În port

Emis – tânăr, douăzeci şi opt de ani –
a ajuns în acest port sirian la bordul unei nave ateniene;
planul lui era să înveţe tainele comerţului cu plante aromatice.
Însă, bolnav pe toată durata călătoriei,
a murit îndată ce a ajuns la ţărm.
Înmormântarea lui sărmană s-a făcut aici.
Câteva ore înainte să moară a murmurat ceva
despre "acasă", despre "părinţi foarte bătrâni."
Dar, nu a spus lămurit unde înseamnă acasă
în marea lume panelenică.
Mai bine aşa; pentru că în acest fel,
deşi zace înmormântat în acest port,
părinţii lui vor trăi cu speranţa că el e în viaţă.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În port

Emis – tânăr, douăzeci şi opt de ani –
a ajuns în acest port sirian la bordul unei nave ateniene;
planul lui era să înveţe tainele comerţului cu plante aromatice.
Însă, bolnav pe toată durata călătoriei,
a murit îndată ce a ajuns la ţărm.
Înmormântarea lui sărmană s-a făcut aici.
Câteva ore înainte să moară a murmurat ceva
despre "acasă", despre "părinţi foarte bătrâni."
Dar, nu a spus lămurit unde înseamnă acasă
în marea lume panelenică.
Mai bine aşa; pentru că în acest fel,
deşi zace înmormântat în acest port,
părinţii lui vor trăi cu speranţa că el trăieşte.

poezie clasică de Nazim Hikmet, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinţii acestor tineri, nu datorită superstiţiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărţiri îndelungate, de cel puţin 13 ani şi cum să accepte atât de uşor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan şi părinţii tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaştri scăpărau de bucurie. Îşi invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboţi şi computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziţie. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deşi nu-şi putea da părerea în legătură cu roboţii, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboţi sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuşi, văzând roboţii, îi plăcură, cel puţin în privinţa aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficienţă, rămânea să afle în curând, deşi pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboţii sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferenţă, deşi probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza, dintre părinţi, doar Diana mai era printre cei şapte tineri. Privindu-şi fiul, frumos şi elegent, cu uniforma albastră, cu însemnele comandantului (cele şase bulinuţe sclipind "timid" pe reverul hainei), se simţea tare mândră; acela era chiar băiatul ei, la numai 21 de ani, cel mai important membru al echipajului, comandantul misiunii. Îi plăcu acest amănunt, mai ales văzându-l cum coordona activitatea, nu cu glas poruncitor, însă colegii cam ţineau seama de spusele lui, sau cel puţin îi solicitau părerea. Spre seară, Diana îşi anunţă plecarea; era cazul să meargă acasă, n-avea rost să mai întârzie, deşi se simţea bine acolo, în nava aceea, aproape de fiul ei. În sinea lui, Lucian se bucura de faptul că mama lui pleca acasă, pentru că, în felul acesta, dacă domnul Stancu nu-i interzisese, o putea din nou conduce acasă la ea pe... domnişoara Barbie. Cu voce tare, nu spuse însă nimic de acest gen. O conduse pe Diana doar până la ieşirea din navă; o sărută pe obraji înainte de plecare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se bucură şi el să ştie că acest băiat simpatic îi va fi totuşi, cu siguranţă, coleg, deşi tristeţea că doar el nu se înţelegea cu părinţii lui, mai ales cu doamna Diana, nu-i putea părăsi sufletul, dar tot nu-şi schimba hotărârea luată, aceea de a pleca, fără a ţine cont de împotrivirea fermă a mamei lui, deşi, normal, ar fi preferat să poată rezolva această nedorită problemă, într-un mod favorabil lui. Privi spre colegul lui cel nou, tânărul Mihai: Pe chipul acestuia se putea citi cu uşurinţă o expresie de bucurie, foarte evidentă; tânărul informatician uitase de orice probleme. Pentru el, totul era clar: Va putea participa la această misiune, nu va fi nevoit să se retragă, din cauza împotrivirii părinţilor lui. Aceştia însă nu erau la fel de veseli ca fiul lor, ceva le umbrea fericirea; acel ceva care îngrozea pe oricare dintre părinţii tinerilor din echipaj, anume durata misiunii, estimată la cel puţin 13 ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bordul navei

Seamănă cu el, desigur,
acest micuţ portret în creion.

Schiţat în grabă, pe puntea unei nave,
după amiaza fermecătoare,
Marea Ionică jur împrejurul nostru.

Seamănă cu el. Dar, îmi amintesc, el arăta mai bine.
Era sensibil până-aproape de suferinţă,
iar asta-i accentua expresia feţei.
Mi se pare că arată mai bine-acum
când sufletul meu îl aduce-înapoi, de dincolo de Timp.

