Tatăl

Acasă venea zilnic topit de băutură,
Şi biata lui femeie primea orice tortură.
Trăiau de vreme lungă. Ea singură, pierdută,
De mic copil în drumul mizeriei căzută,
Cu el înlănţuise a traiului povară,
Şi suferea-n tăcere bătaie şi ocară.
Vecinii, totdeauna aud cum geme, plânge,
Când furios bărbatul sub pumni spinarea-i frînge,

Şi-o chinuieşte până se-nmoaie de-oboseală;
Apoi se face-o largă tăcere mormântală.
Dar într-o zi de iarnă, când aspra sărăcie
Preface o secundă în crudă vecinicie,
Şi gura cere pâine şi nu-i o fărmitură.
Femeia naşte-n chinuri o slabă creatură.
Sărman copil! Ce bună şi dulce ţi-ar fi soarta,
Născând, de ţi-ar deschide spre somnul morţii poarta!

Bărbatul vine iarăşi beat într-o zi, cum face
Întotdeauna; însă e potolit şi tace...
Nu mai ridică mîna nevasta iar să geamă
Sub lovituri puternici; acuma ea e mamă.
Ci, zâmbitor, alături de leagăn se aşază
Şi mângâie copilul ce doarme şi visează...
Femeia, cum îl vede, cu ochii arşi de ură.
Întoarce către dânsul o rea căutătură
Şi strigă-amar: "Ce lucru puterile îţi taie
Să nu-mi pisezi şi-acuma tot corpul în bătaie?
Eu te aştept!.. Hai, vino... şi dă-mi!..." Iar imbecilul
Răspunde-ncet: "Mi-e frică să nu deştept copilul!"

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)

Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.

De ce peste mări ai plecat
Şi al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...

N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ţi mă strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele să scap.

Să vină-ngeraşul divin
Ah, scapă-mă mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.

Copil fără mamă, mă tem,
Sunt tare mâhnit şi te chem
Ca iar lângă tine să stau
Şi toată iubirea să-ţi dau!

poezie de Gabriela Genţiana Groza (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dragoste pentru copil

Văd ceva în depărtare
Care aleargă-n disperare,
Spre nu ştiu unde şi de ce
Pe vreme nemiloasă, rece.
Norii furioşi împroaşcă
Pământul cu ploaie rece.
Fantasma cu greu înoată
Prin apa ce stă s-o înece.
Nu e fantasmă, e o mamă,
Femeie cu pielea albă,
Cu suflet negru de mânie
Şi urlete de furie.
Toate astea se întâmplă
Din dragoste pentru copii,
Care-i mare, cât o stâncă,
Cât ceru-acoperă câmpii.
O mamă care e în stare
Să facă moarte de om.
Să-şi înfigă a sale gheare
Ca drujba când taie pom.
A obosit şi stă să cadă
Dar, vrea să-şi verse tot veninul.
Ar vrea să-i sfârtece, să-i ardă
Pe cei ce i-au răpit copilul.
Gândurile-i sunt şovăitoare
Precum nisipul luat de vânt,
În teama ei chinuitoare,
Se prăbuşeşte la pământ.
Dar teama tot arde-n ea
Îi aminteşte că există şi curaj...
Adună puteri, se ridică şi vrea
Ca să trăiască un miraj.
Să vină din întuneric
Copilul după care a plecat.
Este doar un vis himeric.
Îşi dă seama că a visat.
În stană de gheaţă se face
Totul peste care cade ploaia.
De cleştar sunt lacuri şi băltoace,
În noapte cântă gheonoaia.
În depărtare zăreşte o lumină.
Spre ea se îndreaptă cu speranţă.
Ploaia ce cade ca o ghilotină,
O loveşte aspru în faţă.
Încet se-apropie de casă,
Ar vrea să strige, s-o audă
Cineva. Teama din inimă n-o lasă.
Sfârşită, cade în poarta udă.
Din curte vine un lătrat
De câine credincios.
Se apropie un bărbat
Şi-o ridică repede de jos.
Pe nevasta lui o cheamă.
Amândoi o duc în casă.
Trupul leşinat, de mamă
Lângă sobă ei îl lasă.
Năluca din întuneric,
La somn dulce a căzut.
Aici totul e feeric
Fiindcă are-un aşternut.
Speriaţi, cei doi se-întreabă:
Oare ce este cu dânsa.
Cu ce gânduri, cu ce treabă,
Aşa departe ajuns-a?
Răspunsul încă nu vine.
Mai aşteaptă până-n zori
Când se va simţi mai bine
Şi lipsită de fiori.
În căsuţa caldă,
Somnul pare liniştit.
Capul în vise se scaldă...
Speriată... S-a trezit.
-Vai de mine, unde sunt?
Unde îmi este copilul?
Din nou vrea să iasă-n vânt,
Din nou o umple veninul.
Cu greu cei doi o liniştesc.
O întreabă ce-o apasă.
Ochii i se limpezesc
Şi vede că nu-i acasă.
Cu sufletu-n lacrimi înecat,
Cu inima plină de durere,
Femeia-ncet s-a ridicat
Şi-o cană cu apă cere.
Apoi începe să vorbească,
Să spună tot ce-a pătimit.
Cu patimă femeiască,
La drum, iarăşi a pornit.
Gazda iarăşi o opreşte
Şi-o roagă să îi asculte.
De-o minune-i povesteşte.
Apoi cu eforturi multe
O iau de braţ şi o ridică.
O duc alături să vadă
Mirajul. Femeia pică!
Ei o prind ca să nu cadă.
În pat, copilul ei dormea.
Ei, nu-i venea să creadă.
Era aievea? Era minunea?
Sau viselor îi era pradă!
Tremurând, se-apropie de el.
Se uită şi nu-l vede.
Îl ia în braţe-încetinel
Şi parcă tot nu crede.
La pieptul ei, când se trezeşte,
Îl strânge cu putere.
Copilul blând, uşor scânceşte
Şi lapte de la mama cere.
În casă-i cald, laptele-i cald,
Copilul iar adoarme.
Mama spune către Înalt:
- Îţi mulţumesc Ţie Doamne!
Acum că totul s-a sfârşit,
Gazda, mai pe larg îi povesteşte
Cum copilul l-au găsit...
Şi mama se linişteşte.
Pune copilul în pat,
Se ghemuieşte lângă el:
- De tine nu mă mai despart
Dragul mamei băieţel.
După un timp de odihnă,
Împreună cu cei doi,
Drumul îl străbat în tihnă
Şi duc copilul înapoi.
Cei doi fraţi rămaşi acasă
Tare mult se bucură.
Mama să se joace-i lasă.
Din piept, durerea o scutură.
De-un ospăţ apoi găteşte,
Împreună stau la masă.
Celor doi le mulţumeşte,
Când aceştia pleacă acasă.
Încercările vieţii sunt mari.
Să nu cedăm. Să fim tari!
Ea n-a cedat. A suferit
Şi iată, a izbândit.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul rămăsese în stuful de flori. Dumnezeu, purtându-i de grije, nu lăsa nimic rău să se apropie de dânsul, care putea să-l vatăme. Prin preajma locului aceluia trăia un pustnic într-o văgăună de munte. Acel pustnic avea o capră şi el, după sufletul lui. Ea venea totdeauna, spre a se adăpa, la apele cele limpezi ale fântânei. Într-una din zile, păscând pe ici pe colea, se apropie de stuful cu flori. Cum dete de copil, se puse lângă dânsul, începu să-l lingă şi să-şi apropie ugerul de guriţa copilaşului. Acesta, cum simţi, începu să sugă şi supse până ce se sătură bine, şi aşa dor prinse capra de copil, încât o lună de zile nu se depărtă de lângă dânsul. Călugărul, văzând că nu-i mai vine capra, începu s-o caute, şi caut-o în sus, caut-o în jos, capra nicăiri. Îşi luase nădejdea de la dânsa, când într-o zi se pomeneşte cu ea. Pustnicul o văzu şi începu s-o mângâie...

