O minune

Ţăranii-mi spun, cinstiţi la vorbă,
Că-s oameni drepţi şi buni:
"Pădurea asta e vestită,
Vestită în minuni!...

Atâţia suferinzi făcut-a
De viaţă s-aibă parte,
Când se credeau ajunşi aproape
De ne-ndurata moarte.

Din multe locuri depărtate,
Vin oameni ca s-o vază,
Şi de mândreţea-i fără seamăn,
Adânc se minunează!"

Ascult şi-ncep să cred ca dânşii
Minunile aceste,
Cum un copil se-nfiorează
De orice şi ce poveste.

Dar aş voi să-ntreb pe unul,
— El singur doar mi-o spune,
Dac-ar putea ca să mai facă
Pădurea o minune:

Să-mi risipească stolul negru
De nopţi şi zile rele,
Şi să-mi redea nemărginitul
Iluziilor mele!...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Am trecut, aseară, obosit un pic,
Pe la cârciumioară, arşiţa să-mi stingă
Două-trei pahare, c-altceva... nimic
N-ar putea, din suflet, oful să-mi învingă,
Cât ar fi de mic.

Da' să vezi minune! După un rachiu,
A venit un altul şi-a venit la halbă
Din mânuţă caldă. Cum să mă abţiu
Când necazu-i negru, fericirea-i albă,
Eu... privind saşiu.

Doamne, ce mândreţe! Doamne, ce minuni
Tresăreau spre mine din a dânsei ie!
Ochii ei sălbatici, cînd mai verzi, când bruni,
Scânteiau prin crâşmă cum îmi place mie,
Mie, oameni buni!

Paşii ei... plutire! Şi ce gură-avea!
Rumenă visare! Şi melancolie!
Straşnică făptură! Cred că, de-ar putea
M-ar trezi din visul care-mi place mie...
Mort... în crâşma sa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Să nu-mi dai, Doamne, zile multe
De ştii că singur voi rămâne
Căci nu-mi doresc o viaţă lungă
De n-am necazul cui îl spune.

De ştii că-n soartă mi-este scris
Să nu am parte de iubire
Atunci te rog din suflet, Doamne,
Să nu îmi dai prea multe zile.

De ştii că mie mi-i sortit
Să n-am durerea cui o spune
Atunci să-mi iei din zile mie
Şi să le dai cui o mai cere.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Internetul este locul cu cel mai mare număr de oameni deştepţi şi oameni proşti, de oameni sănătoşi şi de nebuni, de oameni buni şi oameni răi, de oameni cinstiţi şi de escroci, de altruişti şi egoişti, de oameni politicoşi şi bădărani.

aforism de George Budoi din Internetul şi internauţii în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (5 martie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi zile

Am zile bune şi am zile rele,
Zile când te gândesc, şi-n care nu,
E viaţa mea un fel de paspartu,
Ştiind deschide uşile rebele.

N-am vrut să-mi las sărutul în zăpadă,
Şi astfel, n-am păşit către liman,
Şperaclul meu e doar un talisman,
Departe de-aţi produce vreo corvoadă.

Pe cerul alb trec păsări într-aiurea,
Chemându-se pe nume disperat,
Cerul de lapte a agonizat
Şi de sub mierle a fugit pădurea.

Dar, când mă strigi de dincolo de nori,
Am zile bune ca un pom cu flori.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor dragi din viaţa mea

Am trimis inima să-mi caute
iubirile pierdute de ea;
din indiferenţă,
laşitate
sau prea mult orgoliu.
Să-mi cer iertare pentru
neiubire.
Am trimis dupa dimineţile
în care,
nu v-am acoperit cu o rouă
de cuvinte frumoase
le-am lăsat
nespuse,
uscate
pe buzele mele.
Ar fi trebuit să vă spun
mereu
cât de mult vă iubesc
şi că nu pot trăi
fără voi.
Că viaţa mea stă
suspendată
de a voastră
şi depind de dragostea voastră
ca de un drog fără de care
aş intra în
sevraj emoţional.
Am trimis să-mi caute nopţile
în care am adormit
fără să-mi dau seama că pierd
clipe,
trăiri
viaţă;
şi uneori oameni pe care
nu-i voi mai revedea
niciodată...
Am pierdut ocazia
să le pot spune
cât de mult i-am iubit!

poezie de Angelina Nădejde (17 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pădurea

Cine casa încălzeşte
De cum vremea se răceşte?
Cei cu sobe ştiu prea bine
Lemnul din pădure vine!

Unii încă ar mai spune
Lemnu-n toate se impune
Are multe alte foloase
În industrii sau prin case.

Lemnul având aşa valoare
Are o mare căutare
Şi uite aşa, străinul vine
Taie lemnul, ce rămâne?

Şi-o spun cu amărăciune
De tăcem, nu-i iertăciune
Pădurea de nu-i protejată,
Consecinţe-s de durată!

Cine de plouă pe munte
Torentele stă să-nfrunte?
Şi când zăpada se topeşte
Şuvoaiele potoleşte?

Dar când vântul suflă tare
Cine opreşte a lui sforţare
Protejând sate-n câmpie
De nămeţi, chiar de urgie?

Şi de-i zăpuşeală mare
Te primeşte, îţi dă răcoare
Şi la umbra ei cea deasă
Uiţi de griji ce te apasă.

Cine atunci când panta-i mare
Fereşte de-alunecare
Protejând şosele, sate
Baraje sau căi ferate?

Doar pădurea, ştie Domnul
Mai puţin o ştie omul
Cel ce taie-n fărdelege
Făcându-se a nu-nţelege

Şi pădurea mută-ndură
Faptele celor ce-o fură
De-ar putea le-ar arăta
Că nu-i VIAŢĂ fără ea!

poezie de Ionel Popa (22 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhoare, gândire şi cenzură

Infirmieră, soră, dragă soră,
Cred că e nevoie de mai multe medicamente
Dacă chiar trebuie să rămân docil;

Am început să-mi simt iarăşi mâinile şi picioarele...
Aşa că s-ar putea să mai fiu
Încă în viaţă...

Dacă sunt în viaţă va deveni necesar să mă exprim
Cum cred eu de cuviinţă şi asta ar putea însemna
Că-i posibil să încetez
Să mă gândesc la curcubeie şi la îngeri, şi doar bunul Dumnezeu
Ştie ce răutăţi vor voma maţele mele...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre mersul la cârciumă

În aceste zile, rătăcind permanent pe valurile vinului,
Nu reuşesc să-mi uşurez sufletul de niciun necaz,
Dar văzând cum toţi oamenii se poartă ca nişte beţivani,
Cum aş putea rămâne eu de unul singur treaz?

poezie de Wang Chi, sec. al VIII lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe bune, vorbe rele

Există în lume,
vorbe bune,
vorbe rele.
Recunosc:
vorbe bune,
dar şi rele,
aparţin şi gurii mele.
Vorbele bune,
au menirea să ne-adune.
Vorbele rele,
au menirea să ne-înşele.

Că sunt rele,
că sunt bune,
eu aicea le voi spune:

