Anul 1855

Dup’atâţi răi secoli negri de dureri, de vijelie
Ce-au trecut fără’ncetare peste biata Românie,
Tu an nou ce ne vesteşti?
Vii s’aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire,
Pace, glorie, putere, libertate, fericire,
Îndurările cereşti?

Din noianul veşniciei eşti tu sol de mângâiere?
Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de înviere
Să te blestem, să te-admir?
Eşti amic, sau tu faci parte din cumpliţii ani de rele
Ce-au depus în a lor treacăt peste fruntea ţării mele
O corona de martiri?

Ori ce-a fi a ta menire, voi găsi poporul tare
Înfruntând lovirea soartei cu-o puternică răbdare
Şi cu suflet de Român;
Căci Românul e întocmai precum stâncile măreţe
Care’n valurile mării furtunate şi semeţe
Neclintite’n veci rămân.
Pe aceste mândre ţărmuri santinelă ‘naintată,
Neamul nostru fără sprijin, în veghere necurmată
Stă pe loc la postul său.
El de douăzeci de secoli a trecut prin mii de lupte,
Dar acum i-a căzut braţul, i-au căzut armele rupte…
O, puternic Dumnezeu!

Sunt destule atâtea chinuri! Adă ziua mult dorită,
Zi de pace, de tărie şi de glorie iubită
Pentru acest sărman popor,
Pentr’o naţie creştină care poartă-un mare nume
Şi în sufletu-i presimte că-i chemat în astă lume
La un falnic viitor.

Fă ca anul care vine să aducă-un mândru soare
Să deschidă-o cale nouă de mari fapte roditoare
Pentru neamul românesc,
Căci el are din vechime o menire strălucită;
El a fost şi vrea să fie santinelă neclintită
Pe pământul strămoşesc.

poezie celebră de Vasile Alecsandri din Revista Literară (1855)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O... Tu an ce vii la iarnă

După anii grei de criză, cu potop şi vijelie,
Ce-au trecut de-a lung şi-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aştept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe şi cât mai puţine cruci.

Din adânca veşnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morţii lente şi cu multă nepăsare
Ne sfidezi şi nu ţii seama de-ale noastre rugăminţi?
Te-aş dori loial şi prieten, nu făptaş numai la rele,
Vreau să văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinţi.

Ei aşteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta şi-o doresc mai tare,
Vorbe goale şi minciuna prea ne bântuie pe toţi.
Poate vii cu legi mai aspre şi cu minţi mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia şi să mai scăpăm de hoţi.
Dar... Oricare-ţi este gândul, bucuroşi te aşteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai şi-o viaţă demnă, între naţii pe pământ.
Chiar de unii au veninul şi ne-proaşcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăieşte de milenii pe meleaguri strămoşeşti,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu braţul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem şi din ramuri româneşti.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

An ce vii ce-o să ne-aduci?

După anii grei de criză, cu potop şi vijelie,
Ce-au trecut de-a lung şi-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aştept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe şi cât mai puţine cruci.

Din adânca veşnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morţii lente şi cu multă nepăsare
Ne sfidezi şi nu ţii seama de-ale noastre rugăminţi?
Te-aş dori loial şi prieten, nu făptaş numai la rele,
Vreau să văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinţi.

Ei aşteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta şi-o doresc mai tare,
Vorbe goale şi minciuna prea ne bântuie pe toţi.
Poate vii cu legi mai aspre şi cu minţi mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia şi să mai scăpăm de hoţi.
Dar… Oricare-ţi este gândul, bucuroşi te aşteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai şi-o viaţă demnă, între naţii pe pământ.
Chiar de unii au veninul şi ne-proaşcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăieşte de milenii pe meleaguri strămoşeşti,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu braţul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem şi din ramuri româneşti.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conducător este acela care...

Conducător este acela care
în luptă nu a cedat.
Cel care a sădit o floare
când biruinţă a aflat.
Conducător este acela care
a stat de strajă neclintit.
Ţării a adus onoare,
când pe duşmani i-a biruit.
Conducător este acela care
neobosit a căutat,
Soluţii pentru salvare,
când poporul a oftat.
Acela ce-şi iubeşte neamul.
Acela e conducător
dacă apără izvorul, ramul
şi-al patriei întins ogor.
Acela ce sfidează moartea
şi viaţa tuturor o preţuieşte.
Cel ce grija ţării poartă noaptea,
conducător se numeşte.
Acela ce duce-n lume
faima ţării, nu a sa.
Aceluia îi spui pe nume
conducător în ţara ta.
Acela care a unit Carpaţii
cu ţărmul însorit al mării,
Acela poate fi numit
conducător în fruntea ţării.
Numai cinste şi onoare
aceluia ce poate face,
Din nou România Mare,
neamul să trăiască-n pace.
Cel care într-adevăr e om,
acela poate fi conducător.
Acela poate sta pe tron
şi e iubit de-al său popor.
Doar cel care vindecă rana
poporului greu umilit,
Să poarte în veci coroana
de conducător iubit.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara vieţii

Tu acum eşti aşteptat
Să apari pe astă lume
Trece o lună, un an sau doi treptat
Te-ai obişnuit c-un nume

Ai crescut acum eşi mare
A trect un an sau doi
Şi te ţii tu aşa tare
Să ajungi ca noi

Ai rupt cu putere o viţă
Uite eşti la grădiniţa
Nu mai trece mult, şi acum
Eşti in al şcolii drum

Încă un an el uite sare
Peste timpl petrecut
În al grădiniţi mare
Dar in continuare lupt

Fericit tu eti acum
În al univerităţii drum
înveţi bine, eşti major
Uite ai ajuns în cor

Corul celora cu bani
Ce au casă, maşini bogaţii
Dar ca ă vezi tu vii,
Cum au trecut anii

Dar ştiu că undeva pe un prag
Stă un moş inlăcrimat
În proriul său sat
Îşi aşteată nepoţii

Că acum ei fac ca mine
Luptă pentru bogăţie
Na-u trecut demult, ei prgul porţii
Mult iubiţi nepoţii

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul ţării mele

De dragul ţării mele,
întotdeauna cânt.
De dragul ţării mele,
când este cazul, plâng.

Mi-e drag pământul ţării,
că-i leagănul meu sfânt.
Mi-e drag pământul ţării,
că-mi e aşezământ.

Din morminte de eroi
răzbat cuvinte care spun:
Fiţi şi voi la fel ca noi!
Păstraţi mândria de român!

Fie binecuvântată
ţara în care trăim!
Nu vom uita niciodată
neamul din care venim.

poezie de Dumitru Delcă (30 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumim pentru anul 2016, Tată!

Mulţumim că-n anul 2016, Tată,
Nu ne-ai lăsat singuri niciodată,
Ne-ai purtat întruna pe braţele Tale;
Îţi aducem astăzi laude şi-osanale!

Mulţumim că-n lupte Tu ne-ai fost tărie
Şi în întristări ne-ai dat bucurie;
De n-am fi avut al Tău sprijin tare
Oboseam căzând ‘n-adâncă disperare.

Mulţumim că n-a fost nicio rugăciune
Fară un răspuns sau fără vreo minune;
N-am meritat Doamne ajutoru-Ţi mare,
Ne-ai umplut viaţa-n binecuvântare.

O, Îţi mulţumim pentru-a Ta mântuire,
Pentru pace, har, nădejde, fericire;
Pentru Raiul veşnic care ne aşteaptă
După ce sfârşi-vom cale-aceasta dreaptă

Slava Ţie Doamne, glorie şi cinste!
O, cât de sărace-s aceste cuvinte
Pentru-a arăta recunoştinţa toată...
Mulţumim pentru anul 2016, Tată!
Amin.

rugăciune de Aneta Edita Sarkozi
Adăugat de Aneta Edita Sarkozi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara vieţii

Tu acum eşti aşteptat
Să apari pe astă lume
Trece o lună, un an sau doi treptat
Te-ai obişnuit c-un nume

Ai crescut acum eşi mare
A trect un an sau doi
Şi te ţii tu aşa tare
Să ajungi ca noi

