Zăvoaie de sălcii prind iarăşi să îmbrace malurile, pân' aci dezvălite. În stânga, pe-o terasă verde, se văd liniile drumului de fier. Mai departe, o biserică îşi ridică peste copaci turlele-i nalte şi strălucitoare. Iată-ne-n dreptul orăşelului Corabia, sentinelă dunăreană aşezată-ntre măguri, port însemnat, legat de inima ţării printr-o linie ferată. Ceva mai la vale e satul Siliştioara, în faţa căruia s-a aşternut peste Dunăre podul de vase, pe care-a trecut armata română în câmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Şiliştioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaporul lunecă între malurile joase, acoperite de sălcii. Văpaia lunei se farmă de muchiile valurilor; ici şi colo pe luciul apei tremură strop de lumină. De la Calafat Dunărea-şi abate cursul spre apus, tăind o curbă adâncă în ţărmul Bulgariei, până-n faţa satului Desa, de unde se-ndreaptă iarăşi spre răsărit.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De jos, din marginea satului, ruinele unei cetăţi romane le spuneau din ce viţă îşi trag neamul; iar în faţa lor, peste zăvoaiele de plopi şi sălcii de pe malul Dunării, se întindea câmpia, pe care, cu trei sute de ani înainte, Mihai Viteazul, spărgând duiumul oştilor turceşti şi, ca o vijelie năprasnică, spulberând steagurile verzi de pe pământul ţării lui, gonea dâra de sânge şi de turbane risipite până-n văgăunele Balcanilor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul e revărsat pe-o ieşitură de mal, împlântată în valuri.
Prin câte-a mai trecut, Doamne, şi colţişorul acesta de lume!... La început, au aruncat ancorele şi şi-au aşezat liman aci fenicienii, cei dintăi colindători ai mărilor. După ei au venit grecii, cu puternicile lor corăbii. Apoi a început năvala noroadelor de pe uscat. Şi aşa, neamuri pe neamuri s-au împins în căutarea «Berbecului cu lâna de aur» de la gurile Istrului. Vieţi peste vieţi s-au aşternut în trei mii de ani pe ţărmul acesta, şi vijelii după vijelii au bântuit ş-au spulberat aşezările lor din temelie.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostea vorbele astea să-şi ridice ochii, mereu cu acelaşi ton, şi parcă mereu cu alt înţeles. Era aci tînguire, aci blestem, aci întunecată resemnare, aci înfricoşat strigăt de revoltă.

Alexandru Vlahuţă în Noi vrem pământ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E miezul nopţii. Slabe, tremurătoare licăriri clipesc, ca nişte ochi somnoroşi, pe amândouă malurile. Un muget lung, răsunător, dă ecou dumbrăvilor de pe ostroave. Vaporul se opreşte la Calafat. Oraşul doarme sub straja lunei. Casele-nşirate pe costişa prăvălită spre Dunăre îşi aştern umbrele negre pe uliţile largi, tăcute (...)

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Ostrovul Mare. Ruini
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi poartă soarele corabia peste zi
Şi luna-şi poartă corabia peste noapte,
Îţi porţi corabia peste umbra mea
Şi umbra mea se leagănă spre moarte.

catren de Victor Rechiţian (16 ianuarie 2000)
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia verde

Corabia se frământă şi se răsuceşte
în lupta cu valurile ce-o izbesc tâlhăreşte
şi apele cresc ca din hău năzdrăvane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Invinsă pe-o clipă, sub valuri se pierde
parcă de-a pururi, corabia verde
năprasnic muşcată de uragane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Prin potopul ce zălud o răstoarnă,
s-aud prin văzduh ca o goarnă,
peste-ale mării nesfârşite noiane,
poruncile tale de proroc, căpitane!

Şi iată, de odată se-nalţă semeaţă...
iarăşi, Crăiasă peste timp, peste ceaţă,
peste-ale apelor titanice toane,
corabia ta verde, o, căpitane!

Zănatec aleargă prăpădul pe ape,
tot mai aproape şi mai aproape,
dar duhul mai tare-i ca-ale mării prigoane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Gata cu toţii să murim în picioare,
pe marea aceasta ce crâncen ne doare,
spargem talazuri, înfrângem bulboane,
cu gândul la tine, o, căpitane!

Lupta e cântecul şi biblia noastră,
holde vor creşte de samulastră
din cremenea oarbă, din pietroase mormane
şi din sângele nostru, o, căpitane!

