Sonetul 132

Mi-e drag de ochii tăi, le simt privirea
Atunci când tu mă chinui nefiresc,
Cerniţi cum sunt, jelesc amar iubirea
Şi-n suferinţă mă compătimesc.
Dar nici măcar al dimineţii soare
Pe cerul gri nu e mai luminat,
Nici steaua serii nu-i mai lucitoare
După apus, când s-a întunecat,
Decât e ochiul tău care jeleşte;
O! Dac-ar fi şi inima la fel
Să mă bocească, c-aşa slava-ţi creşte,
Să-ţi fie milă de-un amic fidel,

Eu aş jura că negrul e frumos
Şi că-i urât tot ce e luminos.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 111

Tu soarta să o cerţi de dragul meu,
Zeiţa vinovată c-am căzut,
Că nu mi-a dat în viaţă ce-am vrut eu,
Ci doar un rol, să fiu de toţi plăcut.
De-aceea am şi fost stigmatizat,
Iar firea mea cumva s-a murdărit
Cum boiangiul mâna şi-a pătat;
Tu roagă-te să fiu reînnoit.
Şi între timp, cuminte voi sorbi
Oţet de leac, să curăţ răul meu
Şi că-i ceva amar nu voi gândi,
Nici că pedeapsa-i dublă şi mi-e greu.

Ai milă, drag amic, căci eu socot
Că mila ta mă vindecă de tot.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 105

Iubirea mea nu e idolatrie,
Nici dragul meu nu-i idol târnosit,
Ci în poem slăvit-am cu mândrie
Doar pe acel ce e desăvârşit.
Astăzi şi mâine blândă mi-e iubirea
Şi trainică e măreţia ei,
Iar versul meu păstrează strălucirea
Celui ce nu se schimbă-n ochii mei.
Real, frumos şi bun e personajul,
Real, frumos şi bun în orice vers;
Şi-aceste trei cuvinte sunt mesajul
Acestui minunat şi drag demers.

Real, frumos şi bun stau separat
Însă acum în tine au intrat.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 29

Când soarta mă doboară şi sunt dispreţuit
Îmi plâng de milă că sunt un proscris
Şi cerul surd n-aude când urlu înnebunit
Şi îmi blestem destinul ce mi-e scris.
Aş vrea să fiu din nou plin de speranţă
Să fiu ca cel ce are mulţi amici,
Ca cel ce are un scop bun în viaţă
Şi să mă-nfrupt din tot ce e pe-aici;
Dar stau şi mă gândesc şi râd de mine
Oare tu ştii-n ce stare mă găsesc?
Căci sunt ca ciocârlia în dimineţi senine
Ce imnul şi-l înalţă spre raiul cel ceresc;
Dar dragostea ta dulce îmi umple inima
Că nici măcar cu regii eu soarta n-aş schimba.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 139

Să nu mă pui să motivez tortura
Când inima mi-o chinui cu trufie;
Nu mă răni cu ochiul, ci cu gura;
Omoară-mă, dar nu cu viclenie.
Poţi să iubeşti pe altul, scumpă fată,
Dar nu-l privi atunci când eşti cu mine;
De ce să mă răneşti fiind şireată
Când nicidecum eu piept nu îţi pot ţine?
Hai să te scuz: iubita bine ştie
Că ale ei priviri mi-au fost vrăjmaşe,
De-aceea le întoarce, să nu fie
Seducătoare, cruzi şi pătimaşe.

Eu sunt ca mort, deci nu-ţi feri privirea,
Ucide-mă cu ea, curmă-mi mâhnirea.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunată şi frumoasă

Minunată şi frumoasă dimineaţă de Florii,
tu ne-ai răsărit întâii mărţişori de bucurii!

– Când atunci treceai, Iisuse, albul inimilor prag,
curăţia şi lumina Te întâmpinau cu drag.

Şi în ochii care limpezi străluceau, puteai să ştii
cât de fericiţi, Iisuse, suntem toţi, văzând că vii.