Ai rupt cu putere o viţă
Uite eşti la grădiniţa
Nu mai trece mult, şi acum
Eşti in al şcolii drum

Încă un an el uite sare
Peste timpl petrecut
În al grădiniţi mare
Dar in continuare lupt

Fericit tu eti acum
În al univerităţii drum
înveţi bine, eşti major
Uite ai ajuns în cor

Corul celora cu bani
Ce au casă, maşini bogaţii
Dar ca ă vezi tu vii,
Cum au trecut anii

Dar ştiu că undeva pe un prag
Stă un moş inlăcrimat
În proriul său sat
Îşi aşteată nepoţii

Că acum ei fac ca mine
Luptă pentru bogăţie
Na-u trecut demult, ei prgul porţii
Mult iubiţi nepoţii

poezie de Evelina Volontir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuza Vodă

Văzutu-te-am în pace suind scara mărirei
Şi-n pace luănd calea augusta-a nemurirei,
O! scump amic, domn mare, o! nume cu splendoare
Sădit pe miriade de libere ogoare!

O clipă apărut-ai în planul veciniciei
Şi vecinice mari fapte lăsat-ai României,
Nălţând din părăsire antica-i demnitate
Prin magica Unire şi sacra Libertate.

Ca norul plin de mană ce trece şi revarsă
O ploaie roditoare pe brazda care-i arsă,
Şi, stând apoi deoparte, în urma lui priveşte
Cum brazda se deschide şi câmpul înfloreşte,

Aşa şi tu din ceruri ai dulcea mângâiere
Şi vezi a ţării tale frumoasa renviere,
Tu, ce-ai stârpit cu sceptrul, unealta de rodire,
Din suflete şi câmpuri sămânţa de serbire,

Acum te odihneşte gustând eterna pace
În taina măiestoasă a morţii care tace,
Lăsând o lume-ntreagă la tine să gândească
Ş-a ta legendă, Cuza! cu fală s-o rostească...

Sunt nume destinate, ca numele tău mare,
Să steie neclintite pe-a Timpului hotare
Şi vecinic să răspândă o falnică lumină
Pe seculii ce-n umbră, trecând, li se închină!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus vindecă în Israel

Isus iar cu ucenicii înspre mare s-a-ndreptat
Şi atâţia din Israel acolo s-au adunat
Cuvântu să i-l asculte căci vorbea de Dumnezeu
Cum Tatăl purta de grijă atunci la poporul Său
S-a strâns o mare mulţime şi din Siria vecină
Căci Isus Domnul vieţii era soare şi lumină
Din Ierusalim Idumea şi dincolo de Iordan
Au venit atâţia oameni poposind în Canaan
Să asculte de Cuvântul Solului ce-a fost trimis
Să deschidă iarăşi calea pentru om în Paradis

La Isus veniră atâţia să le ofere vindecare
Să scape de atâtea chinuri să primescă dar salvare
Şi Isus a poruncit ucenicilor să-i ţină
La-ndemână o corabie până când El o să vină
Îmbulzit de atât norod Domnul Isus să nu fie
Să poată vorbi atuncia de veşnica-mpărăţie
Căci atâţi se-nghesuiau vindecare să primească
Doar Isus avea putere tuturor să dăruiască
Vindecare sănătate pentru orice boală grea
Înaintea Lui Isus nimic nu putea să stea

Duhurile necurate pe Isus când îl vedeau
La pământ în Faţa Lui cu toate ele cădeau
Cu putere dar strigau Tu eşti Fiul Lui Dumnezeu
Însă Domnu atunci degrabă poruncea cu glasul Său
Să păstreze dar tăcerea să nu-l facă cunoscut
Căci lucrarea Lui Divină iată abia a început

Glorie dar Lui Mesia căci bolnavii a vindecat
Chiar şi orbilor vedere — atâtora El le-a dat
Şi-a scos duhurile rele din atâţia pe pământ
Căci doar El era din ceruri Fiul Tatălui cel Sfânt

Pe leproşi i-a curăţat pe ologi El i-a făcut
Ca să umble să alerge — El fiindu-le doar scut
Orbii şi-au primit vederea muţii iarăşi au vorbit
Căci Isus avea putere pentru cel nenorocit
Chiar şi morţii au înviat la porunca Lui Isus
Căci Hristosul Sfânt în toate Tatălui era supus
Glorie dar Lui Mesia pentru marea Lui lucrare
Căci în toate omenirii a fost şi ne e salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 martie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străvechiul Tron îndoliat

În memoria Regelui Mihai I

S-a-ndoliat drapelul peste al Ţării plai
Şi clopotele bat cu dangăt plin de jale,
Căci s-a mutat la ceruri Regele Mihai,
Sfârşindu-şi lupta grea din zbuciumata-i cale...