Când omul a apărut
Ca fiinţă pe pământ,
Nu ştia ca să vorbească
Limba noastră, omenească.
Nu articula niciun cuvânt.
Doar sunete scotea în vânt.
Pe când acum, doamne fereşte!
Multe mai sporovăieşte.
Câte-n lună şi în stele,
Vorbe bune, vorbe rele.
Unii spun vorbe-înţelepte,
Oamenii să se îndrepte.
Alţii rostesc vorbe rele
Ca să facă rău cu ele.
Unele te perie,
altele te sperie.
Unele te laudă,
altele te fraudă.
Rar întâlneşti câte una
Să ocolească minciuna.
Multe ascund adevărul
Că ţi se zbârleşte părul.
Sufletul ţi se-înspăimântă
Când auzi ce se cuvântă.
Dar staţi. Să nu ne speriem,
Că în limba noastră-avem
Şi destule vorbe bune,
Pe care omul le spune.
E drept că întâlnim mai rar,
Printre noi un cărturar,
Să ne-înveţe să vorbim
În limba-în care grăim.
Să ne-înveţe s-o păstrăm
Şi corect s-o cuvântăm.
Că, limba nostră e ca mierea.
Ea ne este toată-averea.
Dacă grăim doar vorbe bune,
Binele o să ne-adune.
De vorbe rele să fugim,
Nicicând să nu le rostim!

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazurile

Sunt nenorociri, belele,
Suferinţe, daravele,
Rele,-amaruri, neplăceri,
Chinuri, boli, tristeţi, dureri,

Care, spun cu fermitate,
Toate vin şi nechemate.
Iar când vin, eu vă asigur,
Că nu vine unul singur,

Ci, direct sau cu ocoluri,
Vin mai multe, chiar în stoluri.
Ba, sunt multe, multe cazuri,
Când puhoaie de necazuri

Vin pe bietul om în valuri,
Precum marea către maluri.
Iar atunci când ele vin,
Îl lovesc ca din senin.

poezie de George Budoi din Poezii (23 iunie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toporul şi pădurea (fabulă)

Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face,
Dar că vorbea odată lemne şi dobitoace
Nu rămâne-ndoială; pentru că de n-ar fi,
Nici nu s-ar povesti.

Şi caii lui Ahil, care proorocea,
Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgea.
Întâmplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc
Şi care îmi zicea
Că şi el o ştia
De la strămoşii lui,
Care strămoşi ai lui ziceau şi ei c-o ştiu
De la un alt strămoş, ce nu mai este viu
Şi pe-ai cărui strămoşi, zău, nu pot să vi-i spui.

Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.
Trebuie să ştiţi, însă, şi pot să dau dovadă,
Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.

Astfel se încep toate: vremea desăvârşaşte
Orice inventă omul şi orice duhul naşte.
Aşa ţăranul nostru numai cu fieru-n mână
Începu să sluţească pădurea cea bătrână.

Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:
"Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte,
Începură să zică, toporul e aproape!
În fundul unei sobe ţăranu-o să ne-ngroape!"

- "E vreunul de-ai noştri cu ei să le ajute?"
Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
Şi care era singur ceva mai la o parte.
"Nu." - "Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;
Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,
Decât să ostenească."

Stejaru-avu dreptate:
După multă silinţă, cercări îndelungate,
Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,
Ţăranul se întoarse fără de izbutire.

Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.
Istoria aceasta, de-o fi adevărată,
Îmi pare că arată
Că în fiece ţară
Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
Nu le aduc străinii, ci ni le face toate
Un pământean de-ai nostri, o rudă sau un frate.

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carrighfergus

Aş fi vrut să fiu
În Carrighfergus,
Doar pentru nopţi,
În Ballygran.
Să-not în ocean,
În cel fără fund,
Să-mi găsesc iubirea,
În braţe s-o strâng.

Marea-i mult prea largă,
Nu pot s-o cuprind
Şi nu am nici aripi,
În zbor să-mi întind.
Să-mi găsesc degrabă
Un vâslaş frumos,
La ea să mă poarte,
Spre moarte, în jos.

Şi în Kilkenny,
Precum s-a zvonit,
Marmura-i cerneală
În strai cernit.
În argint şi aur
Vreau acum s-o port.
Nu mai cânt un cântec,
Vreau doar să mă-mbăt.

Azi m-am îmbătat,
Treaz sunt tot mai rar,
Un chipeş hoinar
Prin oraş umblat.
Ah, dar sunt bolnav,
Viaţa mi se scurge.
Veniţi voi, cei tineri
Şi pune-ţi-mi cruce.

