Ele au venit

Astăzi mama şi surorile mele
au venit să mă vadă.

Am fost singură mult timp,
cu poeziile mele, cu mândria mea... aproape nimic.

Sora mea – cea mai mare – a crescut,
Este blondă. Un vis elementar
trece prin ochii ei; i-am spus surorii mai mici:
"Viaţa este dulce. Orice lucru rău într-o zi ia sfârşit."

Mama a surâs – aşa cum pot surâde doar cei care
înţeleg sufletele.

Cinăm împreună în cea mai călduroasă
camera din casă.
Cer de primăvară... pentru a-l vedea,
toate ferestrele sunt deschise.

În vreme ce ne plimbăm în tăcere
din pricina tuturor celor de demult şi uitate,
sora mea – cea mică – intervine:
" Iată, trec rândunele pe lângă noi."

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Haley, prietena cea mai bună, a plecat de curând din oraş. Şi... mi-a fost foarte greu. Până acum am fost mereu noi doi împotriva tuturor. Am crescut împreună şi... acum pur şi simplu a plecat. Eu... Eu înţeleg partea cu plecatul. Doar că aş fi vrut ca ea să mă fi sunat înainte de-a pleca. Să fi vorbit cu ea despre asta. Adică, nu s-o fac să se răzgândească... sau să-i zic ce să facă, doar... să-i spun că o iubesc.... şi că mi-e dor de ea. Să-i spun la revedere. Fratele meu trece printr-o perioadă dificilă. Vreau să-l pot ajuta mai mult. Faptul că ne înţelegem bine e ceva nou pentru noi. Şi aş mai vrea să uşurez lucrurile pentru mama mea. Deşi a fost un an greu pentru noi, vreau, mai mult decât orice, să fie fericită. Dar asta nu schimbă faptul că trebuie să mă apropii de tata, pentru că numai aşa poate găsesc un mod de a-l învinge. De a-i elibera pe oamenii dragi, o dată pentru totdeauna. Sper doar să am puterea de a-l da jos pentru totdeauna.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Far în noapte

Cerul e o sferă neagră,
marea un disc întunecat.

Farul îşi trimite de pe coastă
aripile de lumină.

Rotindu-se fără contenire,
pe cine caută oare,

când inima mea pieritoare
nu mai este în piept?

Iată, stânca neagră
unde-i înlănţuită.

O cioară scobeşte continuu,
dar demult nu mai curge sânge.

poezie de Alfonsina Storni, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea, cea română

Dintre toate ce sunt, ori au fost, ori devin
Dintre graiuri uitate, ori prezente şi vii
Limba mea, cea română, te învaţă să fii
Cum nici una nu poate, mai înalt, mai divin...

Sunt plecaţi de acasă peste mări, peste ţări
Milioane de fraţi şi surori, aprig chin...
Limba mea, cea română, cea în care mă-nchin
Cea în care mă rog, pentru ei, către zări...

Limba-n care gândesc, mă exprim şi iubesc
Mă hrăneşte din cărţi cu o hrană de vis
Limba mea, cea română, cea în care v-am scris
Cea în care iubiţi şi trăiţi har ceresc...

Şi-ntr-o zi, peste timp, când m-oi stinge de tot
Voi gândi către voi - rugă Celui de sus
Limba mea, cea română, mi-ar zâmbi la apus
Şi-ar grăi pentru mine, când eu n-am să mai pot...

poezie de Petrică Conceatu (2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul MAMEI

Doamne ce durere ne-ai dat
Fara de mama tu ne-ai lasat,
Trei copii indurerati
De mici ei lasati.
Singuri cu dorul lor
Noi pe atunci mici mai eram,
Nimic nu intelegam
A fost o tragedie mare
Fara de asemanare.
Intr-o zi de toamna
Tu draga mama,
Ai plecat de linga noi
Nespunind ca te vei mai intoarce inapoi.
Acuma Domnului slujesti
Iar pe noi de sus tu ne privesti,
Si de rele ne feresti.
Tu mama ne-ai lasat de mici
Fara ca sa ne mai zici,
Ca-napoi nu te mai intorci.
Noi am crescut mari
Dar nefericiti,
Caci am fost noi despartiti,
Sora pe atunci opt ani avea
Ea bucuroasa ca-nalta casa v-a pleca,
Eu cu fratele mai mic
Ramasi tristi de cinci si sase ani.
Pe atunci nimic nu intelegeam
Insa, dupa un timp mai indelungat,
Intelegeasem ca nu v-a mai fi
Asa cum imi doream.
Sa am mama mea iubita
Cea mai scumpa si fericita,
Ca sa ajung la ziua ei
Cu flori cu cu multe urari.
Insa acuma, mama draga
In loc de floare.
La a ta sarbatoare
Eu aprind o luminare,
In loc de urari de bine
La biserica Domnului ii cer
Ca linga el sa te tie
Si de multe ori ma intreb;
De ce? Doamne pe ea
De ce familia mea?
Cu ce am gresit in fata ta
De cu asa mare durere ne-ai lasat.
Imi vine sa url in gura mare
Chiar si la a mea sarbatoare,
Caci as vrea sa vii si tu
Macar pe un minut
De mina sa ne tii,
Pe toti trei, ai tai copii
La ureche sa ne soptesti,
Cit de mult, tu ne iubesti
Si cit dor ti-a fost de noi
Si la urma sa ne mai zici
Ca de linga noi nu te mai duci
Sa ne zici ca iti este bine
Alaturi de a ta familie,
Si s-o luam de la-nceput
Tu sa ne-nveti ceia ce ai vurut...

poezie de Natalia Rangu (24 octombrie 2017)
Adăugat de Natalia Rangu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e somn (poem de adio)

Voi, dinţi ai florilor, mâini ale ierbii,
stropi de rouă, voi, infirmiere perfecte,
pregătiţi-mi aşternutul pământesc
şi, deasupra cuvertură de muşchi verde.

Mi-e somn. Oh, aşează-mă-n pat, sora mea.
Pune-mi o veioză pe noptieră; sau, la o adică,
o constelaţie; sau orice îţi place; toate-s bune;
acum, fă lumina mai mică.

Lasă-mă singură: auzi, se desfac bobocii-n floare...
Un picior celest te leagănă de sus
şi-o pasăre trasează-un drum pentru tine, o cărare,

iar tu vei uita... Mulţumesc. Oh, o rugăminte:
dacă mă va căuta la telefona iarăşi,
spune-i c-am plecat – unde, nu mai ţii minte...

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paris, octombrie, 1936

Dintre toate care-s aici, sunt singurul care pleacă.
Plec de pe-această băncuţă, din pantalonii mei,
dintr-o situaţie-a mea particulară, din acţiunele mele;
din câtimea mea, despicată-n două,
sunt singurul care pleacă.

Pe Champs Elysées, în vreme ce
strania alee-a Lunii face un viraj,
moartea mea se îndepărtează,
iar leagănul mă părăseşte
şi, înconjurată de întrega lume, singură, de capul ei,
alcătuirea mea umană se întoarce
şi-şi distribuie umbrele – una câte una.

Iar eu mă despart de toate, în vreme ce toate
rămân pentru a îmi crea un alibi:
pantofii mei, ochii lor şi şireturile, noroiul de pe ei
şi chiar încreţitura de la cotul
cămăşii mele cu butoni.

poezie de César Vallejo, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenire

Mi-ai spus: " Tata n-a plâns;
Nici bunicul n-a plâns." Te-am auzit vorbind astfel:
"Nimeni din neamul meu n-a plâns vreodată;
Erau făcuţi din piatră tare, din oţel."

Şi-astfel, pe buzele tremurând am simţit
Otrava lacrimilor tale-amară, c-un fel de frică,
Cea mai rea licoare pe care-am gustat-o-n viaţa mea
Dintr-o cupă atât de mică.

Femeie slabă, născută pentr-a-nţelege orce suferinţă,
Am băut durerile unor veacuri infinite – dar nu-i uşor,
Nefericitul meu suflet nu poate să suporte
Toată greutatea lor.

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi şi trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut in zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

Trece azi şi trece mâine,
Trec şi luni şi trec şi ani;
Iar cei trei copii departe,
Între ei parcă-s duşmani.

Mama suferă-n tăcere
Numai ea şi-a ei durere.
Are-o singură dorinţă
Înainte de a piere.

Şi se roagă, ţine post:
-Doamne, Dă-le Tu credinţă!
Dacă mamă bună-am fost,
Aşa ceva-i cu neputinţă!

Chinul mamei-i tot mai mare,
Boala este tot mai grea
Şi-ntr-o zi de primăvară
Ea din viaţă se stingea.

Iată fraţii-s împreună
Dorinţa i-au împlinit:
-Draga noastră mamă bună,
După noi căt ai tânjit!

Şi plângând o duc spre groapă,
Spre odihna cea de veci:
-Rămas bun, măicuţă dragă
De ce trebuia sa pleci?

poezie de Ramona Kovacs (2019)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi si trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut în zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

Trece azi şi trece mâine,
Trec şi luni şi trec şi ani;
Iar cei trei copii departe,
Între ei parcă-s duşmani.

Mama suferă-n tăcere
Numai ea şi-a ei durere.
Are-o singură dorinţă
Înainte de a piere.

Şi se roagă, ţine post:
-Doamne, Dă-le Tu credinţă!
Dacă mamă bună-am fost,
Aşa ceva-i cu neputinţă!

Chinul mamei-i tot mai mare,
Boala este tot mai grea
Şi-ntr-o zi de primăvară
Ea din viaţă se stingea.

Iată fraţii-s împreună
Dorinţa i-au împlinit:
-Draga noastră mamă bună,
După noi cât ai tânjit!

Şi plângând o duc spre groapă,
Spre odihna cea de veci:
-Rămas bun, măicuţă dragă
De ce trebuia sa pleci?

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alice Kingsleigh: Îmi pare rău, Hamish. Nu mă pot căsători cu tine. Nu eşti bărbatul potrivit pentru mine. Şi îmi pare rău dacă asta îţi va cauza probleme cu digestia. (Se întoarce către sora ei.) Te iubesc, Margaret. Dar asta e viaţa mea şi eu sunt cea care decide ce face cu ea. (Alice se întoarce către Lowell, întâlnindu-i privirea aspră.) Eşti foarte norocos să o ai pe sora mea drept soţie, Lowell. Să te porţi frumos cu ea. Te voi urmări cu atenţie. (Alice se duce la mătuşa Imogen şi o ia de mână.) Nu există niciun prinţ, mătuşă Imogen. Trebuie să vorbeşti cu cineva despre halucinaţiile tale. (Alice trece pe lângă Lady Ascot, uitându-se urât la ea.) Se întâmplă să-mi placă iepurii. În special, cei albi. (Se duce la mama ei.) Nu-ţi face griji, mamă. Voi găsi eu ceva folositor de făcut cu viaţa mea. (Se întoarce către surorile Chattaway.) Voi două îmi amintiţi de doi băieţi hazlii pe care i-am întâlnit într-un vis.
Lordul Ascot: Pe mine m-ai uitat.
Alice Kingsleigh: Ba nu, domnule. Dumneavoastră şi cu mine avem de discutat despre afaceri.
Lordul Ascot: Am putea merge la mine în birou? (Alice zâmbeşte şi se îndreaptă spre casă, când, deodată, se întoarce cu faţa către mulţime.)
Alice Kingsleigh: Şi încă ceva. (Alice îşi ridică marginea fustei până la genunchi şi începe să dansese futterwacken.)

replici din filmul artistic Alice în Ţara Minunilor, după Lewis Carroll (3 martie 2010)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Numele meu străin e de atingerea Răului, murdărind
Cuvintele magice. Acestea, puteri în ele pot să adune
Pe care gura mea vouă vi le spune;
Din toată Fiinţa mea, se revarsă Lumina în valuri
Sunt o Fiinţă împrejmuită cu ziduri
Într-o lume înconjurată de ziduri,
Sunt chiar zidul zidului
Unicul, fiu al Unicului,
În mijlocul Universului,
Contemplându-l cu har...
În Singurătatea mea, rămân un Solitar...
Nu trece nicio zi fără ca eu să nu salvez ceva...
Toţi trec! Şi trec! Toţi trec prin faţa mea!
Este adevărat, sunt o Fiinţă din care sevele ţâşnesc
Şi sunt născut în Oceanul ceresc...
Mama mea este zeiţa Cerului, Nut,
Ea este cea care Forma mea, de-acum, mi-a făcut;
Eu sunt Nemişcatul,
Marele Nod al Destinului care zace în Ieri,
În mâna mea îşi află destinul Prezentul.
Nu mă cunoaşte nimeni:
Eu pe toţi vă pot cunoaşte, vă pot şti;
Pe mine nimeni nu mă poate simţi
În timp ce eu pe toţi vă port în Inimă.
O, tu, Ou cosmic! Ascultă-mă!
Eu sunt Horus! De milioane de ani vă trimit
Focul din razele mele ţâşnit,
Pentru ca inimile voastre spre mine, să le întorc.
Eu sunt Stăpânul pe tron,
Liber de orice Rău, străbat Timpurile şi Spaţiile...
Sunt chinocefalul de aur, căruia îi lipsesc picioarele şi braţele,
În templul din Memphis se află tronul meu...
Să ştiţi: dacă eu o duc bine şi el o duce bine, mereu,
El, chinocefalul de aur din Memphis!

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama
Nu are vârstă pentru a îmbătrâni.
E mama!
Aceeaşi, mereu tânără,
Dulce, limpede, tandră...
Frumoasă cum e ea,
E mama mea!

Mama
Nu are timp pentru a se jelui.
Cu timpul ce trece,
E mai precaută!
Ea nu varsă lacrimi
Într-o basma,
Ci le aşterne cuminte...
Şi nici, măcar,
Nu poate a se supăra,
Ea ţese,
Geana zilei aprinde!

Privirea-i – oglindă,
Chipul meu
Îl cuprinde:
Mă mângâie,
Mă îndeamnă,
Mă dojeneşte,
Îmi aminteşte!...

Mama mea e un zeu!
Păşi-voi,
Căuta-o-voi mereu
Printre toţi noi!...

Aţi cunoscut-o
Pe mama?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt cea mai mică dintre cei patru fraţi şi toţi mi-au fost foarte apropiaţi. Nu ştiu unde aş fi ajuns fără fraţii şi sora mea. În secret cred că părinţii mei mă iubesc cel mai mult!

citat din Marissa Jaret Winokur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea avea o singură ciudăţenie

Mama mea avea o singură ciudăţenie,
nu judeca niciodată greşit,
ea era întotdeauna unde trebuie să fie
şi făcea exact ceea ce trebuie să facă
la momentul cel mai potrivit,
mai precis decât cel mai bun ceasornicar.
De aceea totul fiind atât de exact,
eu nu am nici o amintire specifică despre ea.

Absent, stau în amfiteatrul lumii
Sunt invitat să vorbesc în memoria ei
Dar eu pot să spun foarte puţin despre ea
Eu sunt ca un comedian cu o singură replică
şi uit mereu detaliile despre ea.
De aceea stau surprins, mut şi privesc în jur lumea asta
snoabă, cinică, curioasă şi plictisită
adunată ca o colectie de lei din savană.

Dar cineva continuă sa mă întrebe
cine a fost mama mea şi ce a făcut
şi cât de diferită este de ceilalţi din familia mea.
Dar mama mea nu a distrus nimic,
nu a luptat cu nimeni, nu s-a judecat cu nimeni,
nu a fost prizonierul nimănui
şi a făcut politica fără nici o politică.

Deci eu nu îmi aduc aminte nimic deosebit de mama mea.
Ea a fost mama mea şi atât
şi nu astepta ordine de la altcineva.
Ea nu a reclădit nimic
pentru ca ea nu şi-a distrus lucrurile
şi nu s-a luptat cu cei din jurul ei.
A muncit mereu pretinzând că nu munceşte niciodată
şi s-a reinventat pe ea însăşi de câte ori era nevoie.
De aceea eu nu îmi aduc aminte exact ce a făcut mama.

Multimea asta curioasa stă încă în amfiteatru,
plictisite fiare, gata să mă sfâşie.
Eu demult mă vreau plecat,
dar nu sunt lăsat să părăsesc amfiteatrul.
Mama mea avea o singură ciudăţenie:
lipsa de orice ciudăţenie.
De aceea uitate unele de altele,
memoria, limba si inima mea stau să mărturisească
nerecunoscători lilieci, distraţi şi aiurea
ignoranţa mea depre mama.

poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Scufiţa Roşie care era, de fapt, lupul

Mama i-a spus că poate deveni
orice îşi doreşte,
astfel că ea a crescut mare devenind
cea mai puternică dintre puternici,
cea mai deosebită dintre deosebiţi,
cea mai neîmblânzită dintre neîmblânziţi,
lupoaica din fruntea lupilor.

poezie de Nikita Gill, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, steaua copilăriei mele

Orice copil are o stea
Frumoasă, caldă, iubitoare.
Însă eu ştiu că steaua mea
Este cea mai strălucitoare.

Cu zâmbet cald, cu ochi senini,
Ea îmi îndrumă paşii-n viaţă.
Ştiu unde merg, de unde vin,
Pentru că steua mea mă-nvaţă.

Ce fericită mă trezesc
Când mă sărută, dimineaţa...
Şi, când spre steaua mea privesc,
Ei i se luminează faţa.

Şi mă iubeşte steaua mea,
Cât nu pot spune în cuvinte.
Căci eu sunt universul ei:
Fetiţa ei cuminte.

Orice copil are o stea
Şi pururea să ţineţi seama
Că steaua oricărui copil
Are acelaşi nume: MAMA.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt băiatul mamei mele. Este foarte limpede. Mama mea a fost catolică, Tempinski, un nume polonez. Din familia lor mulţi s-au tras în vale către noi, au intrat în România şi şi-au făcut un rost, o viaţă. Şi aşa... Nu ştiu cum e corect: mama mea l-a cunoscut pe tata sau tatăl meu a cunoscut-o pe mama. Aş vrea să lămuresc această poveste. A fost o femeie superbă.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea, limba romana!

Limba mea e cea mai dulce,
Dintre toate pe pamant,
De ma las purtat, ma duce,
Printre versuri si prin cant.

Limba mea e din Lumina,
Rasarita-n zori de zi,
Limba mea, limba romana,
Straluceste-n poezii.

Limba mea-i glas de izvoare,
E in fluier de ciobani
E-n cant de privighetoare,
Si in graiul la tarani.

Limba mea e adierea
vantului, prin frunza deasa,
Limba mea-i dulce ca mierea,
Limba mea-i cea mai aleasa.

Limba mea-i freamat de stele,
E iubirea dintre frati,
E in versurile mele,
Si-n ecoul din Carpati.

Limba care ne aduna,
De la margini de pamant,
Limba mea, limba romana,
Va fi pururi graiu-mi sfant!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (31 august 2018)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima mea iubire

Mai demult, când eram mugure crud adolescent
M-am îndrăgostit în vise de o zână înger păzitor
Care se furişa în camera mea mică de la etajul şase
Şi-mi deschidea ferestrele ochilor peste timp şi lume
Ne iubeam contopiţi fără zgomot să nu-i trezim pe ceilalţi
Care dormeau somn bântuiţi de coşmaruri concrete
Cu timpul, am uitat, m-am întrupat în matur responsabil
Tânărul ce a uitat jurnalul fidel pentru costumul de om mare
Apoi m-am însurat fireşte cu munca mea grasă şi urâtă
Dar bogată şi gospodină prin treburile casei
Zână mea a plâns, a suferit, şi a zburat pe fereastra camerei
Am făcut casă, masă, tot ce trebuie, om dintr-o bucată
Până mai anul trecut când nevasta mea slută m-a părăsit
Pentru unul mai tânăr şi mai ieftin, om de viitor
Părăsit, umilit, ciobit, ciuntit, m-am revoltat
Am vrut să mă sinucid ca un protest al existenţei mele inutile
Când ce să vezi, zână mea din adolescenţă
A venit pe partea mea dreaptă ca un fluture căzut din cer
Şi ne-am iubit şi-am plâns şi ne-am fericit
Mai stăm şi azi împreună în cămăruţa confort trei
Scriem cu răsuflarea şi bolile noastre
Poeme neterminate

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!