PE NIMENI NU JELI CU PLÂNSUL PE MORMÂNTE-N CIMITIR
Pe nimeni nu jeli cu plânsul pe morminte-n cimitir
Că asta roua stă s-o facă umezind al ierbii fir
În nopţile de vară, iar vânturile-n anotimpuri reci,
Dar tu te roagă mult când treci şi să le pui un trandafir.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în cimitir

În liniştea din cimitir,
Lângă tăcutele morminte
S-apleacă şi al ierbii fir,
La tânguitoarele cuvinte.

E o aducere aminte
C-am sădit un trandafir
În liniştea din cimitir,
Lângă tăcutele morminte.

L-am sădit pentru părinte.
Când azi mireasma i-o inspir,
Totu-mi pare-o rugăminte:
Să-i mai cânt o dată la clavir

În liniştea din cimitir.

rondel de Ioan Friciu (22 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevroză

Afară ninge prăpădind,
Iubita cântă la clavir, --
Si târgul stă întunecat,
De parcă ninge-n cimitir.

Iubita cântă-un mars funebru,
iar eu nedumerit mă mir :
De ce să cânte-un mars funebru...
Si ninge ca-ntr-un cimitir.

Ea plânge si-a cazut pe clape,
Si geme greu ca în delir...
În dezacord clavirul moare,
Si ninge ca-ntr-un cimitir.

Si plâng si eu si tremurând
Pe umeri pletele-i resfir...
Afară târgul stă pustiu,
Si ninge ca-ntr-un cimitir.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

UN CORB ÎN CIMITIR - O PASĂRE SINISTRĂ-Rubaiat
Un corb în cimitir - o pasăre sinistră,
În vârf de plop scruta printr-o fereastră
De cer senin, iscată-n nori din care plouă
Atâtea lacrimi să umplu o canistră.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nimeni...

Şi nimeni nu mă vede când eu tac...
Şi nimeni nu m-aude când vorbesc.
Cu sufletul rănit şi mult opac,
Ca o lumina sunt care mult orbesc...

Şi nimeni nu cunoaşte ce port eu...
Sunt ca o scoică ascunsă în durere.
Şi-mi ascund tainele în ea mereu,
Sunt inima ce ştie să ofere...

Şi nimeni nu alege să îşi tacă
Plânsul tăcut, aşa cum eu aleg...
Las zile câte una ca să treacă,
Şi-aştept comoara să-mi culeg.

Şi nimeni nu mai plânge azi cu mine...
Sunt prea avari în proprii simţăminte.
Nimeni nu vrea să-şi urce munţi, coline
Şi-au încălcat chiar proprii jurăminte.

Sunt într-o lume oarbă, mult prea rece...
Sunt ce nu poţi să afli când nu vezi...
Inima mea, pe toţi ea vă întrece,
Sunt mult prea mult, ca să mă crezi...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten bun, câştigă-ţi plânsul şi "rugăciunea lui Iisus"! Căci plânsul stinge focul veşnic, iar ruga te înalţă sus.

citat din Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul

Plânsul în singurătate
E mai sincer decât toate;
Plânsul – lumea să te vadă,
E un plânset de faţadă.

poezie de George Budoi din Cugetări versificate (4 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul Tău

Când stau culcată-n margine de noapte
Şi mă-nfior de ce mai este rău
Printre atâtea mii şi mii de şoapte
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de lume
Şi-aud scrâşnind al vieţii ferăstrău
Şi vine-un plâns amar să mă sugrume
Eu ştiu, o, Doamne, că e plânsul Tău.

Când stau culcată-n margine de clipă
Cu scoici de lacrimi prăbuşite-n hău
Şi inima şi sufletul îmi ţipă
Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.

Când stau culcată-n margini de tăcere
Şi-am îngheţat trecând prin vadul său
Când închinată sunt dar nu pot cere
Aud în depărtare plânsul Tău.