A fost în fruntea Ţării un demn conducător;
Respect avea oriunde: şi-aici, şi la duşmani.
Ştia cum să-şi impună prezenţa cu onor
Şi îşi iubea poporul, ca vechii suverani.

Era-nţelept şi harnic, lucrând chiar munci de jos
Sau prefera să fie pilot de încercare.
Era-n război sau pace un rege curajos,
Voind să facă Ţara puternică şi mare.

Dar bolşevicii roşii avură un alt plan
Şi cu armata rusă, ei l-au forţat să plece...
Din depărtări, alături ne-a stat an după an,
Iar noua libertate l-a rechemat pe rege.

Cine-i cunoaşte viaţa şi lupta ce-a purtat
Vede în el monarhul din drame shakespeariene:
Nobleţe, suferinţe şi-un sfânt dor devotat
Meleagurilor sale divine şi perene.

De-aceea Ţara-l plânge şi pomenire-i face...
Mihai Întâi devine simbol de libertate!
Pe Dumnezeu ruga-vom ca să-l primească-n pace,
Căci va intra-n istorii pentru eternitate!

poezie de Cristian Petru Bălan (8 decembrie 2017)
Adăugat de Cristian Petru Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel

Ne-am cam trecut, căci timpul a zburat,
Cu cântec trist sau dulce, râs, oftat...
Şi tinereţea noastră a dispărut,
Şi tot ce-a fost, acum s-a terminat.
Oricât am vrea s-avem ce am avut,
Acum ne-am cam trecut.

Ca ceaţa ce prin ramuri stă fâşii,
Ca valurile mării mii şi mii,
Ca tot ce piere, bun la început,
Prea repede sfârşitul va veni.
Dar orice am trăit şi am făcut,
Acum ne-am cam trecut.

poezie de Kevin N. Roberts, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"E scris pe tricolor unire"

"E scris pe tricolor unire "
La cea mai mare înălţime.
O fată curajoasă l-a purtat,
Un român, patriot adevărat.

Din nou, tricolorul românesc
E ridicat la înălţime,
Iar patriotismul strămoşesc,
În sufletul nostru revine.

"Pe tricolor e scris unire"
Când toţi românii îl purtăm,
În lunga noastră devenire
Şi-n faţa lui ne înclinăm.

În lupta noastră cu duşmanul
A fluturat pe front, în luptă.
Cu el am învins iataganul
Şi ţara nu ne-a fost răpită.

Drapel încărcat de glorie
Ca şi ostaşii ce-au căzut.
Împreună-au scris istorie
Şi vremuri grele am trecut.

În genunchi, la steagul ţării,
Români, să depunem jurământ,
Că tot mai sus, în largul zării,
Vom ridica drapelul sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni iarăşi Mesia

când va veni iarăşi Mesia
mireasa Lui de aici să-şi ia
ce mare va fi bucuria
ce va-ncolţi-n mireasa Sa

căci toţi acei ce-au ascultat
şi au trăit Cuvântul Sfânt
o haină nouă li s-a dat
şi-or părăsi acest pământ

nu se are în vedere
de ce moarte au murit
ci doar ce Cuvântul cere
de a fi neprihănit

la răpire aşa va fi
toţi acei neprihăniţi
alte haine vor primi
şi la cer vor fi răpiţi

ei mireasa Lui Hristos
cu acei ce-au ascultat
nu vor mai rămâne jos
căci Fiul de Împărat

de aici îi va lua
şi în ceruri îi va duce
împlinind atunci Scriptura
prin izvorul de pe cruce

