Turnul (Sonet Tarot)
Fii pregătit, că a venit momentul
Să te confrunți c-o mare provocare,
Care-ți va răvăși complet prezentul
Chiar când credeai c-ai lumea la picioare.
Vei fi lovit de soartă cu putere
Și ce-ai clădit din greu, se va distruge
Ego-ul tău va geme de durere
Și inima în piept ți se va frânge.
Schimbarea este totuși necesară,
Căci azi trufia-n gheara ei te ține
Și posedând ce este în afară
Îți vei distruge sufletul din tine.
Când egoismul tău se prăbușește
Întreaga existență te slăvește.
poezie de Octavian Cocoș (26 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre prezent, poezii despre suflet, poezii despre schimbare, poezii despre picioare, poezii despre inimă, poezii despre existență sau poezii despre durere
Citate similare
8 de Bâte (Sonet Tarot)
Tot ce-ai sădit începe să rodească
Curând doar lucruri bune vei culege,
Dorința ta o să se împlinească,
Căci vei avea din plin de unde alege.
Și vei primi vești bune dintr-o dată
Când nu te-aștepți, și inima vibrează,
Că viața e atât de minunată
Atunci când soarta te favorizează.
Dar uneori nori negri se adună
Și chiar dac-ai lucrat cu iscusință
Deznodământul încă se amână,
N-ai ce să faci, ești plin de neputință.
Mai repede, mai greu, va fi de bine
Ce e al tău, de drept îți aparține.
poezie de Octavian Cocoș (10 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre nori, poezii despre negru sau poezii despre dorințe
Nu mă uita
Nu mai e mult și o să pleci de tot,
Căci asta nu mai este lumea ta
Și-o să sădesc pe-al tău mormânt, socot,
O floare-albastră de nu-mă-uita.
Și când de tine o să-mi fie dor
La capul tău eu în genunchi voi sta
Privind tăcut, cu sufletul ușor,
La floarea-albastră de nu-mă-uita.
Iar când se va usca, n-o să disper,
Știind c-o floare nu va rezista,
Dar sunt convins c-acolo sus, în cer,
Tu niciodată nu mă vei uita.
poezie de Octavian Cocoș (29 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre flori sau poezii despre dor
De-aș mai trăi o dată
Am făcut de toate-n viață
Nu regret defel
Și de-aș mai trăi o dată
Aș face la fel.
Numai inima mea mare
Știu c-o să te cheme
Ca de undeva din zare
Să vii mai devreme.
Dar dacă-n a lumii goană
Poate vei uita
Chipul tău ca o icoană
Îl voi căuta.
Și chiar de bătrâna soartă
Ne va urgisi
Voi străbate lumea toată
Și te voi găsi.
poezie de Octavian Cocoș (24 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre icoane sau poezii despre bătrânețe
Trio (viața, omul, sufletul)
Vei fi cu mine,
chiar și atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
și atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respirație...
Vei fi cu mine,
chiar și atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viața ta!
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
și atunci când imensitatea mării
va înghiți visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!
Voi fi cu tine,
char și atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
și atunci când, cu tine nu aș vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar și atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!
"Iubeste-ți aproapele ca pe tine însuți..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre întuneric
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
A ține post
Când stomacul este gol, se trezește în tine ceva melodic și proaspăt.
Noi suntem niște lăute; când cutia de rezonanță a lăutei
este umplută cu tot felul de obiecte, muzica dispare.
Când stomacul și creierul sunt curățate prin focul
postului, în fiecare minut un cântec inedit se ivește din flăcări;
Ceața se risipește, o energie nouă te împinge
să urci treptele din fața ta.
Fii mai ușor! și cântă, precum instrumentele muzicale din trestie.
Fii mai ușor! și scrie secrete cu tocul de trestie.
Când ești îmbuibat cu mâncare și cu băuturi, Satan locuiește
acolo unde ar trebui să se afle spiritul tău și o statuie urâtă din fier,
stă pe locul pietrei sfinte din Kaaba. Când postești,
bunele deprinderi se adună asemeni unor prieteni care vor să te ajute.
Postitul este tot una cu învățăturile lui Solomon. Nu renunța la el
pentru cine știe ce iluzii, căci îți vei pierde puterea;
dar chiar dacă îți vei fi pierdut puterea și întreaga voință, și controlul,
postind, ele se vor întoarce la tine, ca niște soldați răsărind
din pământ, cu panașele în vânt.
Un ospăț coboară în corturile voastre,
Ospățul lui Isus.
