Blestament

Nu veţi lăsa drept ţară, după moarte,
Decât un nume adunat pe-o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Printre ruine de fabrici furate
Pe brânci de străbuni mei lucrate
Din care, tânăr, să furi te-ai apucat se ştie
Din ţara mea ai făcut hoţule o colonie.
V-aţi aşezat mafia căpătâi,
Minciuna e hrişovul vostru cel dintâi.
Aţi furat tot, fără ruşine
Păduri şi fabrici şi uzine
Şi glia toată strămoşească
Şi chiar mormintele eroilor din brazdă
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate pentru tine.

Ca să schimbaţi, acum, ultima oară
Ţara-n mişei şi brazda-n altă ţară
Serviciile au furat, dintre sclavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.

Din graiul tău cu-ndemnuri pentru vite
Tu am ivit sloganuri potrivite
Şi leagane urmaşilor stăpâni.
Şi, jefuite mii de săptămâni

Pe draci ţi i-ai făcut icoane,
Făcuşi din oameni lacrimi şi coroane.
Mierea ai preschimbat-o în venin
Furând puterea ei puţin câte puţin.

Ai luat o turmă, şi furând uşure
Ai pus-o când să-mbie, când să-njure.
Ai luat cenuşa morţilor din vatră
Şi ai făcut-o voturi de răsplată
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Minţind prin pliscul datoriei tale.

Corupţii sunt ca lupii nesătui
Puterea lor stă-n haita fără căpătâi.
Corupţii-s ca hienele nesăţioase
Ce-nfulecă totul de pe oase.

Durerea ţării surdă şi amară
Nu mai răsună pe nici o vioară,
Căci ascultând-o ar mai fi jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.

Din fabrici şi uzine pentru noi
Ai refăcut iar bube şi noroi
Iscat-ai datorii şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveste-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor
Căci nedreptatea se suceşte în morminte.

Te-ai făcut frate cu dracu
... Ca să iei caimacu.
De frate cu dracu te-ai făcut
Inima la draci ţi-ai vândut
Din frăţia dracilor faci acum parte
Fugi diavole în pustietate

Nedreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la-ntuneric din pădure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Duhoarea hoţiilor de ani întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,
Ţara suferă în cartea mea.
E plină ţara de presă cumpărată
Până şi libertatea azi e o privată
Se scriu multe, dar prea multe degeaba
Şi nu-nţelegem unde este graba
Sunteţi mânaţi prin circul pandemiei
Spre lagărul conştiinţei şi-al mâniei
Slova de foc şi bărbăţia aiurită
Împerechiate-n ţară se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte
Omul a scris-o, hoţul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei.

E atât de multă nedreptate
Că aş mai scrie înc-o carte
Dară mai bine lăsăm boala
Şi începem mai 'nainte cu răscoala.

pamflet de Ciprian Dragne, după Tudor Arghezi
Adăugat de ciprian_dragne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu săricile pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapă-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagane urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni,
Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Şi izbăveşte-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din pădure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slova de foc şi slova faurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mania bunilor mei.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui înger

Te-ai adus departe printre stele,
Tu, înger blând fără de vină,
Eşti pentru ţară un erou.
Acum tu ne priveşti din cruce,
Iar ţara noastră va renaşte din cenuşă.

Ce crud a fost, Liana – al tău destin!
Şi Dumnezeu a vrut ca să te cheme,
Ţi-ai apărat cu demnitate tricolorul,
Cu sufletul ţi-ai apărat poporul,
Iar pentru ţară te-ai jertfit ca un martir.

De ce te-au judecat prea crunt călăii?!
Când tu aveai o viaţă de trăit...
În apele învolburate şi meschine
Te-ai avântat, Liana – şi-ai pierit...
De ce atâta groază pentru tine?!

Eroii toţi prin noi or să trăiască,
Să ne amintim de ei cu demnitate,
Prin cuget şi simţiri să ne unească,
În viaţă, până dincolo de moarte;
Călăii vinovaţi cu viaţa să plătească.