Astăzi, plini de nerăbdare să Te urce pe-alt calvar,
parcă numai vânzătorii Te aşteaptă să vii iar.

Ţi se-aştern, Iisuse-n cale chiar şi astăzi mărţişori,
dar privirea Ta acuma nu e cea de alte ori.

Cât de bine vezi că astăzi cei ce-Ţi cântă nu Te ştiu,
că n-au ochii strălucire şi că-n inimi e pustiu...

Că nu-i milă, nici căinţă, nici dorinţa lor măcar,
că iubirea se-ntâlneşte tot mai rece şi mai rar.

Că-s în suflete păcate şi-s în inimi răutăţi,
de aceea bucuria nu-i acum ca alte dăţi.

Că-n păcate se scufundă omenirea mai afund,
stricăciunea şi desfrâul nici măcar nu-şi mai ascund.

Şi de-aceea, o, Iisuse, când la noi cobori Tu az',
parcă faţa Ta e tristă, parc-ai lacrimi pe obraz.

poezie celebră de Traian Dorz din Cântările Dintâi
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 127

În vremuri vechi, negrul n-a fost slăvit,
Sau dac-a fost, nu a însemnat splendoare,
Însă acum, negrul a moştenit
Numele ei în cruntă dezonoare;
Căci de când mâna Firea a imitat
Şi ce-i urât cu fard împodobeşte
Ce e frumos s-a cam denaturat,
A decăzut şi în dispreţ trăieşte.
Iubita are ochi întunecaţi
De parc-ar fi o tristă bocitoare,
Născuţi urâţi, ei sunt frumos pictaţi
Sfidând obraznic forţa creatoare.

Dar când bocesc sunt sinceri şi zeloşi,
Încât oricine spune că-s frumoşi.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu-i doar floare

Iubirea nu-i doar floare de muşcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să ştie lumea cât de mândru eşti
Că ai ajuns şi tu ca să iubeşti.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Şi nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubeşti
Şi nici un film pe care-l tot priveşti,
Şi nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveţi să îl trăieşti discret
Când este pasiune şi ocară,
Ce-ţi face viaţa aspră şi amară,
O iei aşa cum e şi cum ţi-apare,
Ca floarea care creşte prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi aşa, am tot fura cu toţii
Şi-am pune-n poarta vieţii noastre hoţii.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ţii la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viaţa ta coşmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic şi-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce creşte din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipeşte-n vânt...
Dar asta o-înţelegi foarte târziu
Când viaţa ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de şanse şi de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nţelepciune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ungherele sufletului - varianta 2

De aş putea să-ţi dăruiesc iubirea mea
Tu mi-ai luminat calea, tu raza mea de soare
Ce pătrunzi în ungherele sufletului meu prealuminat
Tu ce inima mi-o deschizi şi mă priveşti cu ochii migdalaţi
Au nevoie de zâmbet,
Tu, ce-mi redai privirea de copil
Sunt ceea ce scriu atunci când sunt cu tine
Tu, alinarea sufletelor bune
Tu, întristarea şi bucuria regăsirii sinelui pierdut
Să arăt că pot să trec mările-nnot.
Am să-ţi dăruiesc al meu suflet pe vecie.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Mă mir de unde-atât albastru-n ochii tăi!?
De unde atâta limpezime,
atâta lumină şi soare,
când te ştiu ca pe un căutător de
anotimpuri noi,
pe care nu le-a trecut nici măcar o pasăre,
nici un înger şi nici o femeie,
pentru că atunci, eu nu mai eram singur azi
şi aş fi învăţat să măsor timpul cu inima,
fericirea cu pasul, bucuria cu glasul,
pe care nu mi l-am auzit niciodată!
Ah, cum se mai leagănă cerul
în ochii tăi, aşa...
... ca pe un câmp bătut cu albăstrele!
Închide-i iubito
şi tot albastrul văzduhului se va face scrum!
Ca să mai existăm,
Magul va trebui să reclădească lumea!

poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 14

Eu nu-mi culeg cunoaşterea din stele,
Deşi pricep ceva Astronomie,
Dar nu vestesc noroc şi nici belele,
Nici foamete şi boli şi sărăcie.
Şi nu pot spune soarta cu-amănunte
Să ştie toţi dacă e vânt sau ploaie
Ori să prezic la regi, ca să-i încânte,
Privind spre cerul cu sclipiri vioaie.
Ci eu cunosc ce ochiul tău vădeşte,
În timp ce sus în stele văd prea bine
Că frumuseţea cu-adevărul creşte
Când procreezi, aşa cum se cuvine.

