Învăţătoarea

Ţin minte-un timp ce nu l-a şters uitarea,
Când, lângă chipul mamei, mult iubit,
Îmi apărea alăturea alt chip,
Un chip frumos şi blând: învăţătoarea.

Eram copii, vreo douăzeci, în clasă,
Unii mai vrednici, alţii mai poznaşi,
Dar toţi tăceam când auzeam pe sală
Mult aşteptaţii, cunoscuţii paşi.

Intra cum ar intra în casa ei
Şi ne vorbea de câte sunt pe lume,
În limpezi vorbe, pline de temei,
Şi pentru înţelesul nostru-anume.

Voi şti oricând, chiar anii de-ar mai trece,
De ochii ei, de părul ei bălai,
De mersul, de dulceaţa ei din grai,
De-nvăţătura-i, niciodată rece.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum, deşi toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, şi avea în mod sigur părul roşcat. Nu ştiu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca şi când mi-aş fi amintit că tânjisem după alt fel de existenţă, în care nimeni nu putea să subziste în afară de Alice H. Şi-apoi, pentru cât timp?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoţii

În viaţa mea, nicicând n-aş fi crezut
Că am să fiu vreodată fericit
De-ai mei copii pe care i-am făcut,
Pân' ce nepoţii-n lume s-au ivit,

Căci de ai mei băieţi ce-au tot crescut
Zi după zi, fi'nd veşnic ocupat,
Abia acum, când anii au trecut,
Realizez că nu m-am bucurat,

Dar de nepoţi, adică nepoţei,
Când vin la noi mereu sunt bucuros,
De cum apar şi-n braţe-mi sar toţi trei,
Şi cerul pare mult mai luminos!

Iar mai apoi devin chiar exaltat,
Când facem câte-o boacănă, belea...
Nici vorbă... cum pe vremi eram blamat,
Nevastă-mea de mine să se ia!

Şi-n special, cum sunt ei de vioi
Şi-ntr-una mă aleargă pân' asud,
De-atâta gălăgie, tărăboi,
Nici soacra nu e chip s-o mai aud...

Că de ştiam ce fericit voi fi,
Indiferent ce o să credeţi toţi...
Pe cinstea mea, şi nu vă zic prostii...
Făceam direct, de la-nceput, nepoţi!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul unei femei

Daţi-mi copilul
--- orişicum ar fi ---
de-ar fi să fie
cu chipul de fiară,
oricum ar fi să fie ---
daţi-mi copilul
orişicum ar fi,
de nu se poate pentru-ntreaga viaţă
( pentru această păcătoasa viaţă
şi-atât de scurtă, chiar de-ar fi de-un veac ),
măcar pentru o zi,
pentru o zi,
atâta cât să vie
spre mine, cum venea,
cu braţele întinse, ca de orb,
cu degetele pale,
de petale.

Daţi-mi copilul,
chiar de-ar fi să fie
cu chipul ca de fiară:
îi voi ieşi în cale
şi-mi va surâde...
îmi va surâde...
de-ar fi la chip ca fiara chiar,
îmi va surâde,
şi-i voi deschide uşa,
de-ar fi să-i fie chipul
oricum...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu cenuşa,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu nisipul...

Ştiu, s-ar putea
să-i fie altă faţa,
dar când va plânge
îl voi recunoaşte,
şi ca să nu mai plângă,
voi stinge luna
( în întuneric chipul nu se vede ),
şi dacă va zâmbi,
un zâmbet cât de mic,
îmi va preface lacrimile toate
în cerul înstelat...
Dar nu-mi daţi cerul fără el,
albastrul cer de-oţel neîndurat,
nu, nu mi-l daţi...

Daţi-mi copilul...
fără de el sînt stelele nisip,
fără de el sînt stelele cenuşă:
o pleavă-nşelătoare ce se scurge
fără de rost
de mii de ani
din sacul destrămat al nopţii...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
daţi-mi copilul, orice fel de chip
ar fi să aibă...

Stau în dulap hăinuţele
şi-aşteaptă...

Îi vor rămâne mici...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai şti...

Dacă ai şti,
Câte cărări de magică lună am petrecut...
Dacă ai şti,
Câte urcuşuri şi coborâşuri am dezlegat...
Dacă ai şti,
Câte serbede clipe m-au îngheţat...
Dacă ai şti,
Câte întrebări şi răspunsuri am împlinit?!.

Eram cu gândul
Să te-ntâlnesc pe tine!
Eram cu ochii,
Să te revăd, copile!
Aveam speranţa,
Să te sărut cu dor!
Copil al meu
Şi-al Domnului menire.

Dacă ai şti,
Câtă rugă la Domnul făceam?!
Dacă ai şti,
Inima in piept cum mi se zbătea?!.
Dacă ai şti,
Cum să le sfinţeşti pe toate?!.
Copil al meu,
Al dragostei curate!

Ne-am regăsit!
Am înfruntat ce-a fost mai greu...
Azi ne suntem alături
Şi aşa va fi mereu!..

De ce sunt ochii tăi
Întrebători şi trişti?
De alba nea
la tâmple ce mi-a înflorit?..
Eu n-o mai văd!
Sunt mândră,
Noi am biruit,
Copilul meu,
Şi al vieţii altoire!

Copil al meu,
Cu chipul tandru şi înrourat,
Aşa a fost
Să-mi fie drumul vieţii mele deturnat!..
Eu te cuprind,
Îţi mângâi ochii, chipul tău dorit!..

Mă stingheresc,
De chipul meu cam palid,
Cam îmbătrânit!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un tărâm îndepărtat

Aş vrea să fie-adevărt,
Că, după ce nu voi mai fi,
Pe un tărâm îndepărtat,
Părinţii îmi voi întâlni,

A mamei mână s-o sărut,
Pe tata să-l îmbrăţişez,
Să fie noul început,
În preajma lor să mă aşez,

Ei, doi bătrâni striviţi de ani,
Din lume duşi cu bun temei,
Eu, bir plătind la veterani,
Mai gârbovit chiar decât ei,

Ne-am despărţit pe când eram,
Ei, la al vieţii trist sfârşit,
Iar eu, ca fructul de pe ram,
De miezul vârstei pârguit,

Azi eu sunt mai bătrân ca ei,
Şi m-or privi nedumeriţi,
Neştiutori, de au temei,
Să fie trişti sau fericiţi...

Dar, cum o fi, cum nu o fi,
Aş vrea să fie-adevărat,
Părinţi că se-ntâlnesc cu fii,
Pe un tărâm îndepărtat...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale atinse

Tăceam la mal,
oceanul rece tremura
şi-o mai chemam,
sub floriile ce înmugureau,
nu apărea.

Tăceam apoi pe la izvor,
friasone tari mă scuturau.
Copac subţire, în viitor
toţi îl uitau,
iar vântul orchestra.

Un dor de slove se iveşte
şi îmi amintesc - cărunt,
nocturna, rece, tinereţe
unde erai când am tăcut?

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Din negura uitată a vremii,
Păstrez un chip frumos şi blând.
Un chip pe care n-am să-l uit
În viaţa toată.
E chipul de bătrână,
Bunca mea cea bună.

O văd aşa precum o ştiu,
Cu părul nins, cu furca-n brâu,
Cu faţa ei brăzdată,
Cu mâna-i albă şi curată,
Cu ochii blânzi, cu a lor priviri
Ce m-au vegheat.
O văd acum împletind,
La mine-acum o aud strigând.
Îmi dă un sfat, eu n-o ascult.
Mă dojeneşte. Încep să plâng.
Ea mă mângâie-ncetişor
Şi mă alină: betul puişor.
Să tac, mă-ndeamnă s-o ascult,
Să merg la trabă s-o ajut.
Dar nu am vrut!

Şi uite anii au trecut,
Aş vrea s-o văd şi s-o ascult,
Să merg la treabă s-o ajut,
Dar nu mai e!

poezie de Adrian Timofte din Versuri şi vorbe (1990)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt mai mult...

Eu nu sunt mai mult decât fulgul de nea.
Un joc de cristale e trecerea mea.
Se scutură clipa din timpul deplin.
Surâde şi cade. Şi altele vin.
Eu nu sunt mai mult ca un fir de parâng
ce coasa îl taie şi furcile-l strâng.
Ţărâna rămâne şi uită de el.
Şi alt fir se-nalţă şi cade la fel.

Eu nu sunt mai mult ca o umbră-n abis.
Dar drumul spre stele oricând mi-e deschis.
Eu nu sunt luceafăr cu chip marmoreu.
Pe fruntea mea însă e scris: Dumnezeu!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât îmi eşti mai dragă, cu atât îţi sunt mai drag

Cu mult îmi eşti mai dragă, în fiecare care zi,
Încât nu pot să stau, nevăzâdu-ţi ochiim
Şi atunci când îi revăd, privrea mea va şti
Subtil să-şi ţină paşi, în prisma de-a zâmbi.

Cu mult îmi eşti mai dragă, atunci când îmi vorbeşti,
Atunci când îţi exprimi cuvintele trupeşti,
Atunci când îmi şopteşti, la urechi, mă iubeşti,
Cu atât imi eşti mai dragă, atunci când mă doreşti.

Cu mult îmi eşti mai dragă, cu mult îţi sunt mai drag,
Şi-n iubirea asta singur n-am ce să fac
Încerc s-o ţin ascunsă, încerc să o complac.
Cu cât îmi eşti mai dragă, cu atât îţi sunt mai drag.

poezie de Luigi Ungureanu
Adăugat de Pescăruşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste din copilărie

Aş vrea cadou de ziua mea
O zi şi jumătate din copilărie.
Să mai alerg după o jucărie
Răvăşind întreaga gospodărie.

De aş putea păstra imaginea
Ce am iubit mai mult în sinea mea,
Să-l văd pe tata cum intra în casă
Cu daruri pentru noi ascunse-n plasă,

S-ascult poveştile copilăriei
Rostite blând de glasul mamei,
S-adorm în umbra flăcării din sobă,
Să mă visez jucându-mă în iarbă...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egalitate

(celor născuţi în jurul anilor '50)

Îmi amintesc anii de şcoală,
Când profesoara ne spunea
Că toţi eram ca într-o oală,
Egali, adică-aşijderea,

Dar exista chiar la intrare,
Cu poze-n ramă, atârnat,
Frumos, "panoul de onoare",
Pe un perete, luminat,

În partea stângă, cei fruntaşi,
Cu litere mari de tipar,
În partea dreaptă, cei poznaşi,
Înconjuraţi cu un chenar;

Copil fiind, înţelegeam
Cam ce era "egalitate",
Dar stând în banca de la geam,
Priveam mereu în altă parte,

Aşa că, nota cea mai mare,
Cum mi-a fost mie soarta,
Era de, şapte, la... purtare,
Deci, eu eram de dreapta,

Încât, fiind pus la "panou",
Cu cei mai răi din şcoală,
Eu mă simţeam ca un erou,
Băgând pe toţi în boală,

Căci n-arătam egal, parol,
Şi nici un orişicare,
Mai mult, pe-acel "panou" din hol,
Eram o valoare!

Că... cei fruntaşi se comparau
Cu cei mai răi ştiuţi,
Iar cei "egali", ce mulţi erau...
Erau... necunoscuţi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără comentarii...

Chiar dacă toamna rece
Pare monotonă, tristă,
Nu înseamnă că de-acuma
Să-mi ţin nasul în batistă.

Sau să-mi iau din cui paltonul,
Pentru a nu-ngheţa de frig,
Nu vreau ca să-i ţin isonul,
Dispoziţia să-mi stric.

Lasă-mi bată ea în strună,
Iată, vara caldă trece,
Eu îmi zic mai mult în glumă,
Chiar se face timpul rece.

Dar păstrez considerentul,
Şi concluziile tale,
Mă îmbrac tot în cămaşă,
În picioare-mi iau sandale.

Nu ţin cont nici dimineaţa,
Când văd bruma pe pervaz,
Nici când aerul cam rece,
Mă-nroşeşte în obraz.

poezie de Mihai Leonte (1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când simt că sunt supărată...