Moartea însăşi de-ar sălta pe punte,
sărire-ar fulgeris cine s-o-nfrunte,
printre mii şi mii de uragane,
căpitane! căpitane! căpitane!

poezie de Aron Cotruş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Dunăre

... emportant vers tes havres
Tes cargaisons de bois,
de houille et de cadavres
(Paul Verlaine)

Se duc pe Dunăre la vale
Caiace-n roz şi-n alb vopsite...
Se duc pe Dunăre la vale
Coşciuguri albe, plutitoare
Pe negrul apelor murdare...

Departe-n zare, neclintite,
Pădurile de sălcii par
Castele negre feudale
Ce-şi spală-n apele murdare
Tristeţea zidului murdar.

Se duc pe Dunăre la vale,
Grăbiţi şi fără de popas,
Pescarii trişti ce poartă-n glas
Tăcerea albelor spitale...

Se duc pe Dunăre la vale —
Ca şirul de cocori pribegi
Pe-ntinsul fără de hotare —
Se duc pe Dunăre la vale
Coşciuguri albe plutitoare
Pe negrul apelor murdare...

Şi tot pe apa care poartă
Noroiul omenirii-ntregi,
Sub sărutările solare,
Pluteşte şi-o... ghitară spartă.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 18 (15 septembrie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calafatul îşi are de mult paginile lui de suferinţi şi de glorie în istoria ţării. În zidurile caselor vechi se cunosc şi azi urmelor bombelor, aşa rămân pe trupul ostaşilor bătrâni semnele războaielor în care au dat vitejeşte piept cu moartea. Asupra acestui oraş s-au aruncat cele dintâi obuze turceşti în primăvara anului 1877, când războiul nu era încă deschis (...)

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, La Calafat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e o zi şi mâine...

Ce privelişte măreaţă
Văd în orice dimineaţă!
Ţoale fluturând în vânt,
Aşternuturi atârnând,
Perne căzute din pat,
Un,, motan" de somn umflat,
Muşuroi de vase goale
Pe deasupra, şi murdare!
Gem rufele nespălate,
Şi albe, şi colorate,
Coşu-i plin, detergent nu-i,
Fir-ar tot-al.... ştiu eu cui!
Este peste legea firii,
Ies, să nu-mi fac harakirii!

În grădină, câinii latră,
Găinile stau la poartă,
Cocoşii pe garduri cântă.....
Doamne!!!... dă-mi putere multă,
Şi un pic de-nţelepciune
Să apuc ziua de mâine!
Trag aer în piept adânc....
Şi pe terasă mă duc:
Muşcatele râd la soare,
Panseluţe zâmbitoare
Mă întâmpină voios,
Şi mă-mbată de miros.!
Este peste legea firii....
De ce să-mi fac harakirii?

Pentru vase nespălate
Şi -aşternuturi neaşezate?
Stau aici să-mi vin în fire,
Că mai e o zi şi mâine!

poezie de Flori Bungete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Piatră de râu m-am făcut
Alunecă gândul păşind
Învolburat e râul prin mine vuind
Caii amurgului se adapă sub sălcii
Puntea se leagănă
Mai jos de orizont
Şi timpul trece
Ţinându-se de frânghii
Piatră de râu m-am făcut
Netedă lespede peste răspunsuri
Caii nechează şi fug
Luciu-mi absoarbe raze de lună apoi
Malurile vin şi ele la vale
Purtând rădăcini
Peste puntea ruptă
Alunecă visul

poezie de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarăşi toamnă peste toamna mea

Simt o picătură, m-a lovit pe frunte,
O simt atât de rece şi de grea,
Urmează alta, alta şi mai multe,
E iarăşi toamnă peste toamna mea.

Şi aş fi vrut s-o rog să nu mai vină
Şi aş fi vrut prin verde să mai stau,
Să mai amân ce ploaia îmi adună,
Înlăcrimate clipe şi eu nu le vreau.

E iarăşi toamnă şi o văd pe frunze,
Copaci-şi scutură poveşti de ieri,
Mi-e frig şi simt că toate sunt lăuze,
Puţine flori rămase se-ascund în seri.

Simt picături, urmează dese, multe,
E toamnă iarăşi peste toamna mea,
Trecute primăveri de-acum sunt amintite
De albe nopţi, căzându-mi azi o stea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe... departe... peste podul palmei ne aplecăm peste marginea ochiului aproape de golul ce ne desparte.

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă

Astăzi,
mai voiam să-mi spun ceva,
înainte ca astrul să sângereze peste faţa mea.
Culorile înfiorător de frumoase şi le jertfea,
şi-n zborul lui teluric, avea să se nască iar.
În palma mea s-a aşezat un cineva familiar.
Tot încercam să-l înveselesc pe solitar,
dar, el e un porumbel nespus de solitar.
Când şi-a desfăcut aripile,
şiroaiele albul i-l otrăveau şi iute a zburat
să nu-l mai văd.

