Sonetul 94

Cei care pot răni, dar se abţin
Şi nu fac ce arată permanent,
Ce-i mişcă pe-alţii, dar ei stânci devin,
Reci, imobili, trăind indiferent;
Aceştia haruri multe moştenesc
Şi se-ngrijesc de tot ce li s-a dat;
Chipul lor mândru bine-şi stăpânesc
Şi îl expun să fie admirat.
Florile verii dulce înfloresc
Doar pentru ele, după care mor,
Dar dacă înăuntru putrezesc,
Chiar şi ciulinul pare încântător.

Dulce-n amar prin faptă s-a schimbat;
Crinii miros urât când s-au stricat.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

CIREŞE ROŞII...

Intr-o livadă minunată
Cu cireşe roşii încărcată,
De dimineaţa m-am plimbat şi cireşele le-am admirat.

Să le culeg am ezitat,
Am ezitat şi să se mai coacă am aşteptat.
Dar o ploaie puternică, dintr-odată s-a iscat
Şi cireşele s-au scuturat!

Chiar dacă unele, după ploaie le-am adunat
Cireşele roşii pe care le-am admirat,
Totuşi, iată, s-au stricat...

Viaţa, să mă înveţe, aşa a încercat
Şi pe viu mi-a arătat
Ca atunci când un dar ţie ţi s-a dat,
Şi tu să-l primeşti, ai ezitat

Darul, departe de tine a zburat,
Pentru că cine ţi l-a dat Acum, pentru totdeauna ţi
l-a luat!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 25

Cei care-au fost mereu iubiţi de stele
Cu titluri şi onoruri se fălesc,
Dar eu n-am fost favorizat de ele
Şi nu mi-au dat ceea ce preţuiesc.
Măreţii prinţi petalele-şi întind
Cum fac şi gălbenelele la soare
Ce simt a lor trufie-adânc zvâcnind
Şi mor în slavă doar la o încruntare.
Şi-acel războinic sângeros în lupte,
Care a biruit de mii de ori,
Când e învins e şters din cronici iute
Şi e uitat de toţi adeseori.

Dar eu, care iubesc şi sunt iubit,
Nu prigonesc şi nici nu-s prigonit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 137

Iubire oarbă, ochii mi-i sminteşti,
Încât privesc şi par a nu vedea;
Ei ştiu splendoarea şi unde-o găseşti,
Dar cred că cea mai bună-i cea mai rea.
Şi dacă ochii cei părtinitori
Ar ancora în golful tuturor
Din plăsmuirea lor de ce faci sfori
Să-mi legi cu ele gândul păzitor?
De ce să cred că acest mândru lot
E doar al meu, când e ogor comun?
De ce-ai mei ochi să vadă clar nu pot
Şi-un chip pătat îl fac să pară bun?

Tot ce-i onest, ochii îmi văd greşit,
Căci o destrăbălată i-a vrăjit.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul şi iubirea nu mor, nu se strică, nu au miros urât, nu mucegăiesc, nu putrezesc. Ele aproape întotdeauna sunt împreună. Ele intră-n inimă şi-n suflet, ca o lumină. Ne părăsesc atunci când ne murdărim cinstea, cugetul, inima, sufletul şi gândirea. Cât de adânc le-am îngropa, ele tot ies la suprafaţă. Ele nu pun lacrimi pe chipul nimănui, decât de regret, de fericire sau de izbândă.

Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 132

Mi-e drag de ochii tăi, le simt privirea
Atunci când tu mă chinui nefiresc,
Cerniţi cum sunt, jelesc amar iubirea
Şi-n suferinţă mă compătimesc.
Dar nici măcar al dimineţii soare
Pe cerul gri nu e mai luminat,
Nici steaua serii nu-i mai lucitoare
După apus, când s-a întunecat,
Decât e ochiul tău care jeleşte;
O! Dac-ar fi şi inima la fel
Să mă bocească, c-aşa slava-ţi creşte,
Să-ţi fie milă de-un amic fidel,

Eu aş jura că negrul e frumos
Şi că-i urât tot ce e luminos.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor li s-a promis raiul pe pământ, dar li s-a interzis raiul ceresc, li s-a dat satisfacţia simţurilor, dar li s-a negat cea a sufletului, li s-a spus că totul va fi bine şi frumos, dar în ei n-a existat nici binele, nici frumosul si când a dispărut şi aspiraţia spre ceruri, s-au simţit întemniţaţi pe pământ. Iar când au fost momiţi de poftele trupeşti, au devenit fiare şi bestii, fără suflete şi fără conştiinţă, întunecând totul în jurul lor, căci în ultimă analiză oamenii care nu se sfinţesc în ei înşişi murdăresc lumea cu tot ce e rău şi murdar în ei. Prin urmare, tot "binele" care siluieşte conştiinţele nu poate fi decât distructiv.