Nici lacrimi nu-s, eroii să ni-i plângem,
Prin săli de tribunale alergăm,
Dosare prăfuite sunt neluate-n seamă,
Iar pe obraz mai arde o lacrimă de mamă...
Dar din acestea toate nimic nu învăţăm.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Argheziana

Nu-ţi voi lăsa, nepoate, alte bunuri,
Decât tutun şi patru ori cinci tunuri,
Uitate din rezbelul celălalt,
Dar eu voi un altul, tu un alt.
Se răzvrăteşte seara, marea,
Când plânge-n ţărmuri toată ţara,
Mă-mpac eu cu străbunii mei,
Dar nu am pax cu unii, azi mişei.
Cu fiecare carte nu am parte,
m-apropii blând de moarte, de ne-moarte,
nu sunt morbid, fudul, credul,,
încerc să fiu, s-ar zice, very cool,
ce să schimbăm? Vezi bine, drag vecine,
în Rai un mărăcine cum se ţine.
Se-ntinde, se ridică fără frică,
Nerefuzat, înţeapă doar şi strică.
Sudoarea muncii sutelor de ani
Se duce pe pustiu printre plăvani.
Din cântec şi picturi kitchioase,
Noi arte, sume grandioase,
Să nu punem coroane, doar butelci,
Nu sunt otrăvuri, lacrimi sunt, de melci.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezrădăcinare

Ai plecat prin străini, spre o viaţă mai bună,
Părăsind, supărat poate, glia străbună,
Şi cu ce umilinţe, cu ce chin, cu ce cost,
Ţi-ai găsit printre alţii un loc şi un rost.

Ai muncit ca un sclav, să fii bine văzut,
Dac-ai fost dojenit ai răbdat şi-ai tăcut
Şi din greu şi uşor şi din mult şi puţin
Ţi-ai croit adăpost, ţi-ai făcut un cămin.

Fiii ţi-ai botezat doar cu nume străine,
Să se simtă de-acolo, să le fie mai bine,
I-ai făcut să iubească o altă ţărână
Şi doar două cuvinte în limba română,

Despre ţară, popor, ai citit doar de rău,
Să-ntărească puterea dispreţului tău;
Îţi repeţi ne-ncetat ce prostie e dorul
Şi că unde e bine e ţara, poporul.

Că, în fond, liliacul miroase la fel,
Că la fel de gustoasă e carnea de miel,
Că şi-acolo găseşti ţuică, mici şi sarmale
Si că poţi chiar petrece cu rudele tale...

Dar să nu-mi spui c-atunci când abia te apleci,
Când destinul te-mpinge spre locul de veci,
Când puterile-ncet, implacabil, te lasă,
Nu-ţi doreşti să atingi iarba verde de-acasă!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

În apogeul destrămării
Aţi râs de săracii ţării.
Ca-într-o ţară fără câni
V-aţi bătut joc de bătrâni.
Copiii ţipă în noapte
Că i-aţi lăsat fără lapte.
La bolnavi le daţi mormântul.
Nu v-ar mai răbda pământul.
Aţi furat totul din ţară.
Aveţi conturi în afară.
Din cât a fost de bogată,
Atât e ţara de săracă.
Pe români eu îi îndemn
Să v-aducă greu blestem.
Inima în voi să crape.
De viaţă să n-aveţi parte.
Atâta de răi aţi fost
Că între noi nu aveţi rost.
România e a noastră.
Închisoarea e a voastră.
Vă blesteamă toată ţara
Să ardeţi în foc, ca para.
Raiul să fie al nostru,
Iadul să fie al vostru.
În veci să nu mai avem
Cui să facem un blestem.

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Vai de ea, săraca ţară!
Tinerii-au plecat afară.
S-a desfiinţat armata,
Cu patriotismu-i gata.
Nu mai sunt azi patrioţi,
Ţara-i plină doar de hoţi.

Amară străinătate
Cu familii destrămate
Şi copiii fără de carte.

Vin străini din multe părţi,
Să ne-ajute - ne spun toţi.
Toţi ne zic – binele-ţi vor!

