Gazel
Ȋn toate iubitele mele trecute,
Mereu, te-am căutat tot pe tine, iubito,
Și-aproape în toate puțin te-am aflat. Doar
Ȋn tine, din tine, nimica nu aflu.
Te-ntorc, ca pe-un ceas, de pe-o față pe alta,
Ȋți scot carapacea de-argint și cadranul
Și timp îndelungat scormonesc prin rotițe
Și arcuri de tine să dau, dar degeaba.
Tu nu ești tu. Nu! Și zadarnic te-asemăn
Cu tine, aceea ce totuși ascunsă
Pe undeva ești ( dar pe unde? )și care
Nu vrei nicidecum ca să ieși la iveală.
Un joc dac-ar fi și n-ar fi mai zadarnic.
Un pas dac-ar fi și n-ar fi mai sfielnic.
Tu nu ești tu. Nu! Și-mprejurul tău nu e
Decât o căutare a celui ce te caută.
Ȋnchis între patru pereți plâng și sufăr,
Căci, iată, deși te-am găsit, nu te aflu.
Și visul meu trist, ca un câine de-acuma,
Va fi nevoit să se-ntoarcă în cușcă.
De-atât de mult timp te-așteptam, încât clipa,
Când lin ai sosit, am luat-o de umeri
Cum iei pe-un prieten, dar ea, mincinoasa,
S-a-ntors și mi-a-nfipt un pumnal între coaste.
Și-acum împlinirile nu-s împlinite
Și, singur la masa de scris, îmi pierd timpul
Visând c-o să vii, cine știe, ca mâine-n
Străina aceea ce-așteaptă la poartă
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre prietenie
- poezii despre plâns
- poezii despre minciună
- poezii despre jocuri
- poezii despre câini
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Nu te-am căutat dar te-m găsit...
nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost
refren:
ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de ghețar
zâmbetul - și trist și marțial
mai sfidează fostul boschetar
nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-știu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...
refren
nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ți spun nimic nici n-am să-ți scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu
refren
nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit și lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...
refren
cântec, versuri de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre adolescență, poezii despre zâmbet, poezii despre sat, poezii despre prezent, poezii despre ochi, poezii despre fericire sau poezii despre apă
* * *
nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost
ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de ghețar
zâmbetul - și trist și marțial
mai sfidează fostul boschetar
nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-știu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...
nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ți spun nimic nici n-am să-ți scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu
nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit și lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...
poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubita mea, mireasa mea, te-am iubit așa cum m-ai iubit și tu... Vreau să-ți mărturisesc că nu te-am iubit decât pe tine. Nu ți-am arătat-o, poate, niciodată, dar nu te-am iubit decât pe tine. Și în după-amiaza asta am înțeles de ce. Uitasem ceva și fusesem nebun, fusesem orb, n-ar fi trebuit să uit. Și-acum trebuie să-ți spun. Nu te-am iubit decât pe tine, dar trebuie să-ți spun. Nu te-am iubit decât pe tine.
Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre iubire, citate de Mircea Eliade despre iubire, citate despre nuntă, citate despre nebunie sau citate de Mircea Eliade despre nebunie
Lângă tine dragul meu...
Lângă tine am învățat ce-nseamnă să iubești
Căci tu ești totul pentru mine și nimic mai mult
Și vreau mereu să-ți spun cât de drag imi ești
Căci tu ești unicul meu sprijin pe acest pământ,
Lângă tine am învățat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viața mea,
Când toți mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine și în iubirea ta.
Lângă tine am învățat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulți nu le-nțeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu ești fericirea ce nu vreau s-o pierd.
Lângă tine am renăscut ținându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi și prin furtună
Și nimic nu poate sta, în calea fericirii.
Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu ești talisman ce viața-mi ocrotești
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poți să-mi dăruiești.
Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viață,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul și zămbetul pe față.
poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre ploaie, poezii despre lumină, poezii despre învățătură, poezii despre superlative sau poezii despre protecție
Cine ești tu?
Te simt în urma mea și-acum
Te-ntreb mereu: cine ești tu?
Dar nu-mi răspunzi, ești prea tăcut.
Cine ești tu?
