Blestemul adamic şi Nero

la geamul vieţii mele bate o ultimă iarnă.
afară ninge a pustiu şi-n sânge-mi arde focul
c-un vis alb despre etern,
despre deşertăciune
şi despre tine.

o, Nero, barbarule, de ce ai incendiat panteonul dragostei?
ştii?...
a ars pân' la ultima vocală!
îmi răspunde sictirit:
pentru a-mi scrie muza!

povestim la o cafea, el citeşte un edict
şi e revoltat pe bieţii plebei.

apoi, fumăm iluzii și visăm porturi albastre...
şi-l întreb:
oare chiar există singurătatea amurgului?
nu, nu cred, e doar o stea rece.
dar iubirea, oare există, şi dacă da, ce este ea?
e tăcut şi-mi răspunde doar tâmpla pământului ninsă-n ironie:
iubirea e fantoma lunii pline care bântuie,
de la naştere, cu anemone, coapsele Evei!

şi-atunci l-am întrebat:
dar stihia ta, Nero,
scrisă pe pagina-n flăcări a cerului Romei,
ea, oare, ce este?

surprins, a înnegrit harta astrală a cerului
și-a lăcrimat printre otrăvuri şi nămeţi;
singurătatea e crucea omenirii
pe drumul laptelui,
e trecut și viitor
în pași de uriaș tăcut
căutând Eva din blestemul adamic...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur că ştii atât de multe lucruri despre familia noastră dar oare nu te oboseşte atâta cunoaştere, nu simţi că te sufocă chiar acum această deşertăciune. Şi asta o spune tocmai nevoia ta de a vorbi despre ea? Este inevitabil, nu ai observat asta? Cu cât ai mai multă cunoaştere cu atât depresia care o tragi după tine este mai mare. Dacă am ştii cu adevărat ceva despre "familia noastră" care este de fapt întreaga lume am renunţa la deşertăciunea cunoaşterii şi ni l-am dori cu adevărat pe Dumnezeu. Oare cum de nu putem vedea că umbră şi vis este lumea aceasta? Doar dă-i lui Dumnezeu primul loc şi atunci întreaga deşertăciune va dispărea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o veste despre tine

Oare minte mă mai ţii
Când ţi-s clipele pustii?
Când în geamuri bate luna
Sau le zgâlţâie furtuna?

Când ninsoarea scaldă firea
Tot aprinsă ţi-e privirea
Şi în amintiri zâmbeşti
Spre minuni dumnezeieşti?

Într-adins, cătându-ţi locul,
Oare te-a găsit norocul?
Sau pierdută-n dimineţi
Te mai plimbi printre tristeţi?

Te întreb, fiindcă, vezi bine,
Nu-i vreo veste despre tine
Nici în rugul înserării –
Nici în albăstreala zării.

Şi-n zadar şopteşte vântul,
Fiindcă nu-i pricep cuvântul
Iar în poleiala lunii
Văd doar semnele minciunii.

... Oare minte mă mai ţii
Că mai sunt printre cei vii,
Şi, abătut, sub anii răi,
Mai visez la ochii tăi?

Mă întreb, mă tot întreb
Şi-ndoieli în mine fierb:
Ţi-o fi rău, sau ţi-o fi bine? –
Nici o veste despre tine...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o posibilă întâlnire cu mama

locuiesc la periferia unei clipe şi
deseori îmi închiriez
o singurătate
doar aşa pentru a-mi pierde vremea
în tot acest timp
mai vorbesc cu Dumnezeu
despre una-alta
ultima oară l-am întrebat despre mama şi
l-am rugat să lase fereastra deschisă
ca să pot privi înăuntru
şi ca o consecinţă a indiferenţei
m-a privit drept în ochi
apoi a râs

doar atât...

unii ar putea crede că sunt nebun
şi că uneori îmi închipui lucruri
care nici nu există
ori că-mi împrumut durerea
pentru a face impresie

oare de ce trebuie să fie mereu o regulă
doar pentru cei care rămân
umbre printre lucruri...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ganduri pentru ieri...

Am sperat mereu
Că ai să te întorci,
Că vom fi din nou împreună.
Dar, aştept … aştept…
Oare toate punţile de legătură s-au rupt?
Oare nu mai există nimeni
Care să-mi spună ceva despre tine
Sau să-ţi spună ceva despre mine?
În fiecare noapte mă întreb:
De ce ne-a fost dat să ne întâlnim
De ce n-am trecut unul pe lângă celălalt ca doi străini,
Fără să ne privim măcar…De ce?

Nu are rost să mă frământ:
Am fost două paralele
Care atunci, în acea clipă
Au atins infinitul
Dar, doar pentru o clipă.

poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

câtă singurătatea poate încăpea într-un om?
încape oare toată singurătatea lumii?
de ce să vorbim despre singurătate ca despre
un lucru exterior, ca despre
ceva ce ne lipseşte dinafară, când ea
vine de cele mai multe ori
dinăuntru,
aşa cum uneori ne simţim
din ce în ce mai singuri
cu cât suntem mai înconjuraţi de oameni.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalcada iubirii înspre moarte

e iarnă!
nu vreau să te iubesc, deşi te iubesc...
şi pictez banchetul târziu al sorţii.
este doar vina ta.
totul este incolor şi totul îmi lipseşte
şi tu vrei să anulezi totul...
în melancolii, în albastrul strugurilor,
în mine şi-n timpul amintirilor.

am recreat anotimpul iubirii.
tu, plictisit, îmi şopteşti că nu mai e timp...
pentru un vis, un foc, o pasiune,
o magie ori pentru dragoste!
şi totuşi, într-o dimineaţă, am renăscut -
o viţă de vie sălbatică!
am răsărit dintr-o realitate
ori dintr-o stea şi-am răsturnat
pe drumul şerpuit al feminităţii, lumea.

în această călătorie ancestrală
am învăţat, timid,
că răstimpul tuturor oamenilor
a fost creat doar pentru iubire
sau pentru moarte!

şi-atunci iubim neviaţa
ori poate nemoartea orologiului
şi jelim
după o ultimă dragoste infernală...

şi-ntr-un târziu, strig cerului -
dă-mi, te rog, de la tine şi dintr-o iluzie -
iubirea ultimului arhistratig!

e noapte!
râul meu curge spre nord,
iar lebăda construieşte
doua morminte din aripi albe...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp şi te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieţii mele.
Ai ascultat doar prea puţin din ce-ţi spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepţi iubirea ce mi-ai declanşat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe faţa inimii ce nu-şi mai găseşte rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere şi-ai plecat...
Dispărând în dimineaţă.
Şi mă întreb ce oare iţi doreşti?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ţi-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare eşti reală? Exişti? Da! Îţi simt prezenţa!
Şi-n orice colţ de lume ai fi eu tot te-aş căuta şi te-aş găsi!
Eu nu voi renunţa şi vreau să ştii că acolo unde eşti,
Gândul meu te însoţeşte, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aş renunţa la tine, dar este ca şi când aş renunţa la viaţă
Şi -aş accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aş muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunţ la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viaţă!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Eu ştiu că un maestru, o fiinţă iluminată nu ar trebui să vrea nimic de la tine. A. M: Vezi tu, dragul meu, un Maestru de fapt va vrea Absolut Totul de la tine pentru a-ţi oferi doar Nimic, şi fireşte El nu va vrea Nimic oferindu-ţi Totul. Aş spune că felul în care curge comportamentul unei fiinţe complet realizate este la fel ca şi al lui Dumnezeu, căci în esenţă ei sunt una. Oare ştie cineva cu adevărat ce bucurie sau ce dramă îi va oferi astăzi Dumnezeu? Aşadar, un Guru este atât de paradoxal de imprevizibil pe cât este de clar şi previzibil, exact cum e exactitatea unui ceas. E foarte interesant că oamenii vin aici pentru a vorbi despre cum ar trebui să fie un maestru şi nu despre cum sunt ei şi mai ales Ce sunt ei, înţelegi? Oare cum ar fi dacă azi ai muri şi ai ajunge în faţa lui Dumnezeu, ce i-ai spune? Probabil mai întâi te-ai aşeza frumos picior peste picior, şi apoi ai spune ceva de genul: - Şi Acum să vorbim despre Tine Doamne, să vedem dacă corespunzi exigenţelor mele. Apoi vreau să ştiu dacă eşti demn de încrederea şi credinţa mea, pentru că atunci când muşchii ego-ului meu au vrut câte ceva tu te-ai cam fofilat, şi după aia, aşa vreo 3 secunde să povestim şi despre mine, dar repede, te rog, că mă grăbesc, că... am o mulţime de treabă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iernii

Când ninge doar copiii ştiu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curaţi palate
şi vieţuirii îi aşază nimb.

Doar ei, cei mici, mai ştiu chemarea iernii,
Piatra filozofală e a lor,
trec prin nămeţi cu aur pur sub frunte,
doar ei mai ştiu ce-nseamnă-n trup fior.

Şi ninge, – cade-aceeaşi draperie,
ţesută din mirific fir ceresc...
Printre coloane albe ei aleargă
şi dintr-o altă lume ne privesc...

Iau în mânuţe, brusc, zăpada rece,
pesemne vor s-o strângă într-un chip,
parcă sunt nişte Fauri ai minunii,
lucrând febril în nea ca şi-n nisip.

Probabil pentru noi e prea mult albul,
l-am reciclat prea mult în scrum intern,
şi-atunci, stingheri, îmbătrâniţi în fire,
compătimim în ei albul etern.

Dar cel mai rău e c-am uitat iubirea,
cei mari mai pot atât: să fie doi,
şi când nu sunt ninsoarea e cumplită –
cuţite-adânci ce cad în amândoi...

Şi ce departe e atunci copilul,
cum s-a pierdut printre nămeţi de vis,
luând, sub hăinuţa caldă, fericirea,
făcând să ningă invers, din abis!...

În legea de-a simţi povestea iernii
e vorba despre-a fi şi-a nu mai fi,
e vorba despre vis, dar şi durere,
despre fatalul dar de a iubi.

Când ninge doar copiii ştiu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curaţi palate
şi vieţuirii îi aşază nimb.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare

Când eu nu v-oi mai fi,
Cineva lipsa îmi va simţi?
Şi de acolo de unde oi fi
Oare peste cei dragi aş putea privi?

Fără trup oare tot eu aş fi?
Aş avea aceleaşi amintiri?
Mi-ar mai păsa de cineva?
Oare toate astea ar mai conta?

Stau nopţile şi mă întreb
Destinul meu e împlinit?
Rostul meu este aici?
Oare viaţa asta e doar un test?

Când firul vieţii brusc s-a rupt,
Luminile uşor sau întunecat
Şi toate becurile sau stins,
Oare stinse au rămas?

Tot ce am fost,
Tot ce în viată am făcut
În afară de cei cunoscuţi,
Oare pentru altcineva ar mai conta?

poezie de Ciprian Ionuţ Chiricea (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar dacă inima ta, dragostea ta pentru Dumnezeu, pentru Adevăr a devenit torţa care-ţi arde mintea, atunci eşti al meu.
I: Da, dar unii dintre cei care au fost aproape de tine acum te vorbesc de rău? A. M: Aşa, şi de ce îţi faci tu atât de multe grijii? Nu cumva este doar mintea lor care pune etichete despre viaţă? Oare chiar îi pasă vieţii de gândurile minţii umane? Mintea omului este mai evanescentă şi schimbătoare ca şi timpul, dar inima jnaninului care o cunoaşte rămâne etern disponibilă pentru inimă, nu pentru mintea ta. Mintea omului are exact acelaşi efect asupra jnaninului ca picăturile de ploaie pe penele de lebădă. Oare au reuşit vreodată apa să le umezească? Lebăda Sinelui sau jnaninul pluteşte pe deasupra minţii umane ca oricare alt om, dar în timp ce oamenii sunt pătrunşi uneori înecaţi de/în propria lor minte/Maya, jnaninul rămâne veşnic neatins. Eu nu mă uit după mintea ta, ea este doar încăpăţânare şi obidă. Dar dacă inima ta, dragostea ta pentru Dumnezeu, pentru Adevăr a devenit torţa care-ţi arde mintea, atunci eşti al meu. Mai bine cercetează-te pe tine, uită de ceilalţi. Şi nu veni Aici pentru ei.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziarele sunt pline în zilele noastre de ştiri despre creşterea explozivă a numărului de divorţuri, despre maltratarea crescândă a copiilor de către unii părinţi, despre numărul tot mai mare de violuri, despre creşterea continuă a numărului celor care citesc materiale pornografice, despre creşterea continuă a tâlhăriei, despre cereri care solicită să se instituie un guvern mondial, despre insistenţa tot mai mare de a se urmări să se dărâme graniţele naţionale, despre tot mai multe biserici creştine închise pentru că nu vor să se supună cenzurii guvernului. Dar oare de unde vin toate acestea? De ce toate moştenirile trecutului, graniţele naţionale, dreptul de a avea o religie liber aleasă, dreptul la avere personală şi alte drepturi sunt acerb atacate? Oare există persoane şi organizaţii secrete care doresc să schimbe ordinea de bază a lucrurilor?

A. Ralph Epperson în Noua Ordine Mondială
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regenerarea prin scris

oare despărţirile
proiectează sfârşitul lumii
înlăuntrul nostru?

oare între reprimarea sentimentelor
şi o sinucidere pe hârtie
există vreo diferenţă?

oare cuvintele dintr-o poezie
îşi părăsesc vreodată muza?

oare povestea noastră continuă
şi după ultimul punct
pe care-l voi scrie?

oare sufletul meu
se regenerează
prin scris?

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Rugăciunea nefericiţilor (1 septembrie 2013)
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti singurul intangibil tangibil! Problema nu este dacă există reîncarnare? Problema este de unde ştii că te-ai născut? Cercetează-o mai întâi pe asta!? Şi vei vedea dacă a doua mai apare? Tu nu exişti, există doar un gând despre existenţă pe care l-ai îmbrăcat în forma unui corp şi îl defineşti printr-un nume. Ne gândim deseori că totul este un concept, dar mintea însăşi este conceptul conceptelor. Aşadar cel care spune că totul este un concept, este el însuşi un concept! Orice concept este o imagine despre Realitate, dar nu este realitatea, Este indicatorul rutier care spune că există un oraş dar nu este oraşul. Ceea ce suntem noi este etern liber de orice concept. Toate conceptele sunt iluzii care apar şi dispar în El; dar El nu poate fi atins de nici unul. Ideea de om nu este omul, este doar un gând în minte. Ceea ce suntem noi este veşnic intangibil şi delicios de inexprimabil! Cine eşti tu de eşti atât de bogat şi tu nu ştii?

Atmaji Maharaj în Reîncarnare şi sfere îngereşti, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută/află ceea ce erai înainte de "a face", căci tot ceea ce faci tu este deşertăciune, iar timpul o va devora cu o plăcere hulpavă la masa lui. Oare vede un astfel de comediant ieftin când afirmă că: "Pomul se cunoaşte după roade iar yoghinul după rezultatele/faptele sale." că înainte de fala deşartă lui "a face" tu trebuie să fii. Orice fiinţă rătăcită în Mahamaya crede că "eşti ceea ce faci", dar oare poţi face ceva fără ca să fii mai întâi? Şi dacă el ar paraliza şi nu ar mai putea "face", oare nu ar continua el să fie? Oare câţi dintre voi realizaţi că doar cumătru" ego este despre "a face" şi că doar el crede că eşti ceea ce faci, ceea ce ai, ceea ce obţii, ceea ce ştii, ceea ce poţi/posezi/practicii etc.? Caută/află ceea ce erai înainte de "a face". Aceasta este starea ta originară, căci tot ceea ce faci tu este deşertăciune, iar timpul o va devora cu o plăcere hulpavă la masa lui. "A-Fi", asociat cu orice gând care răsare în el este sclavie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este un mister pentru mine, încă şi astăzi. La noi se vorbeşte doar despre căsătorie, nu despre dragoste. Despre ascultare şi supunere totală, nu de relaţii de iubire între un bărbat şi o femeie. Doar despre o relaţie sexuală obligatorie între o fecioară şi soţul ei care a cumpărat-o. Dacă nu – uitarea sau moartea. Atunci unde este iubirea?

Suad în Arsa de vie
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

I; D: Cine se retrage? Cine rămâne în tăcere? A. M: Cel care întreabă, fireşte. Credeai că e vorba despre un altul şi nu despre tine? "eu"-l care este "isteţ" şi întreabă e musai să se retragă! Oare o să te prinzi, au, ba? I; D: Implici că ar exista un "eu" care poate să se retragă sau să rămână în tăcere? A. M: Nu ştiu, Dane, NU ŞTIU CEEA CE POT DOAR SĂ FIU. Dar aş vrea să ştiu doar cine s-a implicat întrebând pe YouTube prima oară? Cine vrea să ştie Acum despre implicare la munte sau la mare? Îl cunoşti pe curios? Pentru că daca n-o fi "eu"-l atunci o fi Prometeul, cine ştie? Dar cu siguranţă curiosul TREBUIE SĂ SE RETRAGĂ. Oare te prinzi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneşte cerul cu marea

Salveaz un chip răvăşit
Îi pun iubirea la picioare
Căci sufletul i-a fost rănit
Si cerului îi cer îndurare

Mână spre tine am întins
În umbra rece neagră
Suflete nu te lasa învins
Deschide priveste afară

Este toamna vieţii tale
Transformată-n primăvară
Sufletul un stup de albine
Elibereazate si zbori afră

Labirinlul nu l-ai descifrat
Ai mers doar drumul usor
In valiza vieţii multe de cărat
Iubeste viaţa este un zbor

Acum omule ai de urcat
Priveste orizontul zarea
Universul tăcut din noi
Uneşte cerul cu marea

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e Iubirea

Iubirea nu există,
E doar o poezie tristă
Scrisă de un poet îngândurat
Care prin veacuri a rămas uitat.

Iubirea-i o poveste începută
De cineva care-a iubit odată,
Dar a murit şi a rămas uitată,
Azi nu există iubire-adevărată.

E un cuvânt ce spus la întâmplare
Adesea te răneşte şi-apoi moare.
Se pierde-n timp, şi e purtat de vânt,
Căci pân' la urmă e doar un cuvânt.

Şi peste timp rămâne doar uitarea
Şi amintirile care se pierd cu zarea.
Ce e iubirea nimeni n-o să ştie,
Şi la final rămâne-o poezie.

Pe care un poet începe a o scrie
Şi scrie rând cu rând neîncetat,
Iubirea e un gând necugetat
Ce la final rămâne-a fi uitat.

E scrisă printre rânduri şi-n poeme,
E discutată printre multe dileme,
Şi s-a vorbit de-atâtea ori despre iubire
Ca mai apoi să fie-o amintire.

Crestată pe pereţi şi pe copaci
Când din iubire nu mai ştii ce faci,
O spui, n-o simţi şi nici nu vei simţi
Ceea ce simţi atunci când vei iubi.

Rămânem la cuvântul aruncat,
Ce spus de-atâtea ori e neînsemnat,
Şi până la urmă iubirea e... se ştie,
O strofă tristă dintr-o poezie.

poezie de Alexandra Grigoreanu
Adăugat de Alexandra Grigoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Adică, şefu' sigur merită, dar de ce un dalmaţian?
Lia: De ce nu un dalmaţian? Nu ştiu, mi se pare un căţel adorabil, tare simpatic, jucăuş şi destul de loial. În plus, am stat de vorbă cu Luci şi am aflat că îi plac câinii. A avut unul pe Terra.
Nistor: Acela nu era un dalmaţian.
Lia: Ştiu. Pe Nero l-am văzut, era un câine negru, maidanez, pe care Luci l-a luat de pe stradă şi l-a adus acasă. Era foarte ataşat de el.
Stela: Ca să vezi, nu-ţi pierzi timpul degeaba.
Nistor: Aşa-i! Văd că şeful ţi-a spus multe lucruri.
Alex: Un moment... L-ai văzut?! Pe Nero? Adică... Ai fost la Luci acasă?
Lia: Da. O dată sau de două ori. Erau şi bunicii lui atunci. Şi l-am văzut pe Nero. Cât şi pe Rikky, blondo! Adorabil papagal!
Maria: Ah, Rikky, poznaşul meu...
Nistor: Deci, vorbeşti des cu şefu', despre multe chestii...
Lia: Da, Nis, îmi spune, destule, chiar şi despre tine...
Nistor: Despre mine...?! Ce ţi-ar putea spune ţie şefu' despre mine?
Lia: Că-i eşti unul dintre cei mai buni prieten pe care l-a avut vreodată, desigur; încă din copilărie. Tu şi Alex, bineînţeles.
Alex: Hmm... Adică... Stai puţin! Şi despre mine ţi-a vorbit Luci?
Lia: Da, normal, Alex; şi despre tine! Cum altfel?! Dar nu vă îngrijoraţi degeaba, nu mi-a spus nimic rău despre voi doi!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!