Spovedanie

sunt străinul rătăcit în vers
nu am masă, casă, alt drum am ales
cel dintâi plecat rătăcind pe drum
sprijineam o cruce, un gând, un nebun
se scurgea privirea vremurilor tulburi
şi bătând la poartă nu se deschidea
mi-aruncau o pâine şi-o speranţă chioară
dar cine eşti tu.. păcatele-ţi spală
călcând pe cuvinte, ţipăt de vioară
au plecat prin ţară cu o tolbă goală
trist, àm rămas de veghe
zidind amintiri sub halatul alb
sub copacul ars, pe o cruce veche
sus pe dealul morţii de-un cui agăţat
a rămas cuvântul, plătisem păcatul
am crezut în oameni, azi miros vecia
cerul era liber, ei... nişte derbedei
mai scriam un vers se citea urgia
un străin la nunta unor crunţi atei
mi-era dor de acasă, dor de ţara arsă
la final o cruce şi nişte călăi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul (2)

sunt străinul aprig rătăcit în vers
nu am masă, casă, alt drum am ales
cel dintâi plecat rătăcind pe drum
sprijineam o cruce, un gând, un nebun

se scurgea privirea vremurilor tulburi
şi bătând la poartă, nu se deschidea
unor bieti poeţi, se purtau tot singuri,,
literelor goale, moartea le gasea

aruncau o pâine şi-o speranţă chioară
dar cine eşti tu.. Păcatele-ţi spală
călcând pe cuvinte, plânset de vioară,
au plecat prin ţară cu o geantă goală

doar poetul trist à rămas de veghe
zidind amintiri sub paşii tociţi
sub copacul ars, pe o cruce veche
sus pe dealul morţii, de-un cui agăţat

a rămas cuvântul, plătisem păcatul
am crezut în ei, miroseam vecia
cerul era liber, ei... nişte derbedei
mai scriam un vers se citea urgia

un străin la nunta unor crunţi atei
mi-era dor de acasă, dor de ţara arsă
la final o cruce şi nişte călăi
dospind taina din adâncuri scoasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul (1)

sunt străinul aprig rătăcit în vers
nu am masă, casă, alt drum am ales
cel dintâi plecat rătăcind pe drum
sprijineam o cruce, un gând, un nebun

se scurgea privirea vremurilor tulburi
şi bătând la poartă, nu se deschidea
pentru cei de sus, un proscris era
unui biet poet, îi zicea stăpânul
literelor goale, moartea le gasea

aruncau o pâine şi-o speranţă chioară
dar cine eşti tu... am venit degeaba
călcând pe cuvinte nu eram ca ei
au plecat prin ţară cu o geantă goală

doar poetul à rămas de veghe
zidind amintiri sub paşii tociţi
sub copacul ars mi-au pus ieri o cruce
sus pe deal, agăţat de-un cui

a rămas cuvântul, plătisem păcatul
am crezut în ei, miroseam vecia
cerul era liber, ei... nişte derbedei
mai scriam un vers, cine să citească
un străin la masa celor ce sunt sus

mi-era dor de acasă, dor de ţara arsă
la final o cruce unde mă vor duce...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre spini

ochii mei cădeau obosiţi
eram ploaia ce spala cuvântul
mă ajungeau din urmă ultimii mei paşi
fugise şi ziua, noapte nu era
se uscau pe cer stropi efemeri
muream câte unul în iadul rămas
mai cădea o frunză în lumea de apoi
eu plângeam în poartă
uşa era închisă, poartă nu era
eu nu aveam chei
mă loveam de frunze, mă înţepam în spini
licărea un vis, rătăcit în lume, răstignit pe un gând
mai scriam pe o coală cu degete rupte, de vremuri trecute
se stingea o lume în flăcări arzând
în iadul primar a rămas o scară şi un ultim rând
părăseam o lume, mă întorceam apoi
ploua iar în ţara, oamenilor goi
era noaptea aceea când călcam pe flori
pe pământ o cruce
viaţa trece-trece, o lume se duce
se ciocneau în zbor fluturii din flori
stingeam ţigara, lângă masa goală
crucifixul strigă, lumânarea arde
întru într-o lume cu fluturii morţi
mă întorc acasă
tata mă aşteapta în prag
surâsul morţii pe buze curgea la cel drag
mai arde un gând, lângă cel plecat
ascund un trup între patru porţi
umblam pe cărări, căutând o stea
spitalul zăcea iar în dreapta mea
în stânga purtam o cruce pentru cel uitat
mă dureau spinii şi cuiul plângea
pe masă ardea un fluture în gândul rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