Când am ajuns povară pentru mine
Şi mă cutremur în atâta rău
Mă sfâşii, Doamne, toată pentru Tine
Atât de mult mă doare plânsul Tău...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liceu

Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
Pedanţi profesori
Şi examene grele...
Şi azi mă-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!

Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare -
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare...
Nimic nu mai vreu -
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare...

Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de adrina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua vieţii

Dintre zeci de mii de stele
ce pe cer seara lucesc,
una-i mândră între ele,
nopţi în şir stau s-o privesc.
Ea e-n hău de neguri dusă,
eu în lume, pe pământ,
stă la capu-mi veghe pusă
şi nu scoate un cuvânt.
Stau în nopţile senine
s-o privesc şi s-o admir,
ea coboară către mine
jucând păru-mi fir cu fir.
O iubesc, că-i steaua vieţii,
idealul mult dorit,
eu, în culmea bătrâneţii,
sunt de stea îndrăgostit.
Iar în nopţile senine
dacă va cădea vreo stea,
gândiţi-vă şi la mine:
cine va mai suspina?

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznic la cimitir

Avea şi el un of firesc
Umblând prin cimitir mereu:
"Aicea toţi se odihnesc.
Iar de muncit, muncesc doar eu".

epigramă de Eugen Albu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea soţiei

Spre cimitir când o duceam
Aşa de mult am regretat
Şi nopţile când ne iubeam
Şi zilele ce mi-a mâncat.

epigramă de Sanda Alecu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neînţeleptul

Râdea cu lacrimi bietul ins,
De fapt plângea râzând de dânsul,
Căci sigur, te inundă plânsul
Când vezi cum te tot faci de râs
Şi-n neguri ţi se afundă plânsul
Când singur vezi că eşti de plâns.

epigramă de Ioan Hapca
Adăugat de Sandra Glorían
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, mamă, am fost la tine iar la cimitir

Azi, mamă, am fost la tine iar la cimitir,
Din curtea ta, eu ţi-am adus un trandafir.
Un trandafir, de-ăl roşu şi împupit,
E floarea, dragă mamă, ce ai iubit.

Şi ţi-am adus, măicuţa mea, şi–o lumânare,
Ca să o aprind la sfânta cruce, că e sărbătoare.
Şi candela ţi-aprind încet, în taină,
Să nu-ţi perturb eu somnul, iubită mamă.

Şi chiar afară dacă este frig sau soare,
La tine, mamă, am să vin să-mi cer iertare.
Cu ochii–n lacrimi, mă aplec acum şi plâng,
Eu candela ţi-aprind avându-te mereu în gând.

poezie de Dorel Marin (18 septembrie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie

Nimeni nu ştie câtă foame, frig şi frică
am tras:

când mi-era foame,
îmi lingeam aluniţa degetului arătător,
şi din el creşteau pâini cu chipul mamei;

frig când mi-era,
mă înveleam cu ştreangul tatălui;

de frică, fugeam cu un fluture-n sân şi-i spuneam
fâl-fâl, fâl-fâl,
fâl, fluture liber şi prost!

Nimeni nu ştie că am fost primul care, peste noapte,
am făcut cărare în zăpadă,
din zăpadă am făcut ploaie, din ploaie, pasăre,
din pasăre, am plâns,
am plâns cimitir de ceaţă;

din ceaţă, am clădit un paznic de cimitir
care tot uita morţii şi nu hrănea câinii rătăciţi pe la gropi.

Nimeni nu ştie că urăsc oamenii,
că-i urăsc ca faţa în oglindă -
doar oamenii pe care îi iubeşti te fac să suferi,
întocmai ca umbra lamei unui cuţit;

nimeni nu ştie că atunci când se pleacă,
eu rămân, mă întreb şi răspund,

apoi, suflu cerul de pe călcăi şi spun:
la bună recunoaştere, străinilor!

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lanul de secară ...