Poate-ai rămas blocat în lume
Și-acum mă vezi ca pe-un părinte
Cine esti tu, de-mi strici destinul?
Spune, ce ești?
Doar în biserici scap de tine
M-astepți când ies pe sfânta poartă
Cine ești tu de nu vrei crucea
Zi-mi, cine ești?
De te-a trimis cel din adâncuri
Să mă conduci în fața Lui
Cine e El să-mi poruncească?
Cine ești tu?
poezie de Alin Ojog (21 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre sfinți, poezii despre religie, poezii despre cruce, poezii despre creștinism sau poezii despre biserică
Scrisori imaginare
Ți-am scris scrisori, ca-n vremi de altă dată,
Ca o domniță-îndrăgostită-ntr-un castel,
Și așteptam așa emoționată
Răspuns, prin voiajorul porumbel.
Ți-am scris ades poeme de iubire
Și am visat o dragoste curată,
Cu cavaleri, domnite si turnire,
Dar n-ai citit poemul niciodată
M-am adaptat, cum fu-se cu putință
Și mi-am trimis scrisorile-n eter,
Chiar de-s in jean, s eu am rămas domniță,
Dar tu-n costum, tu nu ești cavaler.
Mai scriu și-acum, din când în când, poeme,
Dar nu-ți mai scriu de mult scrisori,
Te-am rătăcit pe undeva, prin vreme,
Prin timp, ca porumbeii voiajori.
Te-am rătăcit pe-o insula pustie,
Din versul meu de mult te-am exilat,
Nu îmi ești muză-n nicio poezie,
Erai imaginar, cumva te-am inventat.
Ți-am dat valoarea omului iubit,
Te-am pus in versurile mele si-n povești,
Asa cum mi-am imaginat te-am născocit,
Iar de exiști, habar n-am cine ești.
20.02.2021
Flori M. Flori (Florentina Mitrică
poezie de Florentina Mitrică (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre imaginație, poezii despre versuri, poezii despre porumbei, poezii despre valori umane, poezii despre valoare sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Eu
Eu... din miile de fluturi
Care zboară-n asfințit,
Când vrei soarele să scuturi,
Doar pe tine... te-am iubit.
Eu... din păsările toate,
Care cântă prin livezi,
Te-am ales pe tine, poate,
În văzduh... să nu te pierzi.
Eu... dintr-un alai de stele
Călătoare, trist, pe cer,
Te-am luat în palme grele,
Dezgolită... de mister.
Eu... din curcubeu și rouă
Risipite-n dimineți,
Împart dragostea în două
Doar cu tine... de mă ierți.
Eu... din razele de soare
Într-o lacrimă... te pun
Și pe-o floare de cicoare
Jur... cu tine să rămân.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre stele, poezii despre rouă, poezii despre păsări, poezii despre promisiuni, poezii despre muzică sau poezii despre iertare
Un păcat numit Apollo
Ești păcatul vieții mele și mă iert că te mai port,
Ca pe-o salbă de mărgele, ca pe-o haină de import.
Te-ai zdrelit pe ici pe colo, te-am cârpit cu borangic,
Dar îmi ești și-acum Apollo, deși ești un pic mai mic.
Te păstrez prin buzunare, în poșeta de oraș,
Să-mi fii muză. Ce onoare! Și spre seară amoraș.
Te hrănesc cu poezie și de sete-ți pregătesc
O licoare azurie, de pe buze ce-nfloresc.
Ai cam obosit de-o vreme și te plângi ca un moșneag
Și te zbați între dileme. Doar nu vrei să mă retrag!
Ți-e cam dor de libertate și ai vrea din nou să zburzi,
Dar, eu nu te-aud, iubite, că sunt surdă între surzi.
Și-ai să stai aici cu mine, până-n ultimul minut,
Că îmi ești păcat, știi bine, și cu tine am crescut.
Și de-o fi să mori tu primul, te voi împăia, să știi-
Las' s-aștepte țintirimul! Eu te țin printre cei vii,
Să mai scriu câteva versuri, (fără tine n-aș putea)-
Cum să te îngrop, Apollo, când și mort ești steaua mea?
