
Primăvara noastră
E primăvară în privirea noastră
Şi în cais se simte pulsul vieţii,
Iar soarele îmi bate în fereastră
Ecou-ncântător al dimineţii.
E primăvară sus, în deal, la vie
Şi, în păduri, izvorul se trezeşte
S-a săturat de ger şi astenie
Şi-, n murmur, simfonia-i înfloreşte.
E primăvară şi la mine-n suflet,
În gândul meu port dorul pentru tine
Şi simt vibrato calm în orice sunet
Purtat de vântul cald peste coline.
E primăvară, este mărţişorul,
Un câmp de flori îţi dau în dar, iubire,
Iar colţul de pădure-i foişorul,
Unde urzim sclipiri de fericire.
E primăvară în grădina noastră,
Înmuguresc magnolii în simţire,
Ne zboară tot ce-i trist în zare-albastră
Şi se zideşte dragostea-n iubire.
E primăvară în îmbrăţişare,
În tâmplă-au răsărit toţi ghioceii,
Dar focul viu din inimă e-n floare
Şi mulţumim din suflet la toţi zeii!
poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Cântec de primăvară
Îţi simt umbra printre storuri, primăvară, primăvară,
Dor mi-e de-ale tale zboruri şi-acest gând mă înfioară!
Dau perdeaua la o parte, primăvară, primăvară,
S-aud vântul tău cum bate pentru-a nu ştiu câta oară!
Soarele mă încălzeşte, primăvară, primăvară,
De obrazu-mi se lipeşte făcând geamul să tresară,
Şi-aud raza ta cum cântă, primăvară, primăvară,
Ca o mână tremurândă pe arcuşul de vioară!
Ieri a înflorit şi prunul, primăvară, primăvară,
Nu sunt mulţi, e numai unul, dar îl simt ca o povară,
De parca ar fi o sută, primăvară, primăvară,
Caci mişcarea îi e mută şi în vânt florile zboară...
Te privesc din întuneric, primăvară, primăvară,
Dintr-un spaţiu mic, feeric, dar livid, parcă-i de ceară...
S-ar părea că-ţi este bine, primăvară, primăvară,
Dar ce eşti tu fără mine, dacă nu mă vezi pe-afară?
poezie de Marilena Ion Cristea din Îngeri în colivie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară iar
E primavara iar,
Natura reinvie
E primăvară iar,
Şi am mai rupt o filă
Din micul calendar.
E primăvară iar
Şi câte s-or petrece?!
E primăvară iar,
Viaţa mi se trece.
E primăvară iar,
Şi aş vrea să fiu mereu
La fel ca altă dată
Să intru-n jocul tău.
Să alergăm pe pajişti
Verzi şi de soare pline,
Să văd in jurul meu
Doar zâmbete senine.
E primăvară iar,
Ce-a mai rămas din mine?!
E primăvară iar,
Şi-n suflet simt durere,
E primăvară iar,
Dar totul e tăcere...
E primăvară iar,
Şi mă întreb mereu,
De ce nu-i primăvară
Şi în sufletul meu?!
poezie de Mariana Simionescu (9 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară, primăvară
Primăvară, primăvară,
Vino iar la noi în ţară!
Vino cu flori în grădină!
Cu căldură, cu lumină,
Vino cu zile senine!
Cu fluturi şi cu albine,
Cu verdeaţă pe câmpie
Şi-n suflet cu bucurie.
Că dusă-i iarna geroasă,
Soarele iar intră-n casă.
Zăpada-n câmp se topeşte,
Pământul se dezmorţeşte.
Muguri se deschid în plante,
Florile sunt parfumate,
Revin păsări călătoare,
Oamenii ies pe ogoare.
Primăvara vrem să vină
Să toarne-n suflet lumină.
Stăpânul lumii să-ncălzească
Toată suflarea lumească.
Primăvară, primăvară,
Vite pasc pe dealuri iară.
Păsări cântă-n dimineaţă,
Totul s-a trezit la viaţă.
poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!



De nu eşti tu...
- Ce dacă se întorc cocorii
Uitând restriştea lor amară?
Grăbiţi şi-învolburaţi sunt norii,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!
-Ce dacă berzele sosite
În grabă cuibul îşi repară?
Mă ning ninsorile cernite,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!
-Ce dacă râde rânduneaua
Sub cosoroabă la căscioară?
La mine nu-i topită neaua,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!
Ce dacă mugurul plesneşte
Şi ramura-înverzeşte iară?
La mine-i iarnă, viscoleşte,
De nu eşti tu, nu-i primăvară!
În raza soarelui mă scald,
Adie vântul blând pe-afară,
La mine-n suflet este cald:
-Bine-ai venit... E primăvară!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocei de primăvară
Vise vechi, cu fin parfum,
Peste gânduri îmi coboară,
Într-un început de drum-
Ghiocei de primăvară!
Peste câmpuri cu zăpezi
Un parfum mă înfioară,
Ca şi muzici de aezi-
Ghiocei de primăvară!
Urcă gândul înapoi
Pe a vieţii mele scară
Şi mă văd copil vioi –
Ghiocel de primăvară!
Îi culegeam de pe deal
Şi-aveam inima uşoară,
Viaţa fără nici un val-
Ghiocel de primăvară!
Chiar de anii au trecut
Şi s-au dus pe-a vieţii scară,
Încă mai culeg în gând-
Ghiocei de primăvară!
Ieri, plimbându-mă-n grădină,
Am zărit doi ghiocei,
Două raze de lumină-
Parcă sunt copiii mei!
poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


E primăvară!
E primăvară azi în calendare
Şi nu mai ninge, vântul nu mai bate,
În inimă a răsărit o floare
Şi mi-au plecat poverile din spate.
S-au dus şi norii-n alte destinaţii,
E soare şi albastru ceru-mi cântă,
De azi am liber la imaginaţii
Şi mai nimic nu mă mai înspăimântă.
A amuţit zăpada de surpriză,
Aşteaptă-nfrigurată să dispară,
Februarie-a intrat în mare criză,
Cu aripi frânte merge şi nu zboară.
E martie un început de viaţă
Şi înfloresc poeme de iubire,
Pe buze, azi, iubirea se răsfaţă
Şi râde sufletu-mi de fericire.
Pe dinafară dau de-atâta bine
Şi de preaplin împart cu voi extazul,
Să vă îmbrăţişez pe toţi îmi vine
Şi să vă iau pe umeri tot necazul.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Zi de primăvară
Era într-o zi de primăvară
Dornic soarele încălzea
Natura reînvia la viaţa iară
Liniştea peste zi se aşternea
Din clipa-ncare te-am zărit
Un înger mâna mi-a întins
Pe loc m-am şi îndrăgostit
Un suflet cald un chip destins
Un lan de maci au înflorit
În colţul verde din grădină
În inimă iubirea s-a înfipt
Sufletu-mi de dor suspină
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


O primăvară frumoasă!
O primăvară frumoasă!
Cum o fi!
Alunecoasă,
Pe fir alb, intrând în casă
Şi pe roşu, de mătasă...
Mărţişor ce ne trezeşte
Din somn lung şi ne vesteşte:
Gata, e de-ajuns, trăieşte!
O primăvară frumoasă!
Dimineaţa, cam geroasă,
Printre nouri, luminoasă
Şi din când în când, ploioasă,
Ca oricare primăvară...
Păsărele spre cer zboară,
Dând din aripi prima oară,
Muguri mici încep s-apară,
Cu dorinţa fermă, clară,
De-a-nverzi în primăvară!
O primăvară frumoasă!
Plictisită sau zeloasă,
Cu zâmbet sau plângăcioasă,
Pură, albă, păcătoasă,
Ca şi omul, de altfel,
Dar, sunând din clopoţel,
Că renaşterea e-n toi
Şi ne-atinge şi pe noi!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară
E primăvară, Doamnă, şi e zi cu soare,
în vii pe dealuri, a dat colţul ierbii;
se primeneşte zarea, pomii au dat în floare
prin codrii Vlăsiei boncăluiesc cerbii.
E primăvară Doamnă, şi cerul e senin,
ciocârlia bate spaţii năucite-n cânt;
jos pe baltă, acelaşi susur cristalin
şi-adastă vânătorii să împuşte vânt
E primăvară Doamnă, şi inima vibrează,
timpu-i înspumare, clipa nepieritoare
cel care adesea sunt, acum oftează,
peste lume saltă aceeaşi privighetoare.
E primăvară Doamnă, şi e zi cu soare,
ciocârlia bate spaţii năucite-n cânt;
se primeneşte natura, pomii au dat în floare,
iubirea şi speranţa mă sângeră pe vânt.
poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, dulce primăvară
- Zambile, ghiocei, narcise... toporaşi,
Şi parfum divin de flori de liliac,
În suflet mărtişoare candide ne laşi
O, dulce primăvară, ce mult ne eşti pe plac.
Din ce în ce iubire tot mai senin e cerul,
Şi razele de soare ne mângâie pe toţi,
A trecut şi iarna, a luat cu ea şi gerul,
O, dulce primăvară, a tale flori le scoţi.
Din florile frumoase îţi voi face cunună,
Căci tu eşti declarată regina primăverii,
Să străluceşti iubire sub clarul de lună,
Când se retrage ziua şi lasă locul serii.
Cu drag îţi dau a mea inimă, mărţişor
S-o ţii la pieptul tău, lângă a ta să bată,
Îţi împletesc cu ea cuvintele de-amor
Să mă iubeşti la fel, sau mai mult viaţa toată.
poezie de Răzvan Isac (1 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară
Din aburi de trecut se desfăşoară,
Ca o fantasmă, lunecând prin aer,
Făptura ta; s-a scurs pe-al vremii caier,
Un an de-atunci, şi-i iaraşi primăvară.
Şi azi te văd precum odinioară
În umbra dimineţii, diafană;
Nu poate-a te reda săraca-mi pană
A unui început de primăvară.
Simt, clipa-aceea-adânc mă înfioară
Şi nu pot şterge vie-mi, plăsmuirea
A unui chip ce mi-a-nrobit simţirea
Ţinând în păru-i flori de primăvară.
Privirea-ţi, enigmatică fecioară,
Cea născătoare de adânci eresuri,
Având o mie şi-unu' de-nţelesuri,
Purta în suflet veşnic, primăvară.
Pluteşti ca răsărind, a câta oară,
Să-mprăşti voalul alb ce-ar vrea s-aştearnă,
Uitarea-n timpul nins o-ntreagă iarnă,
Spre-a-mi readuce-o altă primăvară.
O, amintirea ta nu vrea să moară,
Învie iar şi iar ca-ntâia dată;
De o alung cumva, apare iată,
Mereu la fel, cu-o nouă primăvară.
poezie de Ionel Adrian Gugea (26 martie 2013)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina primăvară
Bun venit ţie primăvară
Peste anoastre vechi hotare
Pas cu pas tu tot soseşti
Şi pe noi ne încălzeşti
Soarele straluceşte
şi lumină darueşte
Toate florele înfloresc
şi copaci înmuguresc
poezie de Mihaeş Cristina (18 martie 2018)
Adăugat de Mihaeş Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însoritul April
E primăvară, prieteni, e primăvară!
Toată câmpia zâmbeşte de-atâta verde;
Caisul din livadă, floarea-şi cerne,
Rândunelele se-ngână prima oară.
Se resimte iară-şi mireasma de afară
Şi cântecul ciocârliei ce abia se vede;
E primăvară, prieteni, e primăvară,
Toată câmpia zâmbeşte de-atâta verde.
Şi prin satul trezit, încă te-nfioară
Un piuit de pui şi cântec de cocoşi;
La porţi stau pe scaune, babe şi moşi,
Miresme-n suflet, astăzi ne coboară;
E primăvară, prieteni, e primăvară!
poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub gene văd flori
Unde eşti înflorită primăvară,
Vin-o încet cu miros de flori iară,
Adu pentru noi multă veselie,
Să fie pentru noi o nouă temelie.
Soarele arde acum departe,
Dar pe noi nimic nu ne mai desparte.
Lumina ochilor mei e o desfătare,
Sub gene văd flori cu o dulce aspirare,
La ziua caldă cu multă mişcare,
Iar noaptea pe cer vezi stele căzătoare.
Privirea din ochii tăi duioşi mă doboară,
E ca o rază ce pe pământ coboară,
Şi vii tiptil cu flori, dar eu îţi simt pasul,
Ca muzica de primăvară ce-mi îngână glasul.
Razele tale primăvară fac un mic contur
Ş-apoi mă uit în depărtare şi văd verde împrejur.
poezie de Eugenia Calancea (22 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Parfum de primăvară
Un parfum de primăvară
Se simte peste dealuri şi câmpii.
Natura reînvie iară,
Copacii ne salută parcă sunt vii.
Sus pe un ram o ciocănitoare
Caută un vierme mic.
Soarele cât e de soare!
Parcă e ruşinos un pic.
Doi bătrâni stau pe o bancă
Şi privesc în zare.
Văd cum vin stoluri de păsări
Şi în sufletul lor e sărbătoare.
Parfumul acesta de primăvară
A pătruns şi în inima mea.
Lumea îmi pare o comoară
Viaţă o floare de nu-mă-uita.
poezie de Vladimir Potlog (9 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Monolog de primăvară
Primăvară, primăvară!
Ce te perinzi pe afară
Lăsând pradă norilor
Mugurii degetelor?
Şi de ce-ţi răsar în barbă
Corcoduşi cu floare albă?
Miroşi a parfum strident,
Glasu-ţi este un torent
Ce trece printre coline
Ducând zumzet de albine
Şi ropot de ploaie caldă...
Ochii tăi vor să mai vadă
Caii verzi păscând lumină
Din a soarelui grădină.
Părul tău - crengi despletite
Prin păduri de tei pitite.
Glezna ta - rece pârâu,
Genunchii-ncolţiţi în grâu.
Primăvară, primăvară!
Ce te perinzi pe afară?
Dacă ai să pieri subit
Cumva... pe la asfinţit,
În hăuri ameţitoare
Bând a timpului licoare?
Primăvară, ştii ceva?!
Mută-ţi în inima mea
Pasul... lasă-l să se-afunde
Între două bătăi surde.
Chipul... lasă-l să se scalde
Între doua bătăi calde.
Şi rămâi, rămâi aşa!
Eu să pot mereu cânta
Florile pământului,
Cuiburile cucului,
Ciripit de rândunele...
Pavăza iubirii mele!
Primăvară, primăvară
Nu te pierde pe afară!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Semne de primăvară
Primele "flori" de primăvară,
Din minunata noastră ţară,
Şi tare ne mândrim cu ele,
Sunt... gropile de prin şosele...
epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Primăvară-n primăvară
Mi-e plânsul val de flori de stele,
Cânt şi explozie solară...
Pe partitura vieţii mele,
De-acum e iarăşi primăvară.
Cresc muguri, câmp de violete...
De alb şi roz mi-e viaţa plină,
Este explozir de verde
Şi-un cer plăpând, de muselină...
La cuib se-ntoarce rândunica...
Lumea-i mister, lumină, vis,
Eu pentru buna şi mămica,
Felicitări cu drag am scris.
A-nmugurit în suflet pace
Şi sentimente dau în floare...
"E-atâta dragoste, copile,
Că-n orice zi e-o sărbătoare!"
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară
Cer senin, căldură blândă,
Soarele toarnă lumină,
Ghiocel - floare plăpândă,
scoate capul în grădină.
O rază de soare
sărută pământul,
Zâmbet şi floare
le mângâie vântul.
E primăvară!
poezie de Dumitru Delcă (3 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


Da! E primăvară
Da! E primăvară,
Iar eu te strig iubire a mia oară,
Vino şi ascunde-te în suflet,
Să opreşti cu dragoste-al meu urlet.
Vino, dă-mi, ce tu cândva mi-ai luat,
Când mugurilor floarea nu le-a dat,
Când şi zăpezi mai erau aşternute,
Ai venit şi-ai luat glasul vorbirii mute.
Da! E primăvară,
Şi lacrimile-n ochi încep să doară...
Şi amintiri uitate azi revin,
Ca un blestem amar, ca şi un chin.
La fel ca atunci când ne-am cunoscut,
- Acum e primăvara unui nou început!
Cu glasul inimii te chem iubire,
De mă auzi tu vino şi adu-mi fericire.
poezie de Răzvan Isac (3 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