Mirele cu-a Lui mireasă
în cer se vor bucura
căci Isus cu-a Lui aleasă
sus în cer s-or aşeza

însă vremea va veni
când Ei — iar se vor întoarce
Mirele spre a domni
pe pământ Însuşi în pace

după ce Ierusalimul
va fi iar eliberat
la luptă porni-va Domnul
cu pământul răsculat

cea mai mare bătălie
va fi la Armaghedon
Mirele din veşnicie
urât de al morţii domn

atunci El va trebui
cu-a pământului oştiri
să lupte spre-a birui
toate aceste rătăciri

iar armatele planetei
atunci vor fi nimicite
de-Mpăratul veşniciei
—şi lucrurile-noite

după ce va birui
oştile de pe pământ
Domnul iar va răsplăti
pe cei care a Lui Cuvânt

l-au iubit şi-au ascultat
trăind în neprihănire
şi morţii au înviat
pentru marea răsplătire

cei ucişi aici de fiară
pentru Mirele Hristos
la viaţă atunci iară
vor fi aduşi aicea jos

va fi întâia înviere
a martirilor ce-au fost
morţii daţi spre-njunghiere
pentru Isus — a lor rost

pe scaune de domnie
din mireasă cei aleşi
îi vor judeca să ştie
cum de moarte au fost culeşi

ce răsplată să primească
de Hristos c-au ascultat
pentru patria cerască
ei ce vieţile şi-au dat

şi morţii aceştia iată
de la-ntâia înviere
vor primi întâia dată
dreptul de-a fi la vedere

de a fi la-mpărăţie
împreună cu Hristos
şi în anii cei o mie
vor domni aicea jos

glorie dar Celui Sfânt
Mirelui din veşnicie
ce-a schimba acest pământ
ca un rai întreg să fie

şi mireasa cu martirii
împreună cu Hristos
despărţiţi de jugul firii
vor trăi aici frumos

iar cei care în viaţă
vor rămâne pe pământ
vor avea o altă faţă
dup-al Domnului Cuvânt

şi ei se vor înmulţi
viaţa lor fiind schimbată
ani cu sutele-or trăi
dintr-o inimă curată

raiul va fi pe pământ
cu Hristos şi-a Lui domnie
sub puterea Celui Sfânt
Împărat ce o să fie

fericirea abia atunci
omenirea o să trăiască
nu-n păcatele adânci
ci-n lumina cea cerească

căci Hristos va stăpâni
tot pământul de sub soare
şi-Mpărat doar El va fi
fie-i slavă şi onoare
duminică balcon mănăştur 22 iulie 2018

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Cel ce-a creat

a venit Isus aici
El iubirea şi Lumina
de al morţii crude bici
scăpaţi să fim todeauna

a venit Învăţătorul
tot ce-i bun să ne înveţe
noi însă doar cu piciorul
i-am călcat a Lui poveţe

a venit Hristos iubirea
să ne ia pe palma Lui
omul însă răzvlătirea
oferit-a Domnului

a venit Cel ce-a creat
aici mersul — omenirea
însă noi l-am condamnat
deşi El ne-a dat iubirea

Cel ce-a plămădit ţărâna
şi în ea chipul şi-a pus
El Viaţa şi Lumina
a venit la noi — Isus

şi-a vorbit de sfinţenie
de pace — neprihănire
c-ar vrea omu-n veci să fie
pătruns de a Lui iubire

El ne-a spus că e Lumina
trimisă de Tatăl Său
să ne ofere-ntodeauna
să fim fii de Dumnezeu

a venit Isus din cer
raza sfântă de lumină
pentru oamenii ce pier
străpunşi de imensa vină

şi de Tatăl ne-a vorbit
de lucrarea Lui cea vie
însă noi l-am huiduit
şi pe munţi şi în pustie

Domnul — Cel ce ne-a creat
dându-ne înfăţişarea
nouă ni s-a arătat
să ne ofere-n veci salvarea

