Cordoba era

la picioarele cavalerului negru
toată lumea tremura în faţa lui
creştiniii sau păgânii, nobilii
sau ţăranii - nimeni nu era în siguranţă
când judeca el - condamna
la moarte cu zâmbetul pe buze
se uita la isabela care îndura
o blândă biciuire cu plumbii înroşiţi
în focul izbăvirii
carnea ei sângera frumos
un amant i-a băgat un denunţ
şi
şi un crucifix sub patul unde
era sedusă şi sodomizată
spunea plângerea
lucero şi-a lins buzele
de inchizitor atotputernic
se
se gândea s-o treacă prin patul lui
ridică mâna şi tortura încetă
un gâde veni să primească ordine
cavalerul negru a dat un ordin
isabela a fost dusă într-o chilie specială
iar denunţătorul a fost adus
de inchizitorii din cordoba
şi
şi a început supliciu
trebuia să mărturisească
să se căiască şi
şi
să ceară îndurarea lui dumnezeu
a recunoscut tot ce spunea
să zică don castro de jerez y cueva
denunţătorul isabelei
inchizitorii i-au smuls dinţii şi
şi
unghiile de la picioare
un cleşte înroşit bine de tot
i-a strâns obrajii
lucero nu era mulţumit
ochii învinuitului au fost scoşi
şi
oferiţi corbilor din jurul castelului
restul trupului a fost aruncat în foc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşarul

Un păpuşar mergea pe stradă
Păşind teatral spre absolut,
Cu ochii strânşi să nu mai vadă,
Femeia, ce i-a fost păpuşă în trecut.

Din când în când privea-napoi
Şi îşi trecea prin plete mâna,
Să uite totuşi că au fost doi,
Şi inima le-a fost doar una.

Purta bocanci, era murdar
Şi-avea în mână trei mărgele,
Spunea la toţi că-i păpuşar,
Dar şi-a pierdut păpuşa printre stele.

Cândva în ochii lui era doar artă
Si îl citeai în ei pe Dumnezeu,
Dar s-a pierdut pe-un drum de piatră,
Şi a uitat, că acea păpuşă am fost eu!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerul negru

Era puternic, aspru, neînvins,
în timpul vechi în care cavalerii
cutreierau pământul necuprins
luptând pentru domniţe sau imperii.

Aflase într-o noapte de-un turnir,
iar premiul pus în joc era fiica
puternicului, de la est, emir,
ce tuturor din jur inspiră frica.

Era dorinţa lui, dorinţa ei?
Cum nimeni nu avea răspunsuri clare,
el hotărî să-i bată pe acei
ce vor intra în luptele barbare,

cu alte reguli, şi-ntr-un alt decor,
cu alte arme-n lupta pân'la moarte,
în care singurul câştigător
va fi cel ce mai multă moarte-mparte.

A mers o săptămână-n ritm alert
prin ţări străine, munţi, câmpie, mare,
sub nemilosul soare din deşert,
stârnind ades priviri provocatoare,

dar a ajuns la marele turnir
şi a luptat cu-o forţă nebunească,
însângerând batista din caşmir
ce o purta, dorind să reuşească.

A fost mai dur, a fost învingător,
a cucerit şi titlul şi prinţesa,
a fost scăldat de-un val năucitor
de daruri, până s-a-ncheiat chermesa.

Când a plecat, urmând un tainic gând,
în caravana ce pleca grăbită,
a mai adus un tânăr ce, plângând,
şi-a regăsit fiinţa cea iubită.

În seara când, cu toţii, petreceau,
el i-a surprins privirea-ngrijorată,
chiar lacrima din ochii ce-i luceau,
şi a-nţeles iubirea-i disperată.

A renunţat la premiul lui pe loc,
şi a simţit durerea amintirii:
el n-a avut asemenea noroc,
el, cavalerul negru... al iubirii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiţă
şi părul ei era din şuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
îşi netezi rochiţa
şi privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
pe câmp muşeţelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roşul curcubeului era negru.
şi oranjul lui era negru.
şi galbenul lui era negru.
şi verdele lui era negru.
şi albastrul lui era negru.
şi indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.

mama ştiu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
şi brusc umbra ei pe asfaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene şi oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
şi o porni în sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre şi intestine
îi continua joaca.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere

Durerea ar fi putut crede că era durere.
Îngrijorarea că era îngrijorare.
Ele erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere,
Perechea dându-şi o importanţă mare.

Nu. A fost nevoie ca toate zăpezile atârnând
De-acoperişul odăii lui să-şi picure-întristarea,
Începând de când era doar un copil plăpând,
Pentru a se-aşterne şi pe capul lui ninsoarea.

Ori de câte ori acoperişul se-albea sub geana bolţii,
Dedesupt capul lui în bezna din cocioabă
Era tot mai puţin negru decât catranul nopţii,
O nuanţă aproape de culoarea zăpezii, gri-albă.

Îngrijorarea-ar fi putut crede că era îngrijorare,
Durerea că era durere.
Dar niciuna dintre ele n-a fost tâlharul care
I-a furat părul negru, singura avere.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima dragoste

Un foc brusc
i-a invadat faţa,
ce colorează o inimă
întunecată de durere.
Apoi am citit zâmbetul,
tipărit pe faţă, care
avea o culoare aprinsă.
Ea nu ştia nimic despre dragoste.
S-a aprins o lumină,
strălucitoare pe faţa ei, iar
în privirea ei, era dragostea...
El i-a citit inima...
A vrut doar un zâmbet
înapoi de la fată,
Zâmbetul ei i-a dat speranţă
Iar privirea lui a fost mirată,
de lumina inimii ei
care s-a îndrăgostit.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se întreba

dacă trebuia coborât în pământul
din cimitirul cel nou sau să fie
dus lângă străbuni. nimeni
nu se îndura să scape vreo lacrimă
pentru el. nici nu a trebuit să fie
îmbălsămat cu prea multe chimicale,
de-a lungul vieţii avusese grijă
să se stafidească în alcool.

problema lumii era să-l acopere
cu pământ nesfinţit, aproape
de cripta crâşmarului şi
a crâşmăriţei. amândoi au plecat
repede după ce i-au turnat alcool
zeci de ani, zi de zi, seară
de seară îl omorau cu zâmbetul
pus bine pe feţele lor puhave
de lăcomie. lumea se întreba
dacă pământul era bine sa fie sfinţit.

lumea se întreba dacă trebuie tras
clopotul bisericii din parohie.
nimeni nu şi-a dat seama de ce
era vesel când era vesel şi
de ce era trist când era trist. lumea
de astăzi îşi pune prea multe întrebări.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezindu-mă din beţie într-o zi de primăvară

În lumea asta viaţa-i doar un vis;
N-am de gând s-o risipesc cu niciun fel de munci sau de griji.
Altfel spus, am fost beat toată ziua,
Dormind pe pridvorul din faţa uşii mele.
Când m-am trezit, am deschis ochii spre iarba din grădină;
O pasăre singuratică ciripea printre flori, m-am întrebat,
O fi fost o zi mohorâtă sau o zi frumoasă?
Vântul de primăvară-i spunea poveşti grangurului de mango.
Tulburat de cântecul lui, am scăpat un suspin –
Şi, cum vinul era la îndemână, mi-am umplut paharul.
Am aşteptat, cântând din toată inima, să răsară luna;
Când cântecul a luat sfârşit, lumea era alta.

Afundat în gânduri, n-am simţit amurgul –
Căzând de pe ramuri înflorite, petalele-mi umpluseră cutele hainelor.
Ameţit, m-am ridicat îndreptându-mă către pârâul luminat de lună;
Păsările plecaseră, iar oameni mai rămăseseră puţini.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frigiderul

stăpânea fiinţa lui începând
din colţul buzelor rânjite
până în adâncul fiinţei lui
dormea îmbrăţişându-l strâns
schimbau vorbe despre frumuseţile
care erau frumos aranjate
în rafturile care străluceau
era frigiderul visurilor sale

striga în visul lui la televizor
s-o lase mai uşor cu meciurile de fotbal
i-a aruncat în ecran pliante
cu frigere pline cu bucurii
a promis că-i ridică o statuie
într-un oraş cu azur luminos
o să-i pună la uşă maşină
cu girofar şi sirenă

s-a fălit şi-n faţa dulapului
cu haine roase de timp
ce dormea pe-un parchet laminat
plin de gâze uscate
avea şi chei ruginite şi strâmbe
nu era un frigider luminos
şi toată lumea putea remarca
cine-ţi înveseleşte sufletul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea din vis

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor şi-a vechilor poveşti,
un împărat ce îşi făcuse-un nume
asemenea aleşilor cereşti.

Era vestit prin legile-i severe
cu care-i pedepsea pe răi şi furi,
dar şi prin recompense şi plăcere
când oamenii păreau cinstiţi şi puri.

În sala unde împărţea dreptate
părea un zeu pe tronul lui de fier
şi toţi sperau ca, într-o zi, el, poate,
va renunţa să fie tot stingher,

căci tronul de alături, de o vreme
era tot gol, în aşteptarea ei,
a celei pentru care încă geme
în inima-ngheţată ca un stei.

Venise-n viaţa lui ca o minune
pe care a primit-o şi-a iubit,
dar n-ar putea nicicând, la nimeni spune
de ce sau cât a fost de-ndrăgostit,

căci el, ce nu suportă o minciună,
a înţeles târziu, că-ntr-un ocean
o floare însetată să răpună
nu poate fi oprită, e în van

să ceri meduzei braţele să-şi plimbe
pe corpul tău, în dulce mângâiat,
să uite cum a fost şi să se schimbe
atunci când tot ce-a vrut, a câştigat.

El a-nţeles, i-a spus, ea a plecat,
iar locul ei de-atunci, acum e gol
şi n-o aşteaptă cum o fi sperat,
inabordabil, cu un singur rol:

acela de a-i aminti iubirea,
trădarea şi minciuna fără rost,
plecarea, dorul şi nefericirea
dintr-o poveste care,-n vis, a fost.

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor şi-a vechilor poveşti,
povestea căreia i-am dat un nume
şi poţi acum, şi tu, s-o povesteşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

În copilăria mea copacii erau verzi
Şi foarte mulţi. Şi fluturi prin livezi.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când vorbea tata parcă lovea-n copaci securea,
Iar la gât gulerul îi stătea mereu aiurea.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Mama purta rochii de un galben stins;
Blândă, duioasă, blândeţe fără de cuprins

Vino devreme sau nu veni deloc.

Pe la cinci ani am început să am coşmaruri dese –
Şi-apoi nimic apoi nu a mai fost precum fusese.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Întunericul le spunea celor morţi poveşti,
Cu lampa stinsă-n casă, se-aţineau umbre la fereşti.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când mă trezeam înfrigurat din somnul greu,
Nimeni, dar nimeni, nu venea la patul meu.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când din groaza-mi mută ţipăt a străpuns,
Nimeni, dar nimeni, din casă n-a răspuns

Vino devreme sau nu veni deloc.

M-am ridicat – pe cer soarele cu ochi de gheaţă
Privea cum mă petrec singur singurel prin viaţă.

Vino devreme sau nu veni deloc.

NB. Samhain-ul celtic, premergătorul Halloween-ului, se celebra făcând schimb de sau împărtăşind poezii cu tentă înfricoşătoare. Iar poezia de mai sus are legătură şi cu faptul că Louis MacNeice şi-a pierdut mama când acesta era la o vârstă foarte fragedă.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoarea a început să cânte şi împăratului i-au dat lacrimile; lacrimile îi curgeau pe obraz şi privighetoarea cânta tot mai frumos; cântecul ei îţi mergea drept la inimă. Împăratul a fost foarte mulţumit şi a spus ca privighetoarea să poarte un papuc de aur la gât. Dar privighetoarea i-a mulţumit şi i-a răspuns că a fost răsplătită îndeajuns.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată o prinţesă foarte drăguţă; şi avea această prinţesă pielea albă ca zăpada, buzele şi obrajii roşii ca sângele, iar părul ei era negru ca abanosul. I se spunea Albă ca zăpada.

începutul de la Albă ca zăpada de Fraţii Grimm (1812)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ţigara în gură

pictorul obosit de atâta fum scos
şi băgat ne spunea că femeile
sunt nişte obiecte folosite
de pictori pentru nuduri
o gândire cam şifonată pentru un
mânuitor de pensule şi culori
ţinea ţigara în gură şi când a fost
fulgerat de dragoste
poetul ne spunea că femeile
trebuiau iubite sau folosite ca muze
şi surâsul lor era o poezie
poetul era un timid fumând pipă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un cuib de rândunică