Așteptă-te să-l vezi, când postești, aceast ospăț
pregătit cu altfel de hrană, mai hrănitoare decât supa ta de varză.
poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare, poezii despre foc, poezii despre învățătură, poezii despre încălțăminte, poezii despre vânt, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Spânzuratul (Sonet Tarot)
Să nu te zbați, te-a priponit destinul
C-ai refuzat să mergi pe calea dreaptă,
Așa că stai cuminte, rabdă chinul
Nu te-agita degeaba, mai așteaptă.
Fiindcă acum nimic nu e posibil,
Iar lecția cu trudă se învață,
Și chiar dacă îți pare incredibil
Acest răgaz îți va sluji în viață.
Iar criza-n care te găsești de-o vreme
Te va lăsa din gheare, ține minte,
Și mai târziu sau poate mai devreme
Pe drumul tău vei merge înainte.
Căci chiar și apa care stă în iazuri,
Vremelnic e ținută de zăgazuri.
sonet de Octavian Cocoș (22 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre posibilitate, poezii despre lecții, poezii despre apă sau lecții de engleză
Când iarba-mi va fi cer
Când iarba-mi va fi cer,
Iar eu un praf de-albastru,
Când voi pieri stingher
Plecând pe un alt astru,
Când lumea va huli
Numele meu de-a pururi,
Când toți îmi vor găsi
Mulțime de cusururi,
Când chiar și Dumnezeu
Se va ascunde-n ceață,
Când vei dori mereu
Să mă mai vezi la față,
Tu nu te necăji,
Ci îți urmează calea
Chiar dacă vei tânji
Ca eu să îți curm jalea.
Trăiește cu-al meu dor
Și fii la fel de bună,
Că totu-i trecător,
Vom fi iar împreună.
poezie de Octavian Cocoș (18 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre astre sau poezii despre Dumnezeu
Împăratul (Sonet Tarot)
Un pic de realism, nicicând nu strică,
Însă la tine doza-i foarte mare
Nu-ți pierzi controlul, care va să zică,
Căci unde nu e cap, vai de picioare.
În jurul tău, faci ordine deplină
Ești învestit cu autoritate
Și nimeni nu îndrăznește ca să vină
Să îți conteste această calitate.
Însă când uiți complet ce-i omenia
Și când puterea mințile îți fură,
Când asuprești și-ți etalezi trufia
Devii tiran și ești privit cu ură.
Ordinea strictă e folositoare,
Dar uneori e bună și-o schimbare.
poezie de Octavian Cocoș (15 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre devenire, poezii despre calități, poezii despre calitate sau poezii despre autoritate
Ce folos că încă mai trăiesc
Ce folos că încă mai trăiesc
Dacă-n mine e numai durere,
Stau mereu și-astept acea zi
Când îmi vei șopti la revedere.
Mintea mi-e mereu în așteptare,
Totu-n jur îmi fulgeră și plouă,
Parcă simt că acuș mă vei lovi
Și-mi vei rupe inima în două.
Parcă văd cum vei privi la mine
Și-mi vei frânge sufletul zâmbind,
Iar când vei pleca pe urmă acasă
Te vei îneca de dor plângând.
Voi rămâne singur iar pe lume,
Știu precis c-o să mă părăsești,
Nu te vei gândi nici o secundă,
Chiar dacă în suflet mă iubești.
poezie de Constantin Sandic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre promisiuni sau poezii despre ploaie
Gândește-te bine. Cine îți cere să fii altruist? Cei care au nevoie de ceva de la tine și vor să obțină ușor. Cine îți cere să fii umil și să nu emiți pretenții mari de la viață? Cei care se tem ca prin exemplul tău îi vei face să pară mici sau vor trebui să iasă din zona de confort. Cine îți cere să fii într-un fel sau altul? Cei care nu aplică pe ei propriile lor sfaturi. Nu există nicio autoritate pe pământ care să îți poată spună cum sa fii. Fii cum vrei și culege roadele sau plătește prețul. Este drumul tău de autocunoaștere și orice sfat din exterior nu va face decât să te devieze de la drum, să te încetinească și să îți răpească lecțiile. Fii și umil și îndrăzneț, fii și egoist și altruist. Fii în toate felurile și trage singur concluziile. În inima ta este autoritatea supremă. Vei știi cum e bine să fii și ce e bine să faci în funcție de gradul de împlinire sufletească pe care îl vei simți. Acela este adevărul tău, singurul adevăr valabil pentru tine în întreg Universul. Nu există decizii bune sau rele, există doar decizii congruente sau incongruente cu adevărul tău interior. Simți de fiecare dată când ești aliniat și de fiecare dată când te îndepărtezi de sensul vieții pentru tine. Fii atent la busola interioară și vei știi tot ce e nevoie să știi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre sfaturi
- citate despre autoritate
- citate despre adevăr
- citate despre suflet
- citate despre sensul vieții
- citate despre plată
- citate despre lecții
- citate despre inimă
Când faci ceva pornit din sufletul tău
Când faci ceva pornit din sufletul tău,
simți ceva ca o maree urcând în tine, o bucurie.
Când fapta pornește din alta parte,
sentimentul dispare.
Nu lăsa pe alții să te conducă. Ar putea fi orbi
sau, mai rău, păsări de pradă. Agață-te de frânghia
Domnului. Și ce înseamnă asta?
Să nu mai fii încăpățânat.
Pentru că din cauza inflexibilității stau oamenii în pușcării.
Din pricina inflexibilității păsările cad în capcane.
Din cauza inflexibilității peștii sunt prăjiți în tigaie.
Nervozitatea poliției vine din inflexibilitate. Ai văzut
cum un judecător aplica pedepse vizibile.
Acum privește invizibilul.
Dacă vei fi capabil să părăsești egoismul, vei vedea
cum este îți este schingiuit sufletul.
Suntem născuți și trăim într-o fântână cu apa neagră.
Cum ne-am putea imagina un câmp deschis sub soare?
Nu insista în a merge unde crezi tu că dorești să mergi.
Întreabă Primăvara care e calea.
Părțile tale cu adevărat vii vor construi o armonie.
Există un palat călător care plutește prin aer,
cu balcoane și cu apă limpede curgând peste tot;
nemărginire din jur împrejur și totuși cuprinsă într-un singur cort
poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre încăpățânare, poezii despre primăvară, poezii despre polițiști sau poezii despre pești
Golește-ți mintea de toate gândurile. Lasă-ți inima să se liniștească. Privește agitația ființelor, dar contemplă cum acestea se întorc. Fiecare ființă separată din univers se întoarce la sursa comună. Întoarcerea la sursă este serenitate. Dacă nu îți dai seama care este sursa tu te vei pierde în confuzie și tristețe. Când tu vei realiza de unde ai venit, tu vei deveni tolerant în mod natural, dezinteresat, amuzat, binevoitor precum o bunică, plin de demnitate precum un rege. Scufundat în minunățiile Căii (TAO), tu vei putea face față la orice îți va aduce viața, iar când moartea va veni, tu vei fi pregătit.
citat din Lao Tse
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate despre toleranță, citate despre monarhie, citate despre moarte, citate despre gânduri sau citate despre devenire
Care este răspunsul tău atunci când te confrunți cu o problemă sau o provocare? La modul general, poți face unul din următoarele patru lucruri: să fugi de ea, să te lupți cu ea, să uiți de ea sau să dai piept cu ea.
Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua aceasta-i darul Tău
Ziua aceasta-i darul Tău
De la Tine e Isus,
Slavă Îți dau Domnul meu
Vreau să fiu al Tău supus
Ziua aceasta e lăsată
Pentru mine, să trăiesc,
Este o zi minunată
Pentru ea, Îți multumesc.
Tu, Te-nduri mereu, mereu,
Și aduci tot câte-o zi,
Mare ești Tu Domnul meu
Eu Te aștept, căci vei veni.
Dă-mi putere de la Tine
Să mă schimb în tot ce fac
Stai Tu, Doamne, lângă mine
Să fiu om pe al Tău plac,
Inima bună să-mi fie
Ca Tu, să mă poți iubi,
În a Ta Împărăție
Să Te pot și eu sluji.
Tu-mi dai zile și iubire
Eu vreau să Te răsplătesc
Azi, sunt plin de fericire
Pentru tot, Îți mulțumesc!
Amin
poezie de Florența Sărmășan (25 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre răsplată sau poezii despre mulțumire
Zidul plângerii interioare
Imaginează-ți sufletul tău trist din cauza anilor de detenție și singurătate, rugându-se în genunchi la zidul plângerii interioare. Rugându-se pentru tine. Toată viața i-ai oferit pe sub ușă porția zilnică de promisiuni, minciuni și iluzii. Tu l-ai ispitit uneori cu un pahar de vin, o țigară sau chiar un om de ocazie. Sufletul tău nu s-a hrănit cu nimic din toate acestea și a îmbătrânit. El nu a fost niciodată liber, nu a vizitat alți prieteni, alte iubiri și nu s-a întors niciodată acasă cu alt suflet de mână. Tot ce a făcut a fost să privească din când în când lumea printr-o fereastră cu gratii. Acum, când ți-e frică de necunoscut, îți întrebi sufletul dacă mai există salvare, dacă se mai poate schimba ceva, dacă măcar pe lumea cealaltă vei fi fericit. Dar sufletul tău tace și privește zidul mucegăit la care s-a rugat toată viața. Îi este greu să se despartă de el.
poezie de Ionuț Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre tristețe, poezii despre singurătate sau poezii despre salvare
Metamorfoză
Când ploaia de la geamul tău
Plângând, te va trezi în noapte
O picătură voi fi eu
Venit la tine de departe.
