Lumânarea din glastră şi tusea din geam

aseară
înnebunit de spaimă
îngerul mi-a bătut în geam
mi-a şoptit bâlbâit
că nimeni nu ştie
cine e de fapt stăpânul morţii
uite, seceră de-a valma
cu aceeaşi furie oarbă
atât în cer cât şi pe pământ
a înjurat cu năduf
şi a fugit în noapte
bâldâbâc bâldâbâc zice Urmuz
după care se-ntoarce degrabă
în fabulele sale mofluz

de atunci nu mi-am mai văzut
îngerul licărind în fereastră
i-am aprins o lumânare
şi atât
deşi mereu îmi pare
imaginea lui pângărită în geam
de bale cereşti
dar niciodată nu am avut curaj
să le şterg

acum că s-a făcut dimineaţă
tuşesc şi mă uit
după lumânarea din glastră
de afară se aude cum latră
câinele meu şchiop
de furie vecinul aruncă
în el cu o piatră
lumina se tulbură
şi se face iar
şi parcă prea prea repede
noapte

Dumnezeu a murit
urlă pe străzi
răspândacul primăriei cereşti
bună dimineaţa noapte
bine ai venit
lângă mine orbul îşi plânge
ochii scurşi

goi şi înfriguraţi
la marginea cerului
aşteptăm să ne îmbrace sfinţii
cu trupuri de carne
şi cu pantofi sport

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de noapte

la naştere o ursitoare
cu părul roşu din câlţi
m-a blestemat să bântui
fantomă rea după moarte
şi de un timp năpăstuiesc
noapte de noapte

nu te întrista nu plânge
nu e chiar atât de rău
de cele mai multe ori îmi place
şi zburd şi râd în hohote
peste flăcări peste ape
noapte de noapte

doar că acum
e lună plină şi mă strigi
şi palmele mele
în gheare se prefac
dinţii în colţi fioroşi
plini de sânge
iar ochii în lasere
flăcări sângerii
şi-mi e frică că ai să te sperii
c-am să te pierd
şi deja am plătit prea mult
şi timp numai e
dragostea mea lumină lină
ascultă-mi şoaptele
ce ţi le aduc la urechi
noapte de noapte

respiraţia noastră
ca nişte nori argintii şi reci
rămâne suspendată în aer
ca o statuie de gheaţă fumurie
noapte de noapte

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece de toamnă

E o noapte rece de toamnă
Şi eu visez un vis frumos,
Dar vântul se plimbă pe străzi
Trist şi cam sfios.

E o noapte rece de toamnă,
O frunză cade din pom
Şi undeva departe,
Adoarme un pui de om.

E o noapte rece de toamnă
Şi se aude cum latră un câine,
Un cocoş sprinten ne anunţă
Că o nouă zi vine.

E o dimineaţă rece de toamnă
Şi eu m-am trezit din visul meu plăcut,
Privesc la geam şi mă mir
Cât de repede noaptea a trecut.

poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul iubirii

femeie, îngerul iubirii
te scalzi în bolţi cereşti
şi roua zorilor îţi mângâie în zori obrajii
mă ard cuvintele tale
şi ţip în noapte dorul meu
te caut printre lacrimi şi suspine
şi te găsesc în lacrima din noi
te voi învăţa femeie într-o noapte
sărutul
ce odată într-o gară ne-a unit pe noi
sunt rug aprins în zorii zilei noi
în ochii tăi se oglindeşte marea
păşesc pe drumul dintre doi
doi tineri visători şi goi ce au visat odată
azi mângâi lacrima ce curge şi plânge
o alint cu un sărut
caut un suflet, să îţi dăruiesc o mare
dau de pământ cu legi, cu toate, cu păcate
lasă poarta iar deschisă
să pătrund la noapte în gând
să sărut un trup, o floare
femeie, demon, înger, pe pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urlă câinele

lup în cuşca jandarmilor
reţinut ilegal peste noapte
de noapte stă până spre dimineaţă
cheamă soarele să încălzească
oraşul chircit de somn urlă
alături de fraţii lui din pădure
deranjează colecţia de purici toamnă -
iarnă parazito hematofagă
de talie prea mică pentru ochii
care nu poartă ochelari
urlă câinele şi caută luna
din priviri să fie în trend

