Corydon
Sunt cel mai frumos din orașul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de grațios port inelu-n ureche,
Și-atât de-nflorite cravata și vesta.
Sunt cel mai frumos din orașul acesta.
Născut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiardă genunea,
De mine vorbește-n oraș toată lumea,
De mine se teme în taină tot burgul.
Sunt prințul penumbrelor, eu sunt amurgul...
Nu-i chip să ma scap de priviri pătimașe,
Prin părul meu vânăt, subțiri, trec ca ața,
Și toți mă întreabă: sunt moartea, sunt viața?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pașe?
Și nu-i chip să scap nici pe străzi mărginașe...
Panglici, cordeluțe, nimicuri m-acopăr,
Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu,
Și-ntregul picior când pășesc îl descopăr,
Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr...
Cellalt ochi, (cel galben) îl las să s-amuze
Privind cum se țin toți ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-ați ști cât vă șade de bine,
Sărind, țopăind după negrele-mi buze.
Cellalt ochi s-amuză și-l las să s-amuze.
C-un tainic creion îmi sporesc frumusețea,
Fac baie în cidru de trei ori pe noapte,
Și-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu baretă mi-ajută zveltețea,
Și-un drog scos din sânge de scroafă noblețea.
Toți dinții din gură pudrați mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt în corset sub cămașe,
Fumez numai pipe de opiu uriașe,
Pe brațul meu drept, tatuat-am un taur,
Și fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.
Prin lungile, tainice, unghii vopsite
Umbrela cu cap de pisică rânjește,
Și nu știu de ce, când plimbarea-mi priește,
Când sunt mulțumit c-am stârnit noi ispite,
Din mine ies limbi și năpârci otrăvite.
Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,
Și însăși natura atotștiutoare,
Ea însăși nu știe ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn rătăcit între case,
Un turn de pe care cad pietre prețioase.
Sunt cel mai frumos din orașul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de grațios port inelu-n ureche,
Și-atât de-nflorite cravata și vesta.
Sunt cel mai frumos din orașul acesta.
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Corydon
Sunt cel mai frumos din orașul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de grațios port inelu-n ureche,
Și-atât de-nflorite cravata și vesta.
Sunt cel mai frumos din orașul acesta.
Născut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiardă genunea,
De mine vorbește-n oraș toată lumea,
De mine se teme în taină tot burgul.
Sunt prințul penumbrelor, eu sunt amurgul...
Nu-i chip să ma scap de priviri pătimașe,
Prin părul meu vânăt, subțiri, trec ca ața,
Și toți mă întreabă: sunt moartea, sunt viața?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pașe?
Și nu-i chip să scap nici pe străzi mărginașe...
Panglici, cordeluțe, nimicuri m-acopăr,
Când calc, parcă trec pe pământ de pe-un soclu.
Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu,
Și-ntregul picior când pășesc îl descopăr,
Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr...
Cellalt ochi, (cel galben) îl las să s-amuze
Privind cum se țin toți ca scaiul de mine.
Ha! Ha! Dac-ați ști cât vă șade de bine,
Sărind, țopăind după negrele-mi buze.
Cellalt ochi s-amuză și-l las să s-amuze.
C-un tainic creion îmi sporesc frumusețea,
Fac baie în cidru de trei ori pe noapte,
Și-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,
Pantofi cu baretă mi-ajută zveltețea,
Și-un drog scos din sânge de scroafă noblețea.
Toți dinții din gură pudrați mi-s cu aur,
Mijlocul mi-e supt în corset sub cămașe,
Fumez numai pipe de opiu uriașe,
Pe brațul meu drept, tatuat-am un taur,
Și fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.
Prin lungile, tainice, unghii vopsite
Umbrela cu cap de pisică rânjește,
Și nu știu de ce, când plimbarea-mi priește,
Când sunt mulțumit c-am stârnit noi ispite,
Din mine ies limbi și năpârci otrăvite.
Din mine cresc crengi ca pe pomi, mătăsoase,
Și însăși natura atotștiutoare,
Ea însăși nu știe ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn rătăcit între case,
Un turn de pe care cad pietre prețioase.