Vor să-l ia să fie a lor.
Toţi ne împrumută bani,
Ne fac slugă pe mulţi ani.
Un leu îţi dau pe datorie,
Tu le dai înapoi o mie.
Ne fac drumuri asfaltate
Care duc în altă parte.
Ele pleacă de la noi
Şi ne lasă în nevoi.
Au mai fost, demult, romanii,
Hunii, chiar şi otomanii.
Apoi ruşii au venit
Şi în două ne-a-mpărţit.
A făcut hotar din apă,
Prutul, ca să ne despartă.
Pe români i-a dus..., i-a dus...
În Siberia, în sus.
Înapoi, ruşi a adus.
Vrut-au ca neamul să piară
Din frumoasa noastră ţară.
Aşteptam americanii
Dar au revenit germanii.
Iar când timpul va veni
Alţi stăpâni ne vom găsi.

Vai de ea săraca ţară
Şi de viaţa noastr-amară.

Ei ne pun conducătorul,
Nu pe cel ce-l vrea poporul.
Toţi votează cu folos,
Dar din urnă, altu-i scos.
Ajunge conducător
Numai coada de topor.
Căci pădure de români
E temută de stăpâni.
Cu conducători aşa
Ajungi slugă-n ţara ta.
Nu gândesc ei la popor.
Ei gândesc la banii lor.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi parlamentari

Unde-i onoarea şi mândria
care ne-însoţeau odată?
Unde este România,
ţara noastră mult visată?
În lanţuri aţi pus poporul.
Ţării i-aţi secat izvorul.
Vă-înfruptaţi din munca noastră.
Sunteţi pentru noi năpastă.
Pe români nu-i mai vreţi fraţi.
La occident vă-înclinaţi.
Mintea voastră o ia rara.
Ne vindeţi până şi ţara.
Pentru-un pumn de "euroi",
la străini sunteţi slugoi.
Sunteţi laşi, sunteţi păgâni.
Voi n-aveţi sânge de români.
Aţi vândut aurul ţării.
Aţi vândut talazul mării.
Până când voi mai speraţi
că mai puteţi să furaţi?
Când nu vor mai putea răbda,
românii se vor răscula,
pe străbuni vor răzbuna,
rănile vor vindeca.
Şi-într-o nouă primăvară
vor fi iar stăpâni pe ţară.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, români (poezie manifest)

Ţara noastră nu mai scoate
aur de multe carate.
Din frumoasa noastră vatră,
astăzi scoatem numai piatră.
De prin munţii cu păşune,
nu mai scoatem nici cărbune.
Din Câmpia Soarelui
şi cea a Banatului,
nu mai scoatem la hectare
mii de tone în hambare.
Din munţi a pierit pădurea.
A făcut prăpăd securea.
Acum ne chinuie gândul
că vom pierde şi pământul.
Până când, domni guvernanţi,
ţara asta o prădaţi?
Veniţi români! Ne cheamă ţara,
să-i readucem primăvara.
Veniţi în ţara legendară
unde străbunii ne lăsară
averile seculare
pentru vremuri viitoare.
Nu mai vrem de astă dată
să cerşim din poartă-n poartă.
Să ne ridicăm români
cu mândrie şi onoare,
Dacă vrem să fim stăpâni,
peste România Mare.

poezie de Dumitru Delcă (28 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de om sărac

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!

Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!

V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.

Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.

Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?
Ghiolbani de jafuri şi gherţoi,

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi!

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!

Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

poezie de Dan Puric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gigi Becali

lacrimi necăzute din ochi sau stins prin tribunale
mamă prea repede te-ai stins
pământul tău de la bunicii mei drept moştenire
un fariseu cu nume de hoţ, Gigi Becali
la furat şi la băgat în buzunarul său
lacrimile tale în cimitir, din noi acuma cad
de pe faţa mea cu capul aplecat
şi-n gând văd monstrul, numit Becali
şi cât de mulţi sunt Doamne, cei ca el, acum în iad
de aceea are tot timpul la el mătănii
de frica a ceea ce pe nedrept, el pe mulţi ia înşelat
blestemat să fie ai tăi copii Becali
pentru pământul pe care de la părinţi mei
tu l-ai furat
undeva, pe un site numit facebook, unii de zor îl pupă
pe - JIJI -, ca si cum ar fi, tatăl lor
însă acesta cu scârbă se strâmbă şi din sutele de milioane furate
cateodată, aruncă
la câţiva, câte un ciolan
şi-n castronul lor!

