Pe-ai mei strămoşi îi văd pe cai dormind

Pe-ai mei strămoşi îi văd pe cai dormind
Tot timpul pregătiţi să intre în lupte
În zale, nopţi şi zile ne-ntrerupte
Cu lănci, cu săbii şi-arcuri ce se întind.

Când se-aud cai în zare, tropotind,
Văd tineri sau bătrâni cu feţe supte
Atenţi sunt la semnale întrerupte,
Ca şi la focuri ce pe deal se-aprind.

Un singur gând pe oameni îi frământă
Ce-a devenit şi crez şi legământ:
Să învingă sau să moară; în foc se-avântă,

Să apere pământul drag şi sfânt.
Prin fapta lor istoria cuvântă
Că-ai mei strămoşi sunt Ţară şi pământ.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei

Ca mâine o să fim strămoşi,
Nu zic: bătrâni, nu sună bine.
Şi pregăti-ne-om de plecare
În straie noi, cum se cuvine.

Ca mâine-o să zâmbim la cer
Cu inima evlavioasă
Şi toţi, strămoşi lângă strămoşi,
Cântând, ne-om reîntoarce-acasă.

Ca mâine, bravi strămoşi la porţi
Ne-o găsi moartea, fraţii mei
Şi vrând să-ngâne-o rugăciune,
Gura va naşte porumbei.

Ca mâine zice-ne-om: strămoşi,
Noi înşine strămoşi ne-om fi,
Dar dacă-om avea steag Iubirea
Şi de sub flori om trilui!

poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, fiule, iubeşte această ţară!

(Pentru Teodor Cătălin)

Străbunii mei, prin tata şi prin mine,
Ajunseră, fiule, până la tine,
Că aşa se întâmplă în viaţă şi cu toţi;
Părinţii ajung prin fii la strănepoţi.
Ei străbătură timpul ca o torţă,
Arzând în ei speranţe, crez şi forţă.

Iubirea de moşie neîntreruptă,
Unitu-i-a în muncă, ca şi-n luptă
Şi ne-au sădit o dragoste firească
De Ţară şi de glia strămoşească,
Să ne aducă aminte în orişice moment
Că e dorinţa lor şi testament.
Tu ce-ai primit de la străbuni să laşi
La fiii tăi, iar ei la ai lor urmaşi.
Tu, fiule, păstrează această Ţară,
Leagănul nostrum, vatra milenară.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La monument

La monumentu-înalt de pe colină
Vin oamenii, sfioşi şi se înclină
Şi-n timpul anului, la sărbători
Depun pios, coroane mari de flori.

Aici se odihnesc viteji ostaşi
Căzuţi în lupta dată cu vrăjmaşi
Ce şi-au dat viaţa – viaţă de eroi,
Să vină vremi mai bune pentru noi.

Ei s-au jertfit, în lupta încleştării
Să apere pământul sfânt al şării.
De sub pământul înverzit, cu rouă,
Ei nu pot să ne mai vorbească nouă.

Doar monumentul spune către noi:
"Eu port istoria şi-ai săi eroi.
Sunt înălţat doar pentru amintire,
Prinos de jertfe, dar pentru cinstire,

Aici e osuarul celor ce-n măcel
Au ştiut să moară, sub drapel.
De-acolo, din adânc, din neagra tină,
Prin fapta lor ei răspândesc lumină.

Să ne înclinăm sfios şi să-i cinstim,
Călcaţi uşor şi-n şoaptă să vorbim,
Să-i învăţăm pe toţi cum să se poarte,
Să nu-i trezim, ei dorm un somn de moarte!"

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne păstrăm o vatră legendară

Noi ne-am născut în vremuri mai fierbinţi
Când dacii purtau lănci şi halebarde
De-atunci în inimi foc nestins tot arde,
Mereu, din moşi-strămoşi şi din părinţi.

Prin lupta lor adus-au biruinţi
Când şi-apărau pământul sub stindarde
Şi-au izgonit cotropitoare hoarde
Că n-au voit să-ndure umilinţi.

Din veac în veac, mereu până la mine
Să ne iubim pământul ne-nvăţară
Şi-urnaşii noştri ştiu la fel de bine

Cât e de scumpă dragostea de Ţară
De demnitate sufletele-s pline
Şi ne păstrăm o viaţă legendară.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămile şi cai

sunt un om vesel
şi tăcut

prin geamul trenului
văd cămile şchiopătând

în sinea mea
se cunună nopţile

caii mei cu fruntea lată
ies din gloată

unde mă duci,
macaz nenorocit?

înainte de primul mai
îţi băteam câte-un cui
în tandem cu roua

acum
în pustiul ăsta de pretutindeni
unde mă duci?

mâine stau slugă morţii

azi
azi mă uit prin geamul trenului
să văd
cămile şi cai

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă scumpă, ţară scumpă

Pământul pentru care se luptară
Străbunii mei din vremuri seculare
Mi-a dat iubirea care mă-nfioară,
E dragostea de mamă şi de Ţară.

Cu laptele odată eu am supt
Un sentiment de viaţă, neîntrerupt,
Purtând în suflet dragoste şi dor,
Al Ariadnei fir nemuritor.

Aceste mari iubiri fără de seamă,
În inimi sunt nestemate stele,
Când şoapte de străbuni mă tot îndeamnă
Să port credinţă Ţării mele.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem

Noi suntem neam de Ion, Mărin şi Petre,
Ori alte nume date de bătrâni,
Sunt scrise în ceasloave sau pe pietre
Şi-arată veşnicia la români.

Născuţi pe vatră şi aci rămaşi,
Păstrând cu grijă glia strămoşească,
Urmaşii au lăsat-o la urmaşi,
Cu testament de limbă românească.

Cu sfatul cum să crească pe ea pâine,
Pe care-o dă cu dragtoste pământul,
Să fie hrana zilelor de mâine,
A celor ce păstrează legământul.

S-o apere în vitejeasca luptă,
De vor veni duşmanii peste noi,
Că vatra noastră-i neîntreruptă,
Având pe ea şi pace şi război.

Noi suntem neam de oameni înţelepţi
Şi paşnici suntem, prea cinstiţi şi drepţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul

Destinul nouă ne-a fost dat
Să-mpreunăm un aluat.

De e păgân sau poate sfânt,
Har al aceluiaşi pământ.

Dă mit şi dor împreunării
Şi o speranţă disperării.

Alunecând prin timpul scurs,
Noi dăm iubirii un parcurs,

Venit din pulbere de astre,
Prinos al zărilor albastre.

Ca spaţiul cel nemărginit,
Să ne tot ducă-n infinit.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

Hoţii pândeau în câmpii să te fure,
Frumoşi şi sălbatici sunt hoţii de cai,
Umerii lor miroseau a pădure,
Palmele aspre a lumină de rai,

Tu te-arătai peste deal ca o rugă,
Cu noaptea pierdută în părul ierbos
Şi drumul se-oprise cu cerbii în fugă
Şi hoţii de cai îngheţau de frumos,

De părul tău negru pierise câmpia
Şi hoţii de cai miroseau a pământ,
Doar sufletul lor te furase, Maria,
În zori la o vânătoare de vânt...

poezie de Marin Rada
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană

N-am să uit, pe-un şes podit cu pai,
câte zile-or fi să-mi mai rămână:
o căruţă trasă de doi cai
şi în ea - o femeie bătrână.

Carul scârţâia din osii, sfânt,
şi-nlemnii, văzând, lângă-o răscruce.
că bătrâna duce - sau aduce?
o căruţă plină de pământ.

Ea stătea deasupra, -ngenuncheată,
parcă se ruga, cu ochii duşi;
prinse-atunci, blând, lanul să se zbată
şi lumina prinsă în ţăruşi.

Ea stătea ca-n strană, cuvioasă
şi privea tot timpul înainte:
poate-şi aducea strămoşii-acasă,
poate-şi avea carul cu morminte?

Şi am vrut să-i strig o întrebare:
Spune, unde duci acel pământ?

E ţărână scoasă de vânzare?
sau ţărâna propriului mormânt?!

Pentru pomi îl duci sau pentru oale?
Ori, poate, -i pământ răscumpărat
de pe la străbunii dumitale
care îl vândură altui sat?

Şi o urmării, fără de grai,
până se topi cu tot cu cai
în ţărâna şesului acel.

... Cea icoană o mai văd şi-acum
fără-asemănare-n univers:
o femeie şi doi cai pe drum
şi-o căruţă-mbătrânind din mers.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii mei din pământ

Prietenii mei din pământ
Aşteaptă întâia zăpadă,
Atunci le va da Duhul Sfânt
Puterea să iasă, să vadă.

Ca grâul ei vor încolţi
Ca iarba vor râde la soare
Şi trîmbiţa-n cer va vesti,
La toţi, Învierea cea mare.

Acum e nevoie de ei
Acum să le cerem dovada,
Uşori sunt, şi-atâta de grei
Pe cai nărăvaşi ca zăpada.

...

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul, la zâmbetul unei doamne

"Când vă văd zâmbind îmi vine
Ca să vă invit la mine."
"Mă flataţi şi chiar insist."
"Doamnă, ştiţi, eu sunt... dentist."

epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deşert de suflet. Nu-i oază
Şi aşa-s de însetat de orice şi am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alţii, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!