erau braţele lui. şi eu mă simţeam în siguranţă. la adăpost
chiar dacă nu era un sfarmă piatră sau un strâmbă lemne, era îngerul meu păzitor
şi împreună descopeream lumea miraculoasă a poveştilor ori de câte ori
plecam la plimbare în parc
el ştia unde este palatul Zânei Zorilor şi pe unde trebuie să treacă Făt Frumos
el o ajuta pe Cenuşăreasa să scuture cenuşiul zilelor morocănoase
şi tot el mi-l arăta pe prinţul cel bubos ce-şi orăcăia nedreptatea
florile creşteau din poveştile lui mai curate şi mai colorate
iar mâinile lui găseau rostului şi locul fiecarui lucru
buzele lui nu ştiau povestea lui "te iubesc"
dar din inima lui picura balsam
şi căzăturile suflate cu îndărătnicie
se vindecau miraculos
mă lipeam de spatele lui
şi împreună tăiam valurile zilelor
când mă urca pe umeri puteam să comând
şi întreg pământul se întindea la picioare
dar când palmele lui
se strângeau ca un cuib de rândunică
alungau tristeţea uitării

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăsta a fost

era înainte ca paşii lui
să ur
ce încet urcau (!?)
până la mijlocul scării
flacăra lămpii era încă mare
prea mare
ploaia tropotea afară
ochii lui în ochii ei
şi ea stătea sur
prinsă în mrejele lui
ea-şi amintea de acea parte a nopţii
de energia vorbelor lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mica floare, transplantată pe muntele Carmelului, trebuia să înflorească la umbra Crucii, lacrimile, sângele lui Isus i-au fost rouă, iar Soare i-a fost chipul, Faţa divină, umbrită de lacrimi...

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen i-a povestit iar cum a fost şi porumbeii sălbatici uguiau în colivie şi ceilalţi porumbei dormeau. Fetiţa de tâlhar cu o mână a luat-o după gât pe Gretchen, iar cu cealaltă ţinea strâns cuţitul; n-a trecut mult şi a adormit şi a început să sforăie. Gretchen însă nu putea închide ochii şi se tot gândea: "Oare ce-o să se mai întâmple cu ea, au s-o omoare, au s-o lase să trăiască?" Tâlharii şedeau lângă foc, beau şi cântau şi tâlhăroaica se dădea de-a tumba. Era o privelişte groaznică pentru biata fetiţă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea scăpase cu o scânteie de viaţă, căci fraţii nu-l omorâse de tot. Când a fost dat ei cu sabia, le-a tremurat mâna de frică şi nu i-a retezat capul. El, viindu-şi niţel în simţiri, şi neputându-se scula, a început a geme de durere şi urgie, mai cu seamă când văzu că nu era lângă dânsul nici fata, nici calul. Şi gândindu-se la triştea lui şi la biata fată pentru care nu ştia ce o să paţă şi ea din mâna fraţilor lui, îşi aduse aminte de vultur şi de urs. Nu trecu mult şi se pomeni cu vulturul la capul lui. Şi pe când îi spunea ce păţi, odată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Venea, nene, ursul, de duduia pădurea, trosnea uscăturile pe unde călca şi răpăia ramurile pe unde trecea. Vulturul cât p-aci era s-o ia la sănătoasa, dară dacă văzu că şi ursul vine în ajutorul lui Ţugulea, se lăsă din zbor iarăşi lângă dânsul. Abia mai putu Ţugulea să spună şi ursului ce păţi. Apoi cu grai stins ceru niţică apă. Vulturul se repezi la fântână şi-i aduse apă în guşă. Până atunci zise ursului să-i pipăie ranele, fiindcă el nu e cârnic, şi să-i aşeze toate oscioarele la locul lor, de vor fi zdrobite. Cum îi aduse apă, Ţugulea bău.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era în spatele

gratiilor cu capul ras plin
de urme de lamă şi tatuaje
a fost trezit când l-au săltat
pentru că sistemul a văzut
că făcea trafic de stupefiante
se uita la albumul lui
cu cromolitografiile decupate
din revistele din anii optzeci
cu actriţe pe jumătate dezbrăcate
stătea alături de bătrânul jo
homarul roşu cu apucături de gumă
de mestecat cu aromă de vanilie
şi de cecil ras şi el în cap
cu svastici şi cercei în lumea lui
de plastic de dealer de heroină
care scria versuri pe piele
în pauzele dintre convulsii

era într-o închisoare pictată
în acrilice unde gaşca lui pierdea
adolescenţa printre panourile publicitare
din clădirile linse de soarele parşiv
ieşeau femei platinate cu părul ţeapăn
iar poliţiştii înghesuiau tinerii
în secţii pentru abuz de etnobotanice
marijuana sau heroină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!