Faţete

Fiecare oraş are două jumătăţi.
Bunăstarea dintr-una se ridică dansând,
pe tocuri de 13,
trece cu geamurile deschise
şi muzica bubuind în boxe,
cu 120/oră pe străzile luminate feeric.

În cealaltă, coboară deznădejdea, şi întunericul, frica zilei de mâine
musteşte în găurile din pantofi,
glasul foamei chiorăie
în spatele zidurilor netencuite.
Miroase a igrasie şi-a frică.

Până şi ceaţa ocoleşte jumătatea "bună",
fumul centralelor
şi lumina albă a neoanelor
o ţine la distanţă,
şi zăbrelele de fier ale porţilor cu telecomandă.

În jumătate cealaltă ard vise
ce nu vor încălzi niciodată
disperarea cuibărită
în cutiile de chibrite,
doar ceaţa,
umedă şi parşivă,
îşi întinde mâinile
spre ferestrele murdare,
se lipeşte de ochii de stânga
să nu-i vadă pe cei de dreapta,
dezbinând.

Din loc în loc, câte un bec pâlpâie galben,
semn că aici stăpâneşte neputinţa,
şi orice urmă de noroc
s-a pierdut la ultima aruncare de zar...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

o frunză aproape

o frunză aproape albă atinge
pleoapa fără intenţie - «pardon»
şi trece mai departe, aparent
grăbită
îşi priveşte ceasul… «cât e…» – zic
«iarnă fără douăzeci şi două de amurguri»
răspunde şoptit
un vânt aşteptând pensionarea, tuşind
îşi drege glasul şi… «eşti
în urmă, fato, zău…»

frasin curat de singur
nud
îşi întinde încheieturile
«bună dimi…, fum străin.» pardon
eu sunt ceaţa
Eu sunt
ceaţa

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate eşti...

Eşti aşa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate eşti femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o şterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi eşti, cealaltă o să-ţi fiu.

Jumătate eşti vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.

Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.

Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate eşti vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.

Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar şoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.

poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucând x şi 0 cu viaţa (12)

câinele începuse să latre
îşi arunca spre noi
colţii liberi de lanţ
cu balele încrederii
atârnându-i până la asfalt

se credea liber
de orice constrângeri
dar libertatea se plăteşte
şi pâinea din nopţile reci
şi carnea din zilele de sărbătoare
chiar şi preşul de dormit
are un preţ!

sub roţile maşinii ce-a trecut
sângele cald şi-a pierdut glasul
şi nici măcar norii nu l-au plâns...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

În fiecare seară
îşi întinde braţele amorţite şoşotind obosit
în umărul vântului

şi păsările cerului se adună perechi perechi
cuibărindu-se
fiecare pe crenga lor

La dreapta sunt vrăbiile
certăreţele îşi împart
ultimele seminţe de soare
Pe stânga guguştiuci
Cioc în cioc schimbă
replici de amor
Ştiricile coboară urcă
între două crengi
având mereu ceva de împărţit
sau de împrumutat
bătrânele ciori
bârfesc despre haina
decolorată a nopţii
amintindu-mi de bunicile
ce altădată seara ieşeau pe bancă să mai pună ţara la cale...

copacul cu păsări

Îl privesc pe ferească
ca pe o revelaţie
Dumnezeu există!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perdanţi

Îşi ţese moartea pânza în juru-acestei lumi
Iar îngerii se pierd, cu aripile arse,
Tribut plătit hidoasei cu lacrimile-n pumni
Când semnul neputinţei ni s-a-nfierat în oase...
Şi muşcă ura-n carne şi sângerăm blestem
Şi ochii nu mai văd lumina bunătăţii,
Din întuneric ies fantasme şi mă tem
Că suntem prizonieri în slujba "libertăţii"...
Cuvântul nu-i un scut, e sabia ce taie
În sufletele surde urechi de elefant
Dar surd e cel ce spatele de bună voie-ndoaie
Şi refuzând să vadă rămâne un "perdant"...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre ei, stăteau liniştiţi, aşteptând să vadă când vor putea în sfârşit ieşi, iar pe măsură ce cei doi roboţi îndepărtau bolovanii, auzeau din ce în ce mai clar ceea ce discutau colegii lor de partea cealaltă a barierei pietroase, apoi zăriră o luminiţă slabă, un fascicul luminos subţirel, ce reuşise să răzbată din partea cealaltă până la ei, care se mărea vizibil, pe măsură ce înaintau roboţii, până ce deveni o deschizătură suficient de mare pentru ca ei să aibă loc să treacă dincolo. În această deschizătură desluşiră clar siluetele metalice ale celor doi roboţi, care se retraseră, lăsându-le lor loc liber, să treacă în partea cealaltă. Fericită, zâmbind, înainte de a porni spre ie-şire, Lia, care era lângă Lucian, se înălţă pe vârfuri, îl îmbrăţişă delicat şi-l sărută pe obrazul drept, nu pe cel stâng, să nu-l deranjeze. El o privi nedumerit; nu-i spuse nimic.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om şi stea

