Beţivii şi taverna

Eu sunt beat şi tu eşti nebun,
cine ne va duce acasă?
De câte ori n-au spus,
"Bea numai un pic, doar două sau trei pahare?"

În acest oraş n-am întâlnit pe nimeni treaz;
fiecare-i într-o stare mai deplorabilă decât celălalt,
mai înflăcărat şi mai smintit.

Dragul meu, vino în taverna pierzaniei
şi trăieşte toate plăcerile sufletului.
Ce fericire mai mare poate exista în afară
de această conversaţie intimă
cu Cel Iubit, sufletul sufletelor?

În fiecare colţ sunt beţivi, braţ la braţ,
iar Hangiul toarnă vinul
dintr-o carafă în fiecare particulă a fiinţei.

Aparţii acestei taverne: venitul tău este vinul,
şi vinul este tot ce-i mai bun
şi tot ce trebuie să cumperi întotdeauna.
Nu pierde nicio secundă
cu îngrijorărilor celor acri şi abstinenţi.

O, lăutare, care dintre noi e mai beat, tu sau eu?
În compania unuia atât de beat ca tine, farmecul meu e un mit.

Când am ieşit din casă
un beţiv s-au apropiat de mine,
iar în ochii lui am văzut
sute de grădini ascunse şi de sanctuare.

Ca o navă fără ancoră,
el se legăna încoace şi încolo.
Sute de intelectuali şi de oameni înţelepţi
ar fi putut muri gustând din patima lui.

L-am întrebat, " De unde eşti?"
A râs şi-a spus, " O, suflete,
Jumătate din mine din Turkestan
şi cealaltă jumătate din Farghana.

Jumătate din mine-i apă, cealaltă jumătate-i inimă şi suflet;
jumătate din mine-i ţărmul oceanului, iar jumătate-i numai perle".

" Fii prietenul meu," l-am rugat,
"Sunt unul dintre membrii familiei tale."
"Cunosc diferenţa dintre familie şi oamenii din afara ei."

N-am inimă şi nici turban,
iar în această casă a mahmurelii
pieptul meu e plin de cuvinte nespuse.
Să încerc să explic sau nu?

Am trăit printre schilozi prea mută vreme
încât am început să şchiopătez şi eu?
Şi, totuşi, nici un ghiont al durerii n-ar putea tulbura
o beţie ca aceasta.

Ascultă, auzi un bocet
înălţându-se de la stâlpul suferinţei?
Shams al-Haqq din Tabriz*, unde te afli acum,
după toată nebunia pe care-ai stârnit-o-n inimile noastre?

* Shams i Tabrīzī sau Shams al-Din Mohammad, 1185–1248, a fost un poet persan si mistic sufit.
Este considerat părintele spiritual al lui of Mewlānā Jalāl ad-Dīn Muhammad Balkhi, cunoscut mai ales
sub numele de Rumi, 207-1273. Mormântul lui Shams i Tabrīzī este înscris în patrimoniul UNESCO.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te, în viitor... Mai stai!

Întoarce-te, Miss,
în viitor,
cât ţi-e permis!

Au, nu ţi-e dor
de versu-acela nefiresc
de alb,
de verbul tāu în dungā
şi tāios,
care îmi ajungea pânā la os?

Vreau pasul tāu la mine
sā ajungā,
iar sufletului meu,
ce-i însoţit cu vidul,
vreau ca sā-i dai metafore-ndeajuns,
sā vadā insipidul
cum erai tu, când liberā erai,
când versu-ţi alb,
în spaţiu-ţi fluturai,
cum erai tu, când nu mā cunoşteai...

Prefā-te, Miss, din nou
în Lorelai,
fii iarāşi floare rarā de bonsai...
iar mie, flutur beat, zălud, în comā,
din trupul tāu, sā-mi dai doar o aromā
şi o halucinaţie sā-mi dai,
pe-o floare parfumatā de susai...