Ah, dar sunt bolnav,
Viaţa mi se scurge.
Veniţi voi, cei tineri
Şi pune-ţi-mi cruce.

Aş fi vrut să fiu
În Carrighfergus,
Doar pentru nopţi,
În Ballygran.
Să-not în ocean,
În cel fără fund,
Să-mi găsesc iubirea,
În braţe s-o strâng.

Marea-i mult prea largă,
Nu pot s-o cuprind
Şi nu am nici aripi,
În zbor să-mi întind.
Să-mi găsesc degrabă
Un vâslaş frumos,
La ea să mă poarte,
Spre moarte, în jos.

Ah, dar sunt bolnav,
Viaţa mi se scurge.
Veniţi voi, cei tineri
Şi pune-ţi-mi cruce.

folclor irlandez, traducere de Eduard Zalle
Adăugat de Eduard Zalle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii la Maxim...

Am zile bune şi am zile rele,
Zile când te gândesc, şi-n care nu,
E viaţa mea un fel de paspartu,
Ştiind deschide uşile rebele.

N-am vrut să-mi las sărutul în zăpadă,
Şi astfel, n-am păşit către liman,
Şperaclul meu e doar un talisman,
Departe de-aţi produce vreo corvoadă.

Pe cerul alb trec păsări într-aiurea
Chemându-se pe nume disperat,
Cerul de lapte a agonizat
Şi de sub mierle a fugit pădurea.

Dar, când mă strigi de dincolo de nori,
Am zile bune ca un pom cu flori.

sonet de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pădure, ca acasă...

Locul meu, de-o viaţă-l caut, rătăcind ca o nebună
Printre stele,-n Carul mare şi cu un picior pe lună.
Scormonesc printre vestigii de furtună în sahare
Şi când ninge-n galaxie mă apropii şi de soare.

Mă primeşte universul, când trimit gându-nainte,
Explorez orice planetă cu o ceată de cuvinte.
Dar niciuna nu-nţelege graiul dulce-al limbii mele
Şi mă-ntorc, luând cu mine, pentru drum, câteva stele.

Când mi-atinge talpa goală piatra munţilor, pe creste
Fiecare rană-adâncă, sapă-n mine o poveste.
Şi pădurea mă ascunde ca o mamă grijulie,
Firul ierbii mă adoarme într-o dulce simfonie.

Frunzele şoptesc sonete şi pe frunte mi se-aşază,
Să îmi fie somnul paşnic, stau nestecenii de pază.
Şi copacii-şi pleacă ramul, visele să-mi învelească,
Peste glezne curg răşine, goana să mi-o odihnească.

Locul meu era aproape, chiar sub ochii mei de ciută
Hăituită de neviaţă şi de-otrava de cucută.
''Un copac fără pădure'', fără frunze, fără poame,
Însetat de seva ploii, solitar şi mort de foame.

Mi-e pădurea, cât mai este, loc de-odihnă pe pământ
Şi de dragul ei, poeme am să-i scriu şi am să-i cânt...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mamă povaţa ta

Pentru ce-am greşit în viaţă
te chem mamă lângă mine.
Te chem ca să-mi dai povaţă,
orice lucru să-l fac bine.
Să mă-înveţi cum să vorbesc,
cum să pun osul la muncă.
Cum pe oameni să-i iubesc,
fără să aştept poruncă.
În lume cum să mă port,
cum respectul să-mi câştig.
Cum să am în viaţă rost,
greutăţi cum să înving.
Tot de-acolo, de departe,
să-mi trimiţi mamă, te rog,
Din inima ta doar o parte
de iubire. Atâta tot.
Pe raza stelelor din noapte
sfatul tău vreau să-l primesc,
Să le fac bine pe toate,
şi fericit vreau să trăiesc.
Eu, de-aici, de pe pământ
cu drag cerul îl privesc.
Mă-închin sufletului tău sfânt,
cu mult respect îţi mulţumesc!

