Drumul prin pădure
Au închis drumeagul prin pădure
Acum șaptezeci de ani și mai bine.
Vremea și ploile l-au măcinat
Azi nu mai poți, printre hârtoape și rovine,
Ghici unde-a fost drumeagul prin pădure
Înainte ca ei să fi replantat copacii.
E-ascuns sub lăstăriș, sub mușchiul moale,
Sub covor de păștițe și de coada vacii.
Numai păstrătorii tainelor pot desluși c-acolo
Unde-și fac cuibar guguștiuci cu pene sure
Și-unde bursucii se simt la ei acasă
A fost odată drumeagul prin pădure.
Totuși, dacă pătrunzi în codru mai adânc
Într-o seară de vară târzie când cerul
E-aproape de pământ și aerul e rece peste iezer,
La ora când fiecare suflet își strigă partenerul,
( Nu le e teamă de oameni în pădure,
Căci prin acele locuri au trecut puțini)
Vei auzi bătaia copitelor de cai
Și foșnetul făcut de fuste-n roua de sub pini
Apropiindu-se din ce în ce mai mult de tine
Prin oglinda ceții străvezii, prin rugi de mure,
Ca și cum ar ști foarte, foarte bine
Drumeagul cel vechi, de demult, prin pădure.
Drumeagul care nu mai trece prin pădure.
poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Prin pădure
Merg
după cuvânt
ca prin pădure
fiecare pas este un copac
cu cât mai departe
cu atât mai multe cuvinte
poezie de Benedykt Koziel din Otoczyla mnie milosc (2009), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimpuri
-Nu te întrista, pădure!
Toamna rău a vrut să-ți facă,
Veșmintele îți dezbracă,
Frunzele vrea să le fure.
-Nu te-ngrijora, pădure,
Iarna-i cruntă, tristă, rece,
Viscol, geruri vin, vor trece
Peste ramurile sure.
-Zâmbește din plin, pădure,
Primăvara bate-n geamuri,
Mugurii plesnesc pe ramuri,
Se duc vremurile dure.
-Să râzi veselă, pădure,
Vara trilul îl asculți,
Vin copii voioși, desculți,
Să culeagă fragi și mure.
-S-a sfârșit un an, pădure,
Nici nu știm când a trecut,
O luăm de la-nceput,
Domnul de noi să se-ndure!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubita mea, crudă pădure
Iubita mea, crudă pădure,
Cu ramuri degete spre cer,
Ascunzi în umbre ochi de mure
Și-n frunze pete de mister.
În tine note muzicale
Se nasc în tril de ciocârlii,
Prin tine șerpuiesc spre vale
Izvoare dulci cu ape vii.
Prin tine trec săgeți în fugă
Chemându-și puii, căprioare,
Prin tine ne-ndulcesc în rugă
Frăguțele coapte în soare.
În tine înnoptează șoapte,
Săruturi dulci, îmbrățișări
Și stelele scăldate-n lapte
Trecând cu roua-n alte zări.
Pădurea mea, crudă pădure,
Cu ramuri prelungite-n hău,
Roagă-mi iubita să mă fure,
Să ne pitim în sânul tău!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parlamentul din pădure
La Scroviștea, în pădure,
Parlament bicameral
Cu legi de facto și de jure
Date numai vesperal.
La Camera inferioară,
Pitpalaca domnișoară
E șefă prin compromis
După un concurs de Miss.
Sus, acolo, în Senat,
Mistreții îs la-ngrășat,
Iar ciute cu ochi acerbi
Cam des pun coarne la cerbi;
Printre lupii democrați
Senatori ori deputați,
Întâlnim și lupii tineri
Ce vin joi și pleacă vineri,
Însoțiți de-o domnișoară
La câte-o școală de vară
Ținută prin discoteci
Și de unde cu greu pleci...
MORALA:
Parlamentul din pădure
Are mare-asemuire
Cu-acel Parlament uman
Din Splaiul dâmbovițean.
fabulă de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odată, pe vremuri, și fiți siguri că e mult timp de atunci, într-o pădure mare, trăia un sărman tăietor de lemne care, toată viața lui, se dusese în fiecare zi în pădure la tăiat de lemne. Și cum a plecat el așa în pădure într-o zi, nevasta i-a umplut desaga și i-a agățat o ploscă pe spate ca să aibă ce mânca și ce bea în pădure. Însemnase un uriaș stejar bătrân care, credea el, va fi un izvor nesecat de scândură.