Ioan Ianolide în Întoarcerea la Hristos
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de primăvară

"cum să descrii ce s-a petrecut,
după ce te întorci din locul
în care ai ajuns cu ultimele puteri?
cei care, la fel ca tine, vor atinge
limitele de la care mintea
nu mai poate căra corpul,
pot fi ajutaţi de vreo poveste
să-şi găsească calea înapoi?
cuvintele nu mai au rost când
mâncarea şi medicamentele devin inutile,
când te târăşti dincolo de speranţă

mai poţi retrăi chinul conştiinţei,
imposibilitatea lecturii şi scrisului,
pierderea graniţelor subconştientului,
chiar dacă dragostea te îndeamnă?
cele o mie de nopţi
şi cele o mie de zile
în care coşmarurile
şi suferinţa te-au rupt?

după mult timp, mă bucur
că pot merge,
că pot sta jos,
că pot să gândesc,
că pot să respir
fără să simt cum
aerul şi sunetele mă taie

mi se spune că ajută
să vorbeşti despre traumă,
dar cum să retrăiesc acei ani,
atât timp cât vreau să trăiesc?
încercarea de a vorbi
despre ce s-a întâmplat
e deja o minciună, ce-a fost
e de nedescris şi de neîndurat"

aşa gândeam acum un an,
între timp lucrurile s-au schimbat

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Păi... Pe sora mea a sărutat-o!
Maria: Pe sora ta?! Pe care dintre ele?! De fapt, le-a sărutat pe amândouă! Dar, dacă te referi la Ly, situaţia era diferită. Încerca să-i dovedească astfel ceva. Desigur, nărodul n-a ales cea mai potrivită cale pentru a-i dovedi, însă... Mihai nu s-a supărat, în cele din urmă a înţeles totul, ai văzut.
Nick: Pentru că el nu s-a nimerit să fie acolo, de faţă, când s-a întâmplat. În plus, ei sunt colegi, prieteni...
Maria: Aşa-i, Mihai nu s-a nimerit să fie acolo, dar chiar dacă ar fi fost de faţă, tot ar fi înţeles în final...
Nick: Poate că Mihai ar fi înţeles, dar eu nu sunt ca el. Eu nu pot înţelege.
Maria: De ce nu? Străduieşte-te! Chiar şi Lia, sora ta, care i-a surprins atunci, a înţeles. De ce nu şi tu?
Nick: Lia... E adevărat că şi ea a înţeles, dar după cum ai spus, situaţia e diferită, foarte diferită, pentru că... Adevărat, ele îmi sunt amândouă surori, dar... La naiba, tu eşti soţia mea! Adică, ştiu că nu e nimic oficial, sau legal, cu acte şi ce-ar mai trebui, dar... Asta nu schimbă cu nimic situaţia! Adică... Eu... Te iubesc... Şi... Şi...
Maria: Nick, dragul meu... Şi eu te iubesc, prostuţule! Nu ştiai asta?! Te iubesc. Mult, foarte mult! Legal, oficial... Hmm; nu contează!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou, noi

Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi...
Ei au mâncat pâine,
părinţilor noştri le-au fost părinţi.

Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit şi s-au nemurit.

Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu cheltuieşti bani cu florile la cununia fiicei tale, spuse fata bătrână. Îţi dăruiesc glastra pe care-o vezi în fereastră. Tulpina e încărcată de flori. E din răsadul pe care mi l-ai dat în ziua când m-am logodit. Peste un an, pe vremea aceea, urma să-mi fac din florile lui cununa de mireasă. Dar această clipă nu s-a mai ivit. Ochii care aveau să mă călăuzească în largul vieţii mi-au secat de plâns şi s-au stins pentru totdeauna. Logodnicul meu se odihneşte în fundul apelor. Floarea a crescut şi eu am îmbătrânit. Dar răsadul pe care mi l-ai dăruit atunci tot mai poate fi bun la ceva. Din florile lui vom împleti cununa care va împodobi fruntea copilei tale.