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al meu suflet, Psyhee

A venit un înger şi mi-a zis:
- Eşti un porc de câine,
o jigodie şi un rât.
Pute iarba sub umbra ta care o apasă;
mocirlă se numeşte respiraţia ta!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină!
A venit îngerul şi mi-a zis:
- Mai străvezie este sticla
decât cel mai statornic gând al tău!
În curând ai să mori şi viermi
îţi vor forfoti în nări, în bot, în rât, în trompă!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină! îmi zise îngerul...
Apoi îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul
a plecat cu aripi de aur zburând
într-un aer de aur.
Fluturi de aur
fâlfâiau în aura îngerului de aur.
El zbura aiurit,
el era cu totul şi cu totul de aur.
El se depărta către o depărtare de aur,
în care apunea soarele de aur.
- De ce te îndepărtezi de la mine, i-am strigat,
de ce pleci, de ce?
- Fără pricină mi-a răspuns, fără pricină...

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a bătut aseară moartea la fereastră

Mi-a bătut aseară moartea la fereastră,
Muşcata noastră s-a uscat în glastră,
Un câine, pe stradă, lătra a pustiu.
Oare e posibil să nu mai fiu viu?

Oare e posibil să nu mai fiu viu,
Când puterile încă mă mai ţiu,
Să nu mai văd lumina, să nu mai simt durerea,
Să nu mai ştiu ce-i aceea plăcerea?

Să nu mai ştiu ce-i aceea plăcerea,
De-a pururi, de-acum, să-mi piară vederea,
Să-mi părăsesc pe veci copilul şi soaţa,
Să nu mai ştiu niciodată ce-i viaţa?

Să nu mai ştiu niciodată ce-i viaţa
Şi viaţa să se rupă deodată, ca aţa
Şi-n viaţă să nu mai pot să fiu,
Oare e posibil să nu mai fiu viu?

Oare e posibil să nu mai fiu viu?
Un câine, pe stradă, lătra a pustiu,
Muşcata noastră s-a uscat în glastră.
Mi-a bătut aseară moartea la fereastră.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cum plânge cerul

Stau la fereastră şi privesc
Cum plânge cerul
Şi copaci cu braţele întinse
Cer, în genunchi, cu faţa spre altar,
Iubirea celor dragi
Şi plâng amar...
Se tânguie de dor... o simfonie
În DO major... În fulgi de păpădie,
Când nimeni nu mai ştie
Că dincolo de moarte,
Un clopot, vag, răsună,
La geam, la ceas de noapte.
Nimeni nu ştie că în somnul lor
Şi primăvara îşi avea sălaş,
Că a venit deloc întâmplător,
Întâia oară, în al lor oraş...
A cumpărat de la tarabă
O rochie turcoaz, cercei de jad,
Pantofi de chihlimbar
Şi un mărgean de flori de viorele
Şi-o geantă cu zambile la curele...
Apoi degrabă a plecat
De unde a venit, din sat,
Acolo unde ninge iar floare de cais
Şi îşi deschide cupa primul vis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acorduri de vioară în noapte, tăcute...