am pogorât aicea printre voi
ca să culeg lumină

jumătatea mea
este stea
absoarbe întunericul
să mi se vadă strălucirea
cealaltă jumătate
adună lumina întunecând
când fotonii
încep să ţâşnească din mine
mor aici
ca să devin stea

sărmani ce aţi venit de-aiurea pe pământ
să adunaţi averi şi glorii
nu mi-e milă că vă sinucideţi

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup de vioară

cu trup de vioară
şi carnea albă
ca neaua proaspăt aşternută
mi se-aşeza în braţe
fulguială în noapte de Crăciun
acoperindu-mă
ascultându-mă
iar cuvântul meu
i-aluneca arcuş
pe coarda sufletului

şi vibra
şi universul vibra odată cu ea
ochii ei cântau muzica nopţii
pleoapele-i cădeau grele
precum ceaţa pe dunga luminii
faţa rotundă ca o lună plină
zâmbea pierdut
cu fiecare trăsătură

şi nu ştiu dacă eu eram
muzicianul vrăjitor
sau doar ascultătorul vrăjit

îmi citeam partitura
cu degetele pe pielea
mirosind mied şi-a scorţişoară
şi mă pierdeam în universul ei
adânc
precum sunetul ce-nnobilează lemnul viorii
şi mă căutam în nesfârşirea ochilor ei
cum caută înţeleptul
dezlegarea misterelor

şi parcă nici timpul
nu mai încăpea în clepsidră
iar firul de nisip încremenea
în străfulgerarea ochilor ei
simţeam că mor
puţin câte puţin
şi totuşi

niciodată nu m-am simţit mai viu
ca atunci când acordam
trupul acela de vioară
după dorul
şi necesitatea inimii mele

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică (Lorelei în oglindă)

Tribute to Heinrich Heine

Pe câmpia verde, de lucernă plină,
Era o prinţesă, ca dama de pică
Mergând cu tact, precum o felină,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Şi cătând pe râu, spre iubirea sa,
Se-aruncă-n vâltoare, ea nu ezită
Departe pe deal, chipul lui se-afla
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Din apele tulburi, ea tot priveşte,
Înoata-n continuu, fără pic de frică,
De mai aproape, el parcă o ţinteşte,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Într-un final tragic, curentul răului,
O trase în jos, n-a mai putut să zică
Nimic, ci se scufundă cu figura lui
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

poezie de Alex Dospian (26 iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a făcut culcuş în inima ta

ca un hoţ înfigând ghearele
până în adâncul fiinţei
de aici vine teama de a nu încerca
să ieşi din veşmântul care te acoperă zilnic
mi se pare normal să lupţi cu mine
până la urmă cine sunt eu
nu-i aşa
sunt doar o pasăre cu o aripă frântă
şi când vreau
îmi rezerv dreptul să iubesc infinitul
cu toate brazdele lui aurii

frica şi-a făcut loc în sângele tău
iar eu
de aici
din capătul acesta de lume
simt cum pe buzele arse
o rugăciune prinde contur
până la urmă cine sunt eu să te judec
nu-i aşa
sunt doar o umbră
care îşi plânge paşii
pe nisipul vremii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paraliticul şi frica

