Casa poetului
În zori, e-un dangăt înfrigurat
peste acuarela vitraliilor.
Neașteptat, închipui gestul mâinii
eliberându-se
din somnul în care, mereu
îi era dat să tremure.
Prin parcuri, cornii scânteiază alene
și ochii tăi caută
litera-n piatră.
În răscruce, la casa poetului
a oprit în grabă
o trăsură cu iubiri din veacul trecut.
S-avem răbdare,
înspre vară, vom vedea cum de-aici
se-nalță îngeri cuminți
cu roiuri de-albine în spate.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre poezie
- poezii despre parcuri
- poezii despre ochi
- poezii despre mâini
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
De iarnă
Târziu, închipui dantela pașilor tăi
prin zăpadă.
Peste perdeaua sufletului
iubirea am simțit-o mereu
mușcata
îngenuncheată-n fereastră.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zăpadă, poezii despre suflet sau poezii despre iarnă
Stare
Îngenuncheată-n oglinzile toamnei
m-adaug cu trup de lumină
clipei ce-mparte peste prag mirarea.
Fructe sticloase se rostogolesc
peste pervazul aducerii aminte.
Mai mult ca oricând
astăzi mi-e dor de liniștea
uitată-n cadrane
și-n migdala ochilor tăi
ce-o desenam cu grabă
peste ferestrele înzăpezite.
În ritm neștiut, alunec
spre inima timpului
ca pe-o spirală de melc
căutând obsedant linia dreaptă
a începutului.
Neînțeles îmi pare gestul de tandrețe
peste punțile fosforescente ale nopții
când în mine ochiul tristeții
rămâne cu încăpățânare întredeschis
refuzând somnul.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre încăpățânare, poezii despre început, poezii despre tristețe, poezii despre toamnă sau poezii despre ritm
Maxilarul aluviunilor
E o lege a toboganului pe care o negi
doar aruncându-te în gol.
Altfel, dulcea amețire a coborâșului
e îngăduința arhivarului
sărutând pe gât dimineața.
Tu îmi vei spune versuri din care
teiul va înflori deodată
la fereastra mereu călătoare
a trenului din veacul trecut.
Hei, ascultă cum ronțăie
maxilarul aluviunilor.
E de prisos să-ți astupi urechile
coborâșul e la final.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre urechi, poezii despre trenuri, poezii despre trecut, poezii despre toleranță, poezii despre tei sau poezii despre sfârșit
Aprilie
Cer răscolit de pensule nărăvașe.
gestul tău
îmbrăcând cămașa de sare
peste tropotul sângelui
flămânzit.
Roiuri de iasomie par
sărbătorile noastre.
Suntem cărări căutându-se
în cuibul alungit
al iluziei.
Zilnic,
o pâlnie grăbită ne absoarbe
mimând
filtrul perfect.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre sânge sau poezii despre perfecțiune
Ochii tăi
privesc în ochii tăi
codană drăgălașă
și-o să-i admir mereu
te cer să-mi fii mireasă
sedus de ochi voioși
ștrengari nițel sfioși
o să-i admir mereu
doar ești a mea crăiasă
când îi voi săruta
stând ambii față-n față
iubirea vom gusta
întreaga noastră viață
fiind ca niște zei
din ochii tăi și-ai mei
din marea de dulceață
la îngeri vom da viață.
poezie de Mihai Cucereavii (28 martie 1969)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, citate de Mihai Cucereavii despre viață, poezii despre sărut, poezii despre seducție, poezii despre nuntă, citate de Mihai Cucereavii despre iubire sau poezii despre admirație
Sentimentul trecătorului
Cu fruntea-n fereastra sinelui
închipui la ceas de amiază
sentimentul trecătorului
colorând liniștea cu cântecul înalt
al versetelor antice.
Totul ca o tresărire a memoriei
peste care se-nalță pasărea albă
prevedtind victorii
dintr-o altă existență.
Nebănuit e suflul din chenarele visului,
cu el mă nasc
în labirintul altor lumi.
Singur, doar el, sfidător preumblă
sub palmele timpului.
Fericit se poate numi
cel ce în neștire colindă
prin câmpul cu maci luminați
visând la adevăr,
visând la iubire.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre visare
- poezii despre victorie
- poezii despre păsări
- poezii despre naștere
- poezii despre muzică
- poezii despre miezul zilei
- poezii despre lumină
Aducându-ți aminte
Mereu ne găsim pe o punte
unde cineva ne-aclamă întrarea.
În grabă mă-nveți să hașurăm în noi
teritoriul servituților lunecoase.
Doar străinul venit mai arborează jena
ca pe un steag, amintindu-mi obsesiv
de acel timp în care ademeniți
ne-ncurcam naivi în cuvinte.
E-n noi tot mai viu, ceasul acela împărțit
din care fiicele uitării au alergat desculț
prin lungile ploi ale toamnei.
