un timp amăgit.
Împrejur, ghiceam cu ușurință
spasmul siluetelor de fosfor
urmând-ne în noapte.
Fermecător,
pe umerii noștri dezgoliți
se clatină o lumină verde,
tulburătoare.
Cine se mai recunoaște oare-n trecut,
iubind?
Peste câmpul cu iasomie
vântul aduce spre împăcare
eșarfe albastre.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre jocuri
- poezii despre fosfor
- poezii despre cuvinte
Citate similare
Săgetător
Tandrețe-n risipire
azi numai tu și clipa
căzută-n așteptare
peste pragul abia ghicindu-se.
Tăcerea-mi prelungă
m-a ostenit
nimic nu se mai leagă
retrăiesc sentimentul sufocării.
Din armura-ți închipuită
s-aduni grăbit
vorbe.
Vino cu arătătorul
spre buzele mele, surâzând.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Săgetător
Tandrețe-n risipire
azi numai tu și clipa
căzută-n așteptare
peste pragul abia ghicindu-se.
Tăcerea-mi prea lungă
m-a ostenit
nimic nu se mai leagă
retrăiesc sentimentul sufocării.
Din armura-ți închipuită
s-aduni grăbit
vorbe.
Vino cu arătătorul
spre buzele mele, surâzând...
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului- ed. CRONICA (IAȘI)
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul sidefiu
Cu o veche obsesie
mă-ntorc pe propriile urme
amintindu-mi
că demult, grăbind
peste spinarea amiezii,
melcii mi-au lăsat
ca semn de recunoaștere
drumul sidefiu
spre odihna de sub pietre.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre odihnă sau poezii despre miezul zilei
Lacrima mamei
Precum o ivire ce-mpresoară cu răcoare
e astăzi lacrima mamei neștiută -
alb diamant ce punctează-n răstimpuri
peste canatul aducerii aminte -
Ades, tresărind în umed întuneric
mari fluturi de noapte m-adastă
cu veșmânt de lumină
nădăjduind
într-un zbor al reîntoarcerii...
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre întuneric, poezii despre mamă, poezii despre fluturi, poezii despre diamante sau poezii despre alb
Toamnă târzie
freamăt de frunze reci,
îmi vâjâie vântul prin cărările sufletului
ventriculul drept se zbate în piept, ca magma unui vulcan ce se trezește la viață
ascult sunetul. ploii ce aduce a toamnă
mă pierd printre castanii acum dezgoliți
departe, departe un tunet tresare și aduce lumină pe cerul miop.
prieten și sfetnic îmi ești tu acuma,
tu singur pe lume, eu singura iar
avem un destin și purtam și un nume
tu timp care trece, eu om fără leac
degeaba mai strig spre pădure, ecoul meu doarme
și toamnei i-e somn, acum mă retrag spre
spre țărmuri departe
s-aud doar frunzișul călcat de picior.
poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre somn, poezii despre vulcani, poezii despre viață, poezii despre sunet, poezii despre suflet sau poezii despre păduri
Septembrie
Nimic nu m-a umilit mai mult
decât absența ta.
Timpul secătuit s-a prelins
printre pietre
în apa oglinzii.
De pe umerii mei au zburat în noapte
păsări speriate decupând în văzduh
sărutul împăcării.
Cu trufie mi-așez peste ochi
basma mătăsoasă.
Numai septembrie, calm
fără surâs
mi-a încruntat în suflet
drum alb spre sărbătorile
din tine.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre sărbători, poezii despre sperieturi, poezii despre păsări sau poezii despre apă
Suflete roase
Suntem sunete ascunse
în cochilia așteptării.
Ținându-ne de mâini
ne-mpiedecăm de șarpele casei.
Cu foșnet vegetal
ne-mpăturim inimile
în carnea albă a pietrei.
Mă-nfrigurez, asemeni
zidurilor crescute peste noapte.
Suflete roase
stau sub cămașa albăstrită...
Vreau un timp al speranței
al culorilor vii...