Întoarce-te, în viitor...
Mai stai!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily Sparks

Unde este copilul meu, copilul meu,
În care parte a lumii?
Băiatul pe care, dintre toţi din şcoală, l-am iubit cel mai mult?
Eu, profesoara, fata bătrână, inima castă,
Care i-am considerat pe toţi elevii copii mei,
L-am cunoscut într-adevar pe copilul meu,
Când am crezut că este un spirit în flăcări,
Activ, întotdeauna având înalte aspiraţii?
O, copile, copile pentru care m-am rugat şi m-am tot rugat,
În multele ore de veghere ale nopţii,
Îţi aminteşti epistola în care ţi-am scris
Despre dragostea minunată a lui Hristos?
Dacă ai primit-o sau nu,
Băiatul meu, oriunde te vei fi aflând,
Lucrează pentru propriul tău suflet,
Astfel încât toată ţărâna care eşti, toată zgura din tine,
Să îngenuncheze în faţa focului tău interior
Până când din foc nu mai rămâne nimic, doar lumina!...
Nimic în afară de lumină!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate eşti...

Eşti aşa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate eşti femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o şterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi eşti, cealaltă o să-ţi fiu.

Jumătate eşti vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.

Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.

Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate eşti vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.

Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar şoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.

poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai respiraţie

Nici Creştin şi nici Mozaic, nici Muslim şi nici Hindus,
Budhist, Sufist sau Zen. Nu, oricărei religii
sau sistem cultural. Eu nu sunt din Est
sau din Vest, nici din ocean şi nici din pământ,
nici din eter şi nici dintr-o oarecare formă naturală,
nici nu-s compus din elemente întâmplătoare. Eu nu exist
ca entitate a acestei lumi sau a celei care va urma,
nu descind din Adam şi Eva sau din oricare alt
mit fondator. Locul meu este nelocul, urma
fără urme. Nici trup şi nici suflet.

Aparţin Lui, Celui pe care-L iubesc, am văzut cele două
lumi ca pe una singura, cea pe care o ştiu şi care mă cheamă,
prima, ultima, cea din afara mea şi din mine,
singura care respiră cu respiraţia unei fiinţe omeneşti.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intoxicat de iubire

Din cauza iubirii mi-am pierdut sobrietatea!
Sunt ameţit de nebunia dragostei!

În această ceaţă, am devenit un străin
faţă de mine însumi.

Sunt atât de îmbătat (de extazul iubirii)...
Am uitat drumul spre casă;

În grădină văd numai faţa Ta,
Din boboci şi copaci respir numai
parfumul Tău!

Beat de extazul dragostei
nu mai pot sesiza diferenţa,
dintre beţie şi băutură,
dintre îndrăgostit şi Iubire.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
Sunt jumătate ce cer, jumătate ce nu cer. Ţărână!?
Sunt jumătate de zor, jumătate parcă mor.
Voi fi demon!?
Sunt jumătate de stoc, jumătate de batoc.
Voi fi hormon!?
Sunt jumătate cum hor, jumătate din amor.
Voi fi ambii!?
Sunt jumătate pe foc, jumătate sub un toc, stăpână!

Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă, când îmi lipseşti.
Îmi lipseşti?