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre vestimentație sau poezii despre seară
Cu tine
Ți-am zărit de departe statura, te recunosc dintr-o mie,
Urât și păros, cu ochi bulbucați, cu pete pe piele, duhoare.
Ce tremur m-a luat. Ce inimă mare. Să pic din picioare.
Dar nu te-am privit, să nu vezi că-mi plâng ochii. Si ție
Nu-ti pasă că sufăr. Nu vrei să-mi simți trupul, nici sufletul meu.
Frumos mai ești, Doamne. Ce trist și -ncruntat
Ce minte bolnavă! Un monstru din tine a creat,
Ca să pot să te uit. Să nu te mai vreau niciodata. Mereu.
Nu se poate. Prin vene si pori ai pătruns, ești în mine.
In toate ești tu, flori si soare, în fân și pe tufa cu mure.
Să mor și nu-mi pasă. Cu mine te iau. Să traim în pădure,
Sălbatici și goi, doar cu frunze și apă. Mi-e bine. Cu tine.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre păr, poezii despre păduri, poezii despre picioare sau poezii despre inimă
Alături de tine
Alături de tine acolo vreau să fiu
Alături de tine aproape să te știu
Alături de tine la bine și la rău
Alături de tine să fiu sprijinul tău
Alături de tine de când te-am întâlnit
Alături de tine voi fi pân' la sfârșit
Alături de tine atunci când ești bolnavă
Alături de tine voi fi fără zăbavă
Alături de tine când soarta-ți va fi grea
Alături de tine nicicând nu voi pleca
Alături de tine când te vei poticni
Alături de tine mereu mă voi găsi
Alături de tine nu voi pleca deloc
Alături de tine acolo-i al meu loc
Alături de tine nicicând n-am să te las
Alături de tine cât timp mi-a mai rămas.
poezie de Kevin Barker, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre boală sau poezii despre bine și rău
Eu te doresc cum ești
Eu te doresc cum ești, te văd ca pe-o copilă,
Și mă-nfior de tine... dorința îmi stă trează...
Îmi este lutul copt, mi-e timpul de argilă
Și spre-ale fericirii, doar trupul tău rimează.
*
Eu te doresc cum ești, te văd ca pe dorința
Ce m-a urmat ca umbra... prin nopțile târzii.
Iubesc dumnezeirea, dar... tu îmi ești credința
Și-mi pui lumină-n suflet... lumina celor vii.
*
Eu te doresc cum ești, îmi ești ca o fecioară,
E dreptul meu să fii... cum brațele-mi te vor.
Ești amfora din lutu-mi, ce s-a umplut de vară,
Ești vinul ce mă-mbată... de dragoste și dor.
*
Eu te doresc cum ești și-mi ești cum te doresc,
Timpul nu poate șterge ce inima-mi păstrează!
Culeg plăceri din tine... și-ți dau tot ce-i firesc
Și mă-nfior de tine, când trupu-ți îmi rimează.
poezie de Ion Apostu (21 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre virginitate, poezii despre vin sau poezii despre plăcere
Te-am căutat să vorbim despre noi
știu încă nu putem să ne privim
între ochiul tău critic
și mâna mea flămândă
s-a așezat o lume
grea
a tăcerilor
și totuși
mi se făcuse dor
să îți spun cum mișc brațele și mă lovesc
de strigătul tău
cum croiesc un alt trup
în care ne putem muta
și ne vom ierta toate întâmplările
toate neajunsurile
chiar mi se făcuse dor
să îți spun
că nu te-ai schimbat
că mă pedepsești înainte să fiu vinovată
apoi mă arunc în balta de amărăciune
și plâng
și mă urăsc că plâng
eu chiar te-am căutat
aș fi vrut să trăiești odată cu mine
frica de care nu scapi
să ne ținem de mână și să urlăm ca două animale
condamnate
eu chiar te-am căutat
și-am să te găsesc până la urmă
ești acolo unde te-am lăsat
exact acolo
agățat de aceeași neliniște
eu chiar te-am căutat
pentru că eu fără tine
nu sunt eu
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre vorbire, poezii despre vinovăție sau poezii despre schimbare
Tu m-ai trădat, m-ai părăsit
Ai fost femeia veții mele,
Ai fost ca luceafărul între stele,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit
Și pe altul l-ai iubit.