Să mă poarte departe
în adânc de lume.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre mâini, poezii despre inimă, poezii despre culori sau poezii despre creștere
Geometria imlpacabilă
Zilnic, pășim printr-o geometrie
implacabilă
spre strâmtoarea identității.
Zarurile sunt aruncate monoton
peste tabloul monocrom
al solemnității.
În eonul de imagini
mă gândesc pe mine,
pe tine în tăiatele flori.
Pielea gândului
se mulează-n convențional
când laolaltă,
urzim împrejur
o ceață scânteietoare
închipuind clipe
de tainică mulțumire.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre geometrie, poezii despre zaruri, poezii despre mulțumire, poezii despre imagine, poezii despre gânduri sau poezii despre flori
Un gând precum iasomia
Nu vreau să intru în somnul nimănui.
Tăceri, neînțelesuri, vagi ispite
le las pe-un drum pierdut.
Demult nu mai cred în memoria lucrurilor
nici în aura timpului, în care
petale de aur îmi fulguiau peste umăr.
E-o lume haotică- pietrele mușcă
din umerii pelerinului
și din soarele ce-abia răsare.
Sunt ostenită, vreau înfloriri
să mă-nrobească
și un gând frumos, precum iasomia.
În dinastiile tăcerii,
îngerii să cuvânte...
poezie de Violeta Pasat (ianuarie 2020)
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre îngeri, poezii despre pelerinaj, poezii despre frumusețe, poezii despre aur sau poezii despre Soare
Stare
Îngenuncheată-n oglinzile toamnei
m-adaug cu trup de lumină
clipei ce-mparte peste prag mirarea.
Fructe sticloase se rostogolesc
peste pervazul aducerii aminte.
Mai mult ca oricând
astăzi mi-e dor de liniștea
uitată-n cadrane
și-n migdala ochilor tăi
ce-o desenam cu grabă
peste ferestrele înzăpezite.
În ritm neștiut, alunec
spre inima timpului
ca pe-o spirală de melc
căutând obsedant linia dreaptă
a începutului.
Neînțeles îmi pare gestul de tandrețe
peste punțile fosforescente ale nopții
când în mine ochiul tristeții
rămâne cu încăpățânare întredeschis
refuzând somnul.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre încăpățânare, poezii despre început, poezii despre zăpadă, poezii despre tristețe sau poezii despre ritm
Riduri
O! Ridurile apei
peste piatra-nverzită
dilatându-se odată
cu înserarea aceasta
cuminte.
Dinspre maluri
chemarea străinului
peste zidul de apă,
mă-nfrigurează.
Azi, plutesc
în zborul lăstunilor,
în dulce amețire
peste punțile cerului.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară
Spune-mi, doar mie
Spune-mi unde și când
dispar dureros în lumină
strălucirea ochilor
ce se închid definitiv?
Nici zorii, nici înserările
singure
nu știu să-mi răspundă.
În cuiburile vechi
lăstunii aduc bucuria zorilor
dintr-un înalt ce cuvântă.
Spune-mi pe nume
odată cu crinii ce-și deschid
cupele aprinse de lumină
sporind mirarea peste
pragurile lumii...
poezie de Violeta Pasat din volum în pregătire ,,Ferestre luminate" (2021)
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre durere, poezii despre crini sau poezii despre bucurie
Aiurea!
a apărut un cer mai înalt decât al toamnei
ce ne-a amăgit sângele
se revarsă amintirile inundă depărtările orei
supusă ca un câine în zvârcolirea pământului îmbătrânit sub jocul tălpilor
trecut în fiecare noapte cu tine
dincolo de dragoste
cerul se răstoarnă peste această lume
păsări mari și lacome se-ntind peste trupul pământului
iubirea se prăbușește toată în sine
ca un blestem pe care-l port drept destin
să nu fim triști
să ne apropiem cu grijă de cuvinte
să nu le sângerăm auzul rănile dor
cade ninsoarea în ferestrele sufletului orb
ce frig ne coboară în noapte
adu-mi liniștea vreau să aud ninsoarea
vorbind la masa cuvântului plin de lumină
aerul șade deasupra abisului
o pasăre purtată aiurea în larg se agață de rădăcinile întunericului stârnit de nu știu cine
pe cerul mai înalt decât al toamnei
ce ne-a amăgit sângele
poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre trup și suflet sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Aprilie
Cer răscolit de pensule nărăvașe.
gestul tău
îmbrăcând cămașa de sare
peste tropotul sângelui
flămânzit.
