Călătorii lungi cu avionul
Cum zborul ăsta m-a răpus,
Mă plimb plouată ca o curcă,
Că n-am probleme doar de fus,
Ci și-altele ce-mi dau... de furcă...
epigramă de Mihaela Banu (29 martie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre zbor, epigrame despre ploaie, epigrame despre plimbare sau epigrame despre aviație
Citate similare
Cocoșul este acum curcă plouată
Ne-acuză că noi furăm găini,
Că deh, nu i-am lăsat să bată,
"Cocoșul" falnic, din vecini,
Este acum... "curcă plouată".
epigramă de Paul Constantin (11 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre vecini, epigrame despre găini sau epigrame despre cocoși
Aparențele înșală
Cârcotași din lumea toată,
Știu că astăzi sunt plouată,
Dar să n-aud o silabă,
Că mi-s un boboc de... babă!
epigramă de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre prezent
"Babă" cu repetiție
Vremea a schimbat macazul.
Norii, vina să îi bată,
Mi-au adus din nou necazul;
Baba mea e iar... plouată
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre vinovăție, epigrame despre schimbare, epigrame despre nori sau epigrame despre căile ferate
O frunză-am fost, dusă de vânt;
M-a dezbrăcat ca un corsar,
M-a răvășit ca un descânt
Și m-a uitat într-un ierbar...
catren de Mihaela Banu (2 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre uitare, poezii despre piraterie sau poezii despre nuditate
Curcă îndrăgostită
O-ntrebare cam meschină
Vrând să-i laud pana, zborul:
- Ce penaj și ce botină...
Te gătește vânătorul?
epigramă de Ion Meca din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre vânătoare, epigrame despre laudă, epigrame despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
N-am dezlegare
În post, cum soața nu-mi dă pace,
N-am dezlegare nici la ou.
Dacă manânc, zice că-s bou
Și că nu țin la... dobitoace!
epigramă de Mihaela Banu din Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre soție, epigrame despre pace sau epigrame despre boi
Din culisele modei
Concurența nu i-a dat de furcă;
Ca atare, n-are nicio frică.
Câștigând, pe podium se urcă,
Tocmai pentru că-i frumos... de pică
epigramă de Mihaela Banu (30 martie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre modă, epigrame despre frumusețe sau epigrame despre frică
Leneșul, de fus sare în sus; de furcă își face nălucă.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe proverbe despre lene
Rondelul aguridei
Când strugurii sunt copți și sus,
Zici că nu-i vrei, că-s aguridă,
Dar salivezi ca o gravidă
Și te-nvârtești precum un fus.
Ți-a devenit fața lividă,
Când năvălit-a un intrus.
Când strugurii sunt copți și sus,
Zici că nu-i vrei, că-s aguridă.
Privind cu chipul descompus,
Îl urmărești plin de obidă
Și chiar de riști să fi răpus,
Îi sari direct la carotidă,
Când strugurii sunt copți și sus.
rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre struguri sau poezii despre devenire
Ce-ți sunt? Ce-ți cer?
Ce-ți sunt? -Iubită
Ce-mi ești? -Ursită
Ce-ți cer? -Iubire
Ce-mi dai? -Cârtire
Ce-ți sunt? -Nu știu
Ce-mi ești? -Pustiu
Ce-ți cer? -Mici daruri
Ce-mi dai? -Amaruri
Ce-ți sunt? -O coastă
Ce-mi ești? -Năpastă
Ce-ți cer? -Plăcere
Ce-mi dai? -Durere
Ce-ți sunt? -Izvorul
Ce-mi ești? -Ulciorul
Ce-ți cer? -Blândețe
Ce-mi dai? -Tristețe
Ce-ți sunt? -Femeie
Ce-mi ești? -Scânteie
Ce-ți cer? -Sărutul
Ce-mi dai? -Născutul
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri
Sunt floarea prinsă-n piept la o agapă.
O fată m-a furat ca o pirandă
Și c-un sărut, m-a azvârlit în apă,
Lui Eros, zeul dragostei, ofrandă.
catren de Mihaela Banu (5 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre iubire, poezii despre flori, poezii despre erotism, poezii despre apă sau poezii despre Cupidon
Cât de dragă și frumoasă-i viața!
Când din brațe m-a lăsat Morfeu,
M-a lovit în tâmple dimineața,
Dar n-a sfărâmat coșmaru-mi greu.
catren de Mihaela Banu (25 iulie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață sau poezii despre dimineață
Tratament diferențiat
Vecinul de lângă casă,
Când dau de necaz mă lasă.
Vecina, cum sunt mai breaz,
Mă tot cheamă la pârleaz.
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf pentru soacră
Doamne, sus în Rai o ține!
N-are mofturi, trebuințe,-
Îi dau bune referințe,
Doar să știu că-i lângă Tine
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre soacre, epigrame despre religie, epigrame despre rai sau epigrame despre mofturi
Nu-i cum pare ...
Binețe dau de dimineață,
Vecinului, c-așa-i frumos.
Privind de-aproape a lui față,
Văd bine că-i întors pe dos.
epigramă de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre dimineață
Amânare
Cireșele, tronând în piață,
Cu prețul uriaș mă-ngheață.
Cum n-am mulți bani în buzunare,
Mă-ntorc când trag lozul cel mare.
epigramă de Mihaela Banu (25 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre cireșe sau epigrame despre bani
Țăranul și vecina
Admirându-și mult vecina,
Zise, rezemat în furcă:
Peste gard când văd găina,
Mi se pare că e curcă.
epigramă de Laurian Ionică din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre țărani sau epigrame despre sat
Compensare
Cum până ieri am fost dispus
Să le dau doamnelor o floare,
E rândul meu să beau pahare,
Până când sunt... binedispus
epigramă de Mihaela Banu din Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre trecut sau epigrame despre flori
Leac de sperietură
Chiar dacă-l sperie nămeții,
Necazul ăsta nu-l doboară.
Și se avântă, ca băieții,
Croindu-și drum spre cârciumioară
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sperieturi sau epigrame despre zăpadă
Eu n-am știut
Iubito, jur că, până-a te cunoaște
Eu n-am știut că-mi poate fi și frig,
Că liliacul va-nflori de Paște,
Iar de nu vii, prin piețe-am să te strig;
Eu n-am știut că ziua e lumină,
Iar cerul nu e de închiriat,
Până-am simțit privirea ta senină
Cum, cu lumină, m-a înfășurat;
Eu n-am știut că sfera e rotundă,
Și nu credeam că pot să fiu păgân,
Că veșnicia-ncape-ntr-o secundă,
Cât ai privi, în decolteu, un sân.
Eu n-am știut, iubito, că răcoarea
Din vinul ăsta ce-mi părea vetust,
În gură își va înmii savoarea,
Alăturea cu tine când îl gust;
Eu n-am știut că-n coapsa ta se-ascunde
Imboldul care mă transformă-n plug,
Ogorul ce mă-ndeamnă a-l pătrunde
Pentru-a mă arde de trei ori pe rug.
Eu n-am știut că-n tine-i o scânteie
Ce mă transformă-n flăcări ca-ntr-un mit,
Acuma știu și-s de acord, femeie,
Să fiu de focul sacru mistuit!
poezie de Marius Coge din Vis și armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele: