Unde

Izvorul dragostei, visează unii
ţâşneşte undeva, în munţii Lunii...
Din cine ştie ce gheizere-albastre şi ploi
bate lumina lui până la noi.

Noi stăm pe Pământ
în seceta noastră,
în săracul nostru veşmânt,
şi mumurăm: lumină albastră
mângâie încruntata frunte a noastră,
umple-ne paharul câte puţin
cu străveziul tău vin...
Rugămu-ne ţie, izvor răcoros,
picură până la noi, cei de jos...

Dar munţii Lunii tac sub omăt.
Cântecul nu li se-ntoarce-ndărăt.
Iar dragostea stă lângă ei întristată
de moarte
că nu o cunosc şi o caută atât de departe...

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre căutări

Unii caută
noi idei
noi iubiri
noi amintiri
noi împăcări
noi începuturi
noi bucurii
noi întrebări

Altii caută
noi metafore
noi uri
noi uitări
noi certuri
noi sfârşituri
noi tristeţi
noi răspunsuri

A nu se ignora ce anume cauţi la alţii
sau ce cauţi la tine

A se ţine cont că unii caută noul
iar alţii caută vechiul şi multe multe altele

Poate că până la urmă în viaţă
nu-i important numai ce anume ai găsit
ci şi ceea ce încă mai cauţi...

Poate nu prea contează atât să găseşti întotdeauna ceea ce cauţi
cât a-ţi găsi mereu căutări care să conteze

poezie de Florian Ruse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitect al lumii

A trecut timpul şi noi nu ne-am putut opri din a ne cunoaşte inimile
Cerul s-a deschis ca un miraculos drum spre lumină
Tu mă vezi ca pe o lumină, printre copacii bătrâni
Hai să ne prindem de mână şi sa privim apa
Ce curge printre stânci şi ni se vor purifica aurele,
vindecându-ne trupeşte şi spiritual.
Universul nostru va fi în armonie cu Marele creator, Arhitect al lumii,
Să ne deschidem minţile, până vom îmbrăţişa munţii cu privirea
Să ascultăm cântecul păsărelelor din pădurea cunoaşterii
Până vom străbate culmile, acoperite de dor şi veşmânt stingher
Vino către mine, lăsând destinul să hotărască pentru tine
Uneori noi suntem doar pioni în mâna destinului.
Schimbarea să ne fie o metamorfoză spre mântuire.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delimitări

Acesta e pământul nostru.
Noi am făcut schiţa acestor ape şi munţi.
Fiecare floare a răsărit după indicaţiile noastre.
Peisajul poartă semnătura noastră.
Da.
Pentru fiecare centimetru am luptat şi am gândit.
Sângele şi visul nostru e amestecat pretutindeni.
Mâna ni s-a înfipt în grumazul pădurii,
Ca în coama unui mistreţ întărâtat,
Şi am făcut ordine în sălbăticie.
Cu tălpile goale am dansat peste vipere
Până ce ultimul strop de venin
S-a scurs în sânul imun al ţărânii.

Acesta nu e pământul tău, laşule,
Care te-ai aciuat ca o molie în faldul steagului nostru.
Nici al tău, linguşitorule şi mincinosule,
Care mânjeşti cu vânzătoare săruturi faţa adevărului.

Acesta nu poate fi pământul tău, corupătorule,
Care încerci să deviezi corabia noastră către naufragii.

Acesta e pământul nostru!
Noi am făcut schiţa acestor ape şi munţi.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iarna, în lumina albastră a aragazului
stăm in bucătărie
vorbim discuţii până spre dimineaţă...
Focul albastru pâlpâie la cele patru ochiuri
şi noi stăm faţă-n faţă, cu pahare aburite în mâini
şi ne-apucă, aşa, ne cuprinde un farmec...
vorbim în semiîntuneric
nu ne privim în ochi
ne spunem ce n-am fi visat să ne spunem vreodată...
Privim focul albastru cu vinişoare roşcate
simţim căldura,
ne apucăm câteodată de mână
şi-ncepem iar cu autoanaliza sau cu micile bârfe sau
fireşte, cu situaţia.
Geamurile îngheţate până sus
câteodată le mai deschidem
când se face prea cald
şi aerul negru de-afară se umple de aburi
Toate luminile sunt stinse la blocul de vizavi
toţi dorm.

La lumina albastră a aragazului
bucătăria noastră micuţă se face şi mai mică
ne-mbracă strâns, iar noi vorbim discuţii
şi suntem unul singur
cu adevărat noi suntem unul singur.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverendul Williams: Cel mai important lucru ce se poate spune despre trenul spre libertate e că va urca munţii. Ştii, fiecare din noi are munţi de urcat. Munţi care se înalţă până la cer, şi munţi care coboară tot mai jos. Noi ştim care sunt munţii ăia aici la Glide. Cântăm despre ei.

replică din filmul artistic În căutarea fericirii
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatuaj

Ce izvor e-ascuns în ochiul tău,
ce izvor stăruitor şi rău,
tatuând de sus şi până jos
sufletul şi braţul meu frumos,
cu albastre ancore şi peşti
– să nu pot uita că mă iubeşti?!...

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Mă cuprinzi din priviri?
Mă dezgoleşti de umbrele tale
Mă strecori în sufletul tău deschis
Te caută privirea la marginea adierii sau apocalipsa
În liniştea serii mă vei adormi pe braţul pufos
Şi-mi vei zâmbi în fiecare dimineaţă.
Vei cunoaşte lumina
Şi poate că vei fi doar o lumină la cap de tunel
Sau un pasaj al miilor de licurici din flori ale sufletului
Hai să zâmbim cu dragostea noastră
Până vor zâmbi şi cei din jurul nostru
Aprinsă să ne fie lumina sufletului
Până vom parcurge drumul neprogramat
Şi vom alina sufletele singure.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă contemporană

Dacă munţii-ar avea gură
Să ne spună ce văzură,
Cum trăiau pe-aici bărbaţi
Viguroşi, neînfricaţi,
Care se luptau cu ursul,
Care nu ştiau ce-i plânsul.

Dacă munţii ar vorbi
Să ne spună într-o zi
Cum veneau duşmani călare
Să ne fure, să ne-omoare,
Însă noi ne adunam
Şi pe toţi îi alungam.

Dacă munţii ar voi
Multe ne-ar destăinui
Ca aicea stăm din veac
Că noi suntem pui de dac
Şi ne-am apărat moşia
Ţara noastră, România.

Dacă munţii ar putea
Sunt convins că ne-ar mustra
Că acum ne-am înmuiat,
Că toţi ne-au încălecat:
Şi lichelele din ţară
Şi străinii de afară.

Dacă munţii n-ar tăcea
Sigur că ne-ar îndemna
Să ne regăsim mărirea
Să distrugem asuprirea
Să ajungem iar eroi
Să ne luăm ţara înapoi.

poezie de Octavian Cocoş (19 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Isus Mesia

Din cer Domnu a venit
Să ne-mbrace în lumină
Omul rău şi rătăcit
La viaţa ca să vină

Şi Isus Mântuitorul
Coborî jos pe pământ
De Tatăl să lege dorul
Să trăim al Lui Cuvânt

A venit Isus Mesia
În lumină să ne prindă
Să ne ofere veşnicia
Să trăim viaţa sfântă

Ceru Domnul l-a lăsat
Coborând dar printre noi
Să ne ierte al nost" păcat
Să trăim viaţa apoi

Să trăim în curăţie
Mereu în neprihănire
Privind dar spre veşnicie
Din dragoste şi iubire

A venit Mântuitorul
Să ne ia pe-a Sale braţe
Să ne fie El izvorul
Iubirii — să ne înalţe

Să ne fie El Lumina
Călăuză pe pământ
Ca noi toţi întodeauna
Să trăim al Lui Cuvânt

Şi astfel să fim lumină
Din lumina Lui Hristos
O viaţă fără vină
Să avem cu toţii jos

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trim doar Adevărul
Pururi sufletul curat
Nouă să ne fie ţelul

Din lumină spre Lumină
Ochii să ni-i îndreptăm
Pe braţe El să ne ţină
Mire Sfânt să îl avem

Astfel în neprihănire
Să trăim surori şi fraţi
Doar prin sfânta Lui iubire
Lui în veci să-i fim predaţi

Umple-ne Isus de Tine
Pentru veci de-al Tău Cuvânt
Viaţa doar cum se cuvinbe
S-o trăim pe acest pământ

Glorie Doamne mărire
În veci fii dar onorat
Căci în marea Ta iubire
Viaţă veşnică ne-ai dat
28-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-aţi pus vreodată această întrebare: cine este aproapele nostru? Probabil că nu, pentru că nu se pare că avem răspuns în orice moment. Însă nu cred că este aşa. Am fi tentaţi să spunem că aproapele nostru sunt cei de lângă noi, familia, rudele. Hristos însă ne spune că nu acesta este răspunsul pe care-l aşteaptă de la noi. Când rostim cuvântul "aproapele", suntem tentaţi a ne gândi la distanţă, la ceva de lângă noi. Dar Hristos trece peste această distanţă şi vrea ca între noi şi "aproapele" să nu fie nici o distanţă, ci "aproapele" să fie în noi, în inima noastră, să-l primim în inima noastră cu toate problemele, cu necazurile lui, aşa cum a făcut samarineanul din parabola spusă de Iisus Domnul învăţătorului de lege şi nouă, celor de astăzi, în duminica rânduită a se citi în toate bisericile şi mănăstirile noastre.

Ioan Selejan în Pe cărarea Raiului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de iarnă

Muguri de lumină pică,
Bate ramură de brazi,
Sub beteală, se ridică
Ochii tăi atât de calzi.
Ceru-n falduri parcă arde,
Timpu-n noi s-a spulberat,
Ninge până hăt, departe
Şi pământul a-ngheţat.

Muguri de lumină pică,
Clopot ca un cânt se-aude
Şi spre ceruri se ridică
Plâns de cerbi şi plâns de ciute.
La fereşti, gutuie copată –
O icoană-mpodobită,
Trece-o sanie prin sloată...
Mama-i tare fericită.

Bate ramură de brazi...
Podoabe chihlimbării,
Tu-n nămeţii mari te scalzi
Ca-ntr-o joacă de copii.
Focu-n vatră, ca un zmeu,
Pleacă-n luile de vis,
Ninge, ninge tot mereu,
Leru-i ler, flori de cais.

Sub beteală se ridică
Îngeri – cetină de nea,
Globuleţele de sticlă
Timpu-n noi vor clătina.
Prin văi trec colindătorii,
În cojoace-nfofoliţi
Şi se roagă călătorii
Prin zăpadă troieniţi.

Ochii tăi atât de calzi,
Ning în noi frânturi de stea.
Se ascund pe lângă brazi
Povestiri din viaţa mea.
Ochiul de nămeţi mi-e plin...
Pe sub arcuri de sprâncene,
Toţi cei dragi la mine vin,
Trioieniţi în vremuri grele.

Ceru-n focuri parcă arde.
Petrecutelor ninsori
Care le purtaţi în spate,
Ningeţi roua de pe flori!
Daţi lumină-n întuneric,
Ceru-n foc de vis să ardă!
Peste arc de timp feeric,
Fie-vă privirea caldă!

Timpu-n noi s-a spulberat...
Ninge-n noi, deodată ninge!
Şi în sobă lemne ard...
Nu-s colindători să strige.
O urare... s-a oprit
Timpul. Viaţa troienită.
Şi bătrânii poposit
Obosiţi de drum, în tindă.

Ninge până hăt, departe...
Prin omăt înoată pruncii,
Trece lacrimă de şoapte
Izvorând din lutul luncii.
Şarpe argintat goneşte...
Vuiet pe poteci, în sate
Şi la tâmple străluceşte
Viaţa noastră zi şi noapte.

Şi pământul a-ngheţat...
Maica Sfântă, la icoană,
În mătăsuri s-a-mbrăcat...
Bate clopot de aramă.
Vin alese sărbători...
La ferestre îngheţate
Poposesc, buchet de flori
Şi gutui împarfumate.

Şi pământul a-ngheţat,
Ninge până hăt, departe,
Timpu-n noi s-a spulberat,
Ceru-n focuri parcă arde.
Ochii tăi atât de calzi
Sub beteală se ridică,
Bate ramură de brazi,
Muguri de lumină pică...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vânăm lumina lunii

Doamnă a deşertăciunii
care n-ai să pleci-napoi
să vânăm lumina lunii
cu-ntunericul din noi.

Să vânăm plângând la noapte
lacrimi mari din ochii goi
să vânăm lunare şoapte
cu-ntunericul din noi.

Să vânăm vânatul dulce
care eşti şi care sunt
şi tot fuge pe pământ
şi-ar veni şi iar s-ar smulge.

Doamnă, ce ne-arată luna?
Vânător - vânat sunt una.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Iubiţi-vă pe tunuri (1981)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Crăciun

Afară e întuneric, ninge şi e ceaţă.
Şi gerul, pe unde trece, totul îngeaţă,
Dar noi stăm în casă şi bunelul colide ne învaţă.
Inimele ne sunt pline de speranţă.

Privim cum arde focul în sobă,
În depărtare se aude cum bate o tobă,
Poate vin colidători şi la noi să ne colinde,
Bunica o candilă la icoane aprinde.

O gutuie stă pe fereastră
Ca o lună într-o noapte albastră,
Mirosul ei pe toţi ne îmbată.
Iată, se aud colindătorii pe la poartă.