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă de copil

Sunt o fetiţă veselă, frumoasă
Ai mei părinţi sunt medici renumiţi
Într-un spital, însă, când vin acasă,
Mă iau în braţe foarte fericiţi.
Deşi sunt obosiţi, că nu-i o joacă
Să vezi ce boală are fiecare,
Îs fermă-n ce vă spun şi o să-mi placă
Să fiu tot doctor, când voi fi mai mare.

De ce-am decis să fiu tot doctoriţă?
‒ dorinţa asta-n timp se înfiripă! ‒
Am printre jucării o veveriţă,
Pe care-am vindecat-o de o gripă.
Părinţii mei îmi povestesc mai multe,
- eu sunt din ce în ce mai curioasă! -
Că trebuie să scrie, să consulte...
Iar boala-i, uneori, contagioasă.

La început nu am ştiut ce-nseamnă,
Însă de-o vreme vin mai rar acasă,
Vorbim la telefon, iar ei mă-ndeamnă,
Să-ascult de buni şi să stau la masă!
Am înţeles şi-am fost mereu cuminte,
Iar mami s-a întors şi stă cu mine,
Dar o-ntrebare mă frământă-n minte:
Pe tati la serviciu ce-l reţine?

Eu cred că tati are mult de furcă,
La ştiri vorbesc mereu de-o pandemie...
E complicat şi joaca mi-o încurcă,
Dar înţeleg şi asta... Să se ştie!
Mi-e foarte dor şi-l port cu mine-n gânduri,
Mă rog la Domnul şi-o să fie bine,
Iar dacă voi citiţi aceste rânduri,
Rugaţi-vă cu toţii lângă mine!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, mai fă o minune!

Eu credeam că-s cel mai tare
Că eu sunt cel mai vestit...
Dar în faţa ta o doamne...
Mi-am dat seama că sunt mic.

Adunata-m lucruri multe,
Averi... multe am vrut să am.
Dar mi-am dat seama o doamne
Că de fapt... eu gol eram.

Mă-n'brăcam cu haine scumpe,
Cine mai era ca mine.
Dar mi-ai arătat o doamne...
Că de fapt eram un nimeni.

N-ascultam nici o povaţă
Rele multe am făcut.
Tu... o doamne... mi-ai dat viaţă
Ce am strâns tot am pierdut.

Cunoscuta-m vitejia,
Mândru tare am mai fost.
Dar pierduta-m bătălia,
Fără a crede în Hristos.

Am primit botezul doamne...
Ca să-mi fie de folos.
Prin puterea ta ce-a mare
Ai salvat un păcătos.

Eu... l-as tot în astă lume
Că de fapt... nu i-au nimic.
Doamne te rog... fă minune
Şi salvează- mă un pic.

Ia- mă în împărăţia... care
Sus în cer o stăpâneşti.
Ştiu doamne că ai răbdare
Eu aştept... vin când doreşti.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de frig

că m-aş putea ascunde
între palmele tale
fără să ştiu câte zile au trecut
şi câte nopţi am strigat
să mă arunci
până la marginea lumii
ca pe un adevăr
de care te împiedici mereu

şi până la urmă
până la urmă
eu m-aş vindeca de tine
şi toată nebunia asta trăită
ar rămâne îngropată adânc
în sufletul meu
în sufletul tău
nu-i aşa
spune tu
nu-i aşa
că m-aş putea ascunde
între palmele tale
fără să-mi rosteşti numele
doar să mă guşti
şi să-ţi placă
nu-i aşa
spune tu
nu-i aşa

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea visând în alb

Pădurea
e contopită
în iarnă
şi lasă întrebare
fără răspuns.
Pădurea doarme
în visare verde
odihnindu-şi braţele
în covorul alb.

Nu încercaţi
să o treziţi,
pădurea pleacă,
dar nu piere.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!