Sunt cel mai frumos din orașul acesta,
Pe străzile pline când ies n-am pereche,
Atât de grațios port inelu-n ureche,
Și-atât de-nflorite cravata și vesta.
Sunt cel mai frumos din orașul acesta.
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel mai urât
moto:
Domnișoară, eu n-aud ce zici
Că pe la noi plouă cu broaște
Privește tabloul și hai, recunoaște
Că asta e coada altei pisici!
-------------------------------
Îmi pun cravata, îmi pun și vesta
Și ies seara să mă plimb
Cu bastonul prin olimp:
Sunt cel mai urât din orașul acesta!
Eu știu ce înseamnă fiesta
Când taurul vieții prins e de coarne
Și spaimele țipă să nu te răstoarne:
Sunt cel mai urât din orașul acesta!
Se uită nevestele lung după mine
Bărbații-nțelepți le imită
Și urbea cu toată se-agită
C-atunci hotărăsc: e mai bine,
Că cel care trece un test, a
Comis o dovadă în plus
Suport și afrontul adus:
Sunt cel mai urât din orașul acesta!
E drept că nu sunt cel mai deștept
Dar poate nu sunt nici cel mai prost
Când nu mă găsește beleaua în post,
Ca omul onest, o aștept
Îmi place și mie siesta:
Cafeaua, luleaua, nevasta
Dar mă deprimă ideea aceasta:
Să fiu cel mai urât din orașul acesta!
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acesta sunt eu
Am strâns niște ani fără prea multe patimi,
Am visat, am sperat și-am iubit,
Deseori fericit, dar am vărsat și lacrimi,
Multă dragoste am risipit.
Am intrat mereu pe ușa din față,
N-am furat și n-am lingușit,
Suferință, durere, le-am făcut mereu față,
Nici când pierzi, jocul nu e sfârșit.
N-am fost cel mai frumos ori cel mai deștept,
Dar sunt loial și-mpresionat de modestie,
Privesc oamenii-n ochi, răbdător și drept
Și mă feresc cât pot de prostie.
Bogățiile mele le port cu mine,
În oglinzi mă privesc cu respect,
Bunul simț cred că-mi stă cel mai bine,
Sinceritatea mi-o asum ca pe-un defect.
Acesta sunt eu, cu bune și rele,
Muzica e-n sufletul meu,
Mai cred în iubire, mai visez la stele,
Și-n tot ce trăiesc sunt eu.
poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt, nu sunt, tu știi mai bine...
Sunt un trecător prin viață,
Ca și alții, ca și tine,
Depăn firul meu de ață,
Nu știu dacă mă mai tine.
Sunt actor și joc o piesă,
Am un rol prestabilit,
Timpul strânge sub o presă
Cât mai am din ce-am trait.
Sunt un clovn râzând cu lacrimi,
Râd de mine cei din jur,
Unii văd în mine patimi,
Văd în mine omul șnur.
Sunt un om ca orișicare,
Așa mi-aș dori să vezi,
Dăruiesc și câte-o floare,
De ai timpul să mă crezi.
Sunt, nu sunt, tu știi mai bine,
Ai un loc și-n el m-așezi,
Până când sătul de mine,
Voi dormi sub pomii verzi.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În orașul cu iubire
În orașul cu iubire, locuiesc tot mai puțini,
Drumul către fericire, din păcate, nu-l mai știm...
E așa frumos aici, ca-ntr-o lume de poveșt! i
Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubești!
În orașul cu iubire, oamenii mereu zâmbesc,
De atâta fericire, ochii lor, toți strălucesc.
Politețea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc
Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc!"
În orașul cu iubire nu există cerșetori,
Toată lumea dăruiește doar emoții și fiori!
Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,
Nopțile sunt în lumină, inimile radiază...
În orașul cu iubire, oamenii nu merg, plutesc,
Le-au crescut pe spate aripi, tot spunându-și "te iubesc!"
Nu există sărăcie, sunt avuți și fericiți,
Cea mai mare bogație-i că iubesc și sunt iubiți...