Trece timpul încet şi repede.
În mine urlă sunetul unei cascade...
O inimă mai doare,
Un gând de sus mă plânge...
O albă clapă de pian
O strigă-n noapte pe ce neagră,
Să poată să îmi spună "noapte bună",
Dormi uşor, căci mâine dimineaţă,
La uşa vieţii tale va bate,
O altă viaţă!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce-i cu tine? Ce se întâmplă cu tine, Lia? Încearcă să-ţi revii odată! Fii tu însăţi din nou! Nu crezi că dacă aş fi avut de gând să-ţi fac totuşi ceva, aş fi făcut-o de cum am intrat pe uşă, înainte de a te fi trezit? Te rog... Ce naiba?! Drept cine mă iei? Nu sunt vreun psihopat, pervers, obsedat sau altceva de genul ăsta... Sincer, încă mai am capul pe umeri, adică judec normal şi sunt conştient de acţiunile mele.
Lia: Da. Bine. Pricep. Şi... Am să-mi revin. De fapt, deja mă simt mult mai bine. Acum poţi să mă laşi singură.
Lucian: Eşti sigură că te simţi bine?! Ştii, cred că ar trebui să porţi o cămaşă de noapte mai sigură; acesteia prea îi cad breteluţele mereu, după cum am observat. În plus... Mi-a plăcut foarte mult poziţia... Ştii prea bine care! Ah; încă un singur lucru. După aceea, gata, am ieşit. Îmi pare rău dacă te-am supărat cu ceva şi te-aş ruga să mă ierţi dacă am greşit faţă de tine. Asta-i tot. Te aştept afară. Să te echipezi repede. Grăbeşte-te! Colegii ne aşteaptă.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul Îngerului

Un înger drag mi-a apărut în vis,
M-a luat de mână, şi mi-a spus:
"Viaţa nu e întotdeauna ceea ce pare,
Nici pe oameni nu-i cântări după înfăţişare:"

Mama m-a luat de mână
Şi mi-a şoptit:
"Te voi conduce în locul unde visele sunt vii
Închide ochii şi inima-ţi deschide,
Pe tine te vei redescoperi "
Ea m-a condus prin Întuneric şi Lumină,
În brâul curcubeului învăluită, calm-senină.
Fiecare culoare e un vis ce se poate împlini,
M-a condus aievea printre galaxii
Apoi am ajuns într-o grădină
Mângâiată de o boare divină.
Mama mi-a spus cu vorbă blajină:
"Admiră copacii şi florile,
Miroase şi gustă din roade"!
Am privit, am mirosit, am gustat,
Şi totul era dulce, era parfumat,
Era o curgere în armonie,
Aş fi rămas acolo o veşnicie...
Îngerul m-a luat de mână şi mi-a spus:
"Toate acestea îţi aparţin, în inima ta au curs,
Visul te va conduce spre ele în fiecare noapte,
Cu visul înaripat poţi călători departe!"
***
De-atunci viaţa mea este divină,
Împart tuturor, taina ascunsă în grădină
Visele dulci de Iubire şi Lumină,
Şi îngerul mă conduce, în fiecare noapte
Pe tărâmuri necuprinse şi îndepărtate,
Unde Mama-înger îmi revarsă în inimă
Căldură, Armonie şi blândă Lumină.

partea a 2-a

Văzându-mi lacrima din ochi curat
Ce printre gene mi s-a strecurat,
Îngerul a venit, şi m-a-ntrebat:
-"De ce eşti tristă"?
-"Sunt singură, i-am răspuns,
Şi-un dor adânc de tine m-a străpuns".
Cu ochii ei duioşi, m-a-mbărbătat,
Şi mi-a destăinuit:
"Dumnezeul bun şi preaiubit
Astăzi mi-a îngăduit
Să-ţi şterg lacrima,
Şi să-ţi spun că întotdeauna
De îngeri eşti înconjurată,
Că singură, nu vei fi niciodată.
Deschide-ţi inima curată!"

La piept m-a strâns cu drag,
Şoptindu-mi:
"Copilul meu, copil iubit
Îngerii sunt pretutindeni
Atunci când te simţi rătăcit,
Îngerul poate fi străinul întâlnit
Ce-ţi zâmbeşte arătându-ţi drumul.
Poate fi fără vârstă, poate avea riduri.
Îngerii pot fi pretutindeni,
Se pot deghiza în prieteni,
Sau "aşa-zişii" duşmani,
În fraţi, surori sau propriii copii.
Doar în Lumină ei călătoresc
Cu misiuni dumnezeieşti
Abătându-ţi paşii
Când eşti aproape de abis
Orientându-te pe cale
Aşa cum ţi-a fost scris.

