De Dragobete

Mă-ntreb unde eşti?
azi e ziua când se logodesc păsările
între două lacrime
mi-e de dragoste până departe
chiar dacă te-ai mutat în cer
chiar dacă durerea mă-nfiază
nu-mi lipseşti!
dar fă-mă să-mi pese
te-am pus în rândul zeilor
să văd cum se iubeşte
după legile cereşti...
trăiesc o viaţă pe pedepse
între ‘'a fi'' şi ‘'a nu fi''
un poem amar mi se ţese
unde tu-mi eşti un vers mut-
între noapte şi zi!
în toate-aşteptările pământului
m-am înveşmântat
că să pot rupe graniţa
între viaţă şi moarte...
dar mai lasă-mă un pic
mai am ceva de spus,
de plâns,
de cântat...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (24 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ceva

Mi-e ceva între sete şi dor,
Simt c-aş vrea să trăiesc şi să mor,
Mi-e ceva între foame şi frig,
Să şoptesc îmi doresc şi să strig.

Amalgam de trăiri am în gând,
Mă trezesc ba râzând, ba plângând,
Mi-e ceva între tine şi tot;
Sunt chiar eu. Pot să spun: Nu mai pot!

poezie de Marius Robu (26 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi greieri

E o seară cu umbre şi greieri
cu luna care stă la pândă...
de tăcerea lucrurilor mi-e teamă
şi de tot ce pune stăpânire pe om
până şi umbra e un fel de mare
pe care nu o putem domina
pe un pat de crini, demult nu se mai moare,
întotdeauna la capătul luminii nu e întunericul
ci Ea (pe umbră dacă calci nu doare!)
între singurătate şi moarte e un prag
ce se ţine scai de toate ale tale
până când, toate culorile vieţii (într-o zi)
din viaţă... se retrag...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din poem nou, Amprente (28 iunie 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerului tău

În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul îşi revine din fire,
suntem întrebaţi ai cui suntem fiecare...
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ţi-e bine cu mine
şi mie îmi este...

Am crezut că nimic nu mai poate da viaţă
vieţii mele/dar azi sunt fără scăpare
vorbindu-ţi te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărţire, plecare, uitare
azi-când mi-e drumul spre tine
deloc anevoios şi abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche
ca şi mine-n poziţie de drepţi-
unde ţi-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana
spânzurată de noi pe pereţi-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!

Înger, al meu, azi nu ştiu ce-mi eşti, ce-ţi voi fi!
nici ţie ce-ţi mai poate fi scris,
ce ştiu e că vreau să iubesc
în fiecare minut câte-o zi/ până când...
bătrânul cer ne va cădea în genunchi...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă surprind uneori rotindu-mă

încercând să ţin pasul cu rotaţia pământului
în aşa fel încât ziua să nu se sfârşească niciodată
întind braţele ca să-mi ţin echilibrul între două imensităţi
vezi ce uşor pot cuprinde universul
pot să-l prind chiar şi între două degete
mai greu e cu mine
nu răzbesc prin jungla clişeelor
sfârşesc rătăcit căutându-mă dincolo de poveste
precum soarele repetă răsăritul prin nemişcare

chiar dacă aşa aş putea învinge noaptea
de întuneric nu voi scăpa doar cu mintea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele cu ochii verzi

Se scutură crinii
peste tăcerea care mă scrie,
caut să te închid într-un poem
sau într-o simplă poezie
numai că tot ce frământ
e fără umbră şi doare,
dar azi
îmi eşti dator
şi complice
în cereasca-mi chemare

Lasă-mă un timp
să dispar
pentru cât mi-e de dor
vreau să-mi caut cuminte
un împrumut
exista o bancă de cuvinte!
orice cuvânt care respiră
numai în doi
mă inspiră!

De aceia mi-e bine
azi te caut prin iubesc-ul
ce-l am de la tine
chiar dacă se scutură crinii,
te rog sa mă crezi:
de-o vreme-
scriu numai poeme
cu ochii verzi

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între linişte şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viaţă şi-o simplă poveste,
Între ochii deschişi ori închişi,
Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosinţă ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte şi-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate mă-ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, între pământ şi cer

Undeva, între pământ şi cer
Sufletul meu rătăceşte stingher
Şi se zbate şi încearcă a şti,
Unde mai bine s-ar putea odihni.

