Ulise

Aşa cum mă-nvăţară mai vechii şi mult vechii,
muiericele glasuri când îmi doboară grechii
mi-astup cu ceară scoicile, două-ale urechii,
pereche doar cu luna, altfel duşman perechii.
De un catarg, la prova, mă las legat în rafii
şi goalele sirene cu pâcle dulci, de sta fii
în carne-mi toarnă unghii, ca în arginţi, zarafii
dar sângele îmi urlă în trup: fii surd, aşa fii!
S-ar tăvăli-ntre cipreşi şi-n coşuri mari cu peşti
cu solzi încă-n vibrare sărmanu-mi trunchi şi-aceşti
bărbaţi albind sub pulpă năvoadelor cereşti.
Pot să-i întorc din pofte, cu caste prevestiri,
spre cele ce ne-aşteaptă mişcând lopeţi subţiri,
la ţărmul de departe al Singurei iubiri

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de inel

Să-nveţi să mori de la vânt,
să mori cum moare apa
în cristalele încă vibrând
îngropate cu pleoapa.
Cu începutul de moarte, să te deprinzi,
al lumânării de seară
ivind din mâl de oglinzi
peşti lungi cu solzi de ceară.
Să înveţi cum se moare, să-nveţi
mereu un alt chip de-a apune,
frunze, ploi şi cetăţi,
toate de gropniţe-s bune.
Cum moare mireasma să mori,
geruind pereţii de sticlă
subţiri, cu vapori
de singurătate şi frică.
Să mori într-un fel
încercat doar de tine,
curgând printr-un ochi de inel.
al logodnei divine...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de inel

Să-nveţi să mori de la vânt,
să mori cum moare apa
în cristalele încă vibrând
îngropate cu pleoapa.
Cu începutul de moarte, să te deprinzi,
al lumânării de seară
ivind din mâl de oglinzi
peşti lungi cu solzi de ceară.
Să înveţi cum se moare, să-nveţi
mereu un alt chip de-a apune,
frunze, ploi şi cetăţi,
toate de gropniţe-s bune.
Cum moare mireasma să mori,
geruind pereţii de sticlă
subţiri, cu vapori
de singurătate şi frică.
Să mori într-un fel
încercat doar de tine,
curgând printr-un ochi de inel.
al logodnei divine...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulci sirene

Ape mari cu creste albe
Se tot zbenguie în maluri
Dulci sirene purtând salbe
Ies din fioroase valuri.

Mateloţi în voia sorţii
Legănaţi de vremea rea
Închid iute bocaporţii
Tot cu gândul... aiurea!

Doar cârmaciul stă la pândă
Lup de mare înlemnit
Nu vrea să privească-n urmă
Să se lase-ademenit.

Plictisite peste poate
Rând pe rând sirene dulci
Se retrag tăcute-n noapte
Tu, cârmaci, unde ne duci?

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,

şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere

şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?

sonet de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanţuri de iubire

M-ai strâns cu lanţuri de iubire
La pieptul Tău, Isuse drag,
Aşa că numai lângă Tine
Pot fi şi liber, şi legat.

Legat cu lanţul libertăţii
De Tine, Dumnezeul meu,
Sunt rob şi fiu eternităţii,
O rază caldă dimineţii
Sub ceru-nalt, şi-n cerul Tău.

Că-n pagini sfinte de istorii
Cândva-ai rupt jugul lui satan
Cu sângele vărsat spre glorii,
Căzând mai greu ca piatra morii,
Pe inimi crude de duşman.

Tu-ai fost o stâncă pentru viacuri,
O punte gloriei cereşti!
Când cele mai 'ncordate arcuri
Veneau cu forţă spre atacuri
Vedeam cum strigi, că mă iubeşti.

Şi-am zis: Deaceea ai tot dreptul
Să faci din mine ce doreşti...
Rămân un rob în lanţuri sfinte
Şi paradox, după mormine—
Un fiu al casei Părinteşti.