pluteam visând la cer
cuvântul era strigăt
băteam la uşile lumii
printre gratii de fier

eram tineri odată
păşeam prin furtuni şi prin ploi
ploua femeie, gestul tău eram noi
doar un dor trecător

orele vieţii se frâng
căutam doar o viaţă, să plâng
lângă mine, o femeie, un gând
scriam pe trup cuvinte ce curg

se furişau amintiri
între vise, tăceri, despărţiri
răsărea câte o floare,
se stingea visătoare

sânii tăi, atingerea ta
durerea şi lacrima mea
eram singuri şi goi fără noi
nişte porţi frânte între noi

adormeam apoi obosiţi amândoi
ploua, inima mea
cuiele plângeau pe o cruce
din palme rupeam gânduri şi alte dureri

răsărea între spini, o cuce de crini
treceau oameni pe drum
ne-au hulit, ne-au lovit, ne-au vândut
pe o oală de arginţi

au venit într-o noapte, ca hoţii
sărutul lui Iuda l-am primit pe obraz
au scuipat în biserici de suflet, călcând peste cruci
te-am pierdut femeie într-o noapte de hoţi

într-o cameră, zăcea trupul tău
era o cameră goală
între mine şi anii rămaşi
curgeau ochii către ultimii paşi

erai rană deschisă
sângele roşu se scurgea pe asfalt
uneori veneam să te caut
rătăcind mereu ochii tăi

nu închide ochii, iubito
e devreme în lume
orele se scurg
doar sărutul a rămas într-o glie

dormi femeie, ochii sunt reci şi sunt goi
plec singur, nebun, într-o noapte
te-au închis într-o piatră
în palme port încă doar aripi de fluturi

mai scriu uneori, mă mai scriu
scriu durerea în tragic blestem
singur sunt pe pământ şi mi-e frig
e un drum al sorţii, uitat într-un gând

crucea este goală
nu, nu pleca femeie
nu pleca cândva
am rămas acasă, am rămas cu ea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

ochii mei cădeau obosiţi
pe ciuturi de lem
eram ploaia ce spala gândul rămas
mă ajungeau din urmă ultimii mei paşi
fugise şi ziua
se uscau pe cer stropi efemeri
muream câte unul în iadul rămas
ajungea o frunză în lumea de apoi
eu plângeam în palmă
uşa iar închisă, nimeni în poartă
iar nu aveam chei
mă loveam de frunze
licărea un vis
rătăceam în lume
răstignit pe un gând
mai scriam pe o coală cu degete rupte, de vise trecute
căutam o scară
se stingea o lume în flăcări arzând
în iadul primar a rămas o scară şi un ultim gând
părăseam o lume, mă întorceam apoi
ploua iar în ţara, oamenilor goi
era noaptea aceea când călcam pe flori
pe pământ o cruce
viaţa trece-trece, o lume se duce
se ciocneau în zbor fluturii din flori
stingeam ţigara, lângă masa goală
crucifixul strigă, lumânarea arde
întru într-o lume cu fluturii morţi
mă întorc acasă
tata mă aşteaptă iar în pragul porţii
surâsul morţii pe buze curgea
mai arde un gând, lângă cel plecat
ascund un trup între patru porţi
umblam pe cărări, căutând o stea
spitalul zăcea iar în dreapta mea
în stânga purtam o cruce pentru cel plecat
mă dureau spinii din suflet şi cuiul plângea
pe masă ardea un fluture în gândul rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima frunză