S-ar duce în cer, mai bine să-i fie
Durerea s-o uite, cum vântul adie
Dar cum ar putea să lase pământul
Când tot ce iubeşte îi macină gândul

De vorbă eu stau, cu sufletul meu
Încerc să-l ajut, să-l feresc de ce-i rău
Un sfat am să-i dau, pe pământ să mai stea,
Iubirea s-o lase în inima mea

Să o pot împărţi cât încă trăiesc
S-o primească în dar, toţi pe care-i iubesc
Să rămână cu ei după ce voi pleca
Amintire să fiu, eu... şi inima mea!

poezie de Elena Bulancea (10 decembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al vieţii poem

Voi face un pod între mine şi mine
pentru cât nu m-am iubit
dar nimeni nu trebuie să ştie,
cum nimeni nu trebuie să vadă
umbra mea din ultima mea zi pe pământ!
îmi va mai trebui o singură zăpadă
să-i scriu vieţii un poem desăvârşit...
când nişte scări voi urca...
voi coborî o mie de scări
ori voi sări câte două, întristată!
Să nu pot muri s-ar putea!
dar dacă alerg pe-un câmp de lavandă?
numai poezia să nu-nchidă ochii înaintea mea
poate aşa-mi va creşte un cord în partea dreaptă!
voi trece încet... ca-ntr-un regal
peste curbura de ramuri numită arcadă...
până dincolo... din-co-lo...
infinit mai pierdută în abis
va ninge cernit şi voi pleca împăcată
c-am terminat al vieţii poem,
cu două inimi scris!
Nemaiştiind care din ele
va-ncepe pe-un rug sa ardă...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, Amprente
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vânt

Între răsărit şi apus
A mai rămas o filă.
Între cer şi pământ
A mai rămas un zbor.
Între buze şi cânt
Se frânge un cuvânt.
Între noi
Rămâne doar vânt.
Pe urmele tăcerii
Mă frâng.
Te strig.
Ecoul se rupe
La capăt de gând.
Aripile mă strâng.
Între zori şi asfinţit
A mai rămas un rând.
Scrie-mi pe el
Un pas
Să te ajung.
Rupe tăcerea din glas...
Între cer şi pământ
Sentiment frânt.
Între noi doi
Doar vânt.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele libertăţii, homosexualii cer legiferarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex: bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie. Pe când şi legiferarea căsătoriei între tată şi fiică, între mamă şi fiu, între frate şi soră, între doi fraţi, între două surori, între bunic şi nepoată, între bunică şi nepot, între ginere şi soacră, între noră şi socru, între un bărbat şi mai multe femei, între o femeie şi mai mulţi bărbaţi, între oameni şi animale (între un bărbat şi o oaie, o capră, o căţea sau o iapă, între o femeie şi un câine, între o femeie şi unul sau mai mulţi armăsari etc.)? Pe când şi o lege care să ne permită să umblăm complet goi pe stradă, la serviciu, în biserică? Pe când şi legiferarea violului şi a pedofiliei?

George Budoi în Homosexualitatea în aforisme, epigrame, pamflete şi satire, Absurditatea căsătoriei între homosexuali (14 iulie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie între două trenuri

Între zi şi noapte nu-i decât un ceas,
Între două trenuri nu-i decât un pas,
Sparte felinare, oameni în tăcere
Mai împart o gară-n două emisfere,

Nu mai sunt acelaşi, nu mai eşti nici tu,
Ne striveşte trenul între da şi nu,
Ne desparte-o lume, nu ne mai încape,
Prin lunete oarbe te mai văd aproape,

Nu mai eşti aceeaşi, nu mai sunt nici eu,
Plouă peste-o gară, plouă tot mai greu,
Mai zăresc o umbră, o închipuire,
Care urcă-n trenul către neiubire,

Pe peronul gării plouă indecis,
Între două trenuri, moare câte-un vis,
Aş mai vrea doar vremea să ne mai amâne
Să-mpărţim doar ploaia care mai rămâne.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu tălpile scufundate în iarba sfinţită a pământului,
cu ochii închişi, sufletul meu se roagă.
Până când iarba se preface în apă şi paşii se pierd în plutire.
Până când gândul alunecă, cer după cer, către Tine...
Aşteaptă-mă, Tată sau Mamă, sau Frate,
Prea greu îmi cresc aripile, şi Tu eşti departe...
Aşteaptă-mă unde fluviul se varsă în mare,
La graniţa dintre dulce şi sare.
Aşteaptă-mă acolo, între stânci, lângă mal.
O zi două trei, o oră măcar.
Până învăţ ce înseamnă să fii om, să fii vânt,
Să fii pasăre-n zbor şi ulcior de pământ...

Aşteaptă-mă, Tată sau Mamă, sau Frate,

Prea greu îmi cresc aripile, şi Tu eşti departe...

Biserica mea - Pădurea. Altarul meu – Copacul.
Evanghelia mea – cântecul păsărilor.
Lumânările mele – mănunchiul de stele
din coasta a doua a Căii Lactee...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ieri şi azi

Între ieri şi azi
există întuneric.
Ai grijă să nu cazi,
că totul e vremelnic.
Între ieri şi azi
e un apus de soare.
Priveşte printre brazi,
că mâine iar răsare.
Între ieri şi azi
e noapte şi-întuneric.
Tu nu poţi ca să cazi.
Tu eşti un om puternic.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captiv între două respiraţii

iartă-mă pentru ceea ce am fost

am palmele ude şi mă agăţ de viaţă
ca iedera de cer

nici nu ştiu dacă mai am nevoie de dragoste
momentul este o taină prin care
mă plimb zi de zi şi e
firesc să fie aşa

nu mă simt niciodată singur

iubirea se ascunde în oameni şi
fiecare are povestea sa
şi-n fiecare poveste
sunt eu
captiv
între două respiraţii
privesc iubirea
durerea şi oamenii
dar cine mai are nevoie de cuvinte
prin acest labirint
se ajunge la Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiece clipă

Fiece clipă este un drum spre plus infinit.
Lanţuri grele ferecă timpul...
Timpul nu s-a sfârşit.
Dar lunecă vag
Sub al vieţii catarg.
Orele s-au topit, nu mai ştim cum arată.
Sunt tăceri în noi şi pe hartă...
Se aude doar tic-tac-ul absurd
Prins ca între două felii de pâine,
Între cer şi pământ,
Între azi şi-ntre mâine.
Minutarul este o linie frântă,
Iar ceasul o radiografie 3D
Ce ne-a încorsetat visele.
Mi-am pus ochiul drept în cătuşe.
Şi când gândul bate la uşă,
Mă îmbrac în cămaşa de noapte
Şi plec mai departe...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost o singură dată în viaţă atât de apropiaţi încât nimic nu mai putea să stânjenească prietenia, frăţia noastră, şi nu mai rămăsese între noi decât o punte minusculă, în clipa în care te pregăteai să păşeşti pe ea, te-am întrebat: "Vrei să treci puntea ca să vii la mine?" - dar n-ai mai vrut, şi când te-am rugat încă odată, ai tăcut. De-atunci s-au prăvălit între noi munţi şi şuvoaie năvalnice şi tot ceea ce desparte şi înstrăinează şi chiar dacă am vrea să ne regăsim, n-am mai putea.

Irvin D. Yalom în Plânsul lui Nietzsche
Adăugat de Cecilia Casiana Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cuvânt şi tăcere

(poem liric cu strofe haiku)

Faptele noastre,
Oricum şi oricât ar fi
De renumite,

Se sting în moarte
Cum gândurile toate
Sunt hărăzite.

Numai vorbele
Înţelepte dacă sunt,
În vers rostite,

De harul muzei,
La viaţă fără moarte,
Pot fi menite.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poliţist în Brooklyn

Voinic ca o gorilă, dar mai puţin timid;
ceafă groasă, colorat ca un antricot în sânge, cu două
hieroglife pe faţă care avertizează
ca vor fi probleme ; merge pe trotuar insinuând
o plasă subţire între noi şi violenţă. Azi dimineaţă,
când a spus " La revedere, dragă" soţiei,
chiar asta spunea, cu adevărat, asta spera.
El este o gorilă:
când spune cuiva " Pa, puiu' ", cliché-ul lipseşte.
Dacă s-ar rupe plasa, el ar pătrunde prin ea
în violenţă, ce ciomăgeală, ce împuşcături
între Phoebe's Whamburger şi Louie's Place.

Cine va fi el, gorila cu baston,
a cărui casă este locul
unde, de data asta, s-ar putea să nu se mai întoarcă?

Şi cine vor fi cei care vor constitui
victimile lui?

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă în sentinţe scurte

sunt prea bătrân pentru a învăţa şmecherii noi
dar prea tânăr pentru a uita şmecheriile vechi
sunt prea bătrân ca să-mi mai pese de ceva
dar prea tânăr ca să nu-mi mai pese de nimic
sunt prea bătrân ca să fiu nesăbuit
dar prea tânăr ca să nu-mi asum riscuri
sunt prea bătrân ca să-mi mai fie teamă de viitor
dar prea tânăr ca să nu mă îngrijoreze ziua de azi
prea bătrân pentru a alerga după o minge
prea tânăr pentru a renunţa definitiv la meci.

Am o vârstă chiar nepotrivită...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!