Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ioana Gărgălie

Când virusul ucide

Mă întâlnesc cu mine de multe ori prin casă
Reflexia din geam îmi pune o întrebare:
- Te văd îngândurată, ești toată o grimasă
Ce s-a-ntâmplat cu tine, hai, spune-mi ce te doare?

Am căutat sub tâmplă să-i dau pe loc răspunsul:
-Aș mângâia-n natură explozia de floare
Căci dincolo de sticlă a înflorit caisul
Dar simt că mă apasă această închisoare

E o tăcere surdă, a amorțit pământul,
De dincolo de ziduri doar dangăte de clopot
Și sunet de sirene înlocuiesc cuvântul,
E geamăt în spitale și moartea dă în clocot...

Aș ține țara-n brațe la pieptul meu s-o apăr
Dar n-am așa putere decât prin rugăciune
Greșeala omenirii prin crez să o răscumpăr
Și fă din virus, Doamne, cenușă și tăciune!

Aș cere libertatea să simt sub tălpi pământul
În dimineți cu rouă să mângâi iar cu mâna
Explozia de muguri.... și-aș cere iar cuvântul
Să spun lumii întregi că viața este una!

Când virusul ucide, cine-și asumă vina?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ioana Gărgălie

Când virusul ucide

Mă întâlnesc cu mine de multe ori prin casă
Reflexia din geam îmi pune o întrebare:
- Te văd îngândurată, ești toată o grimasă
Ce s-a-ntâmplat cu tine, hai, spune-mi ce te doare?

Am căutat sub tâmplă să - i dau pe loc răspunsul:
-Aș mângâia-n natură explozia de floare
Căci dincolo de sticlă a înflorit caisul
Dar simt că mă apasă această închisoare

E o tăcere surdă, a amorțit pământul
De dincolo de ziduri doar dangăte de clopot
Și sunet de sirenă înlocuiesc cuvântul
E geamăt în spitale și moartea dă în clocot

Aș ține țara - n brațe la pieptul meu s-o apăr
Dar n-am așa putere decât prin rugăciune
Greșeala omenirii prin crez să o răscumpăr
Și fă din virus, Doamne, cenușă și tăciune!

Aș cere libertatea să simt sub tălpi pământul
În dimineți cu rouă să mângâi iar cu mâna
Explozia de muguri.... și - aș cere iar cuvântul
Să spun lumii întregi că viața este una!

Când virusul ucide, cine-și asumă vina?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din Cuvântul Tău

Doamne, știu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri și pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Ești acolo, Doamne, în Cuvânt.

Dincolo de ce-aș putea eu crede
Dincolo de ce-aș putea eu ști
Dincolo de tot ce nu se vede
Ești doar Cuvântul și a fi.

Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârșit zidirea
Și prin el la Tine ne-ai adus.

Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip și nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.

Doamne, știu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri și de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...

poezie de (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Bolnav de sinceritate

Sinceritatea-mi este-un virus
Ce-mi curge-n vene.
În lipsăde cerneală,
Îmi umplu călimara,
Și vă scriu, poeme.
Prin care vă mărturisesc,
a fi sincer e o artă,
Ce nu e pentru toți
O ușă descuiată.
E un gând liber,
Ce doar în dragoste-l găsești...
Și în prietenia "adevărată"!
Am căutat de multe ori
Să-i țin pe mulși, aproape,
Dar s-au îndepărtat,
Din curcubeie de motive...
Păcat, sinceritatea nu-i considerată boală!
Am căutat remedii
Dar minciuna nu e compatibilă cu mine.
încerca, dar vezi, mi-ar fi rușine.
Prefer mor, contaminat cu virusul sincerității,
Decât să am o viață frumoasă
Traită în minciună.
M+ascund iar dincolo de voi
Și-mi spun în suflet noapte bună!

