Instinctul nu se poate însă opri aici, instinctul nu poate să adoarmă, atunci când a trezit sufletul!
Şi sufletul românesc, răscolit de amintirile istorice, răscolit de destinul lui măreţ, pe care de-a pururea l-a întrevăzut în zare răscolit de puterea momentului prin care trece, sufletul românesc, mai treaz şi mai sus azi ca oricând, ordonă ca acţiunea să nu întârzie!

Nicolae Titulescu în Inima României – discurs din 1915
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un om se dăruieşte şi, în taină, îşi exclude sufletul de la această dăruire, admiţând însă să primească sufletul celuilat, ca şi cum acesta ar fi un schimb loial, atunci el comite o crimă, poate cea mai gravă care poate fi comisă.

citat din J. Wassermann
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea, Legiunea tinde să aprindă credinţi nebănuite, ea tinde să transforme, să revoluţioneze sufletul românesc... Sufletul este punctul cardinal asupra căruia trebue să se lucreze în momentul de faţă. Sufletul individului şi sufletul mulţimii.

citat clasic din Corneliu Zelea Codreanu
Adăugat de stefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treaz e sufletul

Treaz e sufletul, peste fire,
numai ziua prin cimitire;
treaz, unde drumuri şi inimi s-adună,
unde mormintele stau împreună
ca liniştea după furtună.

Treaz e sufletul peste fire
numai ziua prin cimitire;
treaz, unde muşchiul pe lespezi
acopere numele, relele, bunele.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adina Rotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când corpul acţionează spontan, asta se numeşte instinct. Când sufletul acţionează spontan, asta se numeşte intuiţie. Ele seamănă şi totuşi sunt departe una de cealaltă. Instinctul e al corpului - grosierul; iar intuiţia e a sufletului - subtilul. Iar intre cele două se află mintea, expertul, care nu funcţionează niciodată spontan. Mintea înseamnă cunoaştere. Cunoaşterea nu poate fi niciodată spontană. Instinctul este mai jos decât intelectul, intuiţia este superioară imtelectului. Amândouă sunt dincolo de intelect, şi amândouă sunt bune.

în Intuiţia - cunoaşterea de dincolo de logică
Adăugat de Gabi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Gabriel: Sufletele pot fi speriate, atunci când ies; poate pentru că le îngrozeşte trupul slăbit, neputincios sau condamnat la suferinţă. Odată eliberate de trup, se simt absolvite şi de destinul legat de acel trup, şi de suferinţă; iar ele, de acolo, de sus, pot lesne vedea cum omul e legat de destinul său ca un condamnat, în cătuşe. Atunci, sufletele nu mai vor să revină în trup. Aşa cum trupul e legat de destin, la fel şi sufletul e legat de trup. Sufletul, întotdeauna, va dori o viaţă mai bună trupului său. Deci şi pentru el, destinul va fi unul mai fericit.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mary McNeely

Trecătorule,
Dragostea înseamnă să-ţi regăseşti sufletul
În sufletul celui iubit.
Când cel iubit se retrage din sufletul tău
Atunci tocmai ţi-ai pierdut sufletul,
Căci stă scris:: "Eu am un prieten,
Dar mâhnirea mea nu are prieten."
De aici, anii mei lungi de solitudine în casa tatălui meu,
Încercând să mă regăsesc,
Să-mi transform tristeţea într-un sine mai luminos.
Dar era tata cu dezamăgirile lui,
Stând sub cedrul de pe pajişte –
O imagine care s-a cufundat în inima mea
Aducându-mi o pace infinită.
O, vouă, suflete care aţi dat vieţii
Parfum şi puritate, ca tuberozele
Venind din pământul cel negru,
Pururea pace!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

Iubite
Sunt în faţa ta
Cu sufletul răscolit de multe întrebări
Trupul aşteaptă
În fiorul de febră
Vise ce-năbuşe şoapta
Iar ochii sub pleoapele grele
Mă dor
Aştept
Ca privirea-ţi să simtă
Gândul născut sub tei
Cu frunze nebune
Să vezi
Cum din pulberea albă
A cerului cast
Se nasc stele
Şi-abia atunci
Cuvintele se vor trezi
Spunându-ţi "Taina"
Pe care dureros
O port în suflet.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.

citat din Nicolae Steinhardt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire, m-ai uitat?

Trec anii-n şir şi gândul mi-e la tine
Tu care-n sufletul meu n-ai apărut
Poate că nici nu vei apărea,
Dar eu tot te aştept…
Şi cred că apariţia ta imi va aduce nemurirea…
Unde eşti tu scumpă fericire?
Oare nu te merit?
Numai tristetea poate să mă cuprindă…
Să-mi umplu viaţa numai cu aceasta?
Poate că locul din sufletul meu
Care trebuia să fie al tău…
L-a ocupat opaca tristeţe
De care am parte chiar şi acum…
Doar niste lacrimi dulci,
Îmi mai salveaza sufletul acum…
De seceta ce-l cuprinse…
Din cauza lipsei tale…
Esti fericirea neînflorita,
Care imi umbreşte sufletul…
Pentru care imi fac speranţe opace…
Nu te gandeşti că sufletul mă doare?
Sau poate că aceasta e pedeapsa mea..
Să nu mă bucur de tine
Atât cât trăiesc?

poezie de Muresan Carmen
Adăugat de Muresan Carmen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp de toamnă

Toamna mă strigă,
Parcă o aud.
Frunzele-n gânduri.
...........................................

Toamna mă cheamă
Dar nu-i răspund...
Mai multe rânduri.
..........................................

Toamna m-ajunge
În pas alert,
... Eu îi dau voie.
........................................

Răscolitor sufletul meu...
Plin de arome.
Venirea toamnei
A răscolit clipele toate.
Încep să scriu numai poveşti.
...............................................