Se pare că globu-i mai mult, mişunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simţ, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălţimii, e-un dar să-l deţii fără scrupul, să fie...
Şi-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăţie!?!

Mă bântuie aspru tăiosul de vânt şi întind mâna ca orbul
S-ajung nu ştiu unde şi alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una şi alta-s- la fel de înţelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veşnic, el, suflet!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Petre Gigea Gorun, Ambasador, scriitor, poet, epigramist, Pentru cartea "Oameni şi destine"

Petre Gigea, de când se ştie
A dăruit prietenie
Statornic, bucurie mare
La optzeci şi patru tot mai are!!!

madrigal de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

walkirie

Walkiriile sunt fecioare belicoase, suite pe cai şi înarmate cu căşti şi lănci. Când ele călăresc înainte în misiunea lor, armurile lor emană o lumină stranie tremurată, care străfulgeră cerurile nordice, făcând ceea ce oamenii numesc "aurora boreală" sau "Lumina Nordului".

definiţie de Thomas Bulfinch
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt fapte care nu se spun
Şi vorbe care nu se-aud,
Sunt şoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.

Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.

Adesea mă întorc plecând
Sau plec şi nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.

Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să ştiu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.

Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut şi ce-am avut.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi Pământul

Sus, pe cerul albăstrui,
Soarele lucios, gălbui,
Priveşte înspre Pământ
Şi uimit de câte sunt,
Stă şi spune cu mirare:
-Frumoasă înfăţişare!
N-am văzut în altă parte,
Nici pe Lună, sau pe Marte,
Oameni ca să îmi admire
Minunata strălucire.
Spun că sunt cald, luminos,
Şi că-s tare preţios.
Din căldură şi lumină,
Le cresc plantele-n grădină.
Le dezgheţ apele toate,
Atunci când sunt îngheţate.
Le-ncălzesc Pământul tot,
Ei, ajut şi eu cum pot!
Însă sunt cam curios,
Când mă uit atent, în jos,
Văd că lumea-i împărţită,
Au culoarea diferită,
Unii negri, alţii galbeni,
Unii albi, dar toţi sunt oameni.
Iar pentru ei, locul Sfânt
Este planeta Pământ!

poezie de Aurora Luchian (8 septembrie 2012)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc copiii mei cum cresc

Mă bucur,
Privindu-mă în ochi, de unul singur.
Într-o oglindă repetitivă a regnului uman
Şi văd aceleaşi lacrimi de durere
Ce curg pe faţa îmbătrânită
A alor mei părinţi...
Sunt norocos şi măa voi bucura de ei
Cât încă îi mai am.
Cum ştiu că şi ei se bucură şi cum şi pruncii mei
Se bucură de mine!
Vezi, toţi plecăm de pe acest pământ.
Exact ca lacrima ce curge acum pe-obrajii mei.
Sau poate chiar şi-ai tăi, om pătimaş...
Cu toţii suntem o lacrimă,
Datoare a pieri în univers...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gigi Becali

lacrimi necăzute din ochi sau stins prin tribunale
mamă prea repede te-ai stins
pământul tău de la bunicii mei drept moştenire
un fariseu cu nume de hoţ, Gigi Becali
la furat şi la băgat în buzunarul său
lacrimile tale în cimitir, din noi acuma cad
de pe faţa mea cu capul aplecat
şi-n gând văd monstrul, numit Becali
şi cât de mulţi sunt Doamne, cei ca el, acum în iad
de aceea are tot timpul la el mătănii
de frica a ceea ce pe nedrept, el pe mulţi ia înşelat
blestemat să fie ai tăi copii Becali
pentru pământul pe care de la părinţi mei
tu l-ai furat
undeva, pe un site numit facebook, unii de zor îl pupă
pe - JIJI -, ca si cum ar fi, tatăl lor
însă acesta cu scârbă se strâmbă şi din sutele de milioane furate
cateodată, aruncă
la câţiva, câte un ciolan
şi-n castronul lor!

poezie de Viorel Muha (iunie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie, pământ sfânt

De ce au luptat străbunii,
Pentru ce-au ales să moară?
Să scoată la vânzare unii
Minunata noastră ţară?

Şi-au plecat plini de speranţă
Bravii soldaţi la război
Într-o frumoasă dimineaţă
Să ne-aducă pământul înapoi.

Au vărsat lacrimi şi sânge
Să-i spunem acum pe nume.
Dar patria mea e tristă, plânge
Copiii ei sunt departe... în lume.

Pe noi cum să nu ne doară
Când ne vedem fraţii alungaţi
Străini ajungi la ei în ţară
Şi-n sărăcie ani de zile uitaţi.

Însă cu toată ambiţia şi voinţa
Ne apăram pământul sfânt.
Limba, istoria, portul, credinţa
Până vom ajunge în mormânt!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (15 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!