însă noi toţi plini de ură
l-am scuipat — l-am ocărât
şi i-am dat a Lui făptură
El să fie răstignit

plin de pace şi lumină
pe toţi Domnul ne-a chemat
să trăim fără de vină
nu în pofte şi-n păcat

ne-a-nvăţat Isus iubirea
viaţa în neprihănire
însă noi toţi osândirea
i-am adus — dându-i pieirea

fără pată fără vină
aici Domnul a trăit
a fost soare şi lumină
însă noi l-am osândit

Isus mâna ne-a întins
viaţa ca să ne ofere
noi cu chipul crud închis
l-am bătut printre unghere

El pe atâţi i-a vindecat
şi le-a fost de ajutor
pe căzut l-a ridicat
al nostru Mântuitor

a dat orbilor vedere
muţilor le-a dat Cuvânt
şi atâtor mângăiere
le-a dat pe acest pământ

pe ologi El i-a făcut
ca să umble pe picioare
iar Domnul celui căzut
i-a adus a Lui salvare

a trăit fără de vină
fără pată pe pământ
chemănd oamenii să vină
s-asculte de Tatăl Sfânt

de acee-a fost condamnat
El să moară răstignit
pentru că a ajutat
pe cel slab şi rătăcit

pentru că a vindecat
pe bolnavi pe cei răniţi
orbilor vedere a dat
şi acelor rătăciţi

Doamne iartă-ne acum vina
spală-ne ne curăţeşte
căci te vrem întodeauna
sufletul nost" te iubeşte

fă-ne Isus să-ţi slujim
şi noi ca să fim lumină
căci Isuse te iubim
şi ne vrem fără de vină

numai Tu dai mântuire
şi poţi ca să ne slavezi
umple-ne de-a Ta iubire
căci te vrem Isus — Tu vezi

glorie şi slavă Ţie
peste noi vrem să domneşti
o Isus în veşnicie
viaţă să ne dăruieşti

vino dar trăieşte-n noi
o Isus în veşnicie
ca în ziua de apoi
să-ţi cântăm mărire Ţie

poezie de Ioan Daniel Bălan (6 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul nou

Din cireşul veşniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.
Şi-n clipita-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!

Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.

Şi cum primăvara codrul
Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce
Muguri de nădejde nouă..

Îmbrăcaţi al vostru suflet
În veşmânt de sărbătoare
Şi primiţi cu imn de slavă
Noua veşniciei floare.

Iar dacă-ntre voi iubirea
Va cânta fără să plângă,
Nici un vis n-o fi himeră,
Nici un dor n-o să se frângă.

poezie de Vasile Militaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna pace

Viaţa noastră e viaţa spumei
Şi totuşi, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel şi moartea e uitarea vieţii
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorinţă mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos, născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca şi un roi ce trece,
Şi-n a lor fugă fierb şi se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând şi ucizând în lume toate.

Astfel e spaţiul fără fund şi fine,
Iar din încrucişarea - amundurora,
Născând mişcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e mişcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuşi cu ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mişcări mişcarea lor se-adună,
Cu toţi în jos, toţi împrejur de sine,
Toţi împrejurul altor fac cunună.

Şi-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mişcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ţine.

Şi cine ştii când ceasul lor va bate
Şi cele trei inele s-or desface
Din a mişcării sfântă trinitate.

Şi peste toţi s-o-ntinde – eterna pace.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1882)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Vara şi-apucă zborul spre ţărmuri depărtate,
Al toamnei dulce soare se pleacă la apus,
Şi galbenele frunze, pe dealuri semănate,
Simţiri deosebite în suflet mi-au adus.

O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare!
Cum schimbătoarea lume fugând o rennoiesc!
Câtă nemărginită pun ele depărtare
Între cei din morminte şi acei ce doresc!

Unde atâţi prieteni plăcuţi de tinereţe?
Unde-acele fiinţe cu care am crescut?
Abia ajunşi în vârsta frumoasei dimineţe,
Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut!
...............................
...............................
Ce netedă câmpie! Cum ochiul se uimeşte!
Ce deşărt se arată, ori încotro priveşti!
Întinsa depărtare se pare că uneşte,
Cu ale lumei mărgini, hotarele cereşti.

