Hebrietas Cibinensis

Priveşte cum stau într-o dungă
Ca globul pâmântului, toate;
Zidirele-acestea ciudate.
Biserica asta prelungă.

Priveşte la mâinile mele:
Din două, acuma am patru.
Aievea sunt sau sunt de teatru
Aceste scări, ziduri, crenele?

Pe cer două luni râd cu hohot
Şi stelele se dau de-a dura.
Mi-e plină de cântece gura
De parcă nu-i gură, ci clopot.

Pământul astîmpăr nu are
Şi nu ştiu sub mine ce face,
Nu vrea nicidecum să-mi dea pace,
Îmi tot lunecă de sub picioare.

La dracu! Acest turn deunăzi
Era drept şi zvelt ca Apollo..
Acuma se leagănă-ncolo
Şi-ncoace - sub ochii mei umezi.

Iar umbra aceasta, ciuntită
Nu are nici strop de ruşine,
Se ţine ca scaiul de mine,
Se ţine cu nemiluita.

Să pot, aş lega-o, dar nu pot.
Îmi joacă întruna la feste,
Dansează sub lămpile-aceste,
Tresaltă în juru-mi cu hohot.

Când eu ridic mâna s-o-nlănţui
Şi ea şi-o ridică pe dată
Şi ca într-o horă turbată
Cu doamna, nebună, mă dănţui.

Când pun un picior şi ea-şi pune,
De fac semn şi ea-mi dă cu tifla,
Iar luna de sus şi-umflă chifla
Şi râde din plin pân-apune.

Desigur s-a-ntors lumea-ntreagă
Cu susul în jos; ce-alt să fie?
Că nu poate fi nici beţie,
Nici boală năucă, nici şagă.

S-a-ntors lumea, asta-i! Prin case
Văd meşteri grăbiţi ca să dreagă
Păpuşi răvăşite de vlagă,
Fecioare în carne şi oase.

Pe cer văd zburând curcubee
Şi-n arc desprinzându-se stele
Ce cad la picioarele mele
Ploi negre de bani, strânşi sub cheie.

Văd toate mizeriile lumii.
Văd până şi morţii pe uliţi
Şi ochii mei ca nişte suliţi
Rup masca de vis a minciunii.

Dar fiindcă sunt singur în stare
Să văd mascarada aceasta
Iubito! Deschide-mi fereastra
Şi dă-mi de băut ceva tare.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că totul se va sfârşi

Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Şi nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Aminteşte-ţi de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Şi la depărtare stau hotarele morţii.
O dungă de abur: fruntea mea
Şi ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca ţipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen şi azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer şi spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii iubito

Deschide ochii iubito.
Şi uită-te în ochii mei cât sunt de trişti,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Şi priveşte părul meu,
Alb ca neaua care se aşterne pe câmpii.
Tu eşti ca soarele care răsare
În zorii dimineţii azurii.
Deschideţi sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu eşti lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Şi priveşte braţele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ţi cuprindă trupul,
Frumos şi ca lacrima de curat.
Deschideţi palmele iubito şi ţine inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote şi ea.

poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi veghea asupra (Psalm 39)

Voi veghea asupra drumurilor mele -
Îmi ziceam - şi ca să nu păcătuiesc
Voi închide gura la cuvinte rele,
Limbii îi voi pune frâul s-o strunesc.
Mut am stat măcar că sufeream întruna,
De durere multă inima-mi ardea,
Ca durerea asta nu era nici una
Şi un foc lăuntric tot mă mistuia.

Nu ştiu când mi-e dusă vremea şi nici unde,
Care e sfârşitul vieţii mele-am zis,
Care mi-e măsura zilelor, răspunde,
Spune-mi Doamne, câte zile mi-ai fost scris?

Care e lungimea zilelor aceste? -
Cât un lat de palmă-s, singur pe pământ
O suflare, omul, o suflare este
Cum o umbră umblă şi se pierde-n vânt.

Se frământă, Doamne, uită şi de Tine,
Pentru el nu este noapte şi nici zi,
Avuţii adună şi nu ştie cine
Le-a lua şi-n lume le va risipi.

Acum spune-mi, Doamne, care mi-e măsura?
Eu mă-ncred în Tine şi nădăjduiesc
Nu-ndrăznesc cuvinte să rostesc cu gura,
Ca un mut stau, Doamne, ca să nu greşesc.