Cu lanţuri sfinte de iubire
Mai ţine-mă, Isuse drag,
Căci numai, numai lângă Tine
Pot fi şi liber şi legat.

poezie de Mihai Ghidora (16 martie 2017)
Adăugat de Mihai Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul marinarilor

Noi nu trăim în case, ci-n falnice corăbii
Şi când murim răpuşi de cel mai straşnic val,
Noi suntem escortaţi pe ţărmul nemuririi
De-o flotă de sirene cu ochii de coral,

N-avem iubite pământene cum au toţi muritorii,
Noi ne iubim cu amazoane sălbatice în larg,
Noi suntem lupii mării în urletul vâltorii,
Şi-avem o stea la pupa, şi una la catarg.

Noi ştim că soarta lumii e pecetluită-n stele,
Şi ştim Steaua Polară prin beznă s-o zărim
Şi Crucea de la Sud ne ţine loc de vele,
Şi-n stele căzătoare noi ştim ca să ghicim.

Noi suntem cavaleri ai vieţii şi ai morţii,
Şi-n piepturile noastre inimi de flăcări ard,
Când Luna de argint străbate cerul nopţii,
Avem o inimă la pupa şi una la catarg.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechii prieteni de acasă (extras)

În josul râului Swanee,
Departe, departe tare,
Se-întoarce inima-mi ades – în vreme ce trec anii:
Acolo-şi găsesc bătrânii ca mine-alinare.
Trist, drum după drum şi stradă după stradă,
Am rătăcit cunoscând lumii faţa ei frumoasă,
Şi, totuşi, mi-e dor de vechea mea livadă,
Şi de vechii prieteni de acasă.

cântec, muzica de Stephen Foster, versuri de Stephen Foster
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechilor auzuri

Ştii să-l auzi din, fără greieri, casa,
pe greierele-literă cum sare
din raftul cărţilor înşelătoare
(dar nupţial ce l-a primit mireasa?)
Din amintire sângele-l asculţi
cum bate-ntr-alţii povestindu-ţi fiul,
auzi în ceşti cum pâlpâie târziul
şi paşii dragostei i-auzi, desculţi?
Aud desfoliindu-se oglinde,
aud ceremonia ploii. Luxuri
ale urechii mele tresărinde.
la muzici mişcând apele-n havuzuri,
cu trupul meu în care-şi au morminte
cele mai vechi din stinsele auzuri.

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea când se formau ca mărgăritarele în sufletul lui neasemuitele poezii, a cunoscut pe Creangă. Deodată s-au legat buni prieteni. Amândoi au petrecut multe nopţi în colţurile retrase ale vechii cetăţi ale Moldovei.
Aici, pe băncile de brad, în amurguri dulci stăteau amândoi la sfat.

Mihail Sadoveanu în Doi mari prieteni: Eminescu şi Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prevestiri de toamnă

Păsările migratoare
Ciugulesc acum candid,
Cum făceau şi-n primăvară
Când erau în... alt partid.

epigramă de Gheorghe Burghelea din Amprenta (20 martie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea de cremene,
Cine să îţi semene?
Ţara mea şi-a stelelor,
Cuibul rândunelelor,
Cu înalte ierbi,
Şi cu pas de cerbi,
Ţară cu izvoare
Licărind în soare,
Vreau să cresc viteaz
Precum vechii brazi,
Şi voinic m-aş vrea
Ca şi dumneata

poezie pentru copii de Gheorghe Tomozei (23 august 1987)
Adăugat de ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Ploaie, transparenţă pedepsitoare.
arbore, statuie fără cap.
mi-aţi mai rămas, acum când luna doare
şi-n pielea lepădată a şarpelui încap?
Mai sunteţi încă preajma cărui dor,
mai licăriţi în care oseminte
când crinii, sângele pedepsitor
lin şi-l despoaie peste vechi morminte?

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea de cremene

Ţara mea de cremene
Cine să îţi semene?
Ţara mea şi-a stelelor,
Cuibul rândunelelor,
cu înalte ierbi,
şi cu pas de cerbi,
Ţara cu izvoare
licărind în soare,
vreau să cresc viteaz
precum vechii brazi,
şi voinic m-aş vrea
ca şi dumneata.

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altaïr

Peste oraşe, flăcări vibrânde. Nimb de forţă,
lumina recompune statui, pe bulevarde.
O omenească torţă conture vii împarte,
iar eu – sunt cel ce arde,
sunt însăşi noua torţă.