Hans Christian Andersen în Povestea unui gât de sticlă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim

ne mor şi cuvintele,
pe vremurile aceste,
noi şi ele eram în poveste,
murim cu toţii, cei prinşi în culpă
şi cei fără de culpă,
murim şi noi şi mor şi alţii
chiar dacă viaţa lor este mai lungă
şi mor mai târziu decât împăraţii.
le troieneşte şi vremea şi uitarea
pe mine negre presimţiri,
închipuiri, chemarea lor
le prind cu mintea,
ochiul, amăgirea, calea
în moarte este tot fără de capătul infinirii,
ea pe toate le încheie
dar nu le depăşeşte,
zi cu zi, şi vremea, şi uitarea
trec tot mai departe, iubito,
şi vremea le vremuieşte
pe toate şi pe noi,
s-au învălmăşit lucrurile
în limba noastră, iubito,
şi în gândul nostru devin şi se petrec
e cenuşa lor şi resemnarea.
şi-alaiurile lor mortuare
le-auzim cum mai trec.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi, fluturi şi-un destin

Zâmbesc amar şi-apoi privesc
Spre viaţa mea, dar nu zăresc,
Decât fantasme ce revin,
Dintr-un trecut cu doruri plin.

Şi cu-amintiri care tot vin
Cântând pe-o frunză de măslin,
Balada florilor ce cresc,
Doar de le uzi cu mir ceresc.

Dar să le ud, nu îndrăznesc,
Şi plec spre negrul cel grotesc,
Sfidând pocalul cu divin,
Ca să-mi beau cupa de pelin.

Şi-n gara vieţii mă opresc,
Cu nori de lacrimi mă-nvelesc,
Văd fluturi albi dar mă abţin,
Deşi de dorul lor suspin.

În gândul meu e numai chin,
Dar cum să lupt cu-al meu destin,
Când prin ciulini mă poticnesc,
Şi pierd, tot ce-i Dumnezeiesc!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 93

Deci voi trăi crezând că eşti fidel,
Ca soţul amăgit, căci faţa ta
Îmi pare a mă iubi, dar mă înşel;
Când mă priveşti, gândeşti pe-altcineva.
Pe chipul tău eu ura n-o zăresc,
De-aceea nu pot şti că te-ai schimbat.
Alţii în ochi trădarea o nutresc
Stau încruntaţi, purtându-se ciudat.
Dar Cerul te-a creat şi-a stabilit
Ca pe-al tău chip iubirea-n veci să stea;
Şi-orice gândeşti sau orice-ai fi simţit
În ochii tăi s-arăţi doar dragostea.

Ca mărul Evei eşti de minunat
Pari virtuos, dar eşti cam depravat.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Luci, chiar şi înainte de această misiune aveai un salariu destul de mărişor, fiind astronom şef şi principalul realizator al navei albastre. Acum salariul ţi s-a dublat, iar dat fiind că eşti comandantul, s-a mai adăugat o sumă frumuşică... Iată! Aceştia sunt banii care ţi se cuvin, din mai până în decembrie inclusiv, anul curent.
Lucian: Cum, dom' director, tot teancul ăsta îmi revine numai mie? Glumiţi, nu?! Eu credeam că o să ni-i împărţiţi în mod egal...
Traian: Nu, aceştia sunt banii tăi; ceilalţi au şi ei teancurile lor.
Lucian: Şi eu ce-o să fac cu atâţia bani?
Traian: Treaba ta ce faci cu ei până pe 27 iunie; sunt ai tăi... Ţi se cuvin, pe bună dreptate. Ba încă mi se pare prea puţin pentru tot ceea ce faci, dar nu ştiu altă modalitate de a te răsplăti.
Lucian: N-am nevoie de nici o răsplată, dom' director; mie mi se pare mai mult decât suficient...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldura iernii

E-o iarnă-n dreptul ei, de te-ai uita
Prin calendare, dar, mergând afară,
Îţi pare că-i o altă primăvară
Şi anul ce se-ncheie parc-ai vrea
Să îl întrebi: "Măi, unde-i iarna ta?

Ce s-a-ntâmplat cu fulgii mei de nea,
Cu florile de gheaţă din ferestre,
Cu obiceiuri ce-s a iernii zestre?
Eu cum să pot colinde a cânta
Iar, de Crăciun, pe cine-aş aştepta?"

Dar nu-l întreb, căci am găsit răspuns
În rugile ce-nalţă către ceruri
Cei ce se tem de ale iernii geruri
Şi simt că nu le-a fost îndeajuns
O viaţă ce iubirea le-a ascuns.

Aceia ce aşteaptă ca pe-un dar
O prelungire-a toamnei, cât se poate,
Cu ploi, cu frunze moarte şi uscate,
Cu vânturi foarte reci să fie chiar,
Dar să se tot repete, iar şi iar.

Nu, anule, nu-i asculta pe ei,
Căci, dac-o ştii trăi, e-o frumuseţe
Şi-o bucurie, nicidecum tristeţe,
În iarna ce-i iubită de acei
Ce-şi iau cojoace, după obicei.