Clipe fugare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kalasnikov abia-nfrunzit

Atât de proaspăt, versul tău verzui
m-ademenea, duios, din vreme-n vreme,
şi dorul meu se-nfiora hai-hui,
învăluit în sfârcurile-ţi mov,
iubito, ia-mă azi de unde nu-s,
ia-mă pe sus,
mă umflă cu mascaţii
şi-obligă-mă să îţi reintru-n graţii,
să-ţi mobilez firida din alcov,
ca-n alte anotimpuri, alte vremi...

Şi-apoi, întocmai ca soldatul rus,
cu sufletul năpraznic răscolit,
aştept la pieptu-ţi dulce să mă chemi,
să te mitraliez cu crizanteme,
cu un kalasnikov abia-nfrunzit!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul poate fi vigoarea tinereţii ce-n zare cată şi stă să zboare. El poate fi maturitatea chibzuită şi-mplinită. Apoi..., el mai poate fi bătrâneţea şi viaţa obosită, care aşteaptă moartea liniştită.

Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul românesc e un fluid care ne uneşte.

citat din Dan Puric
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neatul dăruit

sting visuri-n focul macului.
roşul sângelui vede,
rostul,
în rozul intrării mângâind sufletul tău.
amintirea-mi citeşte cartea vieţii.
primăvara din trupul meu,
aprinde-n răsărit,
soarele.
deschid galben de aur printre fire,
fără spic,
sau
unduiri de noapte, aştept.
supendat sunt acolo, parcă într-o stea,
culeg căldura ta.
bobul de grâu prin trup devine sămânţă.
răscolit de albul măinilor,
trec de intrarea întunericului
nopţii.
privesc luna printre cele două falii,
buzele ţi le sărut.
ating suav cu palmele pernele vieţii,
iar cu dinţii ating, încet, respiraţii.
apăs adâncul venirii,
şi...
brusc răscolit el se strânge, spre mine.
deodată cazi în prăpastia vieţii,
tresari, mă prinzi strâns de mâini,
şi-ncet mă tragi
în neatul dăruit şi-ntors de amândoi,
între un mine şi-un tine.

poezie de Viorel Muha (octombrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Înfrângerea poate, ca şi victoria,
Să zdruncine sufletul ca să-i arate splendoarea.
Când marele stejar se clatină în vifor
Ramurile sorb o nouă frumuseţe, iar trunchiul
Dezvoltă rădăcini mai puternice în partea bătută de vânt.
Numai sufletul care a cunoscut o durere puternică
Poate trăi un mare extaz. Durerea îi poate da sufletului
Mai multă putere de a se bucura.

poezie de Edwin Markham
Adăugat de L. Iuliana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

Ai plecat, aşa, de lângă mine,
ca frunza în toamna ruginie,
am ramăs singur şi uitat,
mi-ai lăsat o inimă rănită.

Te-ai scuturat ca floarea de bujor
în zi de vară însorită
şi ai urcat prea repede acolo,
în lumea aceea, ce n-o ştiu.

Cum ai putut să uiţi de tot,
de sentimente, de iubire,
ai rupt o rază de lumină,
lăsând întunericul stăpân.

Privesc acum şi mă gândesc,
iar ploaia rece mă-ncălzeşte
cu stropi de ură şi venin,
sufletul l-a răscolit.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se surpă sufletul

Mi se surpă sufletul,
Ţi-o păsa sau poate nu,
Mă îneacă plânsetul,
Eu îs aici, unde eşti tu?

Călătoare eşti cu zorii,
Răsai şi pleci în amurg,
Îţi simt lipsa prin toţi porii,
Lacrimi râuri îmi tot curg.

De se vor opri vreodată,
Nu te voi mai căuta,
Va fi lacrima secată,
Ochii-au plâns din vina ta.

Vei trăi cuprinsă fiind
De amar şi-un dor nebun,
Eu aici, patimi scriind
Suferinţei cap să-i pun.

poezie de Razvan Isac (15 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu numesc un om treaz pe cel care, cu cunoaştere conştientă şi înţelegere, poate percepe adâncile puteri lipsite de raţiune din sufletul lui, toate puterile lui cele mai tainice, dorinţe şi slăbiciuni şi ştie cum să se ia în calcul pe el însuşi.

citat clasic din Hermann Hesse
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

lege

Legea este o regulă dictată de puterea legiuitoare, care ordonă, opreşte sau permite ceva, şi care toată lumea este datoare să i se supună.

definiţie celebră de Nicolae Titulescu în Drept civil
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi te visez...

Mi-e dor de tine, mamă... şi ce dor.
Mă prind trecuturi... şi uitări se-adună,
Poveşti, cu bunătatea ta, să-mi spună,
Şi pâinea frământată, din cuptor.

Poveşti, din înserări, cu mere coapte,
Cu mângâieri din somnul liniştit,
Pe care mâna ta l-a învelit
De-atâtea ori, în clipele din noapte.

Cu timpul care azi, neiertător,
Îmi scrie peste zile, cu regrete,
Cu amintiri pierdute pe-ndelete
Şi gânduri rătăcind, de-atâta dor.

Când ai plecat eram prea mic, să ştiu,
Că drumul tău... ierta atunci păcate.
Am răscolit prin gândurile toate,
Alături, o secundă... să-ţi mai fiu.

Mai am în mine doar o umbră grea,
Un gând strivit, de vreme şi uitare.
Copacul, care-atunci era prea mare,
E azi nimic, pierdut în mintea mea.

Azi te visez... cu visul de copil,
În care, lăcrimând, îmi pui pe rană,
Din vorba ta, cuvânt de sfântă hrană,
Unui plecat, departe... în exil.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!