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bonsai

Sufletul meu în faţa ta e un copac mic,
E un bonsai pe care îl poţi aprinde cu bricheta,
Aprinde-l, aprinde-l, să lumineze în noaptea de cuarţ,
Să se vadă până departe. Atât mai sunt din tot ce am fost,
Acest arbore strivit într-o cutie. Nu îl părăsi, nu îl uita,
Odinioară îl ţineai pe fereastră şi el îţi lumina nopţile friguroase,
Cu ochii lui fosforescenţi, care te priveau în tăcere.
Bonsai, bonsai, sufletul meu te caută şi acum în cumplita depărtare,
Cu micul far te caută pe ţărmul mării sau pe poteca de munte,
Unde eşti, unde eşti? Eram arborele tău şi îţi ţineam de cald,
Îţi povesteam amintiri din Ţara-Soarelui-Răsare
Şi îţi scriam pe boabe de orez povestea mikado-ului,
Care-şi lăsa bonsaiul fetelor lui, zestre pentru trei sute de ani.
Sunt bonsaiul tău; nu îl arunca, nu îl uita în cămara părăsită,
El e atât de mic şi orice adiere de vânt îl pune în pericol,
Mai bine lasă-l moştenire fetei tale
Sau pur şi simplu dă-i foc cu bricheta; măcar flacără, măcar mireasmă
Să-ţi rămână din mine. Apoi unge-te cu cenuşa lui, amestecată cu lacrimi,
Bonsai, bonsai; sufletul meu plânge după tine.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

V: Sutler nu se mai poate încrede în tine, nu e aşa, domnule Creedy? Şi ştim amândoi de ce. După ce voi distruge Parlamentul, singura lui şansă va fi să le dăruiască pe altcineva. O alta bucăţică de carne. Şi cine va fi? Tu, domnule Creedy. Un om deştept ca tine a luat deja această ipoteză în consideraţie. Un om deştept ca tine are probabil un plan. Acest plan este motivul pentru care Sutler nu mai are încredere în tine. Este motivul pentru care eşti supravegheat acum, pentru care sunt ochi şi urechi în fiecare cameră din această casă şi o casetă la fiecare telefon.
Creedy: Trupe.
V: O, un om deştept ca tine, cred că ştie şi care este cealaltă soluţie.
Creedy: Ce vrei?
V: Sutler. Vino, domnule Creedy. Ştiai că aceast moment va veni. Ştiai că într-o zi, voi fie eu sau el. De aceea Sutler este ascuns, din,, motive de securitate". De aceea câţiva oameni ai tăi sunt apropiaţi lui Sutler. Oameni pe care te poţi baza. Tot ce trebuie să faci este să o spui.
Creedy: Ce obţin de pe urma acestei înţelegeri?
V: Pe mine. (V îi oferă o bucată de cretă.) Dacă accepţi, fă un X pe uşa casei tale.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai descoperit tu că propria mea Inimă bate în pieptul tău? Oare ai uitat că nici măcar un fir de iarbă nu se mişcă în lumea aceasta de vis fără voia Mea? Dar tu pretinzi că ai primit ajutorul bietului cascador ce este mult mai păcătos ca tine? Iar Acum, vii în faţa mea, Tatăl tău şi tot mie îmi ceri socoteală pentru că l-am definit, drept un iluzionist, un cascador sau biet magician? Oare are vreo una din cele cinci mari religii monopolul Meu, te rog, ca prin vasta ta experienţă să îmi spui fiule ca să mă închin la ea sau la sfinţii minţilor umane deşarte? Atunci la ce folos vă rugaţi la deşertăciune dacă Eu însumi mă dărui fiecăruia dintre voi? Adevărat, adevărat vă spun, tot ajutorul pe care-l puteţi primi de la această lume e doar deşertăciune că inima voastră este deja cu Mine pentru că e propria mea inimă, doar gândul nebun continuă să-şi trăiască separarea închinându-se şi cerşind la toate porţile religiilor acestei lumi şi mai mult vis şi mai multă deşertăciune. Află cine eşti, fiul meu, căci nu ai fost născut vreodată şi atunci ce crezi că ştii sau îţi aparţine din acest vis?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste dispărută