Cât sânge aste locuri setoase înghiţiră!
Câte oase războiul aici a semănat!
Câţi veterani războinici, moartea purtând, muriră
Pentru izbânzi de care ei nu s-au bucurat!

Îmi pare că-i văz încă, răsturnaţi în ţărână,
Pe-ncreţita lor frunte sfârşitul arătând,
Dar mai clătindu-şi capul, şi c-o murindă mână
Fierul care le scapă cu furie strângând.

Ei nu gândesc la moarte, nu gândesc la viaţă,
Ei nu gândesc la fapte ce-n viaţă au urmat,
Ci când sufletul zboară, când sângele îngheaţă,
Toată durerea le este că nu şi-au răzbunat!
..............................
..............................
Puţin mai înainte un monument s-arată;
Să-l privim... Dar ce semne de cinste pe el sânt?
Negreşit cei dintr-însul slăviţi au fost odată:
Azi slava stă dasupra, şi omul în pământ!

Iată, fără-ndoială, o mare mângâiere,
O voi, care un titlu ş-un nume pizmuiţi!
Când tot ce e-nalt cade şi când mărirea piere,
Mărirea, înălţarea, la ce le mai doriţi?

Din vremile trecute, în veacuri viitoare,
Un nume să răsune, cu slavă-mpodobit,
Să treacă peste vârste şi peste ani să zboare,
Acela ce îl poartă cu ce s-a folosit?

Când marea-ntărâtată corabia-ţi zdrobeşte,
Când loc de mântuire nu este, nici liman,
Când cu grozave furii asupra ta porneşte
Spumoasele lui valuri bătrânul Ocean,

Spune-mi, îţi pas-atuncea să ştii de mai pluteşte
Catartul fără pânze ce nu-ţi e d-ajutor,
Să vezi dacă pe unde se ţine, se clăteşte,
Şi dac-ai fost odată în barcă sau vapor?

Viaţa e o luptă, o dramă variată
Şi actu-i cel din urmă în veci e sângerat:
Moartea-l încoronează, moartea neîmpăcată,
Care în a sa cale pe nimini n-a uitat.

A, întorcând privirea spre veacur'le trecute,
Şi nencetat pământul văzându-l pustiit,
Văzând tot aste rele, tot zile neplăcute,
De soarta omenirei din suflet m-am mâhnit!

Câte feluri de chinuri asupră-i se adună!
Însă vezi cum nădejdea o-nşală nencetat?
Cu o dulce zâmbire vine, ţiind de mână
Icoana fericirei. Dai s-o prinzi... A scăpat.

Astfel un vis ţi-arată o iubită fiinţă;
Astfel cu bucurie voieşti s-o-mbrăţişezi,
Dar astfel umbra-nşală zadarnica-ţi silinţă;
Acum din mâini îţi scapă, acum iarăşi o vezi.

Daca în cartea soartei omu-ar şti să citească,
Să-şi afle fieşcare grozavul viitor,
Cin-ar mai vrea, stăpâne, aicea să trăiască,
Când lumea e de chinuri nedeşărtat izvor?

Vremea d-acum, trecutul, a-l şti avem putere,
Numai ce-o să se-ntâmple noi nu putem vedea;
Dar când ceasul soseşte, când nălucirea piere,
Se trage deodată şi vecinica perdea.

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Eşti ca fulgul de zăpadă
Care zboară prin văzduh
Şi apoi cade în ogradă
Umectând al său pământ.

Ce eşti viaţă-n astă lume
Doar un fulg rătăcitor.
De faci bine de faci rele
Totul este trecător.

Că tu om, cu zile puţine,
Mai tot timpul supărat
Să ştii, că nimic nu iei cu tine
Din ce-ai strâns ori câştigat.

După ce dispari vine uitarea
Fără ca tu să mai revii,
Ea aduce întristarea
Printre cei rămaşi şi vii.

Porţi cu tine moştenire
Al trecutului păcat
Nu ai drept de jeluire
Până nu eşti judecat.

Şi atunci balanţa dreaptă
Hotărăşte ce-ai făcut
Ea se înclină ori se îndreaptă
Şi-ţi arată al tău trecut.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Un cioban avea un câine,
Îl crescuse de căţel,
Îi dăduse zer şi pâine
Şi-l ţinuse lângă el.

