Floare de drum
Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creștea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.
Înstrăinată-ntr-o mulțime
De ierburi șide grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.
Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.
Nu știu de ce atras spre dânsa,
Apropiindu-mă încet,
Am cugetat adânc atuncea
La sufletul unui poet!
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Floare de drum
Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creștea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.
Înstrăinată-ntr-o mulțime
De ierburi și de grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.
Sub vântul ce trecea zburdalnic
Ea s-apleca tot spre pământ,
Precum o floare gânditoare
Ce plânge lângă un mormânt.
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clavirul
Cânta încet din Weber: "gândirile din urmă",
Poema unui geniu ce-apune maiestos,
Adio-al unui suflet artistic, ce se curmă
Pe-o tristă armonie cu sunet dureros!
Și degetele-i albe pe clapele sonore
Se-nmlădiau alene, în ochii mei privind;
Erau în miez de noapte târzii și tainici ore...
Parcă simțeam pe Weber lângă clavir murind!...
Tăcuse deodată, și fruntea ei curată
Alăturea de mine se rezemă ușor,
De gura-i voluptoasă, c-o patimă-nfocată,
M-apropiai atuncea sfios, tremurător!
Și ne-am robit iubirei, în fericire-adâncă...
Dar nu știu cum... clavirul părea că plânge încă
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cantilena
Iubita mea e moartă
Și-n păr cu-n trandafir
Încet, încet o poartă
Un dric spre cimitir.
Ea doarme albă, albă
Ca florile de crin
Purtând la gât - sub salbă
O cruce de rubin.
Adânc mormânt îi sapă
Gropar, pentru sicriu...
Ca doi în el să-ncapă:
O moartă și un viu!
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecea un om pe drum
Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Știu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, ori poate cum
Era așa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum ?
Trecea, și eu eram la poartă
Și și-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi ști să spui.
Și nu-mi venea să plec din poartă,
Și parc-un dor de viața toată
M-a prins privind pe urma lui...
Așa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, și nu știm
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, și de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simțind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.
poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Catelusul schiop si alte poezii" de Elena Farago este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Și cavalul tot s-aude
De departe trist și vag,
E o doină de la stână
Jalea unui dor pribeag.
catren de Traian Demetrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuiul
mă strecor încet
îngrozitor de încet
printre obosite gânduri
caut aroma unui vis
trăim și uităm
inutile amintiri
o creangă bate într-un geam
al cui
al vieții poți să spui, dar cui, că nu am cui
mai bine bat un cui în dricul de pe drum
al cui...
trist am plecat pe lângă drum
printre oase și fum
căutam în van
o creangă verde sau un ram
ce am găsit
mai bine tac
lucrurile trec
uneori se mai rotesc
spre nicăieri
trăiesc intre vis și adevăr
aici a mai rămas
doar un geam spart
într-o casă moartă
mai am în mână doar un cui
al cui
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul Valentinei
Cum se prefirā, printre crini, lumina,
Învāluitā într-un cald mister,
Și cum se-nalțā, zveltā, pân' la cer,
Atuncea când o vād pe Valentina.
Un dor imaculat precum hermina
Mā-nvăluie și zboarā ín eter,
Cum se prefirā, printre crini, lumina,
Când sufletul îmi cântā Lerui-Ler!
Poporul nostru-și plânge rādācina,
Iar eu îmi prind o floare la rever,
Ca sā-mi acoper plânsetul stingher...
Și-n suflet, vai!, îmi cântā piculina,
Atuncea când o vād pe Valentina!
rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecea un om pe drum
Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Știu eu? Poate cânta să-i pară...
tristih de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai auzit
Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roșind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?
Și-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii șoptesc
Și vânturile toate tainic se înroșesc?
Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare,
Să zbori, să zbori departe și fără încetare?
O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu știe ce dorește și moare... tot dorind!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul razei care piere
Alunec printre gânduri ca o rază
ce, printre ramuri, își urmează calea
spre un lăstar ce-și încetează jalea
când simte cum pe frunte i s-așază.
Nu știu nici eu, nici ea, nici lumea toată,
ce voi găsi la margine de gânduri,
dar merg, și merg, lăsând în urmă rânduri
ce par lăstari pe-o ramură uscată.
E, oare, bucurie, sau tristețe
în raza care mângâie, în joacă,
lăstarul care crește-n frumusețe?
Va fi o floare care o să placă
și raza l-a hrănit cu-a sa blândețe,
apoi s-a stins, încet, în el. Dar dacă...
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Sufletul plânge așa, ușor,
Poate după Tine.
Însă Tu ești ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu ești nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că ești
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.
Apă ești și apă împrăștii,
Apă Vie ce-n vin se preface.
Și nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...
Poate că ești volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.
Nu mai știu Ce ești
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îți poartă chipul.
poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!
Raza mea de soare
Mi-i dor de tine, draga mea,
Când pomii sunt în floare,
Câci nu sunt lângă tine
Și sufletul mă doare.