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Târziu

Tavanul stă pice peste visul
Ce zburdă-n capul meu neobosit,
E amintirea aia când eu ți-eram trimisul,
Iar tu erai o sumă a tot ce mi-am dorit.

Explozia gândirii, durerea îngropată,
cred toți obosit, eu sufăr în tăcere,
Ți- scrie dar mi-e frică, îmi pari așa schimbată,
Și ce rost ar avea acum o revedere?

Fac ordine și-mi pare că n-am schimbat nimic,
Dezordinea din suflet bântuie în zi,
Ești numele pe care n-aș mai putea -l zic,
O tristă amintire cu care voi muri.

E albul din tavan, e visul, e lumina?
Imagini mi se zbat prin minte, și dispar,
Așa încerc uit, căci știu a cui e vina,
Și este prea târziu -ți simt iubirea iar....

poezie de
Adăugat de Andrei Vlad BalanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Achim Harabagiu

Nefiresc de dureros

Se zbate cuvântul,
Își cere dreptul la existență.
Întrebarea a fost rostită,
Răspunsul face slalomuri
Între creier și porțile gurii.

Răspunsul în cuvânt
Își cere dreptul la existență.
Existența noastră depinde de el,
Nu de noi.
Oh, Doamne!
Ești nefiresc de dureros.

Nefericită poezie,
N-ai fost niciodată citită,
Nici în gând și nici altfel,
Doar răsfoită.
Durerosul te poate citi,
În timp ce pe tine te doare
Cuvântul din tine, dintre tine și el.

Din întrebare sau răspuns,
Nefericit cuvânt
Mai poți aștepta,
știi, durerosule,
Dar poezia, nu cred mai vrea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Dă-mi, Doamne, o durere!

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Și-oleacă de putere,
scriu încă o carte.

Nu ți-am cerut prea multe
Când m-am rugat la tine
Prin locurile culte
Ascunse-adânc în mine.

Nu ți-am cerut palate,
Nu ți-am cerut o pâine,
Voiam doar sănătate,
S-apuc ziua de mâine,

Iar tu, din bunătate,
Mi-ai dat atâtea zile;
Le-am irosit pe toate,
Făcându-le sterile.

Te rog, mai dă-mi o șansă,
Oricât ar fi de mică,
pot intra în transă,
Și chiar în miez de frică,

Să văd iar universul,
Cum se desparte-n două,
Și să primesc chiar versul
Din ochii tăi când plouă.

Dă-mi, Doamne, rațiune
Dincolo de simțire,
Și lacrimi, poțiune
Cu gust de nemurire,

Să simt cum bate vântul,
Să simt cum curge apa,
Să simt plângând-pământul
Când se-adâncește groapa.

Să simt întreaga lume
Cum o ating cu mâna,
Și-n valul fără spume
Să-mi limpezesc româna.

Dă-mi, Doamne, frenezia
Și dorul cu suspine,
Când vine poezia,
Să mă gândesc la tine,

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Și-oleacă de putere,
scriu încă o carte.

poezie de din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.

Teză despre moarte

o parte din sufletul meu e în doliu
după părinții dragi care-au murit
pământul i-a acoperit ca un lințoliu
dar ei sunt împăcați cu fața spre zenit.

așa e viața cu moartea sfântă lege
ne naștem cu ea o purtăm în noi
dar nu e om acela care nu culege
lumini și fericiri savuroase și moi.

încă viața o iubesc cu moartea în spinare
încă nu știu cum să o confrunt
cu probleme mă apasă spatele mă doare
suspină și timpul prin părul cărunt.

când va veni ziua nu-l văd pe soare
am să-i zâmbesc morții n-am să mă încrunt.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În sufletul meu tu te-ai topit

Ție am să-ți fac o poezie,
-ți țină de cald când e frig,
Te voi aștepta o veșnicie,
Dar vreau m-auzi când strig.

Ești în al meu suflet și în buzunar,
Port încă sărutul tău, pasional,
Iar când în brațe de m-ai strânge doar,
Chiar de-aș fi foc, tu ai fi al mării val.

Cred că-n sufletul meu tu te-ai topit
Și vreau fii cu mine și în alte vieți,
Stau lângă tine și am ațipit,
Atâtea seri și-atâtea dimineți.

Atunci când te simt aș vrea taci,
la tine e mare cuvântul
Ș-apoi zbori pe sus dibaci,
Dar tot mai bine-i jos s-atingi pământul.

Tu vrei zbori cu mine către lună,
Ca lăsăm această lume sumbră,
Dar tu ești vânt, iar eu frunzele ce sună,
Când vom zbura vom fi aceiași umbră.

poezie de (12 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa și de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul și de jalea de la moarte,
De bucuria nunților spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieții parcă-i văd și-acum...

Văd ca prin vis și nația română
Și tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Și-n plâns de dor și de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Și pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din țară toți românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălțimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Și Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinerețea plină de păcat...
Văd ca prin vis și nucul cel bătrân
Și dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Și-s pașii grei și mâna tremurândă.
Pământul sfânt cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulți ca voi!

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmi sunt dator

Îmi sunt și soare, 'mi sunt și stele
Și mare-mi sunt și sunt pământ
Iubirea dorurilor mele...
Să te iubesc dator îmi sunt!

Să-mi amintesc sunt iertare
De-o veșnicie-mi sunt dator.
Sunt cântec de privighetoare
Și adăpostul unui dor.

Îmi sunt dator -ți mângâi părul,
Când te așezi la pieptul meu,
Căci numai eu îți știu misterul
Prin care "tu" ești veșnic "eu".

Îmi sunt blestemul dintr-un cântec
Și armonia dintr-un vers.
Dator îți sunt cu un descântec
Și cu întregul Univers.

Îmi sunt dorința, ce te-așteaptă
Să-mi vii din roza înflorită.
Dator îmi sunt -ți spun în șoaptă:
De mine ești în veci iubită!

Să te-nsoțesc prin galaxie,
-ți mângâi trupul mlădios.
Îmi sunt dator, îți sunt și ție,
Iubirii noastre credincios!

Îmi sunt tăcere și durere,
Lacrima propriului destin
Tribut pământul, când va cere,
voi elibera de chin.

Daniel-Petrișor Dumitru

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu primăvara până-n tălpi

Hai, prinde- iubire în brațe
să-mi curgă primăvara până-n tălpi
flacăra se joace-n lămpi
cântec să-mi rămână
în căuș de pălmi...

Strivește ochii toamnei agață-i de stele
când ceasul prea tic-tac-ticăie...
simți iubire,
cum viața ne scapără

cum din săruturi
pe întreg pământul
verdele pe brațe iubite se cutremură
cum apele se încolăcesc spre soare
nisipului îi cresc aripi de acvilă
cântec de neiade pe noi murmură

Ridică-mă pe-amurguri lungi de cer
topește-mă-n săruturi... nu pier
cu fir de dimineți coase-mă de tine
trece-mă prin tăiș de vămi

De-or să mă doară rănile iubirii prea tare
voi pune răsărit de muguri alintați
pe palme și-n uitări
cu bob de rouă de pe negrii struguri

Tu doar să mă îmbraci cu tine iubire
cu primăvara... până-n tălpi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Toamna vechilor poteci

E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care și astăzi privirea-mi aplec
Și-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.

Cad frunze și lasă copacii mai goi
Decât înserarea din care-mi lipsești
În clipele-n care te-aș vrea înapoi
Așa cum erai și prin gânduri îmi ești.

Simt frunzele-n suflet foșnindu-mi funest,
Iar drumul din mine îngheață treptat
Sub tot ce-a fost viață și-acum e un lest
Ce-apasă mai tare decât un păcat.

