Înainte să practici Zen, munţii sunt munţi şi râurile sunt râuri. În timp ce studiezi Zen, munţii nu mai sunt munţi şi râurile nu mai sunt râuri. Dar odată ce ai atins iluminarea, munţii redevin munţi, iar râurile redevin râuri.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce plăcere în munţii din ţări sud-americane sau scandinave, unde râurile curg virgine şi poţi să bei din toate izvoarele lor fără riscuri! Dacă în apropiere de Kathmandu sau Barcelona, din râuri nu se poate bea apă, nu e din cauza animalelor, ci din cauza a ceea ce noi aruncăm în râuri.

citat din Kilian Jornet
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverendul Williams: Cel mai important lucru ce se poate spune despre trenul spre libertate e că va urca munţii. Ştii, fiecare din noi are munţi de urcat. Munţi care se înalţă până la cer, şi munţi care coboară tot mai jos. Noi ştim care sunt munţii ăia aici la Glide. Cântăm despre ei.

replică din filmul artistic În căutarea fericirii
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte, când nu înţelegeam, vedeam munţii ca munţi şi apele ca ape, după ce am aprofundat, nu mai vedeam munţii ca munţi şi apele ca ape, după ce în sfârşit am înţeles, iar am început să văd munţii ca munţi şi apele ca ape.

citat din Tao Te Ching
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus la munte

Am privit deseori munţii
Şi i-am sorbit din ochi
Din interior şi din exterior,
Fiindcă am crescut la munte
Am vrut să desenez munţi
Şi am desenat nişte vulcani
Pe urmă şapte coline verzi
Şi toate numai cu o pensulă,
Acum că e vorba de munţi
Cuget ades să devin munte
Tot mai insistent şi tandru
Până atunci adulmec munţii
Caci munţii dau inspiraţie
Şi tărie şi forţă şi putere
Ei sunt chintesenţa planetei
Mesageri viabili peste ere,
Azi mă contopesc cu munţii
Fără să aştept, fără echivoc
Aşa dintr-un reflex primordial.

poezie de David Boia (4 martie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Sunt uriaşii din vechime,
În vechi scrieri pomeniţi
Ei, cei dintâi la înălţime
Peste vremuri neclintiţi

Privesc munţii cu nesaţiu,
Ancoraţi în timp şi spaţiu
Pentru mine munţii-s sfinţi
Îmi sunt fraţi, dar şi părinţi

Sunt falnici şi misterioşi
Îmi sunt dragi dar şi strămoşi
Tainici, majestuoşi sau duri
Ascund enigme prin păduri

Deţin, comori adânci şi reci
Prin codri, peşteri sau poteci
Transmit, o stare pozitivă
Din orişicare perspectivă

Acolo-n munţi, trăiesc iţanii
Popor robust, bătrân de zile,
Fraţi de cruce cu ciobanii,
Chiar şi-n condiţii dificile

În lumina aştrilor stelari
Admir, munţii milenari
Am o patimă şi un crez,
Deapururi, cu munţii votez.

poezie de David Boia (12 martie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un negru vorbeşte râurilor

Am cunoscut îndeaproape râurile:
Am cunoscut râuri la fel de vechi ca lumea şi chiar mai vechi
decât curgerea sângelui prin vinele omului.

Sufletul meu a căpătat profunzimea râurilor.

M-am scăldat în Eufrat la răsăritul cel dintâi al primilor zori.
Mi-am ridicat coliba lângă apele măreţului Congo, care-mi cântau nani-nani.
Am privit dincolo de Nil şi-am ridicat spre cer piramide.
Am ascultat cântecele Mississippi-ului pe vremea când Abe Lincoln
coborâse în New Orleans – şi i-am văzut sânii mâloşi
devenind aurii în lumina asfinţitului.

Am cunoscut îndeaproape râurile:
Străvechi, râuri ale amurgului.

Sufletul meu a căpătat profunzimea râurilor.

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râurile şi fluviile ce se varsă în mare ocolesc munţi şi văi, dar întotdeauna ajung la destinaţie.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Cuvintele sunt grunjii de culori,
Reflexe din jăratecul latent,
Esenţe vii, nescuturate flori
Şi semne unui sens incandescent.

Ce-i risipit, cu ele mi-l adun,
Ca într-o stemă, şesuri, râuri, munţi.
Câmpul real pe care-l recompun,
Spre piscuri virtuale-ntinde punţi.

Şi se-ncheagă-un tânăr univers
Şi singular în fiece cuvânt.
Miracolul acesta e: un vers,
Cristal şi undă în care mă cuprind.

Sau mă aleg cu aburul suflat
În dimineţile de martie
Pe iezere - oglinzi în care bat
Munţii cu stelele şi codrii patriei.

poezie clasică de Emil Giurgiuca din Poemele verii (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura a trasat cu o mână grosolană, dar fermă, proiectul istoriei omului şi al revoluţiilor sale în liniile munţilor pe care i-a ridicat şi ale fluviilor pe care le face să coboare din vârfurile lor... Mările, munţii şi râurile sunt limitele cele mai naturale ale naţiunilor, obiceiurilor, limbilor, regatelor, tot atât cât şi ale teritoriilor, şi chiar în cele mai mari revoluţii umane, ele au fost linii directoare sau hotarele istoriei lumii. Daţi fluviilor un alt curs, lanţurilor de munţi o altă direcţie, malurilor mării alte contururi: nu este suficient pentru a schimba în întregime şi pentru totdeauna formele de dezvoltare a omenirii pe acest teren nesigur pe care se succedă naţiunile?

Johann G. Herder în Idei despre filosofia istoriei omenirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărcuţe din coji de nucă

Pe râurile acum domoale ale inimilor
acordurile truverului
sunt bărcuţe din coji de nucă
legănate de iluzia unei hule
şi intenţionat am folosit un arhaism
căci vorbele-i sunt despre vremuri apuse
când gesturi imprudente învolburau râurile
iar noi ne aruncam în veşnicie
la fel cum în valuri
pentru o regină

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

munţi

Munţii sunt o lume de stâncă şi zăpadă, o lume deosebită. Nu e doar o parte a planetei, ci un regat independent, insolit şi misterios, unde singurele arme necesare a ne aventura spre acolo sunt iubirea şi voinţa.

definiţie de Gaston Rebuffat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele înzăpezite

Cuvintele ştii,
Au propria lor existenţă
Nimicite, ele nu pot fi

Cel mult pot fi,
Cum poetul ar spune,
criogenate,
prăfuite,
Îngălbenite de timp,
Înlănţuite,
În gând ferecate,
Înzăpezite,
De zăpada vieţilor noastre,

În eter şi în om aruncate
Învolburate-n simţiri
Cântate în psalmi
Şi-n cântece deocheate

Cuvintele sunt începutul lumii

Ele sunt anotimpurile noastre

Sunt mânuite de limba
ce nu e tractor

Foc sunt,
ca în ziua Cincizecimii,

Sunt Alpha şi Omega,
Dumnezeul trăirilor noastre efemere

Cărămida, mortarul, mistria
Compasul şi geometria
Sunt temelia
arhitecturii poemului.

Cuvintele înzăpezite
În timp vor rămâne ca stâncile

După ce, zăpada odată topită
va curge în râuri şi destine
Adunate din munţi
De cuvinte
Ce-au fost cândva troienite!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estimând munţii

Am estimat iarăşi munţii
Cu sârg din proprie iniţiativă
Pe plaiuri natale şi nu numai
Cu multă năzuinţă şi determinare
Creaţi din seva puterii divine
Se vedeau plini de stimulente
Nu vreau să intre acolo impostori
Şi totuşi le-am cerut iertare
De la poale până peste piscuri
Şi totuşi le-am cerut clemenţă
De la nadir până dincolo de zenit
Să nu apară discordanţe organice
Am conceput scenarii de lumină
Pentru noi şi destinul munţilor
Mai bine să vină mii de serafimi
Ca să înconjoare munţii din azur
Mai bine să vină mii de heruvimi
Ca să vegheze peste munţi de sus
Pe viitor invoc cete de arhangheli
Să investească aici în munţi noştri.

poezie de David Boia (26 iulie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu?

uneori "viaţa" acoperă
Ceea
ce este mai mare decât viaţa
Uneori munţii acoperă
ceea ce există dincolo de munţi
trebuie aşadar să mutăm munţii
dar eu nu am mijloacele
tehnice necesare
nici forţa
nici credinţa
care mută munţii din loc
ca atare nu o să văd
niciodată ce e dincolo
ştiu asta
şi tocmai de aceea
scriu

poezie de Tadeusz Rozewicz
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi, dragostea mea, te voi iubi până când China se întâlneşte cu Africa, râurile sar peste munţi şi somonii cântă în stradă.

citat din Wystan Hugh Auden
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipurile au ajuns munţi, munţii nisipuri.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul - Bijuteria României

Cetatea aceasta dintre munţi
Ne spune poveşti cu izvoare
Oricine ai fi să poţi să asculţi
Istoria sacră din depărtare

Ardealul aici e o cetate
Cu râuri şi dealuri cu munţi şi poveşti
Cu schimburi de ochi până departe
Cu şoapte şi raze atent de priveşti

Pe râuri de ochi aleargă maşini
Şi totul aici e un picur de rouă
De chipuri senine oamenii-s plini
Când soarele arde când ninge ori plouă

Văzut de Bălcescu Ardealul e-un zid
De munţi şi miresme de şoapte şi dor
O uşă pe care cei de aici o deschid
Cetate şi perlă pentru popor

Clujul aici e-un zbor înspre stele
Un salt peste piscuri- un glas în izvor
Braşovul aduce unghiul de perle
Şi Sighişoara surâde gingaşă-n zbor

Taine şi munţi ziduri palate
Îşi deapănă firul aici în Ardeal
Şi case si râuri iubirii i-s date
Să zburde în voie ca apa la mal

România aici urcă pe stânci
Şi bate poteci cu ochii spre soare
Luându-şi pe palme sensuri adânci
Mişcată uşor de foc şi savoare

Ardealul i-un zâmbet spre cer
Istorie scrisă pe frunze şi ochi
Cu oameni şi fapte ce umblă şi pier
Cum viaţa e dată pe stânci şi în gropi

Sunt lunci şi miresme— dealuri cărări
Cascade cu paşi voioşi în cădere
Şi râuri senine se varsă-n cântări
Pe palme de aer clădind giuvaiere

Seninul şi norii aici se-ntâlnesc
Pe vârfuri de munte pe dealuri pe ape
Pe muchia umbrei ideile cresc
Şi mai ca oriunde ceru-i aproape

Nu-i joc de cuvinte ci este real
Pasul ce umblă descuţ în tăcere
Aici este omul— omul real
O vino şi tu- azi la vedere

poezie de Ioan Daniel Bălan (5 octombrie 2012)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

ţara pe care o cunosc
nu se găseşte în mlaştina
ce o înghiţite lacom,
în ţara mea visele nu sunt ţinute în lesă,
ea este leagăn şi trudă,
este ziua pe care ţi-o dăruiesc,
fară să-ţi înşel aşteptarea copile,
în această ţară pădurile nu sunt
trădate
pamantul nu se părăseşte
nici nu se vinde,
munţii sunt munţi,
cuvintele devin strigăt
deasupra cetăţilor goale.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

astfel,
călcând în timp alb,
vin cerbii, călugări ai pădurilor,
şi-ngenunchează în faţa ta,
Ţară.
munţii şi fluturii tăi
îţi vin înainte,
istoria, cântecul şi apele,
în rugă.

spală-ţi inima, Ţară,
fă-ţi trupul curat,
căci pe el vor merge
copiii de cerb,
copiii de munţi,
copiii de fluturi,
copiii de ape,
copiii de cântec.

e timpul, Ţară,
să vezi
cum ţi se-nchină dumnezeu
la icoană.

fii nevinovată marie,
în pântecul tău,
Ţară,
sunt îngeri nenăscuţi.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul-Bijuteria României

Cetatea aceasta dintre munţi
Ne spune poveşti cu izvoare
Oricine ai fi să poţi să asculţi
Istoria sacră din depărtare

Ardealul aici e o cetate
Cu râuri şi dealuri cu munţi şi poveşti
Cu schimburi de ochi până departe
Cu şoapte şi raze atent de priveşti

Pe râuri de ochi aleargă maşini
Şi totul aici e un picur de rouă
De chipuri senine oamenii-s plini
Când soarele arde când ninge ori plouă

Văzut de Bălcescu Ardealul e-un zid
De munţi şi miresme de şoapte şi dor
O uşă pe care cei de aici o deschid
Cetate şi perlă pentru popor

Clujul aici e-un zbor înspre stele
Un salt peste piscuri un glas în izvor
Braşovul aduce unghiul de perle
Şi Sighişoara surâde gingaşă-n zbor

Taine şi munţi ziduri palate
Îşi deapănă firul aici în Ardeal
Şi case si râuri iubirii i-s date
Să zburde în voie ca apa la mal

România aici urcă pe stânci
Şi bate poteci cu ochii spre soare
Luându-şi pe palme sensuri adânci
Mişcată uşor de foc şi savoare

Ardealul i-un zâmbet spre cer
Istorie scrisă pe frunze şi ochi
Cu oameni şi fapte ce umblă şi pier
Cum viaţa e dată pe stânci şi în gropi

Sunt lunci şi miresme— dealuri cărări
Cascade cu paşi voioşi în cădere
Şi râuri senine se varsă-n cântări
Pe palme de aer clădind giuvaiere

Seninul şi norii aici se-ntâlnesc
Pe vârfuri de munte pe dealuri pe ape
Pe muchia umbrei ideile cresc
Şi mai ca oriunde ceru-i aproape

Nu-i joc de cuvinte ci este real
Pasul ce umblă descuţ în tăcere
Aici este omul— omul real
O vino şi tu azi la vedere
Vineri 05 octombrie 2012 Cluj—Napoca

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (2014)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!