În orașul cu iubire, nu există umilință
Oamenii nu știu să plângă, nu există suferință
Trupurile-s sănătoase, ele nu îmbătrânesc,
Vitamina e iubirea și pastila "te iubesc!"
În orașul cu iubire, oameni-s nemuritori
Nu există cimitire, când iubesti n-ai cum să mori!
Cine vrea eternitate, cine vrea ca să trăiască
Poate să se mute-aici, doar să știe să iubească!
poezie de Florentina Mitrică (3 martie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Sunt gelos, lua-m-ar naiba...
Sunt gelos. Știu că nu e frumos
Știu că nu-i de folos, și cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când fac baie,
când râșnesc cafeaua, când mă-ntorc prin ploaie
De la serviciu
Când ascult vreun disc cu Baniciu.
Sunt gelos când mă piaptăn și când îmi trag pantalonii
Și când apar la TV, când privescc pietonii
Ce se holbează la B. C. U.
Când văd damele din fața hotelului București, care nu spun nu
Și se duc cu băieții
Dacă primesc marafeții.
Îmi pare rău, dragoste, așa sunt, nu pot fi altfel,
Nu mă pot stăpâni să nu te văd la altul în brațe
Nu pot să-mi stăpânesc chinul ăsta interior
Să nu-ți fac reproșuri când vii târziu...
Mi-e frică atunci când ești prea veselă
Și m-apucă dracii când te văd amărâtă
Și mă gândesc: hait! acum a făcut-o!
Hait! A făcut-o, e clar!
Sunt gelos. Știu că nu e frumos.
Știu cât sunt de hidos, și cu toate acestea sunt gelos.
Sunt gelos când mă duc la dentist
Când vorbește la "Actualități" vreun iredentist,
Sunt gelos când facem dragoste și când dorm
Sunt gelos, enorm!
Mă gândesc că se știe și că amicii mă privesc cu milă,
Încerc să te fac să te trădezi prin metode subtile,
Fac pe liberalul în probleme sexuale
Te privesc în ochi, te rog să nu mă minți,
Stau îmbufnat câte o dimineață întreagă
Și nu mai sunt eu însumi, nu mai sunt eu însumi, dragoste!
Sunt gelos când bat la mașină
Sunt gelos când îl citesc pe Musina
Sunt idiot de gelos când în Kundera toți se culcă
Cu toate, și când în decor Ioana Bulcă
recită ceva
Sunt gelos când tai un calup de halva.
Gelos când ud florile, când strănut
Bănuiala mă strânge de gât
Scenariile mă înnebunesc
Posibilitățile, probabilitățile mă aiuresc,
Sunt gelos când mănânc
Și îmi mușc unghiile și mă foiesc și plâng...
Îmi pare rău, dragoste.
Asta e.
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem cu mine prea departe
trupul acesta s-a golit de mine
fără trucuri ieftine
rătăcește când în umbrele cocorilor
ce-i tot ciugulesc din zbor
când apasă greu peste frunzele care îi urlă
stereofonic foșnetul
aș vrea să întind mâinile să-l alint
dar eu sunt prea departe
iar brațele mele nu sunt atât de lungi
ca în portretul fiicei mele
stenică joia asta
chiar sunt trendy cu pardesiul
alături de o toamnă confesivă
pășesc grijulie peste emblema amintirilor
cu pletele în țărâna mirositoare a frunze arse
doar înainte privind
poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Da, sunt gelos!