Ascultă-i pe cei care au iubit
În primăvara vieţii şi-ntre timp,
În vară sau oricare anotimp,
Şi vor, în traiul lor de-acum, tihnit,
O iarnă cum, demult, au moştenit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada concursului de la Blois

Lângă fântână mor de-al setei chin,
Încins ca focul, clănţănesc din dinţi,
În ţara mea sunt pe meleag străin,
La gura sobei, dârdâieli fierbinţi,
Gol ca un vierme, îmbrăcat în prinţ,
Cu lacrimi râd, în vană aşteptare,
Alean îmi este trista disperare,
Mă bucur, dar plăcerile-s străine,
Lipsit de orice vlagă mă simt tare,
Bine primit, gonit de orişicine.

Nu-mi pare sigur decât ce-i neclar,
Ce-i limpede, de nepătruns îmi pare,
De ce-i în mână zic că n-am habar,
Stiinţa-mi vine doar din întâmplare,
Câstig mereu şi pierd fără-ncetare,
Zic "bună seara" când zorile mijesc,
Mă tem, întins pe spate, că mă prăbuşesc,
Sunt înstărit, dar n-am un ban la mine,
N-am rude, dar aştept să moştenesc,
Bine primit, gonit de orişicine.

N-am griji de fel, dar mă căznesc mereu
Să strâng averi ce nu mi le doresc,
De bine-mi zice doar duşmanul meu,
Cinstiţi sunt cei care mă păcălesc,
Prieteni mi-s acei ce-mi povestesc
Că lebăda e corb negru tăciune,
Cine-mi vrea răul are gânduri bune,
Minciună, adevăr, tot una-s pentru mine,
Ţin minte tot, dar uit ca prin minune,
Bine primit, gonit de orişicine.

Prinţe îndurător, ca să-ţi spun drept,
Multe pricep, dar nu-s de loc deştept,
Nedrept sunt, dar de lege mi-e ruşine;
Ce-altcé mai ştiu? Răsplată să aştept,
Bine primit, gonit de orişicine.

poezie celebră de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dumneata

Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.

Nu cumva eşti tu
Cel cu care-am râs
Într-o viaţă,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?

Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteşte de-o istorie
Modernă şi contemporană.

Ochii aceştia i-am văzut, dacă nu mă înşel,
Mirându-se pe nişte lucruri obişnuite,
Pe tristeţe, pe noapte, pe spaimă.

Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam aşa ceva,
În soare
Şi-n celelalte stele căzătoare?

Pot jura
Că eşti cel care s-a îndrăgostit pentru vecie
De fata aceea
Al cărei nume îţi scapă mereu.

O,
Totul îmi pare foarte cunoscut
La dumneata,
Chiar şi zilele care nu ţi s-au întâmplat
Şi se vor întâmpla.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oamenii pe care mânia îi face să roşească sunt mai puţin de temut decât pe cei pe care-i face să pălească. Astfel, vedem că unele persoane pălesc sau tremură când se mânie, după cum vedem altele care roşesc şi uneori chiar plâng la mânie. Se crede îndeobşte că mânia celor care pălesc este mai de temut decât a celor care roşesc. Explicaţia este că atunci când un om nu poate sau nu vrea să se răzbune astfel decât prin mimică şi prin cuvinte, el pune în acţiune întreaga sa căldură şi întreaga sa forţă încă din primele clipe ale emoţiei, din care pricină se înroşeşte, pe lângă că uneori regretul şi mila pe care le simte omul pentru sine însuşi, pentru că nu poate să se răzbune îl fac să plângă. Şi dimpotrivă, cei care se abţin şi se decid pentru o răzbunare mai mare devin trişti, socotind că fapta care i-a mâniat îi obligă să se răzbune. Dar când trec apoi la făptuirea răzbunării se încălzesc cu atât mai mult, cu cât au fost mai reci la început, la fel cum febrele care încep cu frig sunt de obicei cele mai violente.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 75

Eşti pentru gând ce-i hrana pentru viaţă
Sau ploaia dulce vara pentru glie
Şi pentru tine eu mă lupt pe faţă
Ca un avar cu marea-i bogăţie.
Sunt mândru, mă desfăt, dar vreme vine
Când frică mi-e că-mi vor fura odorul;
Şi uneori te vreau doar pentru mine,
Iar alteori te-arăt la tot poporul.
Şi ba mă delectez cu-a ta vedere,
Ba nu te văd şi ochiul te vrea tare
Nu caut şi nu am altă plăcere
Decât să ştiu că te-am pus la păstrare.

Că sunt flămând sau îmbuibat, n-am pace
Ba mă desfăt, ba sunt un om rapace.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!