un amurg se scurge
în plecări ce dor
mai stau în cerdac tot privind la cer
este atât de trist, e atât de gol
geamul este spart, privirea absentă
doar istorii curg la fără frecvenţă
deocamdată timpul s-a oprit
câmpia era arsă de cuvântul dintâi
căutând bezmetic cărarea
treceam lăsând în urmă paşi
uitând de lume, de noi
în palme adunam stele pitice
într-o noapte, printre vise uitate
eram statui sfârâmate
rătăcite prin îngheţul total
magici, ilogici, pe tărâm ireal
mai cânta o vioară în port
mă ascundeam elementar într-o femeie
tot căutând o floare printre flori
este frig şi uit
umila existenţă a unui poet rătăcit între poeţi
ce partitură dureroasă
tot scrijelind cuvinte pe coaja unui gând
despre acuta mea absenţă
ştii, nu e uşor să scrii cu aripi frânte
mă apropiam în verb de tine
uitând adverbul la final
tot căutam în efemera existenţă
un început, la un sfârşit de drum
îţi scriu femeie acum ultima prezenţă
plouă şi este atât de frig în viaţă
la poartă timpul bate-bate
iar clipa asta nu mai tace
mereu oprit într-o plecare
scriam femeie, printre stropi de ceaţă, viaţa
am vrut să plec, să fug de de aici şi totuşi am rămas
se stinge ultima ţigară şi timpul ăsta amputat
a curs femeie iar ca altădată
o zi a fost şi a trecut
atâta mi-a fost dat
să cânt în vers femeia ce astăzi a plecat
a căzut o frunză
ai plecat murind
printre versuri sânge
doar o frunză a rămas în urmă
şi te scriu femeie cu aripi de înger

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am întors mâinile către cer
erau aspre de întrebări
a rămas cuvântul răstignit pe o cruce
şi cuiele plâng pe o cruce
nu am venit între voi ca să să stric ci să împlinesc cuvântul Lui
cu umilinţă şi iubire

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări

obosisem
stigmatizat zăceam printre gânduri
doar ploaia mai spăla sufletul de drum
eram mai bătrân decât mine
uneori mai plecat dintr-o parte în altă parte
eram singur cu timpul
simteam echivoc
o lume trecea, eu zăceam pe un ciot rupt de speranţă
speranţe nu aveam, le băusem pe toate la crâşma din drum
eram nimeni
aici şi acasă
deschideam, mai scriam câte-o carte, mă scriam
ploua peste mine şi totuşi ploua
răguşit, mă adunam dintre cioburi de gânduri
ruginise în palme cuvântul rămas
de rămas nu a rămas nimeni
doar ploaia bătea spasmodic în poartă
vroiam să vin dar nimic nu venea
am tăcut speriat, strângând în braţe cuvântul
renunţasem la lume, ruginise şi ea
păşeam printre şinele rupte
mi-era sete şi totuşi plecam
uitasem să cânt
în tindă fata plângea pe note difuze
rătăceam printre cei plecaţi între noi
sfărâmam lumina în palme
croind curcubee pe cer
învăţasem să vâd
aşteptând o clipă
ce azi nu venea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

se frânge amurgul pe ape
tăcerea coboară pe drum
în lumina stinsă a orelor scurse
crestam între pleoape chemări

vecin cu nebunia
păşeam mai departe în noapte
pe întinsele ape
tragic catarg rătăcit în larg

când voi veni
stropii de sevă vor desparte pământul
sub lichenii de gânduri
aruncaţi pe pereţi

aici am învăţat glasul umbrelor
în ţipătul sufletului şi nemărginirea privirii
trebuia să plec, trebuia să vin
să ajung din nou acasă

să ascult, să înţeleg
lacrima pură a gândului
biciuit de cuvinte murdare
aici, între voi, în noroi

respiram prin tăceri
odată cu timpul rămas
rătăcind amintiri, pas cu pas
sub gene striga ultimul gând, nicăieri

când voi pleca
voi purta pe buzele arse, surâsul final
al unui nebun ce încă visa
răstignit pe o cruce, un tărâm ireal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiul

mă strecor încet
îngrozitor de încet
printre obosite gânduri
caut aroma unui vis
trăim şi uităm
inutile amintiri
o creangă bate într-un geam
al cui
al vieţii poţi să spui, dar cui, că nu am cui
mai bine bat un cui în dricul de pe drum
al cui...
trist am plecat pe lângă drum
printre oase şi fum
căutam în van
o creangă verde sau un ram
ce am găsit
mai bine tac
lucrurile trec
uneori se mai rotesc
spre nicăieri
trăiesc intre vis şi adevăr
aici a mai rămas
doar un geam spart
într-o casă moartă
mai am în mână doar un cui
al cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac, tic-tac