poezie de Viorel Muha (iunie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indonezia este ţara care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la o destinaţie cu un impact puternic asupra mea, este o ţară a aromelor. Am trăit câţiva ani în Indonezia, acum mult timp, şi încă mai ştiu să vorbesc indoneza. Când am aterizat prima oară în Jakarta, acum 30 de ani, mi-au fost necesare câteva săptămâni să îmi revin din şocul iniţial. O ţară unde natura este permanent copleşitoare, chiar şi în inima oraşelor mari, unde mirosurile sunt exacerbate. O plimbare prin piaţa de flori sau o călătorie în pădurea tropicală sunt experienţe pe care nu le voi uita niciodată. Din nefericire însă, pădurile indoneziene din Sumatra sau Kalimantan sunt în mare pericol, din cauza exploatării excesive şi a invaziei uleiului de palmier.

Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut ţară!

Vă spun din proprie experienţă
-Ce-am câştigat c-onoare şi cu chin-
Că-n ţara, unde-am-nceput o existenţă,
Îmi este spre ruşine, strâmb destin.

E-acolo, unde de vorbesc, sunt înjurat,
Chiar de încerc din propiile-mi puteri,
S-o-nvăţ; să nu mai cadă în păcat,
Să nu greşească precum alţi, până mai ieri.

E ţara unde vin, că-i casa mea,
-Din pântecele ei m-am făcut om-
Dar tot ce-aduc câştig, mi se tot ia;
Sunt despuiat de fructele-mi de pom.

Nu mi se dau străbunii înapoi,
-Mă fură de ţărâna unde-au fost-
Şi n-am nici ajutor, nici de la voi;
Sunt tot eu un damnat, un hoţ, un prost.

N-am drept nici să-mi fac singur adăpost
Pe cimitirul trecerii de timp;
Unde-au sălaş ai mei şi-au ţinut post
Şi m-au născut... crescându-mă-n răstimp.

Printr-o minciună mi se ia maşină
De pe tărâmul ce-i al meu cu acte;
Avize n-am, că n-am dosar cu şină...
N-am voie să-mi fac casă, să-mi spun carte!?

Nevinovat mă pierd printre procese
-Că nu mint, spaga mi-e uitată-
Iar vinovaţilor nu-i cazul să le pese,
Căci le plătesc... pierdutu-n judecată.

Sunt zilnic mai scârbit, irevocabil,
C-o ţară mi-a furat poporul meu;
Mi-a luat şi dreptul inalienabil
De-a fi bunul produs, de Dumnezeu.

Nu pot fi-n ţara mea nici imigrant
-Scursură ce nu stie furt, minciună-
Sunt pur şi simplu nimeni, ignorant;
N-am drept la spus, sunt sursă de ranchiună.

Şi mă topesc de dorul de trecut,
-Dar nu mai văd, pe străzi, dintre ai mei-
Sunt doar alb-nergru, evului film mut;
Sutana dintre atâţi arhierei...

... Un biet profug, un naturalizat,
Ce mi-am lăsat copii -uitând... genetic-
'n pământ străin ce m-a exorcizat;
De necredinţă, lipsă d-omenie, de patetic.

Sunt doar un navetist de circumstanţă,
În viaţă, ce-am greşit fugind de rău
Şi m-am întors -crezând în importanţă-
S-ajut pe-ai mei, să nu cunoască hău,

S-acopăr hăul, melancolic, ce mi-e rană,
Să fiu printre bătrâni în a mea ţară,
Să plâng în cimitir, în vechea strană,
Să-ncerc să îmi scot semeni din ocară!...

Din şcoli, ce le-am făcut p-aici ş-acolo,
Citind şi exersând de zi cu zi,
Valoare n-am!... Alţii şi-o strigă în tremolo;
Făcută pe furiş, doar pe hârtii.

Am gust de-a spune, fără de oprire
-Căci inima vreau toată s-o debarc
Şi-ntreb de am vreo şansă, la citire-
Sau îmi pun ţeava lângă tâmplă, s-o descarc.

Fric-am să mor, aici, să fiu lignit,
Un nimeni care sunt, din întâmplare;
Şi-un Păunescu aţi negat şi răstignit!!!
... Unde-am uitat să venerăm pe cel ce moare.

Aşa c-o să mă-ntorc, de unde nu-s,
Să plâng, de unul singur, nedreptatea
De-a fi, printr-o greşeală, un produs
De popor, ţară făr-a şti... umanitatea!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să tac

Aş vrea să tac

Aş vrea să tac,
Dar nu se poate.
C- am tot tăcut.
Şi suntem toti tăcuti,
Si- njunghiaţi toţi pe la spate.

Si nu- ntrebaţi
Nici cine sunt,
Nici ce- am facut,
Caci ştiu:
Se merita sa mor cu ei de gat.

Dar vă întreb acum, pe toţi:
De ce- am tăcut?
De ce ne-am bucurat la hoţi?
De ce nu am făcut nimic atunci?
De ce- am abandonat in ţară bieţii prunci?
De ce bătrânii noştri- au trebuit sa- i crească,
Cand noi cerşeam o pâine mai domnesscă?

Se umflă maruntaiele in mine,
Sa urlu-atât cât pot, acum imi vine.
Şi vă întreb din nou, de la- nceput:
De ce cu tinereţea am plătit tribut?

Prietenii ne-au fost ucişi in plină iarnă,
Şi n-au mai prins nici ' ăl Craciun,
Nici altă toamnă.
Dar ne-au murit justificat?!
Noi ce- am facut pe urma?
Doar am stat.

Şi ne- am uitat ca la prăpăd...
Ne bucuram ca liberi suntem peste pod.
Dar podul nici acum nu e cu noi,
Şi este plin după ataţia ani,
Şi de o parte si de alta cu noroi.

Şi vin si te condamn pe tine, ţară!
Cum ai putut sa ne suporţi,
Când am vândut şi ale tale porţi?
Cât ai putut să suferi, să te doară,
Când te- am facut de trei' j de ani, doar de ocară?

De ce nu ne -ai luat de gulere, de gât?
De ce ne-ai suportat atât?
De ce nu ne - ai oprit din exaltare
Când ai vazut că-i chinul cel mai mare?

Am stat cu toţii- n tinereţe...
Ştiam de- acum să dăm poveţe.
Am stat ca proştii-n batatura,
Ne bucuram că ţara ei ne-o fura.

Ne vin copiii blanzi din spate...
I- am invăţat sa- şi spună şi ei "nu se poate"
I - am învăţat ce e patriotismul,
Fără sa ştim că-l confundăm cu autismul.

Ne- a luat credinţa - n Dumnezeu pe sus.
Credeam că El ne duce singur spre apus,
Credeam că dacă ne schimbăm şi imnul,
Vom fi si noi de-acum,
Ca cei ce ne-au cerut să facem schimbul.

Şi-acum, ce mai strigăm prin pieţe?
Suntem convinşi ca nu suntem paieţe?
Pe cine vrem de - acum să mai înece?
Că boala e din nord in sud,
Din est in vest,
Din Dunare in Prut.

Ne-au cocoşat cu legi tembele.
Copiii nostri s-or lovi de ele,
Căci legile- astea pe noi ne doboară.
Maicuţa ţară, fă ceva, că ne omoară!

Şi de acum nu mai avem nici codrii seculari
Să ne îngroape sub ai lor stejari.
Şi de la prunci nu merităm niciun chibrit
Să ni - l aprindă in ţarână, c- am minţit.
Că i- am minţit că vor avea de toate,
Dar n- am facut nimic, când ţara ne-au prădat-o de bucate.

Când ne- au furat pământul de sub noi,
De ce- am uitat ţăranii noştri,
Cum ochii le scoteau,
Când se apropiau de boi?

Măicuţa dragă, ţară sfântă!
Ia tineretul tot şi îl încânta.
Sa fie ei uniti in a ta vatra,
Sa faca ei, ce n- am facut noi, viata toata.

Şi roaga- te la Dumnezeu,
Să nu te vândă pe un leu.
Să urle vena lupilor in tine.
Măcar acum, să ai respect cum se cuvine.

poezie de Simona Moise (ianuarie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea, Sfântă icoană,
Ţara mea, meleag de dor,
Tu eşti pentru mine ca o mamă,
Ca un vis nemuritor.

Eu o să mă întorc mereu la tine
Cum să întoarce o pasăre din al ei lung zbor,
Căci tu eşti pentru mine
Acel cuib plin de tandreţe şi amor.

Ţara mea, ogor cu pâine,
Pâine coaptă în cuptor,
Tu veşnic vei rămâne,
Plaiul meu cel roditor.

Aici este ţara mea
Cu graiul ei nepământesc,
O altă ţară mai frumoasă
Niciunde eu nu găsesc.

poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către cel străin de ţară

Eu trăiesc în rând cu ţara, tu (ciocoi împins de bani)
Vei pieri într-o furtună, nu rămâi trecând prin ani
Ca un faraon în piatră, să te ţină minte: cine?
Ţi-ai vândut întâi credinţa, m-ai vândut apoi pe mine.

Nu-s monedă să mă schimbi pe un tulbure capriciu,
Ceilalţi au zis: REZIST peste ani de sacrificiu.
În decenii de hoţie ceafa mult ţi-ai îngroşat,
Că nu încapi nici în mormânt, ciocoi aprig, îndesat.

De ţi-ai pus în buzunare averi multe să te ţină,
Putrezeşti tot în pământ cât îi punga ta plină.
Nicio floare n-o să crească peste tine cât îi vară,
M-ai minţit şi m-ai vândut pentru a nu stiu câta oară.

Ţara nu e târg – e mumă. Nu rămân un martor mut;
Cât crezi tu că o să rabd, lacrimi multe să le ascult?
Unde calc nu sunt legitim, toate le-ai înstrăinat,
Iar din lume îmi vine veste plânsul fiului plecat.

În blestemul celuilalt sună acelaşi glas de piatră
Care-şi varsă umbra morţii peste floarea din fereastră.
Câte ierni îi vin de-acasă străbătute de ninsoare,
Cei bătrâni rămân restanţi la impozitul pe soare.

Ţara mea e ţara mea... Pentru tine este marfă.
Truda celor ce-au sperat în averea ta se află.
Nicio piatră nu e piatră să te scrii pe ea, că-i goală;
Cât eşti tu de îndesat, umbra-ţi este prea uşoară.

Cum din viscol se ridică glasul inimii de gheaţă,
Nu accept să trec murind, că nu-mi eşti stăpân pe viaţă.
Câte sunt şi câte-ţi scriu despre vatra milenară,
Eşti un spin adus de vânt, rădăcina ta nu-i ţară.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de Patriotism (Constelaţii Diamantine - feb. 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, viaţă...

Vă mai amintiţi de primul sărut?
Eu l-am trecut deja la viţă, l-am reînviat.
Ar trebui să îl consider o parte din copilăarie..
Dar totul este viu, trăieşte,
Chiar dacăa s-a intamplat mai demult.
El este viu, prin mine, prin tine, prin noi, prin fiecare îndrăgostit, prin voi...
Nu trebuie să îil uităm!
Pentru ca fiecare dintre noi l-a dăruit şi l-a avut dar!
Un dar ce l-am făcut, la rândul nostru şi dar l-am primit iar,
Ce nu-l puteam pricepe atunci!
Ce nici acum nu-l pricepem...
Era... o adiere a copilăriei!
Ce pentru mulţi dintre noi acum este o bombă cu efect întârziat!
Si de atunci ne-am hrănit cu fluturi, cu flori, Albastre...
Ori cu floarea-de-colţ...
Nu îmi mai amintesc de -a fost pe bancă, în clasă, afară, sau în
Mijlocul unui parc.
Ţin minte doar că tu te-ai fâstâcit, te-ai ruşinat şi te-ai înroşit!
Cine ar fi avut atunci puterea să-nţeleaă?!
Acum stau şi scriu pe-o foaie de hârtie albă doar ca să-i dau culoari
Alb -negru ca ale unui film mut, din trecut...
Ce ai sădit în mine, tu, înger minunat!?
Acum ne sărutăm decât pe taste...
A ramas o umbră, un ecou... Şi poate nici atât!
Copilarie ce-mi dai viaţă... te salut!
Eşti parte din drumul abia început... e drumul ce duce în noapte.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luaţi din gura celor mulţi,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caşti, oneşti, cu multă carte
să ţină leneşii cu burţi?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând naţie cu ham,
s-o ducă-n hăţ... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriţi!
Cu barda au dat în necăjiţi,
să n-avem drept la ţara mamă!!!