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un bărbat intră într-o femeie

Când un bărbat
intră într-o femeie,
ca un val muşcând plaja,
iarăşi şi iarăşi,
şi femeia îşi deschide gura de plăcere,
iar dinţii ei strălucesc
sclipind ca alfabetul,
Logosul se iveşte şi mulge o stea,
şi bărbatul
înăuntrul femeii
leagă un nod,
astfel încât ei nu vor mai fi
niciodată separaţi din nou,
şi femeia
se urcă într-o floare
şi-i înghite nectarul,
şi Logosul se iveşte
şi le dezleagă râurile.

Acest om,
această femeie,
cu foamea lor îndoită,
au încercat să atingă inefabilul
de dincolo de draperiile Zeului
şi pentru un scurt moment au reuşit –
numai că Zeul
în perversitatea lui
dezleagă nodul.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timiditatea

Timiditatea nu-i o boală,
Iar o femeie, măi, tataie,
Îmbracă un costum de baie,
Părându-i rău că nu-i mai goală
Cum dragostea e ca o şcoală,
Iar timpul, pofta nu îţi "taie"
Rămâi tu calul de bătaie
Te ia dorinţa ca din oală;
Sorbind a veseliei cupă,
Femeia, chiar cu ochii trişti
Vrea gura târgului să rupă,
Şi intuind c-ai să insişti
"Se-ascunde" după-o minijupă,
Sau mult mai des, pe la nudişti.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

După nuntă, feciorii se duc iarăşi în cărăuşie şi nurorile rămân iar cu soacra acasă. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură şi, cum înserează, se culcă, spunând nurorilor să fie harnice şi dându-le de grijă ca nu cumva să adoarmă, că le vede ochiul cel neadormit. Nora cea mai mare tălmăci apoi celeilalte despre ochiul soacră-sa cel atoatevăzător, şi aşa, una pe alta se îndemnau la treabă, şi lucrul ieşea gârlă din mâinile lor. Iară soacra huzurea de bine. Dar binele, câteodată, aşteaptă şi rău. Nu trece tocmai mult, şi vine vremea de însurat şi feciorului cel mic. Baba însă voia cu orice chip să aibă o troiţă nedespărţită de nurori... de aceea şi chitise una de mai înainte. Dar nu-i totdeauna cum se chiteşte, ce-i şi cum se nimereşte. Într-o bună dimineaţă, feciorul mamei îi şi aduce o noră pe cuptor. Baba se scarmănă pe cap, dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face, şi, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, şi pace bună! După nuntă, bărbaţii din nou se duc la treaba lor şi nurorile rămân iar cu soacra acasă. Baba iarăşi le dă de lucru cu măsură şi, cum vine seara, se culcă după obicei.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blând ca o jucărie

Somnul păi somnul copiilor nu ştiu cum
să vă spun dar este sfânt intangibil aş putea zice
cum este îngerul de pază pentru fiecare
dintre noi uite eu cred că şi cuvintele au câte-un
înger vreau să spun că ar cam trebui
să avem grijă cum deschidem gura
cel plecat călător se numeşte iar cine
se întoarce oaspete al amintirii va fi de
pildă şi eu încep să văd copilăria prin
ochii unui tată însă nu-mi dau seama dacă
vreun copil într-adevăr mă vede
şi pe mine sau vede numai jucării
mi-e somn cât de blând poţi să fii Doamne

poezie de Costel Zăgan din Poezii de trezit copilăria (28 iulie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul din adâncuri

Bărbatul copil mă priveşte calm
simt în ochii lui gheaţa
mă iubeşte şi vrea să protejeze

el spune rostind rar cuvintele:
"Ceva rău se ridică şi poate va cădea."
repetă la nesfârşit
îi spun să tacă să citim o poveste
să ascultăm muzica

greşesc

acum câteva minute am înţeles

el ştie ce va urma
o zbatere de niciunde
ochii lui se întunecă
şi da, răul se ridică
câteva minute luptăm cu el, cu răul
liniştea se aşterne

bărbatul copil adoarme
când se va trezi se va întoarce
el,
bărbatul copil,
care mă iubeşte