Tu lucrezi şi mâna Ta mă mântuieşte -
Un pribeag cum fost-au şi părinţii viu
Să Te rog: la mine, Doamne, Tu priveşte
Până nu m-oi duce ca să nu mai fiu...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farniente

moto: Ca un paşă stau în vârf de pat
Plin de griji să nu fac vreun efort
Zăvorât în mine ca-ntr-un fort
De când îl ştiu, asediat
--------

După masă de sătul
Mă ascund în aşternut
Dacă dorm, să dorm destul
Relativ şi absolut

N-am nici păsări, n-am nici vite
Numai şapte căţeluşi
Ceea ce vedeţi, permite
Lâncezeli de trepăduş

Stau aşa culcat pe spate
Parc-aş da cuiva cu tifla
Mulţumit pe jumătate:
Nu-mi mai fură nimeni chifla!

Nu-i ce mi-am dorit să fie:
Nici pe-alese, nici pe vrute,
Nici iaurt şi nici piftie
Fiindcă jocurile-s făcute

Nu ştiu cum devine cazul
Că mi-am dat cu stângu-n dreptul
Foarfecele şi macazul
Soarta prostului, deşteptul!

Nu-ntorc cheia de la tindă
Că Negruţa-mi stă la uşă
Străduindu-se să prindă
Haimanaua de căpuşă,

Care-i face zile negre
Şi se mursică de zor
Că insectele integre
Se amuză-n lumea lor

Şi-aş dormi. Invidia
să vă dea la toţi în pârg
Fiindcă somnul nu mi-l ia
Nici un cioflingar din târg.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul din vis

Eu te aştept s-apari şi-n astă seară,
Din nou, la geamul casei mele
Să te arăţi ca şi-altădată,
Frumoasa, gândurilor mele.

Nu pot s-adorm fără să văd,
Sub clar de lună chipul tău
Încununat cu mii de stele,
Eşti îngerul zilelor mele.

Ce trist stăteam pe prispa casei,
Când prima oară te-am văzut
Şi-ai apărut tu înger bun,
Sufletul să mi-l mângâi.

Când ai şopti, am tresărit,
Credeam că luna mi-a vorbit,
Să-ntorc privirea către stele
Să-mi văd surioarele mele.

Cu ele timpu-mi petreceam,
În fiecare seară.
Cu drag şi dulce le vorbeam,
Ce triste sunt zilele mele.

Nu ştiam atunci ce imi lipseşte
În sufletul meu trist,
Era privirea ce-mi sclipeşte
În fiecare vis.

Acum sunt fericit să stiu,
Că tu eşti pentru mine,
Un înger drag cu chip bălai
Ce-n suflet va ramâne.

Aştept cu nerăbdare seara,
Lumina să se-aprindă.
Pe cer din stele sclipitoare,
Şi să te-astept în tindă.

Mereu tresar când reapari,
Tot timpul mai frumoasă
Şi mă intreb cât va dura
Să fi a mea mireasă.

Aş vrea ca tu să nu mai pleci,
În zori de dimineaţă
Şă poţi să stai mereu aici,
Iubirea mea frumoasă.

Dar ştiu că asta nu se poate,
Nici când să se-mplinească
Sunt om de rând, sunt muritor,
Iar tu eşti o crăiasă.

Aş vrea să te răpesc acum,
Dar luna nu mă lasă
E sora ta cu suflet bun
Ce te-a adus în casă

De ce nici astăzi nu apari?
Oare ce-o fi cu tine?
De zile-ntregi eu nu am somn,
Ci mă gândesc la tine

Ce sa-ntâmplat? Ce ti-am făcut?
De nu mai vi la mine?
Nici azi, nici ieri n-ai apărut,
Şi sufletu-mi suspină

Mi-e dor de serile cu noi,
Ce dulce ne priveam
Şi sora lună dănţuia
Ce fericiti eram

Acum nici stele nu sclipesc,
Nici luna nu apare
Şi ceru-i trist bietul de el
Că ingerul n-apare.

În bezna noptii te aştept,
Eu nu imi pierd speranţa
Că într-o zi să te-ntâlnesc
Din nou în faţa porţii.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt ca nişte florării

moto: Domnu' doctor pune-i stetoscopul
Zi-i să nu mai dea cu stângu-n dreptul
Dacă prostul face pe deşteptul,
Nu-ş atinge niciodată scopul
---------

Mă' inchizitorule, ruleta
Joacă destine şi averi
Aceasta e doar amuleta
Unei pierdute primăveri

Şi n-am nici bani şi, n-am nici timp
Să-ţi spun cum o să-ţi spargi tu capul;
Cine vrea să intre în olimp,
Îşi lasă la intrare ţapul

N-o să baţi tu lumea peste gură
Nu eşti măscărici, nici ventriloc
Asta-i cea din urmă aventură
Care mai poate avea loc