Știe lumea toată
Că te-am iubit cu o dragoste curată,
Dar tu sufletul mi-ai rănit,
M-ai trădat, m-ai părăsit.
Dar n-am uitat niciodată
Clipa când te-am întâlnit,
Ți-am dăruit dragostea mea toată,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit.
Dar tu îmi spui acuma că nu ești vinovată
Și vrei să fim în doi ca altădată.
Dar eu nu te iubesc cum te-am iubit,
Căci dragostea mea pentru tine pe veci a murit!
poezie de Vladimir Potlog (28 martie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre trădare, poezii despre femei, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre curățenie
Aripi în lumină
Te-am căutat prin gânduri, singuratic
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat și mi-au răspuns lunatic,
Îndepărtate aripi, fâlfâind.
Te-am căutat prin nopți și aspre zile
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat în visul meu, copile,
Și te-am găsit, iubirea, legănând!
Te-am căutat prin timpuri efemere
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat în licărul de stele
Și te-am găsit, ființa-mi luminând.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre singurătate, poezii despre noapte sau poezii despre gânduri
Gânduri de dimineață...
Te-am îndrăgit atât de mult
Te-am întâlnit și mi-ai plăcut
Din suflet să te scot nu pot
Pentru iubirea ta aș da tot.
E un sentiment de nedescris
Iubirea ce ți-o port în suflet,
Numai eu știu cât am plâns
Când mă gândeam la tine.
Îmi place viața lângă tine
Tu ma iubești și asta-i bine
Eu te iubesc de nu mai pot
Ești mai dulce ca un tort.
Tu într-una îmi răspunzi.
Ca pe mine mă iubești.
Însă eu nu te înțeleg
Și te fac mereu să gândești.
Numai cu tine aș vrea eu să trăiesc
Cu tine aș vrea să înfloresc,
Cu tine să îmbătrînesc
Și tot cu tine-n Rai să mă găsesc!
poezie de Eugenia Calancea (8 iulie 2017)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre flori sau poezii despre dulciuri
Unde ești copilărie?
Copilărie, unde ești?
Mi-e tare dor de tine.
Vreau să te îmbrățișez,
vreau să mă joc cu tine,
vreau să alerg...
Cu tine,
întotdeauna mă simt bine.
Au trecut mulți ani de când m-ai părăsit.
Vreau să fim iar împreună.
Știu. Sunt un visător.
Alături de tine am fost fericit.
Întotdeauna eu te-am iubit.
Tu, copilărie, ești mai frumoasă decât frumusețea.
În tine m-aș întoarce chiar și din rai.
Știu. E prea mult spus
și tot prea mult,
de când te-ai dus.
Rămas bun, copilărie!
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe sau poezii despre trecut
Târziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumusețe atât de veche, și totuși atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit. Și iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, și eu acolo, în afară, Te căutam și dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumusețe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; mă țineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat și m-ai strigat și ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat și ai strălucit, și ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă și eu am inspirat, și acum Te urmez cu înfocare; am gustat din Tine și acum sunt înfometat și însetat după Tine; m-ai atins doar și m-am și aprins de dor după pacea Ta.
Sfântul Augustin în Confesiuni
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate de Sfântul Augustin despre frumusețe, citate despre pace, citate de Sfântul Augustin despre iubire, citate despre existență, citate de Sfântul Augustin despre existență sau citate despre dor
Dar pe tine te-ai uitat
Eu te știu... poate mai bine decât vrei să îmi arăți,
Nu ești tot ceea ce pare, nu ești tot ceea ce poți,
Și nu caut explicații, definiții n-am să-ți dau,
Cum să definesc frumosul lângă care vreau să stau?
Ești doar tu, aceea care, zămislește tot ce-i pur
Fără tine frumusețea n-ar mai exista în jur,
Nu ne-am naște niciodată, făcătoare de minuni
Care ne veghează pașii, ca să devenim mai buni
Aș putea să-ți spun iubire, aș putea să-ți spun destin,
Ești în toate și ești totul, ești și dragoste și chin,
Lacrimile tale udă tot ce crește-n jurul tău,
Ești lumina infinită care vindecă ce-i rău
Noi suntem doar prunci pe care tu îi crești și îi păzești
De păcatele umane, de durerile lumești,
Fără tine nu-i trecutul, viitorul nu ar fi,
Suntem toți bucăți din tine, suntem toți fiice și fii
Eu te știu, te simt și-n suflet te voi ține talisman,
Să nu pot uita vreodată să iubesc frumos, uman,
Însă am o rugăminte, o șoptesc cu un oftat,
Ai grijă, te rog, de tine... mi se pare c-ai uitat...
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre naștere sau poezii despre existență
Maria: Știi, Luci, cred că și tu ești un tip bun, chiar foarte bun...
Lucian: Bun, eu?! Bun la ce?! Mersi pentru apreciere, blondo, dar nu sunt nici pe departe ca Nick. Ești tare norocoasă că te-a ales tocmai pe tine.
Maria: Ah, Lucian, întotdeauna te-am admirat atât de mult, de la bun început... Ești un tip grozav, deosebit, într-adevăr, cu totul deosebit! Știi, Luci... Ți-aș spune încă un lucru, dar mi-e teamă că ai să te superi pe mine după aceea.
Lucian: Nu-ți fie teamă. N-am să mă supăr deloc. Poți să-mi spui orice. Sunt aici; te ascult!
Maria: Știi, de fapt, vreau să recunosc acum că mi-a plăcut de tine de la bun început, de cum te-am văzut. Nu numai că te admiram, dar și simțeam ceva pentru tine, ceva puternic, special, nu pot să-mi explic ce anume, dar sigur era ceva, întotdeauna am simțit ceva pentru tine...
Lucian: Ce vrei să spui? Te rog, blondo, să nu mă dezamăgești! Ai grijă ce vorbești!
Maria: Nu, Luci, nu-ți fie teamă. N-am de gând să te dezamăgesc. Vreau doar să-ți spun adevărul. Cred că pot fi sinceră față de tine acum. Cred că pot să-mi dezvălui sentimentele pe care le-am avut pentru tine; repet: Le-am avut... Poate că n-aș fi renunțat la tine atât de ușor, aș fi luptat, aș fi încercat să te cuceresc, Lucian, poate că aveam totuși ceva șanse de câștig, iar tu ești de altfel atât de interesant, ești, după cum am mai spus, un tip deosebit și constitui o partidă bună pentru orice domnișoară. Dar tot de la bun început am observat și atenția deosebită pe care i-ai acordat-o mereu Liei, de aceea n-am insistat în privința ta, pentru că nu doream să par prea îndrăzneață, nici să mă pun între tine și Lia, să stric relația dintre voi. Iar Lia e și ea o persoană deosebită, îmi e o foarte bună prietenă, n-ar fi meritat să-i fac una ca asta. De aceea nu m-am amestecat niciodată între voi.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre supărare
- citate despre început
- citate despre vorbire
- citate despre sinceritate
- citate despre prietenie
- citate despre noroc
- citate despre gânduri
- citate despre frică
- citate despre dorințe
Ofertă
Te-am căutat prin viață ca nebunul
N-am vrut să iau chiar ce s-a nimerit
Și te-am găsit ofertă: trei în unul
Și-atunci pe loc m-am și îndrăgostit.
Când stau cu tine în bucătărie
La mic dejun, la prânz, seara la cină
Mă delectezi cu bunătăți o mie
Că ești o minunată gospodină.
În dormitor ești foarte grațioasă,
Te miști ca o cadână la palat
Și-n fiecare noapte ești focoasă,
Iar eu mă simt sultan adevărat.
Dar în societate, întotdeauna
Ești elegantă, mândră, rafinată,
Iar chipul-ți strălucește precum luna
Și știi să fii o doamnă adevărată.
De-aceea, pot s-afirm fără rețineri,
Și nu mint, fiindcă treaba este certă,
Deși cândva n-a fost o Neagră Vineri,
Eu te-am găsit pe tine la ofertă.
poezie de Octavian Cocoș (3 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre adevăr, poezii despre adevăr și minciună, poezii despre palate, poezii despre negru sau poezii despre nebunie