Ulise ( extras)

S-ar putea ca valurile să ne doboare şi să ne ia cu ele:
S-ar putea să punem piciorul pe Insulele Fericirii,
Şi să-l întâlnim pe marele Ahile, de care-am auzit atâtea.

Deşi prea multe ni-s luate şi multe trebuie să-îndurăm, deşi
N-avem puterea celor care-n zilele de-odinioară
Mişcau planeta şi cerurile, totuşi ceea ce suntem, suntem:

Avem acelaşi temperament al inimilor brave,
Slăbite de vreme şi de soartă, dar puternice în vrerea lor
De-a lupta, de-a căuta, de-a găsi şi de a nu îngenunchea.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,
Mereu şi pentru totdeauna, atunci când mă mişc.
Cât de plictisitor este să te opreşti, s-ajungi la punctul terminus,
Să rugineşti nefolosit, în loc să străluceşti prin folosinţă,
Ca şi cum a respira înseamnă a trăi! O grămadă de vieţi
Nu reprezintă mare lucru, iar mie din doar una, aceasta,
Puţin mi-a mai rămas: dar fiecare oră smulsă
Veşniciei mute e un câştig,
O aducătoare de experienţe noi; şi umilitor a fost faptul
Că trei ani am stat retras, ghemuit în mine,
În vreme ce spiritul, sur de-acum, o stea căzătoare,
Tânjea îmboldit de dorinţa de a-şi extinde cunoaşterea
Dincolo de cele mai îndepărtate frontiere-ale gândului.

Acesta e fiul meu, sânge din sângele meu, Telemachus,
Căruia-i las Itaca şi sceptrul,
Şi pe care-l iubesc – şi care are competenţa de a îndeplini
Această muncă, prudenţa răbdătoare pentru a cizela
Un popor primitiv şi, pas cu pas,
A-l călăuzi spre facerea de fapte bune şi folositoare.
Telemachus este lipsit cusururi, deplin dedicat
Îndatoririlor de zi cu zi, prea decent pentru a nu umbla
Decât pe drumurile delicateţei şi pentru a nu arăta
Cum se cuvine respectul cuvenit zeilor casei mele,
Atunci când eu nu voi mai fi. El îşi face treaba lui, eu pe-a mea.

Acolo se află portul; nava-şi ridică velele:
Ne ispitesc, întunecate, mările întinse. Marinarii mei – suflete
Care s-au chinuit şi-au trudit, şi-au gândit împreună cu mine,
Care întotdeauna au acceptat cu egală voioşie
Tunetele şi razele soarelui, întâmpinându-le cu inimi deschise,
Cu frunţi încrezătoare – şi voi, şi eu suntem bătrâni;
Totuşi, senectutea îşi are partea ei de onoare – şi de luptă;
Moartea închide totul: dar, înainte de sfârşit,
Câteva lucruri nobile încă mai putem face,
Noi, acei bărbaţi care-am luptat cu Zeii.*
Stelele-ncep să scânteieze pe stânci:
Ziua e pe ducă, luna urcă încetişor, vocile
Din adâncuri oftează. Veniţi, prieteni,
Nu-i încă prea târziu pentru a căuta lumi noi.
Găsiţi-vă bine locul, împingeţi şi vâsliţi
Prin brazdele de apă fremătătoare; pentru că ţelul meu
Este să navigăm dincolo de soare-apune, dincolo de cerul
Tuturor stelelor din vest – înainte de-a muri.
S-ar putea ca abisurile să ne-nghită,
S-ar putea să punem piciorul pe Insulele Fericirii*
Şi să-l vedem pe marele Ahile, cel care ne-a fost tovarăş.

Deşi multe ni-s luate, multe ne rămân; şi dacă
Nu mai avem puterea cu care-n zilele de demult
Agitam pământul şi cerurile, totuşi ceea ce suntem, suntem:
Temperamentul consecvent al inimilor neînfricate,
Slăbit de timp şi de furtunile sorţii, dar puternic prin voinţa
De a lupta, de-a căuta, de-a afla şi de-a nu îngenunchea.

* Hiadele – grup de stele din constelaţia Taurul, asociate cu venirea vremii ploioase; în poem Hiadele sunt prezentate drept agitatoarele mărilor. Din această constelaţie fac parte şi Pleiadele.

* Câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia – trimitere la ritualul prin care războinicii, înainte de începerea luptei, îşi loveau sacadat platoşele de bronz cu scuturile sau cu suliţele pentru a provoca prin zgomotul produs panică în rândurile adversarilor.
* În decursul războiulul troian uneori zeii coborau din Olimp şi participau la luptă alături de greci, respectiv de troieni.
* Insulele Fericirii sau Insulele celor Binecuvântaţi – un loc undeva în largul Oceanului Atlantic unde eroii din mitologia greacă, precum Ahile, se bucurau după moarte de-o vară permanentă (ceva asemănător raiului creştin).

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu urca mai multe trepte deodată că s-ar putea să cobori de-a buşilea.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu urca mai multe trepte deodată, că s-ar putea să cobori de-a buşilea.

aforism de Teodor Dume din Vitralii pe un interior scorojit (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă străduiam să nu ţip. Ştiam că s-ar putea să se oprească dacă Tip, dar pentru că ştiam şi că îşi doreşte să mă audă cum ţip, mă abţineam. Deşi rămâneam tăcut, îmi curgeau lacrimile. După o vreme totul a devenit un vârtej, un talmeş-balmeş, şi nu mai exista decât posibilitatea fatală de-a rămâne acolo pe vecie. În sfârşit, ca şi cum ceva s-ar fi pus în funcţiune, am început să suspin, înghiţind şi înecându-mă cu flegma sărată care mi se scurgea pe gâtlej. S-a oprit.

Charles Bukowski în Şuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul vieţii, cele mai inutile emoţii sunt sentimentul de vină pentru ceea ce s-a întâmplat şi teama faţă de ceea ce s-ar putea întâmpla.

Wayne Dyer în Înţelepciune pentru succes
Adăugat de cosmina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind modul în care se îmbracă şi se comportă fetele tinere pe stradă, îmi dau seama că pentru ele a fi atrăgătoare înseamnă a te dezbrăca cât mai mult. Chiar cu riscul de-a cădea în ridicol, de-a deveni vulgare, obscene. S-ar putea spune că pentru a se simţi femei au nevoie să etaleze ostentativ acele părţi ale corpului lor care fac din ele reprezentantele acestui sex. Asta în cazul în care cineva ar mai avea vreo îndoială. Ce tristă simplificare!

Juliana Mallart în Cine sunt eu?
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 24

Nu-mi osândiţi, o, Doamnelor, păcatul
De-a fi iubit şi, sufletu-mi arzându-l,
Mă dăruii durerilor de-a rândul,
Iar trupului i-am prăbuşit înaltul.

Şi numele nu mi-l huliţi, n-am altul;
Dac-am greşit, durerea-mi arde gândul:
Nu-i ajutaţi tăişul ascuţindu-l,
Amor abia îşi pregăteşte saltul.

Chiar dacă-n calea voastră, nu Vulcan
Şi nu Adonis s-ar ivi vreodată,
Şi veţi cădea voi roabe-ale iubirii

Şi patimei nu veţi găsi liman.
O, Doamnelor în viaţa voastră toată,
Plăti-veţi lacrimi multe fericirii!

sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai putea de asemenea să întrebi cine conduce. Mulţi oameni cred că "Păi noi suntem oameni; noi suntem cea mai inteligentă şi realizată specie; noi suntem la conducere." Bacteriile s-ar putea să privească altfel lucrurile: mai multe bacterii trăiesc într-un centimetru liniar din colonul tău inferior decât toţi oamenii care au trăit vreodată. Asta se întâmplă în tractul tău digestiv chiar acum. Noi suntem la conducere, sau suntem doar gazde pentru bacterii? Totul depinde de perspectiva ta...

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul s-ar putea să fie enigmatic. S-ar putea să necesite nişte muncă pentru a-l înhăţa. Ar putea contrazice prejudecăţi adânc înrădăcinate. Ar putea să nu fie în concordanţă cu ceea ce vrem noi cu disperare să fie adevărat. Dar, preferinţele noastre nu determină ceea ce este adevărat.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Breaking news

Din ochiul meu
golit de imagini a curs
ultima lacrimă care
poate să readucă
moartea
printre coşciugele rânduite
în stânga şi în dreapta
ca nişte lumânări
pregătite să ardă
până la capăt

da... până la capăt...

s-ar putea
să nu vă mai pot privi
dar imun la răutăţile unora
o să-mi fac ultima plecăciune
în faţa celor care
m-au primit
în gândul lor şi
m- au iubit...
nu nu din interes
sau poate
la îndemnul celui răstignit
pe durerea acelora care
au fost...

s-ar putea să
nu mă mai iubiţi
asta pentru că port
marea vină de a exista şi
a mă fi cuibărit
în lacrima unei pietre
rămasă sub val...
singurul loc de care
moartea nu ştie
deşi trece pe acolo zi de zi

oricum moartea mea
a îmbătrânit şi
nu vede prea bine...

s-ar putea...

poezie de Teodor Dume (martie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l sâcâi pe Dumnezeu cu prea multe rugăciuni. S-ar putea să-l scoţi din sărite insistând atâta.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Home sweet home

Hai să ne adăpostim la umbra celor cincizeci de ani şi-aici să ne logodim surâsurile,
aşa cum fac copiii schimb de bile noi să facem schimb de tristeţi!
În mâna stângă s-ascund o iubire şi tu s-o ghiceşti,
de e mirul celui ce-a primit-o ori bătaia din aripi a celui ce-a dat-o.
Putem, de vrei, să facem inventarul a ceea ce am trăit,
să-l confruntăm cu ceea ce nu vom trăi niciodată.
Să ne jucăm de-a verbul a fi,
eu să-mi aleg să fiu o casă,
tu să-ţi alegi să fii o poartă,
să ne certăm iar precum copiii,
poarta apără casa şi chiar ştie să spună o poveste,
dar dacă nu era casă nu era nici poartă!
Mă gândeam c-am putea să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea,
eu să mă ascund de eternitatea surdo-mută
în beciul fără ferestre al unei speranţe.
Dacă mă vei găsi înseamnă că sunt,
dacă nu te voi mai găsi,
ce bine c-ai fost!
Chiar am putea să mergem la cumpărături,
să ne luăm câteva minute de voal, ca să ne putem întrezări pieire
să ocolim, însă, prăvălia din colţul urii, acolo n-au decât câteva inimi îmbătrânite înnotând în mister.
Până la urmă e bine că suntem, e de ajuns că ne-avem
la umbra celor cincizeci de ani,
iubirea să ne mintă că suntem apăraţi de uliul hulpav,
ca-ntr-un vechi şi cald home sweet home!

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flatează-mă şi s-ar putea să nu te cred. Critică-mă şi s-ar putea să nu te plac. Ignoră-mă şi s-ar putea să nu te iert. Încurajează-mă şi nu te voi uita.

citat din William Arthur Ward
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e a ta putere

Profită de puterea ta
de-a alege ce vrei să faci,
şi fă bine acel lucru.
Profită de puterea ta
de-a iubi ceea ce-ţi place în viaţă
şi iubeşte cinstit.
Profită de puterea ta
de-a te plimba în pădure
şi de-a fi parte din natură.
Profită de puterea ta
de-a-ţi controla bine
şi cu grijă propria viaţă.
Nimeni altcineva nu poate
să facă asta pentru tine.
Profită de puterea ta
de-a-ţi face viaţa asta fericită.

poezie de Eugenia Calancea (16 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restauraţie

Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura,
aplaudăm iar statul în stat
şi-ntrecem, adesea, măsura.
Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura...

Suntem liberi, e-adevărat,
dar câtă nostalgie ne-ncearcă,
deşi libertatea enorm ne-a costat,
vai, democraţia noastră e bearcă.
În sânge ne stă partitura,
suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura...

Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura,
de-a pururi, aşa ne-a fost dat,
să iubim, Doamne, nomenklatura,
Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizită

Veacul m-a făcut
Atât de cult
Încât mă uit
Peste oameni.

Am învăţat atâtea
În timpul din urmă,
Că suntem
La un punct însemnat.

S-ar putea face
Multe reforme.
Mă gândeam singur.
Eram fără nimeni.

Şi tocmai azi
Au venit musafirii.
- Tu ce dai, eu ce dau...
A, de când nu ne-am văzut.

poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului, 1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cine s-ar putea spune vreodată că nu progresează, de-a lungul drumului care-l va duce la mormânt?

aforism de Roberto Morpurgo din Aforismul în Italia. Antologia Premiului "Torino in Sintesi" (septembrie 2011), traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe străzi schimbăm în viaţă, prea facil dăm numere la casele sufletelor în care-am dat bineţe, prea simplu pare că traversăm pe alt trotuar şi prea puţini rămân în inima noastră. Şi totuşi, greşind ne demonstrăm că suntem... 'prea' oameni!

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!