De dincolo de Timp. Toate aceste lucruri s-au întâmplat demult –
schiţa, nava, după amiaza.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioraşul marinar

S-a sculat în zori şi, plin de-ncredere,
A sărit dincolo de dig în marea creaţă,
A ajuns nava şi s-a prins de-o parâmă,
Şi-a fluierat către luceafarul de dimineaţă.

Şi-n vreme ce fluiera ascuţit, prelung,
A auzit un strigăt vibrant de sirenă, "Ce faci,
O, fecioraş, deşi eşti tânăr şi foarte mândru,
Eu văd de pe-acum locul în care o să zaci.

Nisipul şi drojdia valurilor se-amestecă
În peşterile-ntunecoase din golful mohorât,
De coastele tale-s prinse lipitori şi inima
Ţi-o mâzgălesc lighenii cu scrisul lor urât."

"Naivo," a răspuns el, "moartea-i ajunge pe toţi
Oamenii, pe cei de pe ţărm şi pe cei de pe mare,
Dar eu unul nu voi accepta niciodată
Să lâncezesc acasă, cu mâinile-n buzunare.

Mama mă strângea-n braţe plângând,
Surorile-ntr-un glas strigau, ‘ne faci de ruşine;'
Tata-ngăima cuvinte despre moarte şi epave –
Toţi mă învinuiau, toţi se-agăţau de mine.

Dumnezeu cu mila! Eu pe-nvolburata mare
Mi-asum acum din toate primejdiile partea,
Un demon s-a dezlănţuit în inima mea,
Mai înspăimântător decât însăşi moartea.."

* Premoniţie? Harold Courtney Tennyson, nepotul lui Alfred, Lord Tennyson avea să moară la bordul unei nave în timpul celui de-al doilea război mondial.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Aveai dreptate în privinţa lui. E un tip minunat! N-ar fi trebuit să-mi închipui că ar fi intenţionat vreodată să te îndepărteze de mine.
Maria: Aşa e, n-ar fi trebuit. Însă mă bucur că în cele din urmă ai înţeles acest lucru. Deci, sper că de acum încolo nu vor mai exista astfel de neînţelegeri între noi.
Nick: Absolut nici una, iubito! Promit. Ştii de unde veneam când am apărut la voi în navă?
Maria: N-am idee.
Nick: De la tatăl meu. Acolo m-am dus, după ce am plecat de la bordul "Vulturului".
Maria: Deci, i-ai făcut două vizite într-un interval foarte scurt.
Nick: Aşa e, însă a doua oară am ajuns acolo fără să fi avut intenţia să-l fi vizitat. A fost foarte surprins să mă vadă din nou, însă eu am fost şi mai surprins decât el, să mă trezesc acolo. Nu-mi dădeam seama cum de-am ajuns din nou în cabinetul său, atât de curând. În fine, nu despre asta vorbeam...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai încercase în câteva rânduri să-i înveţe secretul artelor marţiale pe colegii săi, făcându-le mici demonstraţii, dar nu reuşise, deşi Lucian dovedise a avea puţine cunoştinţe, cât de cât, şi din acest domeniu, dar nu se punea la încercare cu Mihai, ştiind bine că nu avea nici o şansă, cunoscând trecutul sportiv glorios al tânărului informatician, forţa lui, ca şi palmaresul de invidiat realizat de acesta în luptele sportive, în anii în care participase la concursuri şi competiţii de acest gen. Prin urmare, Mihai se văzuse nevoit să renunţe la încercarea de a-i învăţa pe colegii lui câte ceva din experienţa lui de fost campion mondial, căci nici unul nu se punea cu el, nici măcar Nistor, cu toată alura sa atletică, nu-şi măsura însă puterile cu Mihai, spunându-i acestuia că preferă să-şi păstreze toate oasele întregi. Colegii îi spuneau campionului că în caz de necesitate, Mihai însuşi îi va apăra, fiindcă doar era într-un fel răspunzător de soarta echipajului, iar ei îl vor ajuta, fiecare însă în felul său, cu arme, cu pumnii, sau cum se pricepea mai bine.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dingo nu era un câine prea prietenos se datora, fără îndoială, faptului că nu se împăca prea bine cu oamenii de pe Waldeck. La bordul lui Pilgrim însă, lucrurile se schimbaseră. Pesemne că Jack înmuiase inima acestui frumos animal, căci începu să se joace cu băieţelul, căruia plăcea foarte mult acest joc. Se dovedi îndată că Dingo era unul din câinii care se împacă bine cu copiii. La rândul lui, Jack nu-i făcea nici un rău.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu cred că vreau să vorbesc despre asta acum. Problema asta o voi rezolva doar când mă voi afla din nou acasă, pe Terra, faţă în faţă cu dom' director; cu nimeni altul!
To Kuny: Dar, băiete, noi doi am discutat pe larg despre acest subiect, iar eu ţi-am explicat destul de clar cum stau, de fapt, lucrurile. În plus, tu eşti un băiat destul de inteligent pentru a putea înţelege...
Lucian: Victor!
To Kuny: Da, comandante!
Lucian: Opreşte-te, te rog!
To Kuny: Bine, mă opresc în acest punct, aşa cum vrei tu, dragul meu...
Lucian: Cu tot respectul pe care ţi-l port, Victor, ar trebui să-ţi fie clar un singur lucru: Anume, n-am de gând să dezbat acest subiect acum, nici măcar cu tine! Şi trebuie să înţelegi că nu vreau să te supăr, doar n-am nici un interes să vreau aşa ceva.
To Kuny: Înţeleg, dragul meu. Deci, problema asta o vei lămuri doar cu Traian, faţă în faţă...
Lucian: Exact! Şi până atunci, nu vreau alte discuţii legate de acest subiect, cu nimeni! În plus, eu rămân, aşa cum mă ştiţi, doar Lucian Enka, nimic mai mult şi nimeni altcineva! Şi acum, poate ar trebui să trecem la altceva; ar fi destule altele de spus...
To Kuny: Ai dreptate, dragul meu. Deocamdată, putem abandona acest subiect. Avem multe altele de spus... Am să te rog însă să mă ajuţi în continuare. Pentru că eşti singurul care cunoaşte destul de multe amănunte, tocmai datorită lui Traian.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul

Ai spus: "Mă voi duce în altă ţară, voi căuta alt ţărm,
voi găsi un oraş mai bun decât acesta.
Orice încerc să fac se dovedeşte-a fi un eşec,
iar inima mea zace-ngropată-asemeni unui lucru mort.
Cât îmi mai pot lăsa mintea să se descompună aici?
Oriunde mă-ntorc, oriunde privesc,
văd doar ruinele-înnegrite ale vieţii mele, în acest loc,
am petrecut atâţia ani, irosindu-i unul câte unul."

Nu vei găsi o altă ţară, nu vei vei găsi alt ţărm.
Acest oraş te va urmări întotdeauna.
Vei păşi pe-aceleaşi străzi, vei îmbătrâni-n acelaşi cartier,
Vei albi-n aceleaşi case.
Nu vei părăsi niciodată acest oraş.
Nu spera că vei găsi lucruri diferite-altundeva:
Nu există nici o navă pentru tine – şi nici alt drum.
Acum, fiindcă ţi-ai cheltuit viaţa aici, în acest mic ungher,
ea este deja absentă oriunde-n lume.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am venit pe front departe de ţară, ca să luptăm. Ceea ce s-a spus până acum — că în cazul de a cădea prizonieri la ruşi să te împuşti. Eu vă spun să nu faceţi aşa ceva. Trebuie să vă gândiţi că acasă aţi lăsat pe cineva drag ca părinţi, fraţi, surori, soţie, copii, chiar şi o iubită viitoare soţie, care vă aşteaptă ca să vă înapoiaţi acasă. Ori cât de grea ar fi viaţa ca prizonier, să nu faceţi acest gest disperat. Veţi trăi şi soarta va face ca să vă întoarceţi acasă la cei dragi.

Simion Gârlea în Din viaţa unui basarabean. Însemnare de pe front, Un sfat înţelept, Cotul Donului Talpa Gastri (septembrie 1942)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rea credinţă

Motto: "Deşi suntem de acord cu multe lucruri relatate de Homer,
cu acesta nu suntem de acord... şi nici cu Eschil nu suntem
de acord, când el o face peThetis să spună că Apollo
a cântat la nunta ei, celebrându-i copilul:

‘cum că el nu se va îmbolnăvi niciodată, va avea o viaţă
lungă şi toate binecuvântările vor pogorî asupra lui;
iar când el a promis aceste daruri inima mea s-a umplut
de bucurie. Şi-am sperat că buzele divine ale lui Apollo,
cel fluent şi limpede în arta profeţiei, nu se vor dovedi false.
Însă el, care a proclamat aceste lucruri....
el este cel care mi-a ucis fiul...' "

(Platon, Republica, II-383)

Când Thetis şi Peleus s-au căsătorit
Apollo s-a ridicat de la somptuoasa masă a nunţii
şi a binecuvântat mireasa şi mirele
pentru fiul care se va naşte din unirea lor.
"Bolile nu-l vor atinge niciodată," a spus el,
"şi va avea o viaţă lungă."
Asta i-a plăcut foarte mult lui Thetis:
cuvintele lui Apollo, un maestru în profeţii,
părea o garanţie asiguratoare pentru copilul ei.
Iar când Ahile a crescut mare
şi toată Tesalia vorbea despre frumuseţea lui,
Thetis şi-a amintit cuvintele zeului.

Dar într-o zi au sosit nişte bătrâni aducând vestea
că Ahile a fost ucis la Troia.
Thetis şi-a sfâşiat mantia purpurie,
şi-a scos inelele şi brăţările,
aruncându-le-n ţărână.
Şi-n marea ei durere, amintindu-şi scena de la nuntă,
a întrebat ce punea oare la cale înţeleptul Apollo,
unde era acel poet care declama
atât de elocvent la banchete, unde era acel profet
când troienii i-au ucis fiul în plină tinereţe?

Iar bătrânii i-au răspuns că Ahile însuşi
a coborât la Troia
şi, împreună cu troienii, i-a ucis fiul.*

* Zeul Apollo, aşa cum se ştie, în timpul Războiului Troian, a fost protectorul troienilor, ajutându-i pe aceştia
în lupta lor cu aheii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata se ducea la cârciumă pentru că el a fost muzicant. În familia lui erau trei fete şi doi băieţi. El era cel mai mic. Soarta lui a fost să pască capra. Nu caprele. Capra! Atât aveau. O rudă le-a spus părinţilor lui: "dă-mi-l mie!". Şi aşa a ajuns la regiment. Regimentul l-a făcut copil de trupă la fanfară... A făcut şcoala primară, liceul, Conservatorul, a ajuns dirijor şi comandant de fanfară şi şeful muzicilor militare din toată ţara.

Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceauşescu Omul

M-am gândit la un cântec de primăvară
La un cântec de luna mai
Luna în care s-a renăscut aici un popor şi o ţară
Care în zilele de trudă o sărbătoare

M-am gândit la un cântec despre oţel
Despre pâine
Despre trandafiri
Despre aripi
Despre drapel
Început de strămoşi şi purtat către mâine
Cum trec aurul istoriei în el

Acest cântec, acest cântec şi inima îmi zice om
Pe crestele munţilor şi pe marginea mării
Pentru o stea
Pentru un far
Pentru o inimă
Pentru un om
Care e miez
Şi e stemă în destinele ţării

Acest cântec Ceauşescu se va numi
Aşa cum se numeşte o odă sau o baladă
Sau ca soldatul de veghe care în noapte şi zi
Priveşte epoca de sus de pe baricadă

Cinstiţi-mă cu dreptul de-al îmbrăţişa
Ca pe un om tânăr şi călit de furtună
Pentru verbul lui răspicat
Pentru gândirea lui ca platina
Pentru inima sa omenească şi mare şi bună

Veniţi şi cântaţi cântăreţi iubitori de eroi şi de ţară
Veniţi şi sculptaţi sculptători
În metal şi-n marmură toţi

Pentru Ceauşescu străbunilor
Şi-a prezentului meu, primăvara
Pentru Ceauşescu prin care vorbim cu ai patriei bravi strănepoţi

poezie de Alexandru Andriţoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Spune-mi, Lucian, nu-i aşa că-i mai frumos la voi, pe Terra, decât aici, la noi?
Lucian: Depinde. E frumos şi acolo, dar şi aici, însă n-are rost să facem asemenea comparaţii, deci nu e bine să abordăm acest subiect. Amândoi ştim foarte bine care anume sunt diferenţele sau mai bine zis, diferenţa, unica, singura existentă, sau măcar cea mai importantă. Restul... E mai puţin relevant.
Sonya: Ai dreptate. Spune-mi, nu ţi-e dor de planeta ta?
Lucian: Ba da, evident. Dar nu-i indicat să-mi aminteşti acest amănunt.
Sonya: Totuşi, presupun că în acest moment ai vrea să fii acolo, pe planeta ta. Nu-i aşa că aici te-ai plictisit deja?
Lucian: Nu m-am plictisit încă, deşi... Te rog, să nu mai vorbim despre asta. E normal să-mi fie dor de planeta mea, însă nu pot spune că nu m-aş simţi bine aici.
Sonya: Eşti drăguţ; foarte amabil, subtil...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata şi Hemingway

Tatăl meu la douăzeci de ani
fără voia lui
a ajuns cătană la impăratul.
A fost in Galiţia şi în Italia.
A participat la bătălia de la Piave
unde a luat parte
şi Hemingway
despre a cărui existenţă
nicciodată n-a ştiut nimic.
Amândoi şi-au luat
adio de la arme.
Fiecare in alt fel dându-şi seama
ce inutil era
războiul lui Franz Josef.

poezie de Vasile Dâncu din Gravuri lapidare (1973-1985)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!