E azi și-i senin ca o zi de demult
Când tu îți făceai nesfârșite poteci
Prin sângele care-mi vuia în tumult,
Dar simt cum, din ultima-mi toamnă, tu pleci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Culoarea tăcerii

De ce culoare ești, tăcere?
Ești falnică, de tot măreață,
Cu primul tău sărut de:
Bună dimineață!

Cu a ta tandrețe tu apari
Prin roz-oranjul tău altar,
Prea mândră în ardoarea de pomeți,
Aură născătoare sfintei vieți!

Strecori cuminte tâmpla gândurie,
Apari regină albă întru veșnicie,
Azurul-sfântul tu îl dăinuiești,
În limpezi de izvoare, mereu întinerești!

Prin verdele șerpelnic de chindie
Așterni o armonie tot mai vie,
Iar ochiul tău de veghe tot paște,
O nouă, tot mai nouă speranță îmi renaște!

Și tot mai aurie înspre seară
Prin gânduri, prin privire te strecoară,
Și plumburiu cuvântul tău m-apasă
Când mă găsesc doar singurel la masă!

Străinele fantome te aleargă
Cînd violetu-ți peste lume cade,
Când merge-n gol pământul tău din jur,
Tu, de tăciune te retragi în cuibul tău obscur.

De ce culoare ești, tăcere?!
Culoare de prezent,
Ce chipul tău o cere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Declarație de dragoste

eu te imaginez întruna
ca o vioară, ca un cânt,
căci tu îmi ești pe veci stăpâna,
cu tine simt și eu sunt.

ridic palate de albastru,
plutesc adeseori pe nori,
privesc la tine ca la astru,
când râzi, mereu îmi dai fiori.

s-așterne peste văzul meu
un văl frumos de nebunie
m- ascund adesea-n sânul tău
ca spiridușu-n colivie.


mi-aș pune, zău, capul pe el
să-i ascult durerea-n sânge,
să văd zvâcnetul rebel
și să văd dorul cum plânge.


eu sunt ochiul tău ce vede
zeu alergător prin timp,
vise dulci în risipire
ce mă poartă prin olimp.

bolnav de vini imaginare,
adeseori te văd plutind,
ca o sirenă-n marea mare
și printre valuri vălurind.

nu mă mângâi niciodată,
nu-mi pui mâna ta pe frunte
căci mâna ta ce mă atinge
îmi face pletele cărunte.

este în mine atâta vis
ce îl strivesc mereu sub pleoape,
și în albastrul meu iris,
vrea să te culeg din ape.

te stingi din ce în ce, te ștergi,
de peste ochiul meu, făptură,
a fost iubire, nebunie?
sau între noi a fost doar ură?

poezie de (1 iulie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Om cu clopot

Malul acesta foarte abrupt
din care cerul luna și-a rupt
este hamacul în care m-așez
ca să-mi mai iasă floarea din miez,
astfel aicea stau și aștept
clopotul lumii să-mi treacă în piept
nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi,...

Clopotul mare-mi fierbe în os,
tidva e tot ce-am putut și am scos
din acest clopot rău și diform
pe-a cărui limbă astăzi adorm.

Clopot de negru, clopot de gri,
bate ce bate și nu te opri.
sfărmă oasele mele cu sârg,
du-te apoi și mă vinde la târg,
m-am săturat să te duc și suport,
parcă mi-aș duce propriul meu, mort,
tu înăuntru bați și m-apeși
dangăte roșii-mi ies prin cămăși,
lumea apasă de-afară și ea
doamne, turtită e azi viața mea.
Sunt vietate fără noroc
Care purtând acest clopot prin foc
Și l-a-nghițit și-l poartă acum
Oriunde-n lume, pe orice drum.
Și am să rămân doar atât, doar atât:
Omul de sunet c-un clopot la gât!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Primul Cadou

E chiar aici tăticule.
Îl simt curgând prin mine,
E înnodat între clavicule,
Nu pleacă fără tine.

