Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

catren de Demostene Botez din Amiază de vară
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază de vară

Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?

Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.

Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschişi, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Şi ca pe un vuiet depărtat l-ascult.

Viaţa dormitează germinând,
Şi o simt în jur, universală,
Într-o nesfârşită oboseală
Şi-n absenţa ultimului gând.

Şi rămân şi eu uitat de toate
Şi de mine însumi tot, uitat,
Rar clipind, cu capul aplecat,
Ca oricare altă vietate.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Ma-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.

Ca peste şesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Şi peisajul lumii viitoare.

Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

sonet de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Demostene Botez

Făcând mereu avocatură,
Cam uiţi să faci literatură,
Rog providenţa să m-asculte:
Să-ţi dea procese cât mai multe!

epigramă de George Topîrceanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea Soarelui

Mă-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.
(...)

poezie celebră de Demostene Botez din volumul Floarea Soarelui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc prin zgură spre natale locuri...

citat celebru din Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ta e ram

Inima mea- frunză ce bate
Prin vântul toamnei, de-al vieţii dor;
Mă strânge-n piept că nu mai poate
Respir cu teamă să n-o dobor.

Inima ta e ram desfrunzit
Prin vântul iernii bătând la geam
Şi-apoi la uşă. Mi-o fi venit
Cum am rugat-o pe când cădeam.

Inima bate-n piept sau ea la uşă
Cu degete de vânt şi de cenuşă?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând,
În mine nu mai este niciun gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca după tine,
Şi tot aştept pe cineva de nu mai vine.

poezie celebră de Demostene Botez din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca după tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas:
mizeria sub unghia de gheaţă,
un punct caduc, sătul de-aceasta viaţă
ce-şi plânge clipa rătăcită-n ceas.

Nu fac, zâmbind, mai mult ca o paiaţă
ori trist în sine şi tăcut în glas,
nu fac mai mult ca cercul de compas
trasat în juru-mi ca o fortăreaţă.

Sunt bun şi rău – sunt astăzi doi într-unul,
şi doar în gânduri mai găsesc popas.
Nu-mi spală încruntarea nici săpunul,

iar când privesc oglinda, un atlas
repetă-ntruna, sigur, ca nebunul:
rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas.

sonet de Ionuţ Popa (31 octombrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata

Trece prin inima mea
bătrânul meu tată
În viaţă n-a făcut economii n-a strâns

bob cu bob
nu şi-a cumpărat casă
nici ceas de aur
nu prea curgea apă la moara lui

A trăit ca o pasăre
cântând
de la o zi la alta dar
spuneţi-mi poate oare
trăi altfel un mărunt funcţionar
vreme de mai mulţi ani

Trece prin inima mea
bătrânul tată
cu pălăria veche
fluierând
un cântec vesel
şi crede cu sfinţenie
că va urca la cer.

poezie de Tadeusz Rozewicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

politeţe

Politeţea nu-i o calitate, e o disciplină. Atunci când este numai un produs al educaţiei, e supărătoare prin convenienţă şi aplicaţiune.

definiţie celebră de Demostene Botez
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin ce a rămas celebru Războiul de 100 de ani?

Prin faptul că atunci a apărut centura de castitate şi meseria de lăcătuş mecanic!

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă, n-am putut face mai mult. C-o zi înainte luasem, cu complicitatea unui doctor, a nevestei lui Demostene Botez, a surorii mele, scrisorile mele intime, fotografiile noastre, scrisorile intime de la trecătoarele lui prietene şi câteva manuscrise (un capitol din Sisoe, câteva caiete) şi le pusesem în casa de fier (cu cheia la mine) a proprietarei (soacra lui Demostene Botez). Făcusem aşa pentru că îmi ceruse el asta. S-a observat. Am fost ameninţată cu parchetul, mi s-au luat cheile şi am fost ţinută sub strictă observaţie.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot porni din nou la drum

Azi nu mai mă doare nimica.
Inima îmi bate tica-tica.
Simt că sunt sănătos tun.
Pot porni din nou la drum.
Drumul vieţii este lung.
Eu sunt gata să-l parcurg.
Tu, suflete, mă însoţeşti?
Mai vrei să călătoreşti?
Dacă da, vino cu mine
să-împlinim ce-am început.
Să trecem prin astă lume
optzeci de ani şi mai mult.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei rasună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot in jur aşa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt refractar la tot ce-i convenţie. Orice convenţie mi se pare a fi în realitate o tentativă de a mă înşela. Şi încă filmul este în sinea mea protejat, în comparaţie cu teatrul, care mi se pare o culme a convenţionalismului. Nu pot să cred în asigurările unor oameni care vor să mă convingă prin gesturi şi mimică de gerul de pe scenă (să zicem) atunci când eu ştiu că ei mor de căldură, ca şi mine, cel din stal...

Demostene Botez în revista Cinema, nr. 10 (octombrie 1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parc-am rămas eu singur pe pământ,
În cer ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu, care-a uitat să bată,
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme,
În urma mea, de nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei răsună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur aşa prelung,
Tot golu-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care,
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se,-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Demostene Botez din Povestea omului (1923)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen de duminică

Ce-i fi facând pe-acolo unde esti?
Pe-aicea ploua linistit... pustiu...
Cu unghia pe geamul straveziu
Scriu începutul unei vechi povesti.

În jurul mesei fac calatorii,
Neobosit, desi-am pornit de-un ceas.
Vreau parca sa ajung unde-ai ramas,
Desi cu gândul tot te-astept sa vii.

Si-asa, absent, de mult calatoresc
Purtând în minte fericirea noastra...
Le geam o clipa ca sa-mi racoresc
Îmi razam fruntea calda de fereastra.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristeţea,
Când părăsită stă de vorbă cu sine, însăşi tinereţea,
Şi mişcătoarea lor cupolă, deasupră-şi clatină verdeaţa,
Părea că-n jurul meu, prin ramuri, în mii de palme bate viaţa;
Iar câteodată, crengi uscate păreau cădelniţând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare şi azi tristeţea mea mi-o port.
......

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!