* * *

suntem beţivii unui timp nevinovat.
dar îi aruncăm la gunoi
dimineaţa de după,
peste hârtii
murdare de icterul literelor
sau lângă conserve
care mai miros încă a inimi.

trecem unul prin altul
ca basculantele
prin magazine de farfurii,
apoi mergem la seminarii
despre frica de zbor,
când, de fapt,
ar trebui să tăiem de pe lista de dorinţe
această nebunie cu metodă
a pierderii...

tu nu vezi
că tristeţea ne trăieşte
de la un salariu
la altul?
ne dă de gol
aerul infirm dintre gânduri,
şi învineţim în hanorace nehotărâte.

beţivii ca noi
se înduioşează teribil, chiar plâng,
când sunt mângâiaţi
pe litere...

între timp,
dumnezeii noştri
se zbat să ne convingă odată
că ori suntem proşti,
ori îndrăgostiţi.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mergem prin ceaţă

E ceaţă în gânduri şi dorul mă-ncearcă
Plutesc pe valuri cu tine-ntr-o barcă
Se aud tumulturi de ape înfundat
Prea multe maluri în urmă am lăsat

Mă uit la ape, la ceaţa care vine
Mi-e teamă să nu pleci de lângă mine
Pe râuri aburinde de vrei să mai plutim
Cu dragostea în inimi putem să... reuşim

Hai să-nnoptăm pe malul ce s-arată-n faţă
Să nu te temi chiar de se lasă ceaţă
Vâslesc din răsputeri să mai trăiesc o viaţă
În noaptea asta, te rog, rămâi la mine-n braţe

În astă lume e şi soare, dar mai şi plouă uneori
Suntem forţaţi să trecem chiar prin nori
Când reuşim să ne întoarcem iar la viaţă
Să nu uităm să ne iubim şi atunci
Când... mergem prin ceaţă

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există

Există un timp care se separă.
Unul care ne uneşte
Şi unul care devine alb.
O călătorie de la unul la altul
Pentru o piesă dintr-un cuvânt.
... Sensul silabelor în alb
Devine iarnă între noi,
Legată prin ninsori viscolite.
Am avut un timp pentru a înţelege
Şi un timp pentru a înţelege vremea...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori suntem legaţi de amintiri

Uneori suntem legaţi de amintiri
şi nu există foarfece care să poată tăia
acele fire rezistente.
Sau frânghii!

Vezi podul de colo, de lângă Casa Artiştilor?
Câţiva paşi înainte de acel pod
jandarmii au împuşcat mortal un muncitor
care mergea în faţa mea.

Aveam atunci doar doăzeci de ani,
dar ori de câte ori trec pe lângă acel loc
amintirea revine.
Mă ia de mână şi mergem împreună
spre portiţa cimitirului evreiesc,
prin care am fugit
din faţa puştilor.

Anii au trecut cu paşi tremurători, şovăitori,
şi eu împreună cu ei.
Ani în zbor...
apoi timpul s-a oprit.

poezie de Jaroslav Seifert, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de după

Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopţi de dragoste

Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu aşchiile sărite, el e aşa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbuşit, inimile
După care privim în gol ca şi când: noi suntem aceia atât de uşori

Şi trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaştem nicio voce, descărnaţi ne plângem de milă

Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd şi tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme

Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine şi bea apă din paharul pus la căpătâiul uşii

Unii spun că seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca şi când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori

Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate că din slăbiciunea asta, mai mult o amorţeală, el se naşte

Şi când spun toate astea, imaginaţi-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colţ ieşeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta

Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am gândit să-mi desenez o casă.
am început cu un scaun,
fiecare om are nevoie
de un colţ de sentiment stabil
pe care să se aşeze când oboseşte
de prea multă închipuire.

apoi am schiţat un pom.
încă nu m-am hotărât dacă va fi un nuc,
peste care să treacă umbrele
spre odihna lor neagră, ascunsă în nord,
sau va fi un altceva,
din care să înfrunzească gălăgios, dimineaţa, vrăbiile...