Nu te mai hrăni cu vise
Clopotele se trag doar de funii
Morţii când ajung în paraclise
Şi iese luna, râd numai nebunii

Nu mai plânge de melancolie
Arde-ţi toate cărţile de şcoală
Averea ta e doar o colivie
Şi când plouă, îţi rămâne goală

Lasă fluturii în pace
Ne-am umplut vederea de culori
Cupola e o carapace
Dincolo de care, n-ai să zbori

Puţine pene, multe pălării
Orice avion e o fofează
Poeţii sunt ca nişte florării,
De care nimeni nu se mai interesează!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

am învăţat să nu mă nasc, mai ales
când
mi-e dor de tine

ştiu, ştiu
o să-mi spui
răzând
cu ochii plini de stele:
viaţa pentru mine
esti tu
nimeni altcineva!

mai târziu am învăţat să nu mă nasc
nici când
mă iubeşti
nici când mă urăşti
atunci
pentru tine
eu doar nu sunt

nu ţi-am cerut
să mori
nici când te-am urât cel mai mult
nici când te-am iubit
doar că
de la o vreme
am învăţat
cum să dorm cu tâmpla zdrobită

gândul acesta că te-as iubi nu e făcut
pentru minte
ci pentru o tăcere stingheră,
înfiptă adânc
în amândoi

si in el, iubito,
îmi aud rănile zvâcnind
sau...
poate că nu

poate că
ele mă aud pe mine.

poezie de Nicolae Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna

Dă-mi mâna iubito prin valurile reci
Să naufragiem alături spre ţărmul anonim;
Nici eu nu ştiu, nici tu nu înţelegi,
Unde-i rămasă lumea din care noi venim.

Avântă-ţi trupul ud în bezna vieşii mele
Însufleţind speranţa ce stă să se stingă,
Cu-n pătimaş sărut sub căzătoare stele
Lăsându-le mirific să ne ningă.

Sprijină-ţi fruntea pe umărul meu
Şi lasă şoapta iubirii să se strecoare,
În obositu-mi suflet plebeu
Ce ţi se-nchină smerit, la picioare.

Dă-mi mâna iubito prin furtună,
Urgia să ne poarte pe-amândoi
Într-un Paradis cu vegetaţie nocturnă,
Şi-o altă lume să-nceapă cu noi...

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limina lunii-n noapte

Din nou am cochetat cu luna
Privind spre ea a vrut să-mi spună
Mândră ca ea nu-i niciuna
Şi stelele sunt minciună.

Alergând în infinitul negru
Ea e stăpână-n înstelata noapte
Dintre toate miresele soarelui mândru
E mai luminoasă decât toate.

Când e senin ea-ţi fură privirea
Şi stelele o-nconjoară pe cer
Că poate să trezească iubirea
Şi-o dragoste plină de mister.

Noaptea lumina ei îţi face plăcere
Că tu deja iubire-ai spus
Şi toate se petrec în tăcere
Vibrând uşor când tu m-ai adus.

Înflăcărată veneai spre mine,
Dar noapte-ai ochii îngheţaţi
Chiar de nu vrei să se termine
Plimbarea cu mine-o străbaţi.

Mergând cu mine vrei să spui
Că ceru-i plin de stele fine
În lumea asta tu dispui
De farmece şi blesteme-n tine.

Tu, luna mea nu te gândi
Că eu îţi spun ceva de bine
Şi toate-n lume vei izbândi
Nu e nimeni mândră ca tine.

poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare dor de-acasă

Stau bine aicea!
Nu am plecat presată de nevoi
Nici nu-s o pietricică purtată de şuvoi.
Din vremea copilărie
O dorinţă-n mine încolţea
Să cunosc pământul însorit din Italia,
Din când în când o voce-mi şoptea.
Iată-mă acuma aici, visul e devenit aievea.
E poate destinul ce lucrează prin noi
Căci teleghidaţi uneori,
Cu nesaţ urmărim o stea.
Stau bine aicea!
Dragostea în casa mea a revenit
Într-un singur inel două vieţi a unit.
O nouă ţară cu-al său popor m-a adotoptat
Iubire, respect şi bucurie mi-a dat.
Casa mea are ferestre luminoase
Iubirea şi lumina intră gingaşe...
Am tot ce un essere uman ar vrea
Şi totuşi, îmi lipseşte ceva...
Uneori mă cuprinde o apăsătoare angoasă
Caci... mi-e tare dor de-acasă.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua odă a lui Lactaniu pentru iubita sa

O!
Zei!
Înduraţi-vă şi daţi-mi iarăşi
Puterea de-a scoate un sunet din flaut.
De câteva zile iubesc iar şi-s domic
Să-mi fac cunoscut tuturora secretul.