Ești departe de mine
Cum luna e de soare
Și știu că plângi...
Și lacrima ta mă doare!
Dar vorba ta e dulce
Ca nectarul de pe floare,
O, cât de mult te iubesc,
Dragostea mea cea mare.
Nu știu de ne vom mai întâlni
În lumea asta mare,
Dar tu ve-i rămâne veșnic
Raza mea de soare.
poezie de Vladimir Potlog (3 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Despărțire
M-am despărțit de tine, bătrâne prieten,
la Pavilionul Egretei Galbene.
Ai plecat, prin aburii unui martie în floare,
în josul râului spre Yang-chou:
o pânză de barcă solitară, departe, decupându-se în albastru - - -
acolo, la orizont, unde râul se întâlnește cu cerul.
poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă târzie
freamăt de frunze reci,
îmi vâjâie vântul prin cărările sufletului
ventriculul drept se zbate în piept, ca magma unui vulcan ce se trezește la viață
ascult sunetul. ploii ce aduce a toamnă
mă pierd printre castanii acum dezgoliți
departe, departe un tunet tresare și aduce lumină pe cerul miop.
prieten și sfetnic îmi ești tu acuma,
tu singur pe lume, eu singura iar
avem un destin și purtam și un nume
tu timp care trece, eu om fără leac
degeaba mai strig spre pădure, ecoul meu doarme
și toamnei i-e somn, acum mă retrag spre
spre țărmuri departe
s-aud doar frunzișul călcat de picior.
poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mândră floare vorbitoare
Mândră floare vorbitoare,
Cu-ochii ațintiți spre viață,
Sorbi cafea de dimineață
Fierbinte, îmbietoare...
Hai, pășește, ia avântul
Într-un zbor cu viu elan,
Amândoi să facem plan
Să fugim cât ține vântul
Inimii întru iubirea
Presărată-n văi și munți,
Cu săruturi să mă-nfrupți,
Să te iubesc în neștire!
Mândră floare vorbitoare,
Mândră floare parfumată,
Hai, decide-te odată
Să rostogolim planeta.
Tu să-i pui luna pe cer,
Eu s-aduc fierbinte soare,
Să te pudrez dulce floare
Cu iubire și mister!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Cu tine spre abis
Mergeam cu tine spre abis,
Și te țineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Și nici urmă de lună.
Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Și vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.
Picioarele ne sângerau,
Dar nu simțeam durere
Puterile ni se sfârșeau,
Ne adăpam cu fiere.
Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Și ne creștea temerea.
Pe cer toți norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Țipând la noi întruna.
De teamă îmbrățișați stăteam,
Tot așteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cantus mundi
car în spate păcatele de ieri
ispitele pândesc la fiecare pas
am să duc regretele spre nicăieri
cântecele lumii să-mi vibreze în glas.
viața mea cu urcușuri și coborâșuri
se apropie încet de un final
păcat că deseori mă pierd în hățișuri
căutând în lume un drum fenomenal.
bătrânețea-i fragilă de pronie flămândă
indumnezeirea se petrece greu
la tot pasul capcane cu demoni la pândă
să acapareze facil sufletul meu.
cu post și rugăciune urc încă o treaptă
spre veșnicia care mă așteaptă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mândră floare, dulce floare
Te-am văzut prin geamul vieții
Mândră floare, dulce floare,
Aduceai zâmbet de soare,
Rouă-n roua dimineții.
Te-am întâmpinat zâmbind
Și te-am adunat la piept,
Ai crezut că sunt șiret
Când îți șopteam bâlbâind.
Tu cu irisul fierbinte
Mi-ai potrivit joaca firii
Și în pacea fericirii
Mi-ai spus câteva cuvinte.
Am surâs, semn de mirare,
Am jurat în joc ghiduș
C-am să urc făr' lunecuș
Cu tine în nalta zare.
Te adun și-n vis la piept
Încercând mereu, mereu,
Zborul lung spre Dumnezeu
Tu, floare și eu, poet.
Geamul vieții se deschide
Zâmbet dulce m-a cuprins,
Zboru-n mine s-a aprins,
Prin tine culoare prinde!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O floare, un câine
Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele și floarea erau umbre -n vânt.
Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face și așchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.
Câinele zace cu ochii pironiți în poartă,
să-și vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.
Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scâncește într-un plâns subțire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.
Îi umblă tot amarul prin inimă și vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii triști la floare și la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.
Dar știe că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Și n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.
poezie de Camelia Oprița din Poeții noștri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!
O floare, un câine
Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele și floarea erau umbre -n vânt.
Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face și așchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.
Câinele zace cu ochii pironiți în poartă,
să-și vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.
Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scâncește într-un plâns subțire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.
Îi umblă tot amarul prin inimă și vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii triști la floare și la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.
Dar știe că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Și n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.
poezie de Camelia Oprita din Poeții noștri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanA.Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!