Toate trotuarele acestui oraş sunt cârpite
din loc în loc, o casă modernă are trotuarul refăcut cu pietre frumoase
dar pe mine mă încurcă orice denivelare;
consum energie nemăsurată să ocolesc,
să depăşesc acest obstacol;
durează un secol până voi trece noua treaptă,
fiecare pas e o povară, o aventură, o amintire
la fiecare pas aş putea să cad...
veşnic trăiesc cu spaima că-n clipa următoare
mă voi prăbuşi. Nu-mi este teamă de moarte,
îmi este teamă că mă voi trezi în aceeaşi lume
pe care nu o mai iubesc.
Sunt plin de dureri, de temeri
de spaime că într-o zi nu mai pot mişca
şi totuşi creierul va putea să gândească.
Nu înţelegi că şi legumele gândesc şi nu mai vor!
Plâng, fiindcă am pofte, am dorinţe interzise, am amintiri
însă lumea mea nu e a ta
lumea mea îmi aparţine numai mie.
Femeile sunt jumătăţi care se unesc cu jumătatea mea
să demonstreze că iluzia e permanentă, în
jumătate
din mintea mea, din mintea ta, din mintea noastră.
Plâng fiindcă ţi-e milă, că mă compătimeşti, că sunt nervos
şi nu mai pot să mă ascund ca-n alte vremi.
Plâng că mă urăşti sau îţi sunt indiferent
că toată lumea se oglindeşte în ochii tăi.
Plâng mereu
sunt prea multe pietre,
la mine pe stradă trotuarul are altfel de bolovani.
Sunt jumătate câine, plâng cu un ochi
fără lacrimi, fără grimase, fără un tremur pe faţă.
Cealaltă parte e peşte, am ochiul în lacrimi.
Plâng, nu fiindcă mă târâi
ci fiindcă nu mă iubeşti sau nici nu m-ai iubit vreodată...
nu e vina ta, niciodată nu ai ştiut de mine.
În viaţă iubeşti o singură dată, iar eu am iubit,
restul a fost un coşmar şi-aştept cu nerăbdare să-l termin.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate din cei de la Hollywood îşi doresc să fie descoperiţi, iar cealaltă jumătate se tem că vor fi...

citat din Lionel Barrymore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma ta a tăiat soarele în două

eu stau de cealaltă parte
şi ştiu că te vei ajunge din urmă
să mă găseşti acolo unde
lumina sudează jumătăţi

poezie de Daniela Mărginean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra din cerc.Eu nu sunt

Mă văd înconjurată de umbre
Dispuse într-o simetrie corectă
Ca o placentă din care
Urmează să mă nasc
Din mine dincolo de mine
Păşind peste orizontul privirii.
În stânga, umbra mamă,
În dreapta, umbra tată,
În spate, umbra care mă ţine pe loc
Şi-n faţă umbra ta.
În mijlocul cercului, creându-mă
Mi-e frică de întunecimea
Proiecţiilor care mă limitează.
"Deschide ochii şi priveşte în tine.
Umbrele-şi întind lipsa de culoare
Împinse de lumina care-ţi izvorăşte
Din fiecare chemare la viaţă.
Cercul nu începe cu tine.
Cercul e închis.
Arcurile lui se termină undeva
În spatele paşilor tăi."

poezie de Oana Tonca
Adăugat de Ina Carlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

Un poet priveşte de la fereastra etajului 10.
Prin faţa geamului său stoluri de păsări
taie cu aripile ceaţa,
halucinant o desfac în fâşii.
"Ce minunat! exclamă poetul.
Să vezi atâtea păsări
zburând în faţa ta
prin ceaţa acestei dimineţi!
Pare că ferestrele
sunt hublourile unei nave,
iar păsările negre -
valuri care curg, curg,
în flux şi reflux.
Luaţi-mă şi pe mine cu voi,
păsări ce răzbateţi prin ceaţă!"
Iar glasul lui se amestecă
cu ţipetele de păsări
care curg, curg...

De partea cealaltă, peste drum,
în faţa zborului dezlănţuit
vede spitalul cenuşiu,
cu ferestre, multe ferestre,
luminate de o lumină artificială bolnavă,
aburite de răsuflări bolnave,
de spaime şi dureri
ale unor ochi muribunzi,
care se văd prin ceaţă.
O altfel de ceaţă,
care tulbură
perdeaua insesizabilă dintre viaţă şi moarte.

Jos, străzile - un furnicar.
O cerşetoare cântă aceeaşi litanie,
din minut în minut,
obsesiv,
şi-un clopot o îngână, cu dangătul
înecat de-atâta ceaţă:
"Un bănuţ, domnule!
Un bănuţ, doamnă!"
Pe lângă ea viaţa trece nepăsătoare,
grăbită,
într-un sens haotic,
ca un stol mare de păsări
cu aripile legate prin ceaţa densă, densă:
maşini claxonând într-o goană infernală,
oameni mergând grăbiţi spre serviciu,
mame cu copii de mână,
pe care-i târâie pe un drum
ce pare că nu e al lor,
doi îndrăgostiţi ce se sărută
în văzul tuturor,
două adolescente cu căşti în urechi
ce traversează râzând
pe culoarea roşie a semaforului...