Și când respir mai apăsat
Îl simt în gât și-n limbă.
Îl simt în ce-am mâncat
Și-n tâmple când încep frigă.

Îl simt ca pe o rană aproape vindecată.
Un sunet spart în mine ca un ciocan la judecată.
O apăsare surdă ca o nepăsare.
Un semn din naștere care te doare.

poezie de (2018)
Adăugat de Alexandru HorghidanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Suflet și cuvânt

Mă simt prea mult legat de lumea-n care
tot ce e vechi, îmi pare nou acum,
de pasărea ce-nvie iar din scrum,
iar gândului îi este greu zboare.

vrea pot, din nou, fiu scânteie,
uit de tot ce am și-i efemer,
trec, cu mintea, dincolo de cer,
spre locul ce deține-a lumii cheie.

vrea s-o întâlnesc prin galaxie
sub altă formă: suflet și cuvânt,
să simt că-mi este hărăzită mie,
prin sacrul și eternul legământ,
uit orice dorință, cât de vie,
și corpul ce se zbate... pe pământ.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pustiul iubirii

Dincolo de tine nu-i nimic,
nici pomii, dragă, nu mai sunt,
orașul pare pustiit
și voci aud duse de vânt!

Și merg prin totul meu pustiu
în care tu domnești tăcută,
ești când pictată în granit
și uneori ești doar o umbră!

Din când în când brațe întind
și mă încurc în false-amoruri
și orice fac și-n orice gând
doar tu îmi ești legată-n doruri!

Te caut cu ochii mei doar triști
și nu văd drumul care duce,
spre răsuflarea ta vibrând
ce-o simt în ceafă până-n sânge!

Privesc în gol, poate aprinzi
acea lumină pentru mine,
pot s-o văd, să te aud
și să ajung cumva la tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmi aștern gândul

Uite cum s-așterne praful
pe toate lucrurile din casă,
dar eu vreau să-mi aștern gândul
pe o foaie aruncată pe masă.

Vreau s-aștern tot dorul din mine
ce de mult el nu lasă,
în suflet multe suferinți mă ține
ce-mi fac ziua nebuloasă.

Afară pășind din nou prin rouă
simt ierburile reci și fine
și-n inimă-ncepe plouă
frigul eu îl simt în vine.

Se simte-o lacrimă pe geană,
iar gândul la tine rămâne
și zboară ca un fulg de pană
ca s-ajungă din nou la tine.

poezie de (24 martie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Nobilul Viciu

Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi șade veșnic lângă tâmplă.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăț și templu.

Știu că mi-e viața scurtă, știu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viața lumii e flămândă.

Nu mi-au plăcut averi, nici vinuri bune
Și n-am avut în rest nici un capriciu
Deșertăciune din deșertăciune
Femeia este singurul meu viciu.

Nu m-am bătut în târguri sau războaie,
N-am vrut fiu împerator sub stele,
Femeia care nu se încovoaie,
Am înjugat-o nebuniei mele.

Și am arat cu ea mereu pământul,
Și-am semănat ogoare numeroase,
Nu i-am lăsat pe buze nici cuvântul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.

E-adevărat că am iubit pe una,
E-adevărat tot ceea ce se zice,
Am căutat-o prin neant cu luna
E-adevărat c-a fost Euridice.

E-adevărat că-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an steie
Ca într-un joc de-absurde artificii
Și creanga lor îmi mirosea femeie.

Motorul meu și-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia și-a rămas femeia,
Puterea mea și singurul meu viciu.

Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivă,
Și chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivă.

Iubirea mea nu a mișcat nici aștri
Și nici pământul sub o-mbrățișare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albaștri,
Simțeam că-n ochi privirea ei mă doare.

De n-avea rană, îi făceam eu rană,
Să-i pot iubi supremul sacrificiu,
În fața ta, condiție umană,
Femeia este singurul meu viciu.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook