Femeia, bucată din lună

Femeia-i plămadă din apă şi lut
creată de cei mai parşivi dintre zei,
îngerii toţi mai apoi i-a născut,
supusă la chin, osândită de ei!

Femeia culege raze din soare,
copiii îi naşte din pântec divin,
panzele ţes şi trimite pe mare
ţoţi fiii puternici crescuţi în suspin.

Femeia-i visul blând de copilă,
mirosul suav şi chip de zeiţă,
flori din răsaduri plantate cu milă,
sfântă în vorbe şi vârf de peniţă.

Femeia-femeie se-nchină la cer,
la cerul cu stele în noaptea senină
şi nu înţelege de totu-i mister,
femeia este bucată din lună.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. femeia-i plămadă din apă şi lut
creată de cei mai parşivi dintre zei,
îngerii toţi mai apoi i-a născut,
supusă la chin, osândită de ei!...

catren de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia în raze de lumină

Potrivim în soartă ceasornice stelare;
De ziua ta femeie să fii fără-ncetare
Iubirea noastră scumpă, orişicine ştie
Că eşti o pâine rară coaptă-n poezie,
Dulce cum este mierea florilor de tei,
Frumoasă, o zeiţă pentru copiii tăi;
Eşti prinsă în icoane de îngerii din noi,
Minunate vise din strămoşesc altoi.

Atingem flori cu floarea surâsului sublim
Ca să-ţi aducem zorii în totul ce iubim,
Rimele se-adună în strofe să rămână
Poezie sfântă în limba mea română,
Vreau inima-mi să fie zbor de fericire
În ochii generoşi din propria iubire,
Doamne, doar femeia în raze de lumină,
Prin puterea Ta, noi o simţim divină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia păcătoasă

Iubirea este ca un vis!
Te poartă n-zbor de nedescris.
Te-nalţă până n-paradis
Ca să te-arunce în abis.

Femeia, e şi ea.... femeie. (sic)
Cea mai perfidă dintre fiinţe.
Te crezi puternic şi voinic
Şi-n faţa ei eşti un nimic.

Mă gândesc şi-i dau dreptate
Celui care a zis odată
Că femeia-i dintre toate
Fiinţele, o vietate mai şireată.

femeia-n viaţă te inalţă.
Cănd vrea femeia, te coboară.
Doar ea femeia îţi dă viaţă
Şi tot ea te omoară.

Când vrea femeia ceva de la tine,
Ţi-ntinde mreja. Deşi nu vrei,
Oricât de mult te vei abţine,
Tot cazi răpus în plasa ei.

Cameleon ce-şi schimbă iute faţa,
Femeia-i draga şi frumoasa
Care-ţi marchează bine viaţa.
Întâi tiptil apoi făţiş, loveşte păcătoasa.

poezie de Ion Rotaru (2005)
Adăugat de Ion Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

femeie

Femeia

Femeia-i îngerul din casă,
Chemare, visul ce clădeşte,
E floare gingaşă, frumoasă...
Păcat că se şi ofileşte!

definiţie epigramatică de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia-i poezia vieţii,
Sublimul orizont de-azur,
Chemarea, visul cel mai pur...
(Spuneau, minţindu-se poeţii.)

epigramă de Costin Monea din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia este dar divin

Femeia este dar divin
Şi astăzi e sărbătorită;
Sărbătorită azi din plin:
Fie sau nu... căsătorită.

Copiii sunt... dragostea lor
Cu dragoste să îi iubească;
Iar dragostea copiilor
În suflet să le crească.

Iubiţi femeia-ndrăgostită
Şi n-o lăsaţi într-un suspin;
Căci, e fiinţa mult dorită
Şi este darul tău: divin.

poezie de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Sânziene

Cerul se deschide,
freamătă văzduhul,
sacrul şi profanul
ating infinitul,
împletesc cununi
din flori de sânziene,
miracol şi atemporal
conectează-n astral
rădăcini din ţinut boreal,
câmpii transformă-n covor sideral.
Focuri se aprind
pe pământ arid,
departe ţin răul,
purificarea creşte,
căci ielele-n alai
printre noi coboară,
pentru ţara mea ţes o iişoară.
A lor frumuseţe
ne iau pe loc maiul,
le privim smeriţi,
un pic ameţiţi,
şi-un cântec divin,
suav, cristalin,
ne-nvăluie gândul şi plaiul.
E noaptea cu soare,
când Ion s-a născut
cu cerul şi-omenirea
prinsoare a făcut,
pământu'-a botezat
cu sevă de pom,
drăgaicele-a chemat
să pună-n atom
lumina din soare,
iubirea din floare.
Spiritul intuitiv
ne este discipul,
credem cu tărie
în orice crepuscul.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe apa lumii

Pe apa lumii ne-am născut,
Cu ploi iubind pământul,
Din norii timpului crescuţi,
Ne poartă-n viaţă vântul.

De ce oftezi iubita mea?
E-atât de-aproape cerul,
Suspin şi eu de umbra ta,
Că-mi lasă-n aer gerul.

De ce să pleci în singur gând?
Din mine strig de tine,
Când ţi-am gustat zarea, arzând,
Şi undele divine.

Căldură când şi când mi-ai dat,
Din foc de gene scurs,
Mi-ai mângâiat cu gura viaţa,
Sărut din suflet strâns.

Femeia zilelor cu soare,
Din legea primăverii,
Mai lasă-mi palmele să-ţi mângâi,
Să-ţi înflorească merii!

poezie de Aurel Petre (10 martie 2021)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

În universul cu Adami, femeia

E răsăritul celor patru vânturi,
Pe-al lumii soclu este şi a fost sculptată,
Îngână-n plâns al păsărilor cânturi
Şi-i roata cu noroc şi pâinea frământată!

E mărturiea tainei şi-i putere
Şi este labirint ţesut la miazănoapte,
Femeia-i frunză, fruct şi e durere
Şi sacru-i pântecul şi sânul plin cu lapte!

În Universul cu Adami, femeia
Cu veşmânt sau nudă, e cea care domină
Şi vieţii pe pământ îi este cheia,
Războiul poate-ncepe şi tot ea... termină!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin

În noaptea, când luna e plină
Pânză de păianjen Ţes în lumină,
Cu fiecare tăcere
De gând,
Cu fiecare lacrimă
Curgând.
Când liniştea e deplină
Ţes fuioare
Din aripi de lună.
Suflet-mi suspină
Când gândul fuge,
Se aşează
Pe raze de lună.

poezie de Netty Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maci la margine de drum

Cresc din vise şi din scrum
Maci la margine de drum,
Visul e că macii toţi
Sunt dacii şi-a lor nepoţi,
Scrumu-i trupul lor căzut
Chiar în oalele de lut,
Lut de glie românească -
Sânge-amestecat cu iască
Şi cu flori de din Carpaţi
Cu ochi ageri de bărbaţi
Preaslăviţi de codrul frate
În războaiele purtate
Pentru sfânta ne-atârnare
S-avem linişte şi soare.

Cresc din vise şi din scrum
Maci la margine de drum
Şi-or mai creşte roşii, zei
Cât pe cer sunt porumbei,
Cât ţara-i plină cu nepoţi,
Viaţa-i demnă pentru toţi
Şi ştiu veşnic să trăiască
Cu virtute românească,
Fără picături de sânge,
Fără lacrimi a mai plânge,
De vom fi cu-nseninare
Ne-om tămădui cu soare
Înălţând calea-redută
Macilor ce ne salută!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopote

E ceasul două din noapte
Stelele pâlpâie, mor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună uşor.
Plânge prin somn tremurată
Ruga-ntr-o poartă de vis -
Mâna spre cer ridicată
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat înnoptări
Cuie şi spini
În depărtări
Bat clopote
Cerul e sus
Stai să te-nchini
Vine Isus.

Pace, e linişte, pace
Doarme şi vântu-ntre crini
Noaptea pe boltă-şi desface
Pânza de foc şi lumini.

Apele picură, multă
Caldă tăcere de vis
Îngerii tac şi ascultă
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat liniştit
Bat legănat
Spre răsărit
Bat clopote
Cerul e sus
Clopote bat
Vine Isus.

E ceasul două din noapte
Ruga mi-e plină de dor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună şi mor.

Valul se-aruncă din mare
Somnul din stele s-a dus
Fulgeră noaptea în zare
Vine-ntre îngeri Isus.

Bat clopote
Bat apăsat
Vântul din flori
A tremurat
Bat clopote
Cerul e sus
Fulger în zori
Vine Isus....

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta

Tu, vagabond al poeziei mele,
În noaptea asta, dacă-i plină lună
Ai vrea să bem licori, ceva-mpreună
Apoi s-aprindem lumânari din stele?

Să te îmbăt, să mă descânţi cu ele,
Să nu le laşi să cadă, nici apună...
Tu, vagabond al poeziei mele
În noaptea asta dacă-i plină lună!

Să-mi săruţi ochii verzi şi alba piele
De tine să mă faci să fiu nebună,
Să mă prefaci în flutur alb, lagună,
Sau val de mare, barcă fară vele...

Tu, vagabond al poeziei mele!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Tu dulce taină a iubirii
Ce creşti prin farmec şi prin dor
Laşi urme în lumea nemuririi
Şi te ridici uşor spre zbor.

Născută din a tainei soapte
Sub reci sclipiri din chip de stea.
Femeia-i, taină a nemuririi,
Îngerul din viaţa ta.

Actriţa pe a vieţii scena,
In rol de mamă şi iubită.
Tăcută ascunde o dilema
Zimbind chiar dacă e rănită.

poezie de Elvira Conunov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ...

Sunt femeia rădăcină,
Ce-şi trage seva din tină.
Sunt femeia vajnic trunchi,
Ce nu cade în genunchi.
Sunt femeia ramuri verzi,-
Când mă vezi să mă dezmierzi!
Sunt femeia neam de flori,-
Să mă iubeşti până mori!
Sunt femeia rodnic pom,
Ce îţi naşte pui de om.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Din colb de praf si rouă
Din rădăcină din pământ
La răsărit de lună nouă
Se naşte îngerul cel blând

Lumini si umbre din copaci
Se împletesc ca mâinile
Sunt sufletele unor vraci
Să vindece noaptea rănile

Venit este din lumi paralele
Noroc tu ai dacă-l găsesti
E botezat cu praf din stele
Sortit ti-e toata viaţa sa-l iubeşti

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate poetică

cinzeci de zile mai târziu porni spre tine
femeia ta de stele şi rumene văpăi
şi tu care credeai că nu mai vine
durutul pământesc cu ochii ei...

atâta frumuseţe ce nicidecum n-a fericit-o
şi-atâta resemnare pe frumosu-i chip
- femeia asta ce ţi-a fost iubită
de azi la fel ca tine-i infinit...

cel mai frumos român din toţi românii
şi cel mai fericit din noi, din toţi
azi Veronica Micle vine către tine
primeşte-o şi-nţelege-o dacă poţi...

cel mai duios poet din toţi poeţii
şi cel mai gingaş şi la suflet şi la chip
şopteşte-o rugă-n vers imensităţii
întru iertarea omului ce te-a iubit

cea mai durută în suspin de triolete
şi cea mai pângărită-n bârfele lumeşti
pereche-aleasă de destin pereche
cu plopii fără soţi de româneşti

perechea asta veşnic înjosită
mereu flămândă, cufundata-n săracii
şi azi şopteşte-ntregii lumi că e iubită
prin versu-i genial de Românii...

poezie de Iurie Osoianu (17 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!