Când vântul, fremătând ușor,
Lin printre crengi va adia
Tu vei simți prin al tău păr
Timidă, mângâierea mea.
Când Soarele va străluci
Și, zâmbitoare, a ta față
O rază-a lui o va privi
Voi fi eu cel ce te răsfață.
Când marea-n ea te va primi
Și-n apa ei vei luneca,
Un val al mării eu voi fi
Învolburat de vraja ta.
Când, la fereastră, chipul meu
Plângând, te va trezi în noapte
În poezie voi fi eu
Venit la tine de departe.
Voi fi cu tine zi de zi,
Te-oi însoți în a ta viață,
La geamul tău mă vei privi
Zâmbind, în astă dimineață"
Din vis, atunci eu m-am trezit
Și am privit spre curcubeu,
Știind că cel ce mi-a vorbit
A fost chiar El, iubitul meu.
poezie de Marilena Răghinaru din Frânturi de suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vorbire, poezii despre răsfăț, poezii despre păr sau poezii despre poezie
Atunci când un organism este într-o stare alcalină, se evită boala, dar atunci când este într-o stare acidă nu vei avea acea hidratare necesară corpului tău și nu vei avea abilitatea de a lupta împotriva bolilor, iar acest lucru va avea un mare impact asupra sistemului tău imunitar.
citat din Vani Hari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre medicină, citate despre boală, citate despre imunitate sau citate despre corp
Critica distruge, încurajarea îți dă aripi. Fii atent cum îți vorbești în dialogul tău interior și respectă-i pe cei din jurul tău atunci când le vorbești - abține-te să-i critici pe alții doar pentru că nu trăiesc așa cum îți dorești tu sau ca să îți demonstrezi "superioritatea".
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încurajare, citate despre vorbire, citate despre dorințe sau citate despre aripi
Ți-ai promis că NU VEI UITA NICIODATĂ momentul ăla când de ziua ta nu ți-ai permis să îți scoți prietenii la o petrecere, momentul ăla în care erai tratat ca un sclav la job de un șef cu absolut nimic mai valoros sau inteligent decât tine, momentul când te-ai uitat în oglindă și ți-ai promis că nu îți vei mai neglija corpul niciodată, momentul când ți-ai promis că nu te vei opri din căutat până când nu vei găsi iubirea vieții tale. Și pe măsură ce îți aduci aminte toate aceste lucruri, începe să curgă prin venele tale o energie pe care nu ai mai simțit-o de foarte multă vreme, cam de când ai luat-o pe drumul adormirii. Este entuziasmul și plăcerea de a trăi din nou viața. Cu dureri și bucurii, cu înfrângeri și victorii, cu lecții învățate și multă muncă dar mai important ca orice, acum ești TREAZ și VIU. Trecutul este viu în memoria ta cu lecțiile și promisiunile din el, viitorul este viu în imaginația ta cu toate minunățiile ce te așteaptă dar prezentul este cel mai puternic dintre toate.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni, citate despre învățătură, citate despre înfrângere, citate despre șefi, citate despre viitor, citate despre victorie sau citate despre valoare
Crescut la pieptul tău
Când tu mă strângi la pieptul tău,
Măicuța mea cu mâini muncite,
Eu simt atunci că-s doar al tău,
Copilul tău cu lacrimi multe.
Când eu îmi culc pe pieptul tău
Și trup, și suflet, și durere,
Eu simt atunci că brațul tău
E forța mea și-mi dă putere.
Când mă arunc pe pieptul tău
Ca piatra pe mormânt ce cade,
Eu știu atunci că tu mereu
Vei fi atunci, tot mai aproape.
Când brațul tău mă înconjoară
Ca ramura ce ține fructe,
Atunci mi-e dor întâia oară
Să fiu copil, să n-am griji multe.
poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre trup și suflet, poezii despre mâini, poezii despre fructe, poezii despre forță sau poezii despre creștere