Când simt că sunt supărată,
De griji şi oboseală încărcată,
Mă întorc la casa părintească,
Ca măicuţa mea bună să-mi vorbească.

Stăm de vorbă, până-n miez de noapte,
Vorbim despre tot, şi despre toate,
Îi spun mamei ce m-a supărat,
Iar ea mă linişteşte cu un sfat.

Oricând găseşte o vorbă bună
Şi mi-o spune ţinându-mă de mână,
Cum făcea când eram micuţă,
În a ei ogradă, o fetiţă.

Nu ştiu mamă, cum mai poţi,
Să-ţi ajuţi copiii toţi?
Că anii repede au trecut
Şi tu ai îmbătrânit.

Tu la toţi te uiţi cu drag,
Când îi vezi venind în prag,
Şi tare te mai mândreşti,
Căci pe toţi tu îi iubeşti.

Îţi mulţumim măicuţă dragă,
Şi ştim că o viaţă întreagă,
La tine oricând venim,
Un sfat bun noi o să găsim.

poezie de Felicia Niculina Lămăşanu
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi lipseşti

De ce te-ascunzi,
Iubitule,
De mine
În vorbe
Şi-n mesteşugite
Întâmplări?

Nu crezi
Că ar fi
Cu mult mai bine
Să împărtăşim
Iubire
Şi visări?

Eu te-aş ierta
Chiar de-mi greşesti
Doar să rămâi
Alăturea de mine
...

Iubitule,
De-ai şti
Cât îmi lipseşti,
Şi câte daruri am,
Păstrate,
Pentru tine!

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc femeile triste...

iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum
oricum nu mai contează
cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip
respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit
la tot ce-a mai rămas -
un anotimp ploios cu mult frig
voi înnopta în el strigându-te

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilării

Eram copii desculţi şi goi,
Trăind prezentul în natură,
Jucându-ne în iarbă şi noroi
Pe luncă sau în bătătură.

Am fost şi buni, am fost şi răi
Într-o Moldovă rătăcită,
Poznaşi şi plini de vânătăi
Copilărie tristă-fericită.

Eram în curte între animale,
Crescându-ne unii pe alţii,
Sau în grădină, între cereale,
Primind instrucţiuni sau observaţii.

Apoi ne-am răspândit în lume,
Foarte rar ne mai vedem,
Am rămas copii cu glume
Când ni le-amintim mai râdem.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi ce-ascultaţi în aste răzleţe rime cum...

Voi ce-ascultaţi în aste răzleţe rime cum
Cad rând pe rând suspine ce-n anii tinereţii,
La ceasul slăbiciunii, au fost un sprijin vieţii,
Pe când eram în parte alt om decât acum;

Voi toţi, dacă iubirea v-a scos din piept suspine -
Că-n fel şi chip aicea mă zbat şi plâng avan
Între speranţa vană şi între chinul van -
Mă veţi ierta, şi mai mult: veţi suferi cu mine!

O, astăzi ştiu c-adesea întreaga lume rea
A povestit atâta pe socoteala mea,
Că singur eu de mine mă ruşinai amarnic.

Astfel, ruşinea-i rodul greşelii de-altădată,
Ruşinea, pocăinţa, cunoaşterea curată
Că tot ce place lumii e numai vis zădarnic!

sonet de Petrarca din Sonete, Prolog (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorul

Lui Mihai Volontir

Intrase în lacrimi – încerca să plângă
Aşa cum ar putea să plângă cineva
Dacă într-o bună zi se va găsi lângă
Propria moarte, a sa.

Apoi intra în zâmbet – cu prietenii toţi:
Cu ei râdea mai mult decât cu gura,
Râdeau în el chiar şi cei morţi,
Sfărmând trădarea, împrospătând arătura.

Intra pe urmă-n dans, cu viscolul de seară:
Dansau zăpada anului întreg.
Striviţi de oboseală, dansau şi ameţeala –
Dansul lor nici cu plugul nu pot să-l şterg.

... Şi în sfârşit, intrase în propria-i făptură...
Vorbea încet, doar singur să se-auză.
Se risipea-nserarea, fără-nici o lovitură –
Răbdarea-i mai zăcea palidă pe buze...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1979)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!