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil frumos

Astăzi e ziua ta, copil frumos,
e ziua în care îmi amintesc cum ai păşit în viaţa mea,
când te priveam şi nu-mi venea să cred că eşti copilul meu,
te-am luat în braţe şi de atunci te ţin în braţe, dragul meu,
o inimioară începea să bată în drumul meu,
un drum pe care amândoi păşim cu dragoste de Dumnezeu,
ne-mpiedicăm, cădem şi iar ne ridicăm,
continuăm să alergăm spre mântuire.
Parcă mai ieri tot gângureai şi te hrăneam
şi te hrănesc cu tot ce am mai bun pe acest pământ românesc,
udat cu fapte creştineşti, cu tradiţii strămoşeşti.
Ce moştenire să-ţi las, copil frumos?
Privesc în jur şi mă îngrozesc de neamul nostru românesc
ce s-a pierdut pe căi păgâne,
au şi uitat că au un câine,
s-au lepădat de Dumnezeu
şi aleargă cu sacul plin de iluzii
spre alte zări înfipte-n deziluzii.
Visează, iubeşte, dăruieşte,
zboară spre zările albastre, copilul meu,
eu te aştept aici, privindu-ţi zborul,
cu mâinile întinse, Îl voi ruga pe Dumnezeu
Să aibă grijă de sufleţelul tău.
Eu te iubesc şi-ţi spun un sincer "La mulţi ani!"

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul este un cuceritor, dar, în relaţiile cu femeia, se mulţumeşte cu o singură victorie. Femeia pare mai fragilă, însă nu se mulţumeşte cu atât. Cedând o dată, ea vrea să câştige în permanenţă. Un tip inteligent înţelege acest lucru şi nu i se opune. Bărbatul mai puţin inteligent, intră în conflict cu ea, luptă în conflict cu ea, luptă pentru întâietate, o face pe cocoşul ofensat şi, până la urmă, ajunge un nefericit. În concluzie: dacă vezi un bărbat suferind, nu da vina pe femeie, ci pe mintea lui!

citat din romanul Cel rătăcit, Capitolul 4 de Aurelian Silvestru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratează-ţi prietenii ca şi cum, într-o zi, ţi-ar putea fi duşmani, iar inamicii ca şi cum, într-o zi, ţi-ar putea fi prieteni.

citat din Warren G. Harding
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi copil

Rămâi copil,
cu palma ta să-mi scrii poveşti
ce le-am dorit de-o viaţă,
să-mi fii în dimineţile de iarnă reci
soarele ce-mi râde cald pe faţă.

În zilele când s-or aşterne ploi
şi lacrimi printre noi vor vrea a curge,
tu sa topeşti prin zâmbet tot ce-i sloi
să nu ştim niciodată ce inseamnă a plânge.

Cu palma ta în palma mea
hai să pictăm o lume nouă,
copil şi tu şi eu prin ea
şi-o bătrâneţe ca un răsărit spălat în rouă.

Rămâi copil iar eu copila ta
poveşti să scriem cu a inimii bătaie
iar zilele ce vin să reuşim a le picta
în fericire folosind... picurii de ploaie!

Rămâi copil.....

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul tău, măicuţă bună

Şi azi aud, măicuţă bună,
Cum de la joacă mă chemai.
Mă luai, mamă, de mână,
Cu dulci cuvinte m-alintai.

Cum puteam să nu răspund
Glasului ce mă chema?
Era un glas atât de blând,
Că eu nicicând nu-l voi uita.

Când în joacă mă răneam,
Tu îmi alinai durerea
Cu sărutul ce-l primeam.
Că era dulce ca mierea.

Glasul tău duios, de mamă,
Aş vrea şi astăzi să-l aud.
E drept că şi azi mă cheamă,
Dar numai sunt copilul crud.