Într-o noapte, lângă stână,
Trei lupi mari l-au încolţit,
Căci n-a vrut să le rămână
Pradă, mieii ce-au tânjit.

Ce somn greu furat-a baciul,
Şi-n ce vis păgân, frumos,
De-a rămas fără cârmaciul
Turmelor, cel credincios?

Nu se ştie ca pământul
Ce-a văzut doar Dumnezeu,
Însă, dacă-mi daţi cuvântul
Că nu spuneţi, vă spun eu:

Când cocoşii-ntâi treziţi
Încep horele prin sate,
Sus la stână, răguşiţi,
Câinii nu mai pot să latre.

Din pragul colibei, baciul,
Văzând câinele ucis,
Pleacă-n goană la tălmaciul
De vise, crezând că-i vis.

De-abia pe la prânz, ciobanul
A-nţeles ce s-a-ntâmplat
Şi-a plâns cât n-a plâns tot anul,
Ca un prunc, de-al său Bărbat.

Căci pe câinele pierdut
L-a chemat precum a fost,
Dar acum despre trecut
Nu mai scriu, n-ar avea rost.

Păcurarul, grav, spăşit,
A săpat o groapă mare,
Mare până-n asfinţit,
Spre a oilor mirare.

S-a culcat în ea-mpreună
Cu Bărbatul, peste noapte,
Întinzând spre cer o mână
Şi spunând aceste şoapte:

- Doamne, de mi-asculţi cuvântul
Şi nu-s vinovat în cer,
Să ne-acoperi Tu mormântul,
Altceva nu am să cer.

Dumnezeu, până la ziuă,
I-a răspuns, ningând frumos
Pe mormânt, şi-n loc de piuă
Sau de stâlp, a stat Hristos.

Dar văzut numai de cei
Care au pe-acest pământ
Un prieten lângă ei,
Ca păstorul, de cuvânt.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt Isus a Ta Fiinţă

Doamne eu îţi onorez
Numele şi-a Ta Fiinţă
Vreau Isus să te urmez
Dă-mi aceea biruinţă

Mă închin Isuse Ţie
Şi te laud şi îţi cânt
Fiinţa Ta din veşnicie
Cât voi fi pe acest pământ

Mesia — o Domnul meu
Îţi cânt dar a Ta Fiinţă
Domn te vreau şi Dumnezeu
Umple-mă dar de credinţă

Căci eu iată te cinstesc
Şi îţi laud al Tău Nume
Doamne vreau să te iubesc
Chiar Isus din astă lume

Fie-ţi slavă şi onoare
Glorie Isus iubit
Căci ne-ai scos de la pierzare
Pentru veci ne-ai mântuit

Doamne-ţi cânt a Ta iubire
Unic Fiu de Dumnezeu
Ce prin har — neprihănire
Ne-ai făcut poporul Tău

Azi te laud şi îţi cânt
Numele şi-a Ta Fiinţă
Şi-ţi dau cinste Mire Sfânt
Căci îmi dărui biruinţă

Cânt Isus a Ta umblare
Când ai fost pe acest pământ
Şi mai cânt a Ta-ndurare
Cânt măreţul Tău Cuvânt

Doamne-ţi cânt a Ta privire
Ochii Tăi de Dumnezeu
Prin har şi-n neprihănire
Să ne iai pe braţul Tău

Mila Ta Isus o cânt
Îndurarea Ta Divină
Mire drag — Isuse Sfânt
Umple-ne de-a Ta lumină

Îmbrăcaţi în sfinţenie
Fiinţa Ta să o cântăm
A Ta gloria să fie
Noi Isus te lăudăm

Glorie şi-n veci onoare
Ceru-ntreg acum să-ţi cânte
Şi mireasa viitoare
Înspre Tine să se avânte

Numai Tu dar ne-ai plătit
Şi greşala şi păcatul
Şi Isus ne-ai mântuit
Coborând din tot înaltul

Fie-ţi slavă şi mărire
Glorie Isus iubit
Căci prin marea Ta iubire
Ne-ai spălat ne-ai mântuit
30-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!