Azi, aleg nevrutul, neuitarea
când fructul crud
lovește adânc în tâmpla oglinzii,
iar cântecul flașnetarului
pedalează alene
prin anotimpuri de purpură.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre prezent, poezii despre ploaie, poezii despre naivitate, poezii despre fructe sau poezii despre drapel
A se vedea
A se vedea la orizont gura mea deschisă
trăsură trasă de ochii mei
în care dorm departe.
Și îți arăt cu degetul... cu osia
cu biciul mâinii drepte
și sângele îl arunc covor
să pășești...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gură sau poezii despre degete
Ceea ce nu știai...
Îți spuneam odată că sunt piatră
ceea ce nu știai...
era că fiecare piatră a trăit
somnul pietrei
și a văzut, cum văd și eu,
prin somnul pământului,
prin somnul aerului,
prin somnul apei,
prin somnul trupului...
Numai nesfârșitul dans al luminii
n-am reușit să-l văd... pentru că... lumina,
lumina nu doarme niciodată!
Și-atunci... m-am întors
în somnul pietrei și-n mine,
în uitare și-n aduceri-aminte,
ascunzându-mă în miezul muntelui
unde ochii ce privesc,
nu pot pătrunde!
poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre dans, poezii despre apă sau poezii despre aer
Reverențe
De la o vreme
ne pricepem cel mai bine
la reverență.
Curtenitor,
ni se aruncă-n spate
păpuși de cârpă
clipocind în albia alintului.
Dragilor, e vânătoarea ineditului!
Azi, pășim în noi
peste băltoacele rămase
după ploaie
(viclene ochiuri de cer,
ce ne cer).
Într-un triaj imens
blițuri flămânzite
scânteiază
când ni se deschid
în față
sertare reci, cu săruturi.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre superlative sau poezii despre păpuși
Pășim tăcuți prin viață...
Apleacă- ți fruntea Doamne, privește- n casa mea,
Mă vântură de griji, mă plouă cu speranță,
Din coșul milei Tale, Tu dăruie- mi de- ai vrea,
Odihnă, stropi cu smirnă și- un cânt dintr-o romanță.
O brumă de culori, așterne- mi la picioare,
Sub tălpi s-aud cum frunza doineste- a nemurire,
Presară- mi tihnă- n suflet, căldură și mult soare,
Croitu- mi-ai destinul, l-aștept cum se cuvine.
In sufletul pribeag, se plimbă anotimpuri,
Acum e primăvară, e raiul pe pământ,
Adormi, visezi că- i vară și păsări cântă- n crânguri,
In zori când te trezești, pustiu și frunze- n vânt.
O! Doamne, cât aș vrea din ani toamna să plece,
Cu vară să ne naștem, cu ea când vom pleca,
Un tril de ciocârlii, când drumu- i la răscruce,
Va umple tot văzduhul, in Cer va răsuna!
Pășim tăcuți prin viață, privim a biruință,
Tot ce-a fost bun sau rău, in urmă vom lasă,
TU, Doamne, dă- mi putere, sporește- a mea credință,
Furtuni mereu au fost, minuni s- or intampla!
poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre tăcere sau poezii despre religie
Acuarelă
Dealul - colaj în schimbare,
piept zvârcolindu-se
în apa gălbuie a amiezii.
Uneori timpul se ghemuiește
în cetatea din adâncuri.
Alteori vine înspre noi
ca un fluviu năucitor.
Ochiul inimii - adâncimea fântânii.
Peste lanurile de rapiță
aleargă hergheliile nărăvașe
ale norilor.
Zmeii grăbesc
înspre bogatele câmpii.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre nori, poezii despre inimă, poezii despre galben, poezii despre fluvii sau poezii despre cai
Arbore: Am inventat un ceas deșteptător! Un ceas care sună întruna.
Samson (cuprins de un entuziasm neașteptat): Nemaipomenit! Vorba poetului: Mereu îl vom întoarce, el va suna mereu!
Arbore: Nu trebuie întors. Are baterie. Sună 24 de ore din 24. Cu el vom putea menține conștiința națională pururi trează! (Pauză.) De fapt, nu sună! Behăie! E primul ceas mioritic, adaptat la exigența tradiției...
replici din piesa de teatru Samson (Valea din Deal), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre țări, umor despre tradiții, umor despre timp, umor despre poezie, umor despre ore, umor despre oi, umor despre inventatori, umor despre copaci sau umor despre conștiință
Ochii tăi ca doi sihaștri
Ochii tăi ca doi sihaștri,
Pe o stâncă-n larg de mare,
Caută spre zări... albaștri,
Răsăriturile clare.
Ochii tăi senini ca cerul,
Risipiți pe valuri reci,
Spintecă tăcut... eterul
Înspre care vrei să pleci.
Ochii tăi, două izvoare,
Două flori de albăstrele,
Poartă-n dimineți cu soare
Taina gândurilor mele.