Acuma am copilul meu
Şi-n amintirea ta,
De la joacă îl chem eu,
Ca să-l pot îmbrăţişa.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul este artist, femeia este Arta însăşi: bărbatul este sculptor, femeia este Sculptura; bărbatul este pictor, femeia este Pictura; bărbatul este istoric, femeia este Istoria; bărbatul este compozitor, femeia este Muzica; bărbatul este coregraf, femeia este Dansul; bărbatul este dramaturg, femeia este Comedia, Drama şi Tragedia; bărbatul este poet, femeia este însăşi Poezia.

George Budoi (1 martie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ar putea bărbatul şi femeia să se înţeleagă? În fond, amândoi doresc lucruri diferite: bărbatul, femeia şi femeia, bărbatul.

citat din Frigyes Karinthy
Adăugat de Magia Feminina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine dă, lui îşi dă...

Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,

Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.

Înaintea lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.

Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
– De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!

Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.
Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
– Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?
Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine.
Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,
Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă.
– Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat
Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.

– Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
– Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!

Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face.
În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă
Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă.
În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro Romania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Nimeni n-a rămas în stradă,
Norii negri vin grămadă.
Zboară frunzele uscate
În văzduh împrăştiate
Şi salcâmii stau să cadă -
Bate vântul, bate...
A ieşit de la răscruce
O femeie care duce
Un copil de mână... Sună
Porţi izbite de furtună
Şi femeia face cruce -
Fulgeră şi tună.
Dar a norilor năframă
Se sfâşie... Biata mamă,
Cu puterile scăzute,
Vrea copilul să-şi ajute
Şi cu glas pierdut îl cheamă:
– Hai cu mama, iute!
L-a luat acum în braţe.
Ploaia o izbeşte-n faţă.
Bolta parcă-i spartă-n două...
Cu mânuţele-amândouă
El de gâtul ei s-agaţă:
– Plouă, mamă, plouă!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori sub gheaţă

M-am dus în priveghi la un mort;
şi mortul nu era altcineva,
decât eu.
Am murit într-o iarnă
când totul a îngheţat în mine...
A început să-mi îngheţe voinţa
şi-ncet, încet, toate simţurile au cedat,
Gheaţa mi-a atrofiat orice muşchi
şi nu mă mai puteam mişca;
Acum îmi îngheaţă ochii...
Doar ei au mai rămas vii,
Însă acum se sting în negura gheţii,
pentru a nu mai vedea mortul
pe care am început
să-l priveghez cum se descompune
într-o iarnă...
Se ofilea
de nepăsare şi durere.

Am chemat bocitoarele,
ca să nu-mi îngheţe ochii;
Ele au luat banul,
au bocit,
au cârcotit în faţa nebuniei
şi au plecat.

A venit o babă
să-mi dezlege mâinile şi picioarele
dar baba a vrut să-mi acopere ochii
cu nişte monede vechi...
Babele sunt rele;
Acoperă orice scânteie de viaţă...

Mă priveghez pe mine cum dorm...
Oare cât va mai ţine iarna?
Lumânarea e pe terminate
şi mi-e teamă
de noapte.
Mi-e somn
şi mi-e teamă să nu-mi pierd ochii...
Am ajuns să priveghez
un mort,
într-o iarnă amară
şi neputinţa
mi-a furat ochii.

Acum aştept,
aştept să izbucnească vulcanul
ce a mocnit sub gheaţă,
să deschidă drumul stelei,
să deschidă ochii mortului
şi să-i dezlege simţurile;
Cei care au scânteie
înfloresc şi sub gheaţă,
topesc totul în jur;
Iar mortul... îşi scutură vălul
şi aleargă;
Aleargă spre infinit.

poezie de Ana-Cristina Popescu
Adăugat de Ana-Cristina Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul este mai copilăros decât femeia. Orice bărbat adevărat ascunde-ntr-nsul un copil care iubeşte jocul. Haideţi, femeilor, descoperiţi copilul din bărbat!

citat clasic din romanul Aşa grăit-a Zarathustra de Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu cer prea mult

- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!