Când vei deschide ochii,
Toate acestea le vei zări
Oriunde în lume, astăzi, vei privi!

"Acum a venit vremea să plec..."
Am început a plânge şi m-am trezit...
Precum în grabă a venit,
La fel de repede m-a părăsit.
"Rămas bun, astăzi nu-ţi voi spune,
Pentru că în Ceruri se întâmplă o minune,
În Sferele Înalte e o întreagă lume
În care Tu şi Eu avem un loc anume..."

poezie de Floarea Cărbune (26 martie 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

O parte din mine

Ce am făcut m-am pierdut
Caut în mine un nou răsărit
O parte din mine a dispărut
Anii şi viaţa fulger au trecut

Mi-a bătut un ram în geam
Priveşte afară mi-a spus
Am privit chiar eu eram
Păr albit atunci am plâns

Plicuri pe o scoică au căzut
Colorată scoica albă nepată
Jumătatea tu mi-ai văzut
În perlă ea s-a prefăcut

Într -un curcubeu in soare
Într un nor pe cerul senin
În dimineaţa asta apare
În pâinea cu sare şi vin

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata...

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume din carte: Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă (2020)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul.

poezie de Teodor Dume din Ultima noapte cu tata (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume din Carte; Ultima noapte cu tata. Editura Pim (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aseară, în parcarea de la Selgros, am omorât un înger

aseară, în parcarea de la selgros,
am omorât un înger.

pe când mergeam liniştit să-mi iau ceva de băut
un înger mi-a sărit în cale în parcarea imensă a supermarketului
de la capătul liniei de autobuz 22.

s-a aşezat brusc în faţa mea şi a început să-mi vorbească repede,
într-o limbă stranie şi guturală.
iritat, am încercat să-l dau la o parte -
dar îngerul nu vroia, cu niciun preţ, să mă lase să trec.

pe nesimţite, mintea mi-a fost cuprinsă de o furie animalică
şi am început să-l lovesc cu sălbăticie
plin de ură
de entuziasm
nebunie...

loviturile mele curgeau năvalnic
peste faţa... pieptul... peste mâinile... şi picioarele îngerului
care s-a umplut curând de sânge.

în mod ciudat -
el nu se ferea deloc de izbiturile mele repetate -
continua să-mi spună, în aceeaşi limbă necunoscută, lucruri pe care nu le pricepeam,
în timp ce furia mea creştea tot mai mult.
până când îngerul s-a prăbuşit sub loviturile mele
şi a murit.

gâfâind, mi-am ridicat privirile şi am privit în jur -
o linişte adâncă se aşezase peste tot.
am inspirat adânc în piept aerul călduţ al serii
cu miros de benzină şi iarbă proaspătă din parcarea pustie de la selgros.

cerul senin era străbătut pe alocuri de fâşii roşiatice -
precum rănile deschise
ale îngerului mort
care zăcea nemişcat la picioarele mele

mi-am tras respiraţia pentru câteva momente
apoi m-am căutat în buzunarele blugilor după o monedă de 5 mii pentru căruciorul de cumpărături
şi am intrat să-mi iau ceva de băut.

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de Adrian Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă să plângi, mi-a zis Dumnezeu (II)

nu-mi aduc prea bine aminte
zâmbetul lui
şi nici
ultimele îmbrăţişări
ştiu doar că
pe întunericul din noapte
scrijeleam cu unghiile - TATA
tăcut
de sub umbra rămasă
undeva în timp
mă privea Dumnezeu
de parcă
nu s-ar fi
întâmplat mai nimic
până în ziua în care
mi-a şoptit
întoarce-te în lumină şi
în zborul de pasăre
niciodată în umbrele
care nu se văd
şi vei fi tu însuţi

aşa e

când răsare soarele
în oraşul din mine e lumină
multă multă lumină în amintirea
celui care a fost
tata

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!