Ochii tăi, sărut pe pleoape,
Ard de patimă și dor
Inefabil... de aproape,
Mă pătrund năucitor
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre flori, poezii despre dor, poezii despre dimineață, poezii despre albăstrele sau poezii despre albastru
Somnul iubirii
Somnul iubirii - zămislește
îngeri - îngeri dosnici
... îngeri corciți
ai unui tărîm - prezis
sau dedus
din sensul cuvintelor
... din indiviza lor
lămurire - în oglindă
... aceeași oglindă
o pui - în dreptul ochilor
ca să constați
absența prezentă
... sau
cum anume - separă
a ei supra-față
eul - de această
realitate
... și
te vei mira
cum de mai exiști
... cum neîncheierile
închipuirii - îți mai stau
dinainte
... iar
în fiecare din ele
ești întreg - dar
mereu altfel(?)
poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre realitate, poezii despre existență sau poezii despre cuvinte
Ochii tăi
Ochii tăi i-aș recunoaște dintr-o mie
Mi-au răpit fără efort inima din piept.
Ochii tăi sunt muza din fiecare poezie
Să-i revăd cu nerăbdare acum aștept.
Ochii tăi mi-au dat lumea peste cap
Din cauza lor sunt prizonierul nopții,
Iar de emoții inima mea o ia la trap...
În acest caz vreau sentința definitivă a sorții.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (25 martie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte
Lied rar
Palid, palid, palid,
Trec printre blesteme
În crâșmă e larmă,
Bulevardul geme,
Palid, palid, palid...
Ninge, ninge, ninge...
Îngeri cad din zare
Crivăț dând alarmă,
Ce destrăbălare!
Ninge, ninge, ninge...
Roiuri, roiuri, roiuri...
Fețe zgribulite
Trec pe lângă mine
Vor un ceai fierbinte,
Roiuri, roiuri, roiuri...
Murmur, murmur, murmur...
Pun de-o caterincă
Liceeni zburdalnici
Nu le zic nimică,
Murmur, murmur, murmur...
Sigur, sigur, sigur...
Mi se-nfundă drumul
Cui, mă rog, să-i pese!?
A murit nebunul,
Singur, singur, singur...
Palid, palid, palid...
Îngeri cad din zare
Uite cum mai ninge,
Ce destrăbălare!
Palid, palid, palid...
parodie de Constantin Ardeleanu, după George Bacovia
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre nebunie, poezii despre lieduri, poezii despre liceu, poezii despre crivăț sau poezii despre ceai
Lumina
sunt trup însângerat
la răscruce de ceruri
cădeau ploi de suflet
peste neantul întunecat
eram lutul înfrigurat ce căuta adierea
în pasul amintirilor ce se scurgeau
era întuneric în lume
se stingea lumânarea în palmă
a oftat
mi-era somn și vroiam să plec
rătăcit pe ascunse cărări
scriam pagini pe cer în palpitații divine
picurau eternități pe trupul cunoașterii
eu înnodam firul din lacrimile plânse
aruncasem primăveri peste valuri
să înmugurească aripi în zori
să zbor la izvor în murmur de șoapte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zbor, poezii despre trup și suflet, poezii despre primăvară sau poezii despre plâns
POEM PENTRU TINE (Din seria "Viața la țară")
Visăm prin mai, iubiri nebune
Și-avem iluzia că raiu-i pe pământ,
Tot cerul nopții pare de cărbune -
Luna leagă oamenii de jurământ.
Te privesc în ochi, să-ți văd copacii
Și toți salcâmii ce au dat în floare,
E verde via și stau drepți aracii ;
Să bem că-i ziua mea de sărbătoare!
Suveica timpului ne țese permanent,
Clepsidrele n-ai cum să le oprești.
Prin luna mai mereu voi fi atent
Cam cum și cât mai stii să mă dorești?
Ce dacă soarele coboară spre apus?
Vom ști să facem slalom printre ani,
Voi încerca să-ți spun ce nu ți-am spus
Si vom avea și grijă de sărmani...
Visăm prin mai iubiri nebune,
Ne cântă cucu', zilnic, prin zăvoi,
Chitara mea mai cântă pe-a ei strune,
Pe dealuri pasc și turme mari de oi...
Văd patima fierbinte lucind în ochii tăi...
Mai stai la pieptul meu plin de văpăi!
poezie de Eugen Coța
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ziua de naștere, poezii despre verde, poezii despre sat sau poezii despre promisiuni
Poem nescris
eu nu știu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vișini.
sub lumina împrăștiată
am trecut prin veșmântul de frunze,
încălțând sandale cu amprente.
silaba din verighetă pâlpâia într-o amețire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spațiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot crește în tăcere.
petalele pălesc în finețea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meșterește mereu câte o ușă,
iar bucăți din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre încălțăminte, poezii despre vișine sau poezii despre verighete