În depărtare o pereche de aripi
sângera peste nihil.
Astrul şi porumbelul îşi priveau unul altuia
efemerul.
Ieri,
Să le fi spus ceva eu mai voiam...

poezie de Daniela Vizireanu (14 februarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă

Astăzi,
mai voiam să-mi spun ceva,
înainte ca astrul să sângereze peste faţa mea.
Culorile înfiorător de frumoase şi le jertfea,
şi-n zborul lui teluric, avea să se nască iar.
În palma mea s-a aşezat un cineva familiar.
Tot încercam să-l înveselesc pe solitar,
dar, el e un porumbel nespus de solitar.
Când şi-a desfăcut aripile,
şiroaiele albul i-l otrăveau şi iute a zburat
să nu-l mai văd.

În depărtare o pereche de aripi
sângerau peste nihil.
Astrul şi porumbelul îşi priveau unul altuia
efemerul.
Ieri,
Să le fi spus ceva eu mai voiam...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România dodoloaţă

La 1877,
România a ieşit din noapte.
A învins oastea păgână
Şi-a rămas pe veci stăpână,
Pe-ntreaga glie română.

Grija singură îşi poartă.
Numai depinde de Poartă.
A împlinit un ideal
La Alba Iulia-n Ardeal.

Munteanul şi moldoveanul
Şi-au dat mâna cu Ardealul.
Azi, în şcoli, copiii-nvaţă
România dodoloaţă.

România noastră Mare,
De la Dunăre la mare.
Cu Dobrogea, Bucovina,
Din Tisa la Ucraina.

Pe toată glia străbună
E viţa noastră, română.
În veci de veci să dăinuiască,
Să nu se mai risipească!

poezie de Dumitru Delcă (10 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele se fabrică

Către toate fibrele lemnoase care visau,
Luntre pe Dunăre, să ajungă la Brăiliţa,
dar au fost acostate la Turnu Severin! Către
toate caravelele care-şi căutau port de refugiu
la Corabia, dar Mazilescu a cârnit-o spre
Dâmboviţa, mai propice micului trafic de
poezie! Către toate focurile stinse de izbucurile
de vin vechi! De pe malurile dezbinate, doar
visele, pe poduri de gheaţă, se mai pot uni...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Octavian Mihalcea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia lui Alexandru Vlahuţă este expresia resemnării caracteristice sufletului românesc - o resemnare potolită, corectă şi demnă, cu care orice raţiune normală şi disciplinată, trebuie să întâmpine un act al fatalităţii. În poezia lui Vlahuţă, admirăm bogăţia variată a unеі vitrine, închinată exclusiv producţiei nationale. Ea tronează în vârful unui car cu fân de curând cosit, însufleţeşte firul de lână pe care îl toarce ţăranca pe prispa casei şi dă glas fluierului, cu care ciobanul îşi adoarme turma cu oi, odată cu asfinţitul soarelui. Poezia lui, pluteşte totdeauna în imediata vecinătate a pământului, nu se ridică niciodată peste nivelul subiectului vizual şi nici nu se aventurează până spre adâncimile fatale de unde sufletul artistului nu se mai întreabă de ce origină este. Ori, marele merit al poetului este tocmai această atitudine, dictată de cea mai perfectă conştiinţă artistică. Alexandru Vlahuţă nu este un poet român, ci un român poet.

Ion Minulescu în revista "Universul Literar", Anul XLI, No. 48, "Un român poet"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care-a trecut printr-o mare spaimă, o vreme are un comportament destul de ciudat, dacă n-ai ţine seama de spaima prin care-a trecut.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei (1998)
Adăugat de Roxanel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miercuri, 23 august 1944, un soldat de la serv. transmisiuni mi-a spus la ora 11 să-l anunţ pe domnul general lonaşcu Constantin ca să urmărească evenimentele care vor avea loc. Domnul general mi-a spus ca să-l aduc de acasă din oraş pe maiorul lon Spânoche, ordin pe care l-am executat imediat. Au urmat evenimentele zilei de 23 august 1944, când armata română a trebuit să lupte cu armata germană cu care până ieri era aliată şi ofiţerii români cu ofiţerii germani aveau unele petreceri. Acum armată română trebuia să dezarmeze armata germană. Au fost cazuri la Constanţa când ofiţerii germani au predat sabia ofiţerilor români.

Simion Gârlea în Din viaţa unui basarabean, Însemnare de pe front (2009)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!