între timp,
am adormit între cele 4 crengi cardinale
pe care le înfipsesem pe post de structură
în schiţa asta săracă
şi am lăsat desenul să se gândească singur
despre câtă dragoste ar avea nevoie
pentru umplerea încăperii.

când m-am trezit, desenul era gata.
era foarte cald înăuntru,
mirosea a nou
şi a cineva care încă nu venise...

această casă seamănă cu mine, am zis.
stă norocul în ea ca un ou.
sunt un cuib.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul trecerii prin lume

Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim,
Dar nu putem ca să pricepem
Al veţii sens ce ni-l urzim...

Ce e lumea nu-nţelegem,
Nici pe Pământ cum răsărim,
Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim.

Noi suntem tentaţi să credem
Că-n acest loc doar poposim,
Apoi spre viitor să trecem
Luaţi în zbor... de Heruvim.

Cine suntem şi unde mergem?

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complexul de inferioritate al celor mai mulţi dintre conaţionalii noştri se relevă cel mai pregnant prin protocronismul lor exacerbat, grevat masiv de ignoranţă şi infantilism, prin care ei caută să se convingă şi să convingă pe şi pe alţii (cei pe care nu reuşesc să-i convingă sunt, desigur, trădători de neam şi ţară), că strămoşii noştri s-au aflat la originea civilizaţiei planetare, dar, în acelaşi timp, şi că, la nivel mondial, există o conspiraţie care încearcă să ascundă acest lucru, ce mai - că restul omenirii nu există decât pentru a ne oculta nouă întâietea în orice domeniu. Această beţie colectivă cu amăgiri oculte a devenit în mod clar un caz de patologie psihiatrică! Şi ne mai mirăm că suntem trataţi în consecinţă... Mai grav este însă faptul că tocmai această patologie psihiatrică naţională s-ar putea să ducă la dispariţia noastră ca naţiune.

Marian Pătraşcu (august 2015)
Adăugat de Marian Pătraşcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ...

de ce ne furăm drumurile
pe care trebuie să mergem?
de ce ne murdărim iarba care râde la noi
de ce aruncăm pe ea cu hârtii şi gunoi?

de ce în tramvai, în autobuz sau troleibuz
în metrou
pe stradă, în magazin sau în scara blocului
la şcoală, chiar şi-n noi
ne murdărim unii pe alţii de parcă am umbla
goi?

nu suntem sălbateci!
nu suntem popor de tâmpiţi!
de ce să fim gunoiul Europei?
de ce sa minţim chiar şi pe copii?

avem munţi, avem dealuri, păduri, râuri şi câmpii
de ce toate astea trebuie să ajungă la străini?

avem fete şi băieţi, tineri şi frumoşi
de ce să-i minţim şi să le dăm exemple
de conducători hoţi şi mincinoşi?

se goleşte ţara
pământul rămâne pustiu
satele cad în ruină
iar mulţi am ajuns să umblăm prin lume
străini, aiurea, pentru noi un pustiu!

poezie de Viorel Muha (octombrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slăvit Isus

Slăvit Isus – ce grabnic vine
răsplata Zilei de Apoi
şi nu noi Te-aşteptăm pe Tine,
ci Tu, tot Tu, ne-aştepţi pe noi!
Iubim tot praf şi tot ruine
şi vrem în pământeşti nevoi
nu noi să Te slujim pe Tine,
ci Tu să ne slujeşti pe noi.

O, Doamne, cu adânci suspine
întoarce-ne dinspre noroi
şi fă-ne să dorim de Tine
aşa cum Tu doreşti de noi.

Revarsă-n noi în toţi divine
simţiri cereşti şi gânduri noi.
Nu noi să vrem să fim prin Tine,
ci Tu să vrem să fii prin noi.

Fă ale noastre inimi pline
de-al dragostei ceresc şuvoi;
nu noi să ne vestim prin Tine,
ci Tu să Te vesteşti prin noi.