Ne vor pe toţi, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
şi-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câţi "proşti" om fi, cum ne cred ei,
dar mulţi, mai mulţi suntem şi, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemniţăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinţi,
să ne-adunăm şi muşchi şi minţi...
să jugulăm hoţi, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
şi noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parşivi la zid,
la hoţi să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiţii, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulţi, cu cultul legii
crescuţi toţi şapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-aţâţe!
Tot neamul lor din lei, în mâţe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morţii mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, ţara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aş vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam de trădători şi laşi...

Curge sângele şiroaie din al nostru tricolor –
De când ţărişoara noastră, a devenit ţara lor!
Cum adică ţara cui?! Ţara trădătorilor!
Nicidecum a (tuturor) posibilităţilor!

Ţara celor care, Domnu', cred că le-a luat minţile!
Altfel nu-mi explic cum de ne distrug tradiţiile!
Sau mai bine zis distrug, tot ce le iese în cale!
Şi pentru ce toate astea, pentru câteva parale?!

Oricum, la final de drum, nu vom lua nimic cu noi!
Din noi va rămâne numai ce vom lăsa-n urmă apoi!
Asta ar tre' să-nţeleagă majoritatea din voi –
Ăştia care peste blana de lup purtaţi blăni de oi!

Dar cine să înţeleagă?! V-aţi pierdut de mult pe drum...
Şi, la fel ca ţara asta, veţi ajunge şi voi scrum!
Nu contează c-azi sau mâine, peste un an sau acum –
Roata se va-ntoarce drastic nu mă-ndoiesc, nicidecum!

Veţi plăti chiar înainte de-a vă transforma-n pământ,
Veţi plăti şi voi, şi-ai voştri... Generaţii-ntregi la rând!
Ne-ndoielnic, nicidecum, credeţi-mă pe cuvânt:
Nimeni nu scapă uşor, când sfidează tot ce-i Sfânt!

Iar voi aţi batjocorit un întreg neam de creştini,
Le-aţi luat pâinea de la gură şi-aţi vândut-o la străini!
Aţi făcut în aşa fel, să transformaţi în cretini –
Câţi mai mulţi dintre ai noştri, milioane de români!

Aţi vârât prostia-n şcoli şi mizeria-n spitale,
Aţi prostit bătrâni senili cu promisiuni ireale,
Tineri, precum florile, i-aţi lăsat fără petale,
Un procent imens din ei, ajunşi sclavi peste hotare!

Departe de-ai lor părinţi, de prieteni ori de fraţi –
Din cauza sărăciei, tot mai mult înstrăinaţi,
De această ţărişoară, de-mprejurări obligaţi –
Să accepte "c-asta e!", fiind mai puţin motivaţi...

De-aş recăpăta mândria, sfânta ţară înapoi!
Şi-uite aşa, uşor-uşor, se-alege praful de noi!
Şi de noi, dar şi de ei – ca de-un morman de gunoi!
Asta am ajuns să fim, pentru că dăm înapoi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (28 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţele tale de viaţă din trecut, "greşelile" pe care le-ai făcut şi lecţiile pe care ţi le-ai însuşit în urma lor, sunt cele care te-au făcut să devii ceea ce eşti astăzi. Nu regreta niciodată ceea ce ai făcut în trecutul tău pentru că ai învăţat lecţii preţioase prin intermediul acţiunilor tale. Tot ceea ce s-a întâmplat a făcut parte din procesul tău de învăţare, din şlefuirea personalităţii tale. Omul învaţă cel mai bine în mod experienţial, prin încercare şi eroare. Cei care nu-şi dau voie să trăiască, să facă "greşeli" şi să înveţe din ele, nu vor putea atinge maturitatea şi înţelepciunea necesare vieţii. Cu cât mai multe experienţe ai avut, cu atât sunt mai mari şansele ca tu să te cunoşti pe tine, pe ceilalţi şi să înţelegi viaţa. Experimentează, acţionează, învaţă şi trăieşte!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!