Căci altfel, prevestirea este clară,
Frumos şi adevăr cu tine o să piară.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă

Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de mâna ta.
Aş vrea să-ţi pun în palmă
Toată iubirea mea.
Să-ţi întâlnesc privirea,
Să văd cum îmi zâmbeşti,
Să-ţi simt, mamă, iubirea
La piept când mă-încălzeşti.
Mi-e dor să trec cu mâna
Prin părul mătăsos.
Mi-e dor să-ţi aud gura
Cântând ceva duios.
Dacă-mi promiţi că vii
În braţe am să-ţi pun,
Un buchet de trandafiri,
Din grădina de la drum.
Am să te-aştept pe punte,
La mine să ajungi.
Să mă săruţi pe frunte,
În braţe să mă strângi.
Mi-e dor să-mi dai lumină
Ca sorele de sus,
Să cresc într-o grădină,
În care tu m-ai pus.
În grădina vieţii,
Mamă, m-ai sădit,
Cu roua dimineţii
Pe frunte m-ai stropit.
Aşa am crescut mare.
Ce mândră, mama, eşti!
Acum sunt deja floare.
Să vii să mă iubeşti!

poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 47

Inima mea, cu ochiul s-a împăcat
Şi reciproc îşi fac numai favoruri;
Când ochiul jinduind te-a căutat
Şi inima s-a sufocat de doruri,
Cu-al tău portret ochiul s-a ospătat,
Iar inima-n tablou benchetuieşte;
Apoi ochiul de inimă-i chemat
Ce gânduri de iubire-i dăruieşte.
Deci prin portret sau prin iubirea mea,
Când eşti plecat, rămâi mereu cu mine
Şi-oriunde ai fi, gândul te va vedea,
Iar eu voi fi cu el când e cu tine.

Dar dacă doarme, ochiul meu priveşte
Al tău portret şi inima-mi trezeşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări de suflet

Îmi vine să urlu, îmi vine să râd,
Mai lăcrim tristeţe când totul e hâd,
Devin numai zâmbet sau stau încruntat,
Sunt cerul albastru, adânc de oftat

Valsez în emoţii, emoţii devin,
Îmi pierd echilibrul atunci când suspin,
Iubesc fără ură, cum altfel să faci?
Când ura ne face mai trişti, mai săraci

Şi ştiu că greşesc, dar totuşi accept,
Nu-i strâmb tot ce-i strâmb, nici drept tot ce-i drept,
Nici griul nu-i gri, ci alb înnegrit,
Doar nuanţe ce ochiul transformă voit

Mă simt ce gândesc, gândesc ce mă simt,
Rostesc adevăr, chiar dacă îl mint,
Cu ochii închişi revăd viitor
Şi mor înviat, ca viu să nu mor

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 46

Sunt inimă şi ochi încăieraţi,
Izbânda de-a te fi avut s-o-mpart;
Ochiul nu vrea şi ei să te arăţi,
Ea se râvneşte volnic de-al său hart.

Pledează inima că-i eşti în sine,
Un scrin în care ochiul nu răzbeşte,
Dar acuzatul neagă-aceste vine,
A ta splendoare–n el se oglindeşte.

Pentru dreptate, se convoacă
Juriul de cuget, inimii dijmaş;
Iar prin verdicte, inima o-mpacă
Şi ostoieşte ochiul pătimaş:

Căci lui, făptura ta i se cuvine,
Iar ei, iubirea tăinuită-n tine.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Laurean Mihai Gherman
Adăugat de Laurean Mihai Gherman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i mai frumos pe lume

Nimic nu-i mai frumos pe lume,
Nimic nici mai statornic nu-i
Ca bucuria muncii sfinte
Ca rodul strâns la vremea lui.
Când Dumnezeu ca un Prieten
Veghează peste cortul tău
Cine-ar putea să te-ameninţe
Şi ce-ar putea să-ţi facă rău?

Când cel nenorocit se roagă
Spre binecuvântarea ta
Cine-ar putea s-o-ndepărteze
Ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?

Când orbului îi eşti vedere
Şi şchiopului îi eşti picior
Când eşti orfanului părinte
Şi slabului ocrotitor.

Când ţi-e cuvântul tău ca roua
Când eşti ca ploaia aşteptat,
Nimic nu-i mai frumos ca urma
Ce-o lasă pasul tău curat.

Atunci lumina ta va creşte
Ca soarele spre-al zilei miez,
Atunci pe-ai tăi crescând şi-n număr
Şi-n vrednicie ai să-i vezi.

Atunci urcuşul vieţii tale
Va fi ca drumul cel uşor
Încununat cu bucurie
Spre-un drept şi singur viitor.

Atunci prin tine-nbogăţire
Mulţimi în veac te vor cinsti
Şi cine-ar ştii în veşnicie
Pe cât întins vei străluci!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau iarăşi cu uşile-nchise

Stau iarăşi cu uşile-nchise
De milă, de frig, de urât
Şi-alături mi te-nchipui încât
Păşesc numai pe cioburi de vise

N-am putut să facem saltul
Nici ne-am străduit întruna
Căci iubirea este una
Iar destinul, mereu altul

Închid ochii şi te văd
Fragedă precum un fruct în pârg
Când aş fi dat întregul târg
Pentru tine, oricărui prăpăd!

Aş vrea să plâng dar nu mai pot
Mă simt ca un copac bătrân
În urma căruia rămân
O victimă într-un complot

Parc-a turnat cineva-n mine
Deşertăcinea-ntregii lumi
Pe care vrei să ţi-o asumi
După preceptele creştine

Stau iarăşi cu uşile-nchise
De milă, de frig, de urât
Şi altceva nu ştiu decât
Că de rău, îmi este parcă mai bine

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele Claudius: Nici obrazul de cocotă, înfrumoşat cu mare artă, nu-i mai urât sub dres decât e fapta mea sub vorbele sulimenite.

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul III, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul Tău Isus

Când dorul Tău
În mine sapă
Îmi curg lacrimi pe obraz
Şi sorb atunci
O nouă apă
O Mire scump
Fără răgaz

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
căci inima
demult ţi-am dăruit-o
iar azi
cu lacrimni şi suspine
mă scald Isus în dorul Tău
că Tu-mi eşti Mire
Dumnezeu

a Tale degete le vreau
să cadă lin pe fruntea mea
suflarea mea să ţi o dau
o Mire drag
şi scump Mesia
îmbracă-mă-n privirea
Ta
şi-n
ochii Tăi Isus de foc
să moară firea
mea în mine
altundeva să nu am loc
decât Isus
decât în Tine

ca Domn şi Mire
eu te vreau
domneşte Tu Isus în mine şi fă ce vreai
în viaţa mea
domneşte Tu
şi stăpâneşte Tu în mine
căci sunt
creaţia Ta
şi lucrarea mâinilor Tale

în dorul Tău Isus
mă scald
şi în iubirea Ta
eu vreau să ard

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
şi-n lacrimi
calde şi suspine
te chem Isus acum să vii
al Tău să fiu în veşnicii
Isuse scump
Mesia al meu
încinge-mă cu Adevărul
ca pentru Tine să trăiesc
şi-n veci Isus
să te iubesc

a Tale degete le vreau
pe fruntea mea
ca mângăierea
Ta
Isuse să o simt
de
Duhul Tău cel Sfânt
Tu să mă umpli
Domnul meu
Mesia al meu
Emanuel 8 sept. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!