Vreau toţi să ia parte la marea mea taină,
Nici unul străin de ospăţ să rămâie.
Vecin sau duşman, călător sau prieten
Să freamăte toţi când s-apropie ora.

Priviti-o şi voi!
Nu-i aşa că-i frumoasă?
Că trupul ei zvelt e uşor ca o coardă,
Că-n buze zdrobiţi, nu-i aşa,
Curg întruna
Ciorchini nevăzuţi plini cu must şi cu sânge.

Doi miei nou născuţi i se joacă pe umeri
Şi doi porumbei de pe piept stau să-i zboare.
Cu ciocul întins ciugulesc din cămaşă
Privirile mele - grăunţe senzuale.

Ca
Procris, cea veşnic ucisă de soare.
De câte ori ochii spre cer şi-i înalţă
Ţi-e teamă să nu
se prefacă în rouă,
Aâît de suavă şi gingaşă este.

Ah!
Cum vă deplâng că voi nu-i puteţi strânge
Ca mine, cu palmele leneşe, sânii.
Că umerii ei nu-i puteţi, ca şi mine,
Desface uşor de sub acul mantilei.

Ah!
Cum vă deplâng că voi n-aveţi prilejul
Să ştiţi gustul buzelor ei parfumate,
Să beţi ca şi mine sărutul ei aprig
Şi-n joc să-i cunoaşteţi dulceaţa făpturii.

Sau mai ales noaptea, când ceaţa se lasă
Şi pântecul ei nu vedeţi cum se-ndoaie.
O!
Zei,
Daţi-mi numai atâta putere
Această-ndoire s-o cânt, nu mai multă.

De-aţi şti cât de netedă-i ea n-aţi mai râde,
De-aţi şti cum alunecă palma când trece
Pe şoldul ei alb n-aţi mai sta la-ndoială
Să-ntindeţi pe lira mea struna dorită.

Dar voi staţi!
Şi singur alerg prin dumbravă
Şi nimeni n-ascultă sărmanul meu cântec.
Nici ea măcar, ea pentru care de-o vreme
Nici masă nu am, nici culcuş, nici odihnă.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pumnii strânşi

Pumnii strânşi
Sunt ca o armă,
Paşnică,
Dar la nevoie,
Pot tăia
În carne vie,
Pune mâna
Pe secure.
Până vor cânta
Cocoşii,
Să reteze
O pădure:
Cu un vârf de brad,
Cu două.
Şi când ninge,
Şi când plouă.
Să frământe
Aluatul,
Pentru-a coace
Pâine caldă,
Pe sub streaşină
Să treacă
Dacă ochii
Se mai scaldă
Într-o lacrimă
Târzie.
Pumnii strânşi
Sunt o avere,
Pentru Omul
Gospodar.
Două mâini,
Câtă putere,
Ce se vrea
Canalizată,
Să răstoarne
Munţi pornite,
Două mâini,
Două izvoare,
Parcă-s
Din granit
Cioplite,
Monument
Sub cerul liber,
Unde pică
Universul.
Pe sub plopi
Sunt ca Atlanţii,
Pe-a lor umeri
Pică cerul.
Un caval
Alintă versul,
Ca pe-un sân
De fată mare,
Semnul crucii,
Tatăl Nostru
Înainte
De culcare.
Până la urmă,
Două mâini,
Se ascund
În părul moale
După gâtul
Cu mărgele,
Mai timide
N-am văzut,
Seamănă
Cu ale mele.

poezie de Victor Cobzac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi iubito

Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniştită şi curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.

Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniştit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.

Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Şi dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Şi în jurul meu totul se risipă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din turistul care-am fost

Ieri cutreieram pământul
în patru punte cardinale.
Mă-întreceam în zbor cu vântul
până departe în zare.
Astăzi nu mai sunt în stare
nici măcar un pas să fac.
Speranţa în mine moare,
viaţa nu-mi mai e pe plac.
Rău mă dor picioarele.
Nici pe-afară nu mai ies.
Foarte rar văd soarele.
Gânduri multe, nu mai ţes.
Din turistul care-am fost,
azi n-a mai rămas nimic.
În lume nu mai am rost,
din pat nu mă mai ridic.
Singura mea bucurie
e că... picioarele mă ajută,
în lunga călătorie
către lumea neştiută.
Acolo nimic nu doare.
Nici inimă, nici picioare,
Nimic nu te împiedică.
Viaţa este veşnică.

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!