Cotidiene fulgere din stâlp în stâlp le-alung,
aprind în aer nevăzute ruguri,
când firele-mi se leagănă-n văzduhuri,
continuându-mi degetele mâinii –
şi în cuptoare roşii-apoi ajung,
stârnind pe lespezi dansul, cu talpa goală, -al pâinii...

Sunt sângele mişcării. Focul tânăr
cu ochii arşi de fum, de flăcări nins;
dar uneori, mi-apasă greu, pe umăr
arcade de scântei şi îngenunchi
şi pentru-o clipă numai, pare-nvins,
electricul meu trunchi...

Cândva, am să asfint de tot. Ştiu clipa.
Dar pot s-o întârzii, s-o-ndepărtez,
din trup smulgându-mi, în amurg, cântând,
pumnalele de wolfram, sângerând.

Pot să mă sting purtând în trup, ascunsă,
a dăruirii linişte
străină de adevărata moarte.

... Iar de mai pot s-aprind măcar o frunză
devin, în spaţii, steaua Altaïr
şi-ard mai departe, mai departe, mai departe!...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Culorile în trup, se fac oase dulci,
se face vin, zăpada iernii trecute,
ochii se fac pietre, buzele. singurătate,
cuvintele se fac tristeţe.
Sunt plin de umbre ca un observator galactic
lăsat în părăsire,
cu chei ruginind în stele. Din amintiri
îi ivesc pe bărbaţii care nu voi fi niciodată
şi din degete le simt cum cresc, vertebrele
unor femei cu piele de frunză.
Şi m-acopăr cu ploi şi cu pământul
atâta cât rămâne sub zborul păsărilor,
m-acopăr cu uitare,
dar în răstimpuri reînviez, limpede.
Fiecare rană căscată în mine
poate deveni un cuib util
pentru voi, cei care-mi locuiţi sângele...
Mă întorc în mine, în pleoapa despicată,
a observatorului năpădit de comete, prăfuit
de algele altor ţărmuri, mă întorc, palid,
în orbita spartă, semănând şi în risipire
cu imaginea răsturnată, a cercului...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroii

Din vechii folkişti azi puţini mai există,
Ştefan e în Vest, iar Mihai în argilă;
Pe scenele mari, dintre mari mai rezistă
Doar Mircea Baniciu şi Mircea Vintilă.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Ulise modern

De un catarg a fost legat
Ulise-n cântec de sirene:
Băsescu încă e-n palat,
Acum se leagă de... Antene.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lolo sau nesfârşitele posibilităţi ale iubirii

Motto: Nimeni nu avea ca Lolo
Sâni cât mingile de polo!

Oh, Lolo s-ar iubi, lin, şi cu ochii,
Când nu-i pot scoate trupul cald din rochii.
Oh, Lolo s-ar iubi, blând, şi-ntr-o nară
Şi în cealaltă, mai ales spre seară.
Oh, Lolo s-ar iubi, crud, şi-n ureche,
Spre a-mi simţi-n timpan cântarea veche.
Oh, Lolo s-ar iubi şi între ele,
Acele moi şi albe dulci mamele.
Oh, Lolo s-ar iubi, roz şi sub coate,
Lipindu-şi braţ de antebraţ cât poate.
Oh, Lolo s-ar iubi-n clei şi la ceafă,
Prinzându-şi părul tragic c-o agrafă.
Oh, Lolo s-ar iubi, pur, şi pe şira
Spinării, mlădiindu-se ca lira.
Oh, Lolo s-ar iubi, neîncetat,
Şi-n splină, şi-n rinichi, şi în ficat...

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprăvi motanice

Dintre isprăvile motanice cîteva
s-ar putea scrie aşa:
cu peştii din acvariu se bate
(aşa se zice) pe deşălate,
Pînă ce-şi strică
ghearele, de globul de sticlă
unde-s peşti şi peştoaice
(doi ori opt şaişpce?)
pe care poţi să-i îndupleci
numai cu făină de pureci
şi-şi mişcă solzii de ţiglă
pe muzică folc (voce şi diblă)
ori valsînd în borcanul-castel
cu ferigi şi pietre (scumpe) în el.
Degeaba, Chimiţă, degeaba,
n-ai cum să-i mîngîi cu laba,
peştii-zebră,
peştii-şah,
peştii-fus
nu-s de mustăţile tale, nu-s!

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!