Ivan, dragul meu,
cum este viaţa ta?
ce face sufletul, sufletul tău, Ivan, cât taigaua de mare,
tulburat şi liniştit ca un pelerin
curat ca zăpada de început de an
distanţa dintre sufletul tău, Ivan, şi inimile noastre
este exact distanţa dintre kazacioc şi Teatrul Bolshoi
adică exact o bătaie de inimă îndrăgostită
exact cât durează dezlipirea genelor de pe obraz
atât cât să intre un snop de lumină
până în locul unde păstrez primele amintiri
dragul meu John,
tu nu mai simţi decât un fel de greutate în piept
şi mai simţi inima ta înălţându-se un pic
atunci când cerul la răsărit se îmbracă în mii de culori
amestecate în sufletul tău
John, doar pe obrazul tău canioanele
îşi găsesc rostul lor de adâncimi
direct proporţionale cu dorul
despre care nici măcar nu ai auzit vreodată
dar pe care îl cunoşti prea bine
şi, poate că, de fapt, te cheama Jean sau Giovanni,
sau Juan sau Yannis sau Johannes
sau poate că avem cu toţii alte şi alte nume
dar a rămas stabilit aşa din trecutul în care
răutatea şi viclenia s-au mutat pe Pământ
din poveştile pe care nimeni nu le mai ştie, nimeni...
şi toate blestemele au căzut ca o ploaie rea
Ivan, dragul meu, şi tu, Giovanni, şi tu, Ioane,
ştiţi voi ce ploaie rea şi vicleană
ne cade pe umeri, pe graniţe şi pe cele câteva zile rămase
iar nume după nume vor fi strânse laolaltă în strălucirea mileniului
după care vom fi cu toţii uitaţi pe pământ

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilbo: Pe jumătate dintre voi nu vă cunosc nici pe jumătate din cât mi-aş fi dorit, iar pe mai puţin de jumătate dintre voi vă agreez doar pe jumătate din cât aţi merita.

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viaţa,
fericirea şi distanta dintre mine şi pedeapsă.
Nu mai ştiu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu ştiu dacă-ţi sunt ţie...
sau dacă ţi-am fost vreodată.
Ştiu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Şi mai ştiu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
şi m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
şi iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, şi-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare şi otrăvite,
şi se face lanţ din ele.
Sunt legată la picioare
şi stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
şi sunt viaţă-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut şi am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate a trupului

Din tălpi până-n creştet
mă-nveleşte glasul mamei.
N-ar fi ea scânteie dacă n-aş fi fost eu
cerul legănat de ape.
Când mi se făcea dor de iarbă,
mă auzeam de sub învelişul inimii ei
în mijlocul basmului.
Jumătate a trupului meu e mama,
Cu cealaltă jumătate m-am privit
într-o frunză de măr
şi eram floarea lui.
Celelalte flori mi-au ajuns la inimă;
vor muri fără mine
dacă nu le împăturesc cu aripi de înger
să urce în oglinda cerului,
să curgă ninsori în fericirile celor
care n-au fost înveliţi
din tălpi până în creştet
de glasul mamei.
M-am gândit la frunză şi
am înţeles
de ce m-am lăsat floare la umbra ei:
în numele meu
regăsesc întotdeauna glasul mamei.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea a spus

Ştii ce eşti?
Eşti un manuscris al unei scrisori divine,
Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască.
Acest univers nu este în afara ta.
Priveşte în tine;
tot ceea ce vrei să fii
Eşti.

Ascultă secretul din profunzimea
versurilor...
Şi lasă-l să te ducă unde vrea...
Nu uita de sfatul meu
Şi nu abandona această cheie.

Am terminat cu munca şi
Am renunţat la toate.
Acum sciu poezie.
Gândul meu, inima mea, viaţa mea
Îi aparţin Lui.
Toate aceste trei cuvinte
Le-am cuprins într-unul singur:
Iubire.

Îndrăgostiţii au religia lor.
Singurul lor crez este Iubirea.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem trei

Puţin câte puţin, adaptează-te.

Acesta este esenţialul la ceea ce vreau să spun.

Dintr-un embrion, care se hrăneşte din sânge,
devine un bebeluş care suge lapte,
un copil care se alimenteză cu hrană solidă,
un căutător al înţelepciunii,
un vânător de experienţe necunoscute.

Imaginează-ţi cum ar decurge conversaţia cu un embrion.
Tu ai putea spune: " Lumea exterioară este vastă şi complexă.
Există lanuri de grâu şi trecători în munţi, şi livezi înflorite.
Noaptea se văd mii de galaxii, iar la lumina soarelui,
frumuseţea prietenilor dansând la o nuntă."
Întrebi embrionul de ce el – sau ea – stă încovoiat
în beznă cu ochii închişi.

Ascultă răspunsul:

Nu există " altă lume",
Eu ştiu numai ceea ce am cunoscut nemijlocit.
Cred că halucinezi.
Rumi (Dschalal ad-Din Muhammad Rumi) 1207-1273

***
Când eşti cu toată lumea, dar nu eşti cu mine,
nu eşti cu nimeni.
Când nu eşti cu nimeni, dar eşti cu mine, eşti cu toată lumea.

În loc să fii legat de fiecare, fii fiecare.
Când devii mulţime, nu mai eşti nimic. Vacuum.
Rumi ( 1207-1273)

Când faci ceva pornit din sufletul tău

Când faci ceva pornit din sufletul tău,
simţi ceva ca o maree urcând în tine, o bucurie.

Când fapta porneşte din alta parte,
sentimentul dispare.

Nu lăsa pe alţii să te conducă. Ar putea fi orbi
sau, mai rău, păsări de pradă. Agaţă-te de frânghia
Domnului. Şi ce înseamnă asta?

Să nu mai fii încăpăţânat.

Pentru că din cauza inflexibilităţii stau oamenii în puşcării.
Din pricina inflexibilităţii păsările cad în capcane.
Din cauza inflexibilităţii peştii sunt prăjiţi în tigaie.
Nervozitatea poliţiei vine din inflexibilitate. Ai văzut
cum un judecător aplica pedepse vizibile.
Acum priveşte invizibilul.

Dacă vei fi capabil să părăseşti egoismul, vei vedea
cum este îţi este schingiuit sufletul.

Suntem născuţi şi trăim într-o fântână cu apa neagră.
Cum ne-am putea imagina un câmp deschis sub soare?

Nu insista în a merge unde crezi tu că doreşti să mergi.
Întreabă Primăvara care e calea.

Părţile tale cu adevărat vii vor construi o armonie.

Există un palat călător care pluteşte prin aer,
cu balcoane şi cu apă limpede curgând peste tot;
nemărginire din jur împrejur – şi totuşi cuprinsă într-un singur cort.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o vreme, n-o mai fac cu înverşunare. Nici apropierea, nici pierderea. Ceea ce unora le pare a fi sfârşit sau "prea târziu" pe mine mă face să mă simt (iar) la început, mereu la început de poveste. Golul din suflet se umple cu oameni noi, cu alte istorii, cu alte feluri de "cald", la care nici măcar nu mă gândisem. Mă opresc în locuri unde stau un pic sau un pic mai mult. Cât mă lasă inima. Nu mă plictisesc, nu sunt tristă, doar uneori bate vântul ceva mai rece pe dinăuntrul meu. Şi atunci îmi imaginez că fiecare dintre noi rătăceşte insular printr-o lume cufundată preponderent în iarnă. Nu trebuie decât să ne intersectăm poveştile, căutând starea de bine. Insule calde.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Toata ziua mă gândesc la asta, apoi, noaptea o spun.
De unde vin?
Şi ce trebuie să fac?
N-am idee. Sufletul meu este de altundeva, sunt sigur.
Şi intenţionez să o sfârşesc acolo sus.

Aceasta beţie a început în altă tavernă.
Când o să revin în acel loc,
Voi fi complet treaz. Ȋntre timp,
Sunt ca o pasăre de pe alt continent, locuind această coştereaţă.
Vine ziua când îmi voi lua zborul –
Dar cine e acum în urechea mea şi-mi ascultă vocea?
Cine rosteşte cuvinte cu vocea mea?

Cine mă priveşte în ochi? Ce este sufletul?
Nu mă pot abţine să tot întreb.
Dacă aş gusta o înghiţitură de răspuns,
M-aş putea elibera din această închisoare a băuturii.
Nu mi s-a cerut acordul pentru a veni aici – şi nu pot să plec pe aceaşi uşă.
Oricine m-a adus aici, va trebui să mă ia din nou acasă.

Aceste versuri... Niciodată nu ştiu ce o să spun.
Nu planific asta.
Când sunt dincolo de a le spune, devin foarte tăcut şi rareori rostesc ceva.

Avem un butoi enorm de bere, dar nu sunt halbe.
Pentru noi este în regulă. Ȋn fiecare dimineaţă
Suntem îmbujoraţi, iar seara suntem îmbujoraţi din nou.

Ei spun că noi nu avem nici un viitor.
Au dreptate – Iar asta pentru noi este perfect.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de nori (si nu numai)

Dincolo de nori, stā iubirea
si sufletul meu printre stele...
fluturi albi se joacā cu vântul
si soarele râde...

Te chem din luminā si apā
si noaptea e linā si calmā,
tristetea-i plecatā departe
nici valul nu miscå...

Esti izvor ce tâsneste
printre suflete oarbe si må
joc cu iubirea ce mā prinde
în noapte...

Viata-i ca toamna, bogatā
în roade, dar vântul împrāstie
ziua si noaptea frunzele
moarte...

Îmi place copilul din mine
pe tine, de mult te-am uitat,
la masa întinsā cu vise
e loc de greseli si iertat...

Dincolo de nori stā iubirea
si sufletul meu printre stele
fluturii albi plâng usor
când nu esti tu printre ele!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paraliticul şi frica

Toate trotuarele acestui oraş sunt cârpite
din loc în loc, o casă modernă are trotuarul refăcut cu pietre frumoase
dar pe mine mă încurcă orice denivelare;
consum energie nemăsurată să ocolesc,
să depăşesc acest obstacol;
durează un secol până voi trece noua treaptă,
fiecare pas e o povară, o aventură, o amintire
la fiecare pas aş putea să cad...
veşnic trăiesc cu spaima că-n clipa următoare
mă voi prăbuşi. Nu-mi este teamă de moarte,
îmi este teamă că mă voi trezi în aceeaşi lume
pe care nu o mai iubesc.
Sunt plin de dureri, de temeri
de spaime că într-o zi nu mai pot mişca
şi totuşi creierul va putea să gândească.
Nu înţelegi că şi legumele gândesc şi nu mai vor!
Plâng, fiindcă am pofte, am dorinţe interzise, am amintiri
însă lumea mea nu e a ta
lumea mea îmi aparţine numai mie.
Femeile sunt jumătăţi care se unesc cu jumătatea mea
să demonstreze că iluzia e permanentă, în
jumătate
din mintea mea, din mintea ta, din mintea noastră.
Plâng fiindcă ţi-e milă, că mă compătimeşti, că sunt nervos
şi nu mai pot să mă ascund ca-n alte vremi.
Plâng că mă urăşti sau îţi sunt indiferent
că toată lumea se oglindeşte în ochii tăi.
Plâng mereu
sunt prea multe pietre,
la mine pe stradă trotuarul are altfel de bolovani.
Sunt jumătate câine, plâng cu un ochi
fără lacrimi, fără grimase, fără un tremur pe faţă.
Cealaltă parte e peşte, am ochiul în lacrimi.
Plâng, nu fiindcă mă târâi
ci fiindcă nu mă iubeşti sau nici nu m-ai iubit vreodată...
nu e vina ta, niciodată nu ai ştiut de mine.
În viaţă iubeşti o singură dată, iar eu am iubit,
restul a fost un coşmar şi-aştept cu nerăbdare să-l termin.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!