era la început
se scurgeau stoluri de păsări
peste pleoape obosite
se scutura timpul rămas printre crengi
am prins în palme clipa
urmele au rămas la temelia lumii
pe drum treceau oameni, pe rând
pe buze cuvintele şterse
suspina şi vântul prin colburi
aşterneam gânduri pe scoarţa copacilor despuiaţi
fânul cădea sub coasa gândirii
era miros crud de iarbă
scriam pe diagonala inimii
uneori dormeam în subsolul materiei
cerul îşi aruncase poverile pe tâmple
rătăcit era sufletul meu
eram eternul pribeag pe un ciob de speranţă
era târziu şi porţile se închideau în gând
vâsleam printre torente
mă întorceam înapoi păşind printre secole frânte
din larg veneau valuri
să spargă lumina în pulberi de gânduri
eram viu între timpuri uscate
în zori, ecoul a ţipat
şi am fugit înăuntru
la poartă a rămas o inimă, atât

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns când m-am trezit

cearceaful era umed
în casă doar tăcerea vorbea
tu ai plecat pe alt meleag
nu, nu eram eu, cel drag
am plâns,
de dor, de dragul tău
femeie, cine eşti
e cerul în lacrimi
te caut nebun
la marginea zărilor
mă ard depărtările
ţipă cărările
azi triste şi pustii
timpul s-a îngustat
ca urmele paşilor pe nisip
demult te încolăceai sălbatic
pe trupul meu în noapte
ce noapte, ce delir
azi ziduri ne înconjoară
şi ceaţa deasă nu mă lasă
să urc, să urc la cer
tăcerile mângâie depărtările
tu unde eşti, eu cine sunt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

plouă în cer şi ceaţă este în lume
cafeaua arde pe masă
ochii au rămas să plângă în urmă
în urmă doar o urnă

se tace în jur
curg gânduri pe rug
mereu călător pe tragice drumuri
la final, mă caut, mă fug

e ceaţă deasă în casă
plouă în vatră
cafeaua e amară
şi cina absentă pe masă

hipnotic în noapte
căutam câte o fată
dar fata fugea
într-o noapte cu ninsoare în noi

mă apropii de tine
visam, meditativ, un ideal
sărutam forma, cuvântul şi trupul
căutând un sărut, doar atât

ilogici şi goi
cu ochii puri
păşeam către noi
purtând în suflet doar cifra doi

scriai
se oprise timpul în loc
căutam zadarnic un vis
vroiam să fiu doar un surâs

treceau oameni pe stradă
pe geamuri, iarna se scurgea ireal
eram absentul grăbit
dintr-o iarnă globală

mă despart de tine
păşind către noi
căutam un înger
în sărutul absent

mai venea o ploaie
eu căutam pe ţărm femeia
îţi scriu iubito de pe mare, o scrisoare
îţi scriu iubito viaţa mea

te-am rugat să vii
tu nu ai rămas
atuncea las
pe sânul tău, un semn de carte

a plecat şi clipa
e pustie ziua
gândul iar mă doare
printre lungi apusuri, iarăşi trecătoare

e de ajuns o fugă
de ce ard în mine
caut un răspuns
eu străinul lumii, rătăcit în noi

pe o pagină
rătăceam femeia
despuind aivea pagina tot goală
căutam iubirea şi în ea femeia

eram o scrisoare
tu, tainic ideal
scriam pe o cruce
destinul final

durerea mea azi a plâns în tine
eu strigam o fată
uitat era totul
iubirea noastră a fost odată, poate niciodată

trupuri ce se caută, disperate în noapte
voi pleca acasă, ultimul damnat
îţi scriu o scrisoare
când şoaptă nu este, nu mai sunt nici eu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul alb

se risipeau târziu în zare
şir lung de păsări călătoare
cădeau şi stropii cruzi de rouă
albastră era zarea dar unde Doamne era cărarea
cerul înstelat
se scurgeau din ochi şuvoi
plângeai
durerea şi nemărginirea unui vis ucis
prezentă este luna
dar unde-i soarele din noi
viaţa asta curge, curge neîncetat
şi totul nu mai e deşi era
azi toate-s triste amintiri
un zbucium inutil, o zbateră eternă către nicăieri
ştiu, m-ai iubit
mi-ai spus atunci în acel ceas
dar totul nu a fost decâ cuvânt de bun rămas
tu ai plecat la cer în corul de îngeri
azi ţipătul luminii este vuiet în pustiu
ce dor nebun şi nu mai eşti
decât un alb cocor cu aripi arse