Căci doar atunci e cel mai bine
când suntem unul şi nu doi,
când şi noi suntem una-n Tine,
cum şi Tu unul eşti în noi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu eram de atunci,
tot ce venea,
nu văzusem,
nu aveam
tactici de sprijinit gândul,
se făcea greu, foarte greu
şi cădea.

era duminică la fântână,
mă uitam la femeile
care îşi spălau lacrimile cu leşie.
în aer se împânzea
un miros de bandaje murdare,
ca şi când ochii lor ar fi zăcut
prin spitale de război răni întregi.

lângă ele erau copii şi câini,
aveau aceleaşi priviri ridicate a frică
şi întrebare,
le era foame,
dar aşteptau cu maţele mute
să se scurgă durerea aia
a sângelui din femei
odată cu leşia şi sarea.

din case se auzea
câte un glas gros de băutură putredă
chemând încă o sticlă
sau încă o datorie la pat.
după gardurile conjugale,
era aproape târziu.

ici-colo se aprindeau lămpi abătute,
semn că se întorceau la tristeţe
ca tâmple supuse.
după ele veneau,
căscând de foame şi nevinovăţie
copiii şi câinii.

era spre noapte duminica,
nu mai era chiar sărbătoare,
palmele se auzeau înjurând
de dumnezeii mă-tii de femeie obrajii,
lasă că până mâine îţi trece.

apoi era linişte.

pe câte un prag,
mai rămânea un nesomn de copil,
mânca
un colţ de pâine umplut cu brânză.
se uita
la măreţia domnului
care a făcut stelele.

şi cred că la sfârşit plângea.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om are înlăuntrul său harul iubirii; el trebuie să iubească şi trăieşte pentru această raţiune. Dar ţinta iubirii sale diferă: unul iubeşte aurul, altul ştiinţa, unul arta, un altul plăcerile, un altul, şi pe acela îl plâng cel mai mult, se iubeşte pe sine. Dar câţi rămân care să iubească semenii? Şi acestui mic număr de aleşi ce le rămâne de iubit? Oamenii care nu-i vor iubi şi nici măcar înţelege vreodată. Ei se vor zbate mult timp în gol, căutând o inimă în care să-şi verse preaplinul lăuntrului lor. Nu o vor afla; unora li se vor frânge inima; se vor stinge tânjind; alţii se vor retrage în sinea lor ca mine.

citat celebru din Iulia Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retorica fiilor risipitori (sau cine mai suntem)

nu ziua aceea era potrivită s-o azvârlim pe fereastră
vandalizând aerul cu iminenţa unei recuperări imposibile
dacă ne-ar fi avertizat cineva că fiecare despărţire va transgresa perdele/ ziduri
inutilă ca un glob de crăciun/ pentru care nu mai există niciun brad
adevărată ca bipolaritatea unui înger/ când nu-şi ia medicamentele la timp
dacă ne-ar fi spus cineva că vom scăpa din accidente de avion
de maşină
din accidente vasculare
şi nu scăpăm
din trecutul reverberat în maneta ce schimbă vitezele vieţii
altfel ar fi fost viaţa noastră acum

fără transfuzii de ozon
ne tratăm cu electroşocurile întârzierilor de-acasă
aproape ruşinaţi că ne-am iubit cândva
nu putem inventa refugii între două tramvaie spre cer
cu bagajele noastre etichetate cu pantofii noştri ce muşcă din călcâie
noi
cine mai suntem

unde ne-au dispărut mamele
bonele
femeile de serviciu
peste tot fragmente umane/ niciodată întregul
niciodată curat
peste tot maternităţi din sticlă
călcăm pe cioburi pisate minţind că nu ne ard la tălpi
în timp ce din gură ne scapă cuţitul

liniştea asta e un penitenciar al mincinoşilor/ de unde privim prin crăpăturile gândului
unul spre altul
şi nu ştim
nu ştim să spunem cine mai suntem

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere!

Trecut - au anii unul după altul,
Şi acum au venit cu toţii înapoi,
Să fie prezenţi unul lângă altul,
Pe timp de pace sau de război...

Trecutul ne arată ce şi cum am trăit;
Fapte, vorbe, clipe, toate - s situaţii.
Amintirile frumoase s - au descoperit,
Prin momente, trăiri, toate - s senzaţii.

Spre viitor se îndreaptă mereu speranţa.
Ea este cea care ne luminează calea...
Sperăm ca acest drum, denumit viaţa,
Să fie limpede şi uşor precum valea...