Sunt gelos
pe toți bărbații care au poftit la
carnea-ți fragedă
abia așteptând să-și înfigă dinții
în icoana mea
Sunt gelos
chiar și pe mine
cel din tinerețe
care te dorea de la distanță
până urla aerul nopții
Sunt gelos
pe fiecare fir de iarbă care ți-a mângâiat talpa
pe mine nu m-ai călcat niciodată atât de blând
Păcatele mele, sunt gelos
pe ploaia ce te udă până la piele
înviorându-ți florile
Sunt gelos
și pe vântul ce ți se strecoară în cosițe -
îi simt parfumul de câte ori te sărut
Drace, sunt gelos
pe țânțarul care ți-a supt sângele
după ureche
Sunt gelos
pe toate bucatele care îți intră-n gură -
ele îți gustă limba
Zilnic sunt gelos
pe scaunul ce te ține
stai mai bine în poala mea
nu mai spune că n-ai timp de nebunii
Sunt gelos
pe pruncul care ți-a mușcat sfârcurile cu nesaț
și care astăzi mă strigă prin casă
(Bine, fie! pentru asta o să ți le iert pe toate!)
poezie de Lucian Velea (3 octombrie 2016)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt
Sunt zâmbet de mare
și mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
și învăț tăcând.
Sunt suflare de vânt
și-mprăștii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
și ard când invoc.
Sunt pădure de taină
și ca veșnică haină
a măicuței pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
și-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colț
și visez să m-agăț
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
așa cum e legea,
așa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
și zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
și-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
și lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
și cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-și cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
și pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranță
și-mplinire în viață,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.
poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii tăi iubito
Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniștită și curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.
Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniștit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.
Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Și dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Și în jurul meu totul se risipă.
poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt cel mai bogat
"Numai bogăția spiritului este adevărata bogăție; celelalte bunuri pricinuiesc mai mult nenorocire." (Lucianus)
Eu sunt cel mai bogat pe lume
Când sunt întreg și sănătos
Când port în mine un nou nume
Când am iubire, sunt milos.
Când pentru altul nu fac glume
Când de dreptate sunt setos
Eu sunt cel mai bogat pe lume
Când sunt întreg și sănătos.
Când nu iubesc a răutății spume
Eu sunt un vas ce-i valoros
Comoara neevaluată-n lume
Urmașul demn a lui Hristos.
Eu sunt cel mai bogat din lume.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Superman
Poate n-alerg ca glonțul de tare
Poate nu-mi trag puterea din soare
Poate n-am forță ca trenu-n mișcare
Când sunt lovit, poate că mă doare.
Poate nu pot să urc pe-o clădire
Poate c-aș vrea să dorm în neștire
Însă când tu ai nevoie de mine
Alerg ca săgeata ca să-ți fie bine.
Cu tine-aș sta noaptea, cerul să-l privesc
De toată tristețea să te izbăvesc
Și grijile tale să le-ndur cu tine
Și toată tristețea să o iau cu mine.
Nu sunt deștept, nici nu sunt faimos
Dar când îți văd zâmbetul frumos
E ca și cum marea-aș admira
Și Superman rămâne-n urma mea.
poezie de Ben Estrada, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oare sunt eu?
apusuri ce cresc în ochii mei
în cerneluri de roșu
acolo unde se deschid
zăvoare de lumină?
sunt eu acolo sus
unde pana vulturului fulgeră zări
sau în mine șoptind
tainice colinde?
sunt trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut
prin mine?
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii
oare sunt eu...
ploaie de curcubee în furtuni
când scriu în seri târzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?
sunt eu....
clipa din căușul palmei tale
strâns întinse
aburii treceri de după furtună
eu
clipe ce trec tăcute ce nu știu răspunsul?
oare sunt eu?
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul ce geme în orașul pustiu
cine-i ca mine în turnul din Senta!
privind prea de sus dimineța devreme
orașul ce geme
la picioarele mele se apleacă o ființă
ce-i singură pe străzi și e o femeie
în orașul pustiu
la orele când și copacii din fața
primăriei mai dorm, visează, mai cresc
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am să trec prin orașul tău fără să plâng
sau poate că nu
poate că voi plânge
și sufletul se va rupe de mine
ca de o lume veche
sigur așa va face
te va căuta pe străduțele înguste
cu respirația tăiată
va întreba trecătorii
unde locuiește cel mai frumos băiat
din orașul acesta
și toți se vor mira
dar el tot o să te caute
cu buzele arse
o să bată din poartă în poartă
și va plânge
sărutând pietrele
atinse de picioarele tale
negreșit va plânge
de teamă
să nu te găsească
adormit
într-o inimă nouă
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strada cu portavoce
eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
și oamenii se răsucesc în izolare triști
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise și orașul tace prins
într-o capcană nevăzută
mai știi când ne vedeam la chioșcul de ziare?
toți bătrâneii ne vedeau îmbrățișați
și te iubeam cu magică putere
azi toți bătrânii din orașul nostru stau în case
iar virușii își instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraș
parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise și ambulanțe care trec
văd doctori și bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ție
îți mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniștea în care ne-am iubit cu-adevărat și simplu
fără să ne gândim că timpul /și el bolnav/ orașul îl va ucide
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
De ce nu pot trăi fără tine?
Pentru că, vidul din mine se lărgește, treptat
Și-n aer plutește ființa ta vie,
E ceasul când alții se iubesc, se sfâșie
Și plouă de parcă și cerul s-a spart.
De ce nu pot trăi fără tine?
Pentru că, în mine sunt stânci și izvoare
Sunt deșerturi păzite de fluturi războinici,
Sunt ochii tăi mari și atât de statornici
Și dorul acesta, permanent, ce mă doare.
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt și eu ca voi...
sunt și eu ca voi, un om cu noapte și de toate,
nu sunt poet și nici n-am fost, înșir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar și sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte
când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopții îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neștiință,
cuvintele, pe-un rând și-un rând, poate vă e de trebuință
nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăți, de clpe, ce-am trecut prin viață
și vreau să râd, și vreau să plâng, așa trăiesc și eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine
de m-ați vedea, o clipă doar, ați înțelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă așteaptă
și râd de voi și râd cu voi, apoi iar râd, chiar și de mine
și fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea rușine
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul de praf
O dimineață ca oricare alta
Și zorile sunt parcă un cearceaf,
Peste orașul verilor de praf
Un sculptor și-a uitat aiurea dalta.
Destinul îmi mai dă un telefon
Și mă întreabă alarmat, ce fac?
Pe scări coboară lent câte-un copac
Și are frunze strâmbe de carton.
Iubirea îmi trimite-un autograf,
Ea însăși este de un gri profund,
Scriu un poem în care să m-ascund,
Sunt în orașul verilor de praf.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Numele meu străin e de atingerea Răului, murdărind
Cuvintele magice. Acestea, puteri în ele pot să adune
Pe care gura mea vouă vi le spune;
Din toată Ființa mea, se revarsă Lumina în valuri
Sunt o Ființă împrejmuită cu ziduri
Într-o lume înconjurată de ziduri,
Sunt chiar zidul zidului
Unicul, fiu al Unicului,
În mijlocul Universului,
Contemplându-l cu har...
În Singurătatea mea, rămân un Solitar...
Nu trece nicio zi fără ca eu să nu salvez ceva...
Toți trec! Și trec! Toți trec prin fața mea!
Este adevărat, sunt o Ființă din care sevele țâșnesc
Și sunt născut în Oceanul ceresc...
Mama mea este zeița Cerului, Nut,
Ea este cea care Forma mea, de-acum, mi-a făcut;
Eu sunt Nemișcatul,
Marele Nod al Destinului care zace în Ieri,
În mâna mea își află destinul Prezentul.
Nu mă cunoaște nimeni:
Eu pe toți vă pot cunoaște, vă pot ști;
Pe mine nimeni nu mă poate simți
În timp ce eu pe toți vă port în Inimă.
O, tu, Ou cosmic! Ascultă-mă!
Eu sunt Horus! De milioane de ani vă trimit
Focul din razele mele țâșnit,
Pentru ca inimile voastre spre mine, să le întorc.
Eu sunt Stăpânul pe tron,
Liber de orice Rău, străbat Timpurile și Spațiile...
Sunt chinocefalul de aur, căruia îi lipsesc picioarele și brațele,
În templul din Memphis se află tronul meu...
Să știți: dacă eu o duc bine și el o duce bine, mereu,
El, chinocefalul de aur din Memphis!
poezie din Cartea egipteană a morților (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!