Roiuri de iasomie par
sărbătorile noastre.
Suntem cărări căutându-se
în cuibul alungit
al iluziei.
Zilnic,
o pâlnie grăbită ne absoarbe
mimând
filtrul perfect.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge sau poezii despre perfecțiune
Risipă liliachie
După ploaie, coboram treptele în fugă
alungând din priviri disperarea.
Împrejur, risipa liliachie
promitea-ndelung
fructul dorit al anotimpului
ce călătorea sus de tot, rotunjind-se.
Zadarnic ne urmau profeții temători.
Cu hohot peste folia nopții
ne întreceam, pășind anevoios
prin iarba crescută de-aiurea
lângă coapsa fântânii
și-așteptam să ni se arunce peste trup
monezile arămii pentru plată.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre plată, poezii despre fructe, poezii despre frică, poezii despre dorințe sau poezii despre anotimpuri
De primăvară
Pășește ușor. Rân-du-ne-le-lee... (!)
Rândunelele s-au încurcat
în părul vălurind
al călugărițelor.
Peste spinările orizonturilor
se despletesc culori abandonate
peste umăr.
E ora înaltă!
Se-așează nimb peste toate
și-n aer plutesc
lungi poduri zburătoare.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rândunele, poezii despre păr, poezii despre primăvară, poezii despre poduri sau poezii despre ore
Timpului neștiut
Voi fi piatră rostogolindu-mă-n cădere
prin baia de rouă
ce va fi și ultima.
Splendori ascunse îți vor cuvânta
de departe, dintr-un tunel
în care salcâmii stau veșnic aprinși.
Nu uita,
cu alb veșmânt împodobește-mi tăcerea.
Numele meu nu-l striga în dodii.
Ca un fagure dulce prin chenarele zilei
trupul cântător nu mi-l plânge.
Pe glezne să-mi urce atunci
melcii de sidef
întru recunoaștere.
Când semnul de lumină
fi-va zăpada-n colind
uită cât te-am iubit...
Pe sub apa ferestrelor
închipuie-mă tot mai des
sufletul de veghe,
înlăuntrul pietrei.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre plâns sau poezii despre glezne
Această ploaie
Cu trupul ei muzical
această ploaie
te eliberează, precum
mersul femeii tinere
depărtându-se în extaz.
Ne ascundem de noi
în somnul adânc.
Clovnii ne vor călca zgomotos
peste tâmplă, speriindu-se
cât de mult ne-aseamănă.
Sub piatra rotundă
doar șarpele casei
îmi promitea adăpost sigur.
E prea târziu, să mai privesc
peste umăr.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre muzică sau poezii despre femei
Cadențe
Sufletul este burete
peste teatralitatea durerii,
stors mereu în căușul
prea plin.
În odaia simțurilor,
oglinda răsare maniacă,
curioasă la răutățile străzii.
Departe,
tot mai departe
se alungește scara aceea
de cuvinte
pe care simțurile
își verifică mersul
tacticos,
senzual de felină.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre simțuri, poezii despre senzualitate, poezii despre răutate sau poezii despre feline
Cine te tulbură?
Cărări de nisip
se tânguie-n clepsidră...
Simt durerea și tac.
Cine te tulbură, mamă
în plânsul tău pentru păcat?
Ești statuie pironită-n așteptare
cu șalul înzăpezit
peste veștile ce ne-așteaptă
în prag.
Dar, veștile astăzi, mamă
sunt animale deșelate în țarcuri.
Împreună ducem noaptea aceea
ca pe un rest adăugat
pe tarabă,
că un geamăt nedeslușit...
peste lume.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre sculptură sau poezii despre nisip