Această strofă este despre prezent.
Iată - ne ajunşi în noaptea dintre ani!
Profitaţi din plin de acest moment.
Vă doresc un sincer LA MULŢI ANI!!!

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe limba tuturor

Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.

Şi strigă în muţenia ei şi în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopţile albe
şi de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziţiei,
căscat între rău şi mai rău.

Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât şi noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalţi,
unii prin ceilalţi şi toţi prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Ştim că e doar o iluzie.
E doar o zi între zile
şi apoi întunericul care ne îmbrăţişează,
ne strânge într-un mănunchi de vise, visuri şi amintiri.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem lumea. Lumea este tu şi cu mine, lumea nu este separată de tine şi de mine. Noi am creat această lume - lumea violentă, lumea războaielor, lumea diviziunilor religioase, sexului, a anxietăţii, a lipsei totale de comunicare dintre noi, cu nici un simţ al compasiunii, sau al consideraţiei pentru un altul. Oriunde ai merge, în orice ţară din această lume fiinţele umane, adică tu şi ceilalţi, suferiţi. Suntem anxioşi, suntem nesiguri, nu ştim ce urmează să se întâmple. Totul a devenit nesigur. Peste tot prin lume noi ca fiinţe umane suntem îndurerate, speriate, anxioase, violente, nesigure pe tot, instabile. Există o relaţie comună între noi toţi. Noi suntem lumea în esenţă, practic şi în mod fundamental. Lumea este tu şi tu eşti lumea. Realizând asta într-un mod fundamental, profund, nu într-un mod romantic, nu într-un mod intelectual vom înţelege că problema noastră este de fapt o problemă globală. Nu este problema mea sau problema ta personală, este o problemă umană.

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare dintre dovezile despre Iisus Hristos sunt profeţiile. Un şir de oameni, timp de patru mii de ani, în mod statornic şi fără mari deosebiri, vin unul după altul să profeţească aceeaşi venire. Un popor o vesteşte şi acest popor subzistă timp de patru mii de ani pentru a face în grup mărturie siguranţei pe care o are despre ea şi de la care nu poate fi întors prin niciun fel de ameninţări şi prin nicio persecuţie. Lucrul acesta este cu totul considerabil.

citat celebru din Blaise Pascal
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timid şi cumva despre singurătate

se aud din când în când
poate din carnea şi sângele meu
poate din sufletele rătăcite
ori răstignite-n în pântecul meu
paşii târşiţi ca pe nisip
ca pe plajele acelea pustii şi reci
bântuite de îngerii negri
chinuiţi de setea sângelui
cu aripile frânte
atârnând grele pe lângă trup
cu semnul copitei pe frunte
îngeri damnaţi
se mai aude cum bâjbâi eu
bezmetic
după un biet suflet
ştiţi care
acela ce-ar trebui să fie
mereu lângă noi
şi nu înţeleg neam de ce
nu pot să-l găsesc

îmi vine să ies în piaţa de piatră
şi să strig crucificaţi-mă
crucificaţi acest trup neputincios
trup de albastru plăpând
spune poetul din mine
uf

în adâncul meu de flutur năuc
de mă cauţi
vei vedea că sunt
încă mai sunt
vei vedea şi cum
vântul netezeşte spaţiile aspre
aşternute între noi
e târziu
de cele mai multe ori e şi frig
cu toate astea continuăm
cu sârg
să ne îndepărtăm unii de alţii
stă în firea noastră
aşa ne este de fapt scris
să fim singuri
şi să ne sinucidem
de fiecare dată când
dimineţile sunt însorite
ne aruncăm trişti din viaţă
să ne zdrobim violent
de caldarâm

în fiecare dintre noi
se află în straturi straturi
meticulos aranjate
un om
apoi un flutur
şi iar un om
de o renunţare şi un copil
şi peste toate ca un blestem
pustiul cel pustiu

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi suntem fraţi între noi şi suntem întru câtva datori unii faţă de alţii. Dacă unul are cunoaştere, un alt frate aduce o pâine, un altul un ceai, un altul un zâmbet şi uite aşa, se întregeşte o lucrare de trezire curată, normală şi lucidă!

citat din Doru Bem
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!