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima cruce

se sfarmă lumea
şi pietre se frâng
pe treptele vieţii
mă aşez ca să plâng
n'am nume, n'am fraţi
regretele sunt bete
eu zac
singurul om dintre cei ultimi damnaţi
lângă mine
zac sicriele goale
pe pagina ruptă aştern cuvinte şi plâng
nici stele nu cad
e linişte în jur
eu scriu cu morţii plângând
se sfarmă cuvinte
mi-e dor să plec şi să mor într-un gând
între mine şi cer nu sunt scări
le vândusem într-o noapte de beţie
pe două ţigări
nu am timp de plimbare
o viaţă pierdută şi goală
tăcere, visare, ratare
păşesc pe cărare
printre morţii încă vii
mă despart, mă împart între cele
m-am născut ca să mor
azi trăiesc ca să plâng
şi scara e ruptă şi timpul coboară aiurea
mă aşteaptă ultima poartă
paşii mă dor
şi iar fug
mă aşez lângă cruce
între mine şi ani
adorm iar în ploaie
stropii mă ard şi iar plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

mereu vorbesc
nimeni nu ascultă
ascultă dar nu aud
aud dar nu înţeleg
uneori adun gânduri din tâmpla timpului
în roua pură a dimineţilor ce trec
din ploi clădesc o lume
târziu am văzut
era un ocean de lacrimi
la răsărit sau la apus
asta nu ştiu acum a spune
pe deal am pus o cruce
pentru a ne ruga
pentru cel ce azi se duce
am chemat timpul
în ropotul ultimului cuvânt nerostit
rătăcit în urma spaţiului irosit
am zgâriat pe cer cuvântul
aşa a apărut omul
apoi am plecat să zidesc o casă în cer
la răsărit de soare
pentru cei ce vin
pe masă am pus trupul
în pahare am turnat sângele meu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Printre gânduri desculţe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

ploua în cer
era târziu şi era frig
privirea se pierdea printre rânduri
crestam gânduri în noaptea aceea
plângeam şi rătăceam în lumea intunecată
a celor de aici de mult plecaţi
mă desprindeam de dureri, de tăceri
de azi şi de ieri
lăsasem mâinile libere
pentru a-L primi în casă
vinul era roşu
sânge ce curgea dintr-un suflet
clopote bat iarăşi pe deal, toaca plânge în vale
nu ştiam ce roşu era sângele azi
pe cer aşezasem un semn
pentru cei ce trec pe aici
pe masă, o pâine de casă
bucăţi din trup răstignit...
pe o coală albă
un cuvânt şi o cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost...

trec zile, trec luni,
în grabă, grămadă
tu vrei să mor de dorul tău
te-am căutat femeie, o viaţă întreagă
ne-am întâlnit în parcul de castani
la margine de timp, la margine de ani
te aşteptam odată într-o gară de doi
nu ai venit sau poate timpul a uitat de întâlnire, ai uitat de noi
cine azi mai ştie, cine...
îmi era dor acut de primul nostru sărut
pierdut azi între ani
ce a rămas din noi
o tristă agonie a unui vis
mă arde încă dorul tău şi plâng în gând de dragul tău
eu am plecat spre veşnicie
să plâng pe o coală goală de hârtie
tu cauţi alt bărbat şi alt tărâm de dor
aşa este în viaţă
totul este trecător

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răni

azi nu mai vin femeie acasă
am fost alungat
iubeam prea mult lumina şi cerul
eram damnatul din cetate
mi-era rău şi înghiţeam sacadat disperarea
eram robul trist al ultimei nopţi
în suflet o rană
în palme cuvinte ucise de gândul nebun
mai bate în poartă timpul rămas
n-am casă, n-am rude
aici totul e tragic şi trist
m-au internat în spital, bolnav fără leac
un pat, un spital într-o lume bolnavă
o lume bolnavă într-un pat de spital
tic-tac, tic-tac...
bătăile tac
un stop şi atât
rebel într-o agonică lume
curg şi pier în tainic mister
azi nu mai vin femeie acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în trist decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea străbună
plânge o mierlă, a jale
în oglindă se stinge iar gândul

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea în vatră
foşneşte gândul rămas
mai cântă un cocoş, într-o baltă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
slabă, rezemând tăcerea

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
tu ai rămas pe perna goală
printre spini şi neguri iară

vântul bate în poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm femeia
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!