De-o fi să mor de dor, în plină vară,
Să mă-ngropaţi în lanul de secară;
Să mă priveghe florile de maci
Şi umbra răzleţiţilor copaci.
Macii sunt sărutări ce le-am sorbit
Din roua dimineţi-n asfinţit.
Fragile flori şi-atât de efemere,
Mi-au dăruit iubire şi durere,
S-au scuturat la prima adiere.
Iar umbra, sub copacii ce m-ascund,
E lunga noapte-n care mă cufund.
O umbră, câţiva maci la căpătâi,
Mă vor jelii a moarte cei dintâi.
Acum, când suferinţa mi se curmă,
Tot ei mă vor bocii şi cei din urmă.
Cu stropi de ploaie, lacrimă de rouă,
Vor plânge moartea-mi tristă amândouă.
De mă-ngropaţi în lanul de secară,
Aduceţi flori ce-odat' mă desfătară.
Flori de nu-mă-uita la căpătâi,
Să-mi amintesc de dragostea dintâi,
Iar în sicriul meu şi sub altiţă,
Să puneţi albe flori de romaniţă,
Ca să le rup, petală cu petală,
Să scap pe veci de cruda îndoială,
Că m-a iubit sau poate mă iubeşte;
S-o risipesc ca prinsă-n fălci de cleşte.
Iar de veţi trece pe la cimitir
Aduceţi roşu fir de trandafir,
Catifelat, stropit cu bob de rouă,
În care sufletele amândouă
Se întâlnesc în lanul de secară,
În cimitirul meu din plină vară.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădinar

lângă o cruce din cimitir
zâmbea în aer un trandafir

nimeni vreodată nu a aflat
cine îl udă sau l-a plantat

va arde smirnă până să ştim
de ce ne naştem, cui îi murim

până deschidem tainele firii
îmi văd de treabă:
ud trandafirii.

poezie de George Filip
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

DE VEI VEDEA UN NEVOIAŞ CÂND STĂ CU MÂNA -NTINSĂ
De vei vedea un nevoiaş când stă cu mâna-ntinsă
Şi ochii trişti şi rugători, cu vocea parcă stinsă,
Nu-l izgoni, iar dacă ai, bănuţ să-i pui în palmă,
Să laşi în viaţa lui o mică flacără aprinsă.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţie

C-atâţia morţi sunt nu mă mir
Şi soarta n-ai cum s-o împiedici,
Când drumul către cimitir
E presărat cu-atâţia medici.

epigramă de Ioan Pop din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Da, plouă cum n-am mai văzut
Şi grele talăngi adormite,
Cum sună sub şuri învechite!
Cum sună în sufletu-mi mut!
Oh, plânsul şi când plouă!
Şi ce enervare pe gând!
Ce zi primitivă de tină!
O bolnavă fată vecină
Răcneşte la ploaie, râzând..
Oh, plânsul şi când plouă!
Da, plouăşi sună umil
Că tot ce-i iubire şi ură
Cu-o muzică tristă, de gură,
Pe-aproape s-aude-un copil.
Oh, plânsul şi când plouă!
Ce basme şi le spun!
Ce lume-aşa goală de vise!
Şi cum să nu plângi în abise,
Da, cum să nu mori şi nebun?
Oh, plânsul şi când plouă!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ochi

Rătăceşte, trist şi înlăcrimat, un ochi prin oraş.
O lume amărâtă trece pe lângă el
prefăcându-se că nu-l vede.
Nimeni, nimeni nu-l întreabă:
ochiule, vrei să fii al meu?
Nimeni, nimeni nu-i zice:
ochiule, ce mult îmi lipseşti!
Orbii nu vor să mai vadă.
Văzătorii nu vor să vadă mai mult decât văd.
Lumea se teme de ochiul acesta
care mai ştie ce-i plânsul:
i-ar putea schimba punctul de vedere
asupra propriei sale orbiri.

Rătăceşte, trist şi înlăcrimat, un ochi prin oraş.

poezie de Vasile Romanciuc (1997)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!