Soarele scapătă spre asfinţit. Crestele munţilor par aprinse. Încet se desfac şi s-aştern pe văi perdele de umbră.
Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se iveşte-n curmeziş, mai întâi o dungă, o coamă gălbuie şi creaţă. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, e un zbucium ş-un clocot de valuri dintr-un mal în altul.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Porţile De Fier
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa liniştită şi blândă s-arăta marea, când am plecat din Sulina! Şi cât ne-a prins în larg a şi început a se posomorî şi, din ce în ce mai cu mânie, a-şi ridica oştirile-i de valuri înaintea noastră. Soarele a asfinţit. Pământul nu se mai vede. Un întuneric greu, ameninţător, se lasă din cerul înnorat, fără stele. De pretutindeni, mugind, talazurile negre vin ca nişte matahale vii şi se izbesc de coastele vaporului, care, gâfâind greoi, se luptă cu nămeţii de apă şi-şi taie cale dreaptă pe marea învolburată.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaporul lunecă între malurile joase, acoperite de sălcii. Văpaia lunei se farmă de muchiile valurilor; ici şi colo pe luciul apei tremură strop de lumină. De la Calafat Dunărea-şi abate cursul spre apus, tăind o curbă adâncă în ţărmul Bulgariei, până-n faţa satului Desa, de unde se-ndreaptă iarăşi spre răsărit.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În albul zorilor ies pe punte. Furtuna s-a potolit. Marea e liniştită ostenită parcă de atâta frământare în deşert. Un oraş frumos străluceşte înaintea noastră: Constanţa, farul României, aprins la porţile răsăritului, în pragul apelor nestăpânite. O, pământ binecuvântat!...

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

sărutul pe mal -
şi peştii după aer
spre luciul apei

haiku de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea noastră

Pe un mal pustiu de mare,
Simt cum inima mă doare.
Valuri reci mi-ating piciorul,
Gândul meu prinde izvorul,
Cel din munţi venit în vale
Aducând doine de jale...

Lungi perdele de păduri,
Aşezate-n munţii suri
Nu mai sunt... au dispărut.
Corbi au aripi de-mprumut.
Nu e jir pentru mistreţi.
Sus pe pajişti... doar scaieţi.

Şi aici la marea mare,
Unde-s margini de hotare,
Dunărea când se revarsă
Pune-n glas durerea noastră.
Peste tot este minciună...
Unde-i gloria străbună?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoane sterse

Privesc de la fereastră, gânditor,
Cum soarele se lasă-n asfinţit,
Deasupra lui chenarul unui nor
Cu aur şi rubin pare tivit.

Albastrul cerului acolo-i şters;
Din nor bizare forme se desfac…
Cum le-aş aşterne-n ritmul unui vers!
Dar se topesc… Acum, parcă-i un drac,

În haină de argint înfăşurat,
Stă drept şi ţine-n mână un stindard.
Acu-i un urs… dar iată… s-a schimbat…
I-un popă pletele-ncâlcite-i ard.

O clipă-l văd cu braţele în sus,
Dar flacările lacome-l cuprind,
Un nor de praf se-nalţă la apus,
Încet a nopţii umbre se întind…

În pacea asta sfântă din amurg
Ce trist lucesc a cerului făclii!
Iar clipele vieţii mele curg
Din ce în ce mai reci şi mai pustii.

poezie clasică de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lacului

Pe luciul apei nemişcate
Lumina stelelor se cerne,
Înaltul cerului s-aşterne
În adâncuri neumblate.

Ceru-i plin de nestemate
Născute-n vremile eterne,
Pe luciul apei nemişcate
Lumina stelelor se cerne.

Pe malurile-nmiresmate
De aroma florilor perene,
Bătrâne sălcii înşirate,
Stau să plângă multă vreme

Pe luciul apei nemişcate.

rondel de Ioan Friciu (6 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele e sus. Tot cerul e de-un albastru strălucitor. Ostroavele grădini plutitoare îşi răsfrâng în valuri răchitele argintii. Din lunci răsună tălăngi, fluiere s-aud doinind.

Alexandru Vlahