Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura ființă pentru care eu am fost totul; care în loc să spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Și ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconștient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărțit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colț adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioșie și uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.
Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi și acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu știu dacă înțelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit și din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.
La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăiește în mintea câtorva oameni și mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va șterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică ființă, de acele care mor cu milioanele, înghițite în natura infinită fără urmă, ca și cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumusețe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereții.
Ea a fost demult, foarte demult, și sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o ființă care n-a avut când să guste viața, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.
Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Ah, cred că nu te-am înțeles niciodată; nici acum nu reușesc să te înțeleg... De ce n-ai încercat să-ți refaci viața?
Traian: Ce-ar mai fi fost de refăcut, după ce mi-ai distrus-o tu?!
Diana: Încă ți-o poți reface și acum, doar n-ai nimic de pierdut, nu e deloc târziu; ești tânăr... N-ai decât 39 de ani, ești director, chipeș, înstărit... Ce aștepți?
Traian: Chiar n-ai înțeles nimic! Niciodată... Cum crezi că aș putea manifesta interes pentru vreo altă femeie? N-ai priceput că tu ai fost totul pentru mine?
Diana: Traian, eram niște copii pe atunci; mult prea tineri pentru a înțelege unele lucruri. Îți puteai însă întemeia o familie, mai târziu...
Traian: Fără tine? Crezi că ar fi fost posibil?
Diana: Da; de ce nu? Meriți să fii fericit.
Traian: Dar n-aș putea, pricepe odată!
Diana: Nu, nu pricep; ce te reține?
Traian: Tu... Mă doare amintirea ta, răul pe care mi l-ai făcut... Cum crezi că aș mai putea avea vreodată încredere oarbă într-o altă ființă gingașă, cu chip înșelător?! Ai ucis în mine totul! L-ai preferat pe blondul acela, cu care încă ești și acum...
Diana: Da, l-am preferat, pentru că-l iubeam și încă îl iubesc. Eu eram prea mică, iar el... Era pentru mine omul ideal, mai mare, cu o situație stabilă; îmi putea oferi siguranța materială și liniștea unui cămin. Avea un serviciu bun, stabil...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de tine
Pentru mine tu ai fost
Mângâiere, frumusețe,
Pentru mine tu ai fost
O eternă bucurie.
Tu ai fost un dar divin
Ce-a fost dat inimii mele,
Când am căzut și eram slab
Tu mi-ai dat putere.
Chiar și acum îți simt lipsa
După ani și ani de zile,
Dar speranță încă am
Într-a noastră re-întâlnire.
poezie de Edmond Ioan Siladie (6 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de septembrie
Poate ai fost nedorit, contagios
nu erai. Nu ai fost nici uitat
sau neglijat la timpul cuvenit.
Cum se estimase, ai murit. Evenimentele au evoluat,
suficiente lor însele, către final.
Prea mult Zyklon și prea multă piele, teroare
patentată, prea mult plâns devenit obișnuință.
(Am făcut,
e adevărat,
o elegie pentru mine).
Septembrie se îngrașă în vinuri. Ninge cu petale
de trandafir de pe ziduri. Fumul
unor focuri inocente plutește în derivă spre ochii mei.
Aceasta este deja destul. Aceasta este deja prea mult.
poezie de Geoffrey Hill, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Esența rătăcită
M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer
Culeg zâmbete și stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur
Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam
De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup
De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Știam tot, dar ce "incult"
Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învățat,
Neînțelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat
Doar trăiam o existență
Care nu era a mea,
Risipind ce e esență
Și ajută a zbura...
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cad lacrimi
Strânge mâna poza-n care
Tu erai om, ci nu stea
Curg din ochi lacrimi șiroaie
C-ai plecat din viața mea.
Plâng și mă gândesc la tine
Neuitând ce s-a sfârșit
Căci ai fost speranța care
Prea devreme mi-a murit.
Curg din ochi lacrimi amare,
Timpu-ngroapă în uitare
Tot ce-a fost și nu mai moare,
Tot ce-a fost și încă doare.
poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
am fost odată cer în universul tău
mă străduiam să fiu senin
să îți zâmbesc
să îmi zâmbești
să ne zâmbim
am fost odată nor și m-am certat cu ploaia
ea a murit s-a spulberat
în dans
catrene
cântec
zbor
ea a murit dar eu eram nemuritor
n-a fost ușor să duc în spate
și tunete
și fulgere
și dor
am fost odată lacrimă pe-obraz de blândă mamă
plângea săracul suflet plângea
pentru băiat
pentru fetiță
pentru soare
lună
stea
plângea săraca mamă dar niciodată pentru ea
o implora o lume
un cer
un univers
pământul
să plângă peste mare
să nu ude nisipul
am fost odată om
mai bine nu eram
eram poet
eram
scriam
plângeam
mi-am întâlnit iubirea
mai bine n-o făceam
și trăiam doar o secundă
trăiam prima secundă
apoi
secunda doi
muream
poezie de Rebeca Cefalan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâine nu e nimic
Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?
Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuși odată,
Odată, îmi spuneai că vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!
Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai țicnită?
Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alții,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alții,
Mâine iarăși se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucție pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puțin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...
Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai Eminescu a fost o anticipație. O apariție aproape inexplicabilă. Un meteor căzut aici, printre noi, din alte lumi. A fost prea mare pentru vremea când a apărut, pentru cultura acelei epoci, vreau să spun, pentru cei care au voit să-i perceapă integral psihologia, viața, opera.
citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul despre basme
A fost odată-un băiat care nu făcea nimic pe fugă,
cu toate că tatăl lui era mai rapid ca o zvârlugă!
A fost odată-un rege foarte înțelept, nu doar bogat,
și-un preot care trăia cum predica, nu făcea niciun rabat.
Un hoț care împărțea tot ce fura la cei sărmani,
un banker care nu era îndrăgostit prea mult de bani.
Un savant cu inima la fel de mare precum mintea lui
și,-n sfârșit, un poet care-ncerca să explice mie, ție,-oricui,
ce este-un basm. Spunea, cât sunt pe-acest pământ,
nu-ți face griji, tu dormi, iar pe mine lasă-mă să-ți cânt.
poezie de Ignacy Krasicki, 1735-1801, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt ca pamantul umed
E ca pamantul umed, asa-i inima mea,
Dupa seceta, acum cand ploua rasufla usurat,
Pornit spre o noua geneza, un scop murit, pe care il avea,
Acum e altul, cu puteri renascute, mai greu de tulburat.
Tu nu ma stii, cel putin nu o mai faci, nu iti mai permit,
Sunt hotarat spre noi lumi, caci oricum nu iti pasa,
Nu-ti reprosez un prea mare efort pentru nimic;
Nu vreau sa stiu, nu vreau s-aud... Mai bine lasa...
Am fost de nerecunoscut... Ma mir de cum am fost...
M-am schimbat foarte mult, chiar daca nu admit,
Ma reneg, imi spun sa plec, am fost un prost,
Caci ti-am dat voie-n lumea mea, unde eram singur, dar ferit...
Mi-as dori sa am sentimente reci, sau cel putin sa n-am,
Dar nu pot sa nu... Caci te-am iubit si te iubesc prea mult,
Dar gata, nu mai vreau... Ma opun... Nu mai sunt cum eram...
Ma reverticalizez... Imi golesc paharul putin cam mult umplut...
Sunt foarte curios de cum iti merge timpul prezent...
Ne evitam, ce-i drept, dar tot eu dintre noi sunt vinovatul,
Doar ca de fiecare data... Doar ca acum n-o sa mai fiu la fel de atent,
Cum eram odata cand ma mustra constiinta pentru ce imi facea altul...
Nu ai avut nici cel mai mic motiv pentru purtarea ta...
Esti indragostita, o recunosc, dar nu ma iubesti si stii si tu...
Privesc din umbra tot ce putea sa fie... Totul e aievea...
Am realizat ca poti fii si pasiva... Nu-i nimic... Acuma pot sa spun si NU...
Simt cum tot ce este-n jurul meu incepe sa imi tot repete
Cum ca ce-am pierdut, si cat sunt de dezamagitor...
Cum pe imaginea mea in fata tuturor incep s-apara pete...
S-or invata cu ideea... Sa te vedem pe tine... Cand n-o sa mai fiu iubitor...
Cat de tragic suna... Parca as vrea sa suferi... Dar nu-i asa si-o stii...
Nici nu incerc ca sa ma joc cu tine... Asa ne e prezentul, asa si eu cum sunt,
Ma regasesc cu vina, si-mi vine chiar sa plang... Doar ca C'EST LA VIE!
A plouat afara... Asa si eu... Sunt ca pamantul umed... Sunt doar pamant...
poezie de Bogdan-Gabriel Alexe (30 august 2006)
Adăugat de Emilia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din cele câteva sute de milioane de înamorați de pe glob din acest moment, fiecare crede că femeia pe care o iubește este unica, este o apariție supranaturală, este singura ființă fermecătoare, singurul izvor de felicități, singura care poate da farmecul cel mare al vieții, singura... E cam comic.
citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trist rămâne
dor de ieri, ce va fi mâine,
nu gândesc, nu vreau să știu,
ce în urma mea rămâne,
știu, e totul străveziu
și când nimeni nu mă știe,
nici un bun și nici un rău,
tot ce-a fost nimicnicie,
îmi voi lua cu mine-n hău
știu, e trist și trist rămâne,
pe-a cei ochii ce m-au iubit,
mult au plâns ei pentru mine,
și-ai mei ochii s-au chinuit
au fost ochi furați de noapte,
cum să vadă pe-ntuneric,
lacrimi, ce au fost spălate,
de un gând ce-a fost himeric
prea-i târziu, bate la ușă,
furișându-se încet,
moartea care-i jucăușă,
o să vrea să fim duet
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E singurul tău amor curat, pentru că n-a fost amor, pentru că n-ai fost niciodată pe punctul de a muri de pofta celor câteva kilograme de materie organică pe care fata cu părul pe spate le extrăgea din elementele brute ale naturii.
Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar viața aceasta complet fericită n-a ținut decât o vară. Toamna, ne-am dus la Roman cu mama mea, care avea să nască; cu moșul meu, care-și tăiase două degete la un ferăstrău mecanic. În acea toamnă, a murit mama mea. Mi-aduc aminte ca prin vis de dânsa bolnavă, dar țin minte foarte bine cum era întinsă pe masă, moartă, cu lumânări la cap. În zilele cât a stat moartă acasă, uneori plângeam, dar uneori mă jucam de-a ascunsul cu niște băieți și apoi iar plângeam. Fericită, dar crudă și egoistă vârstă! Întotdeauna mi-aduc aminte cu displăcere, parcă cu un amar reproș pentru mine, că atunci m-am jucat! Niciodată, niciodată n-am dat mamei mele a mia parte din ce mi-a dat ea! Pentru ce s-a născut ea, pentru ce a trăit? Sunt milioane de ființe care au avut soarta ei și pe care nu le știu. Dar ea, fiindcă mi-a fost mamă, în mintea mea are un loc unic și întâmplarea ei e un lucru extraordinar pentru mine. Orice viață e un lucru extraordinar pentru cineva -- și nimic, absolut nimic, pentru alții!
Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori, e drept, omul obosește așteptând. Și n-ați auzit, oare, de situații în care, când sosește în sfârșit ceea ce el a așteptat, sosește prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obținând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reușește să-l obosească și mai mult. Și renunță la ea cu o ultimă mare tristețe, deoarece nu e simplu să porți o bătălie și, ajuns la capăt, să-ți dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta așteptare scopul a murit... Te resemnezi la nevoie cu singurătatea, dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârșirea ei.
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Nicoleta Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Eu am trăit pentru meseria mea și asta mi-a afectat de multe ori viața personală. Copiii mei ar putea să îmi reproșeze că, de multe ori, n-am fost alături de ei pentru că eram prea mult absorbit de munca aceasta. Am pus întotdeauna teatrul pe primul plan. Nu am fost cel mai bun soț și nici cel mai bun tată din lume. Totuși, cred că moștenirea spirituală pe care le-o las lor și publicului, mă spală de aceste păcate.
citat din Radu Beligan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simetrie aproximativă
gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca și cum nu m-aș gândi
nesfârșitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înțelese prin ricoșeu
mi-e foarte greu să plec de acasă
aici îmi pun
așa ca pe o cenușă caldă pe lista de priorități
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârșit
povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coșul pieptului
sunete de frecvență înaltă și sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde și copacii pădurilor de esențe tari
au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu același foșnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să pășesc mai gingaș
n-a fost niciuna așezată la picioarele mele
au venit
unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi ști dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută
în marea verde a pupilelor toamna are șapte ani
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simetrie aproximativă
gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca și cum nu m-aș gândi
nesfârșitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înțelese prin ricoșeu
mi-e foarte greu să plec de acasă
aici îmi pun
așa ca pe o cenușă caldă pe lista de priorități
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârșit
povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coșul pieptului
sunete de frecvență înaltă și sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde și copacii pădurilor de esențe tari
au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu același foșnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să pășesc mai gingaș
n-a fost niciuna așezată la picioarele mele
au venit unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi ști dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută în marea verde a pupilelor
toamna are șapte ani
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea mea s-a stins
pentru Bianca
Lacrimi nu mai am, când te privesc zăcând neînsuflețită....
În agonii și suferințe te-am privit zvâcnind...
O singură dorință aveam a-mi fi împlinită...
Ca tu, să te mai bucuri... prin viață tot trăind....
Nu poate nici cuvânt, și nici lacrimi amare,
Să stingă cea durere ce-o simt în piept arzând...
Mi-ai fost copilul dulce, ce m-alinta c-o floare,
Iar eu... fără de tine, mă văd ușor căzând...
Și te-am iubit, cum nu se scrie-n cărți...!
Și mi-ai fost în suflet... tu mult m-ai alinat...!
Poate să mai treacă încă zece vieți...
Eu nu am să te uit, copil mult adorat!
Bianca, te iubesc! Tu ești acum plecată...
M-ai părăsit și tu... cu mult, mult prea devreme...!
Și trebuie s-accept soarta... deși, neresemnată...
Primisem despre tine, atât de multe semne!
Nu pot eu fără tine! Copil celest ce-ai fost...
Sufletul mi-e spart în cioburi răsfirate...
Voi înțelege poate, că totul are-un rost...
Deși, prin agonii plutesc acum în toate!
Mă doare și mă probușesc de a ta plecare...
Ai fost prea tânără, când tu m-ai părăsit...!
Acum am o nevoie aprig de-o schimbare,
Am inimă zdrobită și suflet pustiit!
Oh, te iubesc atât! Iubesc spre veșnicie...!
Și ne vom revedea... atunci când ceasul vine.
Tot ce-a fost dat să am, mi-a fost luat să-mi fie...
Dar ne vom întâlni... pe plaiuri verzi, divine.
Tu, suflete curat... să știi cât te-am iubit!
N-aș fi crezut vreo clipă... să mori în locul meu...!
M-aș fi sacrificat... și iar m-aș fi zidit...
Și ți-aș fi luat durerea și tot ce ți-a fost greu.
Și la final am înțeles: noi nu putem alege!
Destinul este scris cu mult timp de am fi...
Acela ce iubește... doar bucurii culege,
Nimic din ce-ți propui... nimic nu vei primi!
Pentru aleșii Domnului...
Dedicație specială pentru fiica mea, plecată prematur către cele sfinte...
R. I. P. BIANCA - 3 februarie 2000 - 22 mai 2017
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!