Un câine să aude cum latră,
Se duc colindătorii de la a noastră poartă,
Noi ne uităm cum pe cer se arată
Steaua cea de toţi aşteptată.

poezie de Vladimir Potlog (22 decembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brânzovenescu: Nu pricepi, neică Zahario, vorba noastră? Adică "noi", partidul nostru, pentru cine votăm noi, pentru cine lucrăm noi? Noi încă nu ştim...

replică celebră din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul II, Scena 1, scenariu de Ion Luca Caragiale (1884)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvaţi, ci este faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, şi nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare. Ne întrebăm adesea: cine sunt eu ca să fiu strălucitor, minunat, talentat, fabulos? Cine eşti tu ca să nu fii? Eşti un copil al lui Dumnezeu şi faptul că joci la scară mică nu serveşte lumea. Nu este nimic grandios în a te micşora pe tine însuţi astfel încât ceilalţi să nu se simtă în nesiguranţă alături de tine. Cu toţii suntem meniţi să strălucim. Ne-am născut să manifestăm gloria lui Dumnezeu în noi înşine. Iar asta nu se află în doar unii dintre noi, ci în fiecare. Şi când ne lăsăm propria lumină să strălucească, le dăm şi celorlalţi permisiunea să facă la fel. Când ne eliberăm de propria frică, prezenţa noastră îi eliberează automat pe ceilalţi.

citat din Marianne Williamson
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiecte de ţară

La noi fiecare
proiect se împarte
pe sprânceană
în două lucrări
lucrările se împart
în trei etape
etapele mai departe
în patru părţi
din care jumătate dispar
undeva pe la spate
jumătatea rămasă
se distribuie la participanţi
apoi se divide la părtaşi
până când devine volatilă
şi poate fi sustrasă
aşa dispare de-a binelea
de-a binelea pentru unii
şi rău pentru noi
noi cei mai mulţi
rămaşi în pagubă
în final se caută noi proiecte
care au soarta dispariţiei
menţionată mai sus.

poezie de David Boia (24 octombrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această dragoste

Această dragoste
atât de violentă
atât de firavă
atât de tandră
atât de disperată
această dragoste
frumoasă ca ziua
şi urâtă ca vremea
când vremea e urâtă
această dragoste atât de adevărată
atât de frumoasă
atât de fericită
scăldată-n bucurie
şi-atât de derizorie
tremurând de spaimă ca un copil în beznă
şi totuşi sigură de ea
ca omul calm în miez de noapte
această dragoste ce sperie pe atâţia
şi-i face să vorbească
şi-i face să blesteme
această dragoste păzită
pentru că noi o păzim
această dragoste
hăituită, rănită, călcată
-n picioare, isprăvită,
negată, uitată
această dragoste-ntreagă
atât de vie încă
şi însorită
este dragostea ta
este dragostea mea
a celui care-a fost
acest lucru pururea
altul
şi mereu neschimbat
la fel de-adevărată ca o plantă
şi ca o pasăre vibrând
caldă şi vie ca vara
noi amândoi putem
să mergem şi să ne întoarcem
putem să uităm
pe urmă s-adormim
să ne trezim, să suferim,
să-mbătrânim
să adormim din nou
sau să visăm la moarte
să ne trezim surâs şi râs
să-ntinerim
dragostea noastră rămâne
îndărătnică asemenea unui catâr
vie ca dorinţa
şi crudă ca memoria
stupidă ca regretul
şi tandră precum amintirea
rece ca marmora
frumoasă ca ziua
fragilă ca un prunc
surăzând ne priveşte
şi ne vorbeşte fără cuvânt
şi o ascult tremurând
şi strig
şi strig pentru tine
şi strig pentru mine
rugându-mă de ea
pentru tine pentru mine pentru
toţi cei ce se iubesc
şi care s-au iubit
da îi spun dragostei
pentru tine pentru mine şi pentru toţi
ceilalţi
pe care nu-i cunosc
rămâi acolo
nu te clinti
nu pleca
noi care suntem iubiţi
noi te-am uitat
dar tu nu te uita
noi nu te-avem decât pe tine pe pământ
nu ne lăsa să îngheţăm
mereu mai departe mereu
oriunde-ai fi
dă-ne iar un semn de viaţă
mult mai târziu din marginea pădurii
din pădurea memoriei
ţâşneşte deodată
întinde-ne mâna
salvează-ne.

poezie celebră de Jacques Prevert
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutăm să găsim oglinda noastră întodeauna în alţii, când noi o purtăm până la moarte în noi!

Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!