începutul de la povestea Cele trei dorințe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pădurea de bambus
(Lui Net)
Pădure de bambus
Frumoasă, frumoasă,
Tu să nu pleci niciodată
De-acasă!
Fie ca muzica glasului tău
Să-ncânte pământul și cerul mereu.
Mușchiul era moale sub tălpile tale
Și-n loc de buze aveai două petale
Care rosteau ca un greieraș:
"Am văzut un mic fluturaș
Un fluturaș alb, alb am văzut"
Zbura prin pădurea ta
La-nceput.
Pădure de bambus legănată de vânt
Născută prin biruința acelui CUVÂNT
Ce mi-a adus atâta mângâiere
Cât cuprinde pădurea ta adiere.
Doar eu înțeleg ce se-ascunde sub pleoape
Când izvorul de lacrimi stă gata s-adape
Căprioarele ochilor tăi neștutori,
Eu te-am ținut în brațe până-n zori.
Pădure de bambus
Frumoasă, frumoasă...
Tu să nu pleci niciodată de-acasă
Până când nu voi pleca eu prima,
Căci vreau să-ți alint până-n
Ultma clipă tâmpla și mâna.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un arbore mi-e mai drag decât un om, în pădure mă simt fericit - fericit în pădure unde fiecare copac grăiește prin tine. Doamne ce minunăție! În păduri, pe dealuri e liniște, liniște spre a te slăvi!
citat celebru din Ludwig van Beethoven
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădure, dragă pădure!
Pădure, străbună vatră,
Falnică erai odată!
Al hoților legământ
Astăzi te-a pus la pământ.
epigramă de Victor Becheanu (24 februarie 2011)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am intrat în pădure
s-ascult ciripitul păsărilor
și foșnetul frunzelor
să merg desculț prin iarbă,
prin pădurea de rai.
gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine mi-ești pădure!
Cine-mi ești, pădure,
Lamură ușure,
Versului meu teafăr,
Zborul de luceafăr,
Cănd te sună cerul,
Arșița și gerul,
Din pământ te sapă,
Viscolul spre apă!
Printre frunze-n dungă,
Îmi foiești în pungă,
Pădure de gânduri,
Leagăn pentru scânduri!
Cine-mi ești, pădure,
Lamă de secure,
Vis de-ncrângătură
Semn de legătură.
poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Odată demult, pe când pământul era încă foarte tânăr și pe el umblau numai copiii Marelui Spirit, doi vânători mergeau prin pădure. De două zile urmăreau o căprioară, așa că erau foarte departe de satul în care trăiau. Se făcuse noapte deja, dar pe cerul dinspre apus apăru o lumină puternică.
începutul de la Legenda păsării Colibri născută din foc de Florence Holbrook
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copaci fără pădure
in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură ușă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenușa
doi copaci fără frunze pe drum
după cum ii privește înaltul
doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul
nu mai suntem decât doi copaci
vor veni taietori să ne tundă
vor lua crengi toti copiii săraci
pentru flacăra lor muribundă
si chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivățul iernii ce vine
fără brațe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine
spune-mi pădure cu frunza rară
unde-i iubirea de astă vară?
nu știe iarna sa se indure
de noi copacii fără pădure
cântec interpretat de Tatiana Stepa, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
fata cu marea
rătăcindu-se prin pădure
copacii făcând valuri verzui
prin care trec în zbor păsări
în loc de pești înotând
gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În pădure, la Zăval - actul I
Cu vecina, la pădure,
Merg, adesea, după mure,
Da-n pădurea minunată,
Mure n-au fost niciodată!
epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veverița și Martinică
- Ursule, de ce ești necăjit
Și te văd la tomberoane?
Pe mulți am auzit
Că duci lipsă de mâncare.
Ia, nu mai fi carnivor,
Lasă carnea și grăsime,
Fii ca mine herbivor
Și trăiești foarte bine.
Eu mănânc nuci din nuc
Și alune de pădure,
Mă alungă omul, eu fug,
Dar îmi este foarte bine.
Mai sar din creangă'n creangă
Prin livezile cu mere,
Nu-s bolnavă, nici beteagă
Pentru mine e o plăcere.