Şi pentru prima dată
poetul simte frigul acestui spaţiu de jos,
un spaţiu intermediar
între zborul în valuri al păsărilor
şi spaimele ochilor bolnavi
pe care îi vede prin geamurile aburite
ale spitalului.

Pentru prima dată,
nu se mai recunoaşte,
nu mai ştie cărui spaţiu aparţine,
în timp ce aripile-i tremură, legate,
şi tulbură cu fâlfâirea lor uşoară
perdeaua insesizabilă
dintre viaţă şi moarte...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o viaţă ce se vede şi o alta, necunoscută celorlalţi, ce ne aparţine întru totul. Asta nu înseamnă că una este morală şi cealaltă nu, sau că una este permisă şi cealaltă interzisă. Ci doar că fiecare om, din când în când, scapă oricărui control, trăieşte în deplină libertate şi în mister, singur sau cu altcineva, o oră pe zi, sau o seară pe săptămînă, sau o zi pe lună... Cine n-a uzat de acest drept, sau a fost lipsit de el din pricina împrejurărilor, va descoperi într-o bună zi, cu surprindere, că nu s-a întâlnit niciodată cu el însuşi.

Nina Berberova în Trestia revoltată (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea jumătăţii

Jumătatea mea sau jumătatea ta
Este un luceafăr sau o frumoasă stea.

Cealaltă jumătate a jumătăţii închipuite
E un minuscul fluture cu aripile zdrelite.

Nisipul jumătăţilor din jumătate
Este clepsidra noastră de păcate.

Nu vreau s-aud de jumătatea vieţii,
O vând în morgă, sigur, precupeţii!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1,2 m

umbră stingându-se în adagio, luciditate
şi nevoie
nervii, muşchii, articulaţiile, întreaga maşinărie biologică
participă la o viziune al cărei limbaj
numai muzica îl poate transpune – trupul meu
în sărbătoare
triumfal a traversat zilele metalice din ultima zodie
a trecut –
puls lunecând în rock

de acum
ferestrele vor fi deschise
numai spre mâine
ascund
toate amintirile
în stânga sus, la fix un metru şi douăzeci de centimetri
de la pământ – nu vă va veni a crede
dar am măsurat atent…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate de viaţă

Nu te-îndrăgosti de cel care iubeşte cu jumătate de măsură.
Nu te mulţumi cu o jumătate de prieten.
Nu participa la acţiunile celor jumătate talentaţi.
Nu trăi jumătate de viaţă
şi nu muri jumătate de moarte.
Dacă optezi pentru tăcere, atunci taci.
Dacă vorbeşti, continuă până termini ce ai de spus.
Nu alege tăcerea ca să spui ceva.
Nu vorbi ca să nu spui nimic.
Dacă accepţi ceva, atunci acceptă cu curaj,
nu te eschiva.
Dacă refuzi, atunci acest fapt să fie evident....
Un refuz ambiguu echivalează cu-o acceptare.
Nu admite jumătăţi de răspuns.
Nu te-încrede-n jumătăţi de adevăr.
Nu visa jumătăţi de vis.
Nu te amăgi cu jumătăţi de speranţă.
Jumătate de-înghiţitură nu-ţi va stinge setea.
Jumătate de-îmbucătură nu-ţi va potoli foamea.
Jumătate de drum nu te va duce nicăieri.
Jumătate de idee nu-ţi va aduce rod.
Jumătatea cealaltă este partea de care te temi.
Eşti tot tu, în acelaşi loc, dar în alt timp.
Eşti tu, dar în lipsa ta.
Jumătatea aceea de viaţă este viaţa ta netrăită.
Un cuvânt pe care nu l-ai rostit.
Un zâmbet pe care l-ai amânat.
O dragoste pe care n-ai trăit-o.
O prietenie despre care n-ai ştiut.
A atinge, dar a nu ajunge.
Muncă şi, totodată, neparticipare,
participând doar pentru a fi absent.
Este ceea ce te face un străin celor de lângă tine,
iar pe ei străini ţie.
Jumătate este, spus simplu, un moment de incapacitate.
Dar tu nu eşti jumătate, eşti întreg şi capabil.
Eşti întregul făcut pentru a trăi o viaţă rotundă,
nu jumătate de viaţă.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina şi apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spaţiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranţa spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna şi mă priveşte atent
Sunt doar un om... visez şi mă luminez...
Timpul se risipeşte în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipeşte în zori...
Cuvintele vor reacţiona
Până ce lumea va fi mai bună
Împreună vom evolua
Şi vom risipi valurile tulburi ale întunericului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!