Urcă zilnic sus la munte
Cu poieni, ori prin pădure
Și găsești fructe multe,
Zmeură multă, fragi și mure.
N-o să ai nici colesterol,
Sau să ajungi cumva obez,
Escaladezi munții ușor,
Ascultă-mă și ai să vezi!
La colnice întâlnești
Câte o capră rătăcită,
Singur ai să recunoști
Că duci o viață liniștită.
- Așa fac, scumpă fetiță
Și-ți mulțumesc pentru sfat
Ești tu șmechera veveriță,
Dar, cu mine, ai sufletul curat.
poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupul la stână
Când un câine urlă,
nu este turbat.
Urlă că în târlă
lupul a intrat.
Măgărușul rage
ceva din abecedar.
Iar ciobanul trage
vesel din pahar.
Lupului deloc nu-i pasă.
Prinde oaia cea nai grasă,
Și prin lujerii de mure
o târăște în pădure.
Prea mult pe gânduri, n-a stat.
După ce s-a înfruptat,
sătul și bine dispus,
se ia la ceartă c-un urs.
Ursul, mormăind ceva,
parcă-i spune "vino-ncoa"!
Lupul tace ca un pește
și-n pădure o tulește.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Profa
Profa de geografie
vine cu părul pădure
și catalogul
sub formă de Câmpia Panonică,
ne varsă niște fluvii
prin oceanele minții,
desenează curcubeie
deasupra Ceahlăului
și ne trece prin strâmtoarea Gibraltar
cu grijă,
să nu ne udăm
picioarele de cretă,
după 50 de minute de plimbări
prin mapamondul transpirat
de cețuri chimice (oh, nu,
asta e altă materie!)
profa se-mbracă în
Poiana narciselor
și merge la altă clasă,
cu părul pădure
și catalogul
sub formă de Câmpia Panonică,
așa se nasc ridurile profei
de geografie,
munți acoperiți
de zăpezi târzii.
poezie de Ion Țoanță din Rezervația de himere (2017)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Profa
Profa de geografie
vine cu părul pădure
și catalogul
sub formă de Câmpia Panonică,
ne varsă niște fluvii
prin oceanele minții,
desenează curcubeie
deasupra Ceahlăului
și ne trece prin strâmtoarea
Gibraltar
cu grijă,
să nu ne udăm
picioarele de cretă,
după 50 de minute de plimbări
prin mapamondul transpirat
de cețuri chimice (oh, nu,
asta e altă materie!)
profa se-mbracă în
Poiana narciselor
și merge la altă clasă,
cu părul pădure
și catalogul
sub formă de Câmpia Panonică,
așa se nasc ridurile profei
de geografie,
munți acoperiți
de zăpezi târzii.
poezie de Ion Țoanță din Rezervația de himere (2017)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stejarul
Stejar bătrân, uitat de timp
Ce îți pleci crengile către pământ
Stând de veghe secular
Că îți trece timpul, nu ai habar
Privești în jurul tău cu semeție
Doar adierea vantului te mai mângâie
Stai cu fruntea sus fără să-ți pese
Căci timpul peste tine trece
Trecul tău, peste tine anii,
Tu tot mai falnic te înalți
Cu umbra-ți neagră și coroana deasă
Ai fost la multe păsărele casă
M-am așezat îngrijorată lângă tine
Să te întreb de-ți este bine
Cu ale tele ramuri reci
Prin câte ierni amare treci
De-ți este greu aicea în pădure
Când auzi tăiatul de secure
Atâțea ani ai rezistat
De nimenea nu te-a tăiat
Atunci stejarul îmi răspunde
Cu un aer cald și cu blândețe
Dar tu prin câte necazuri ai trecut?
Și te îndrepți spre batrânețe...
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primele poezii le-am citit la școală, în manuale. Erau poezii cu partidul. Mi se păreau minunate, aș fi vrut să scriu și eu la fel. Când m-am hotărât să scriu primul poem, prin clasa a șasea, mi-am luat carnețelul și m-am dus în pădure. Eram convins că, dacă vrei să scrii despre pădure, trebuie să mergi în pădure. Eram complet în afara literaturii pe atunci. Dar s-a întâmplat apoi să merg în casa unui avocat, el mi-a arătat un volum de Blaga, care m-a lăsat cu respirația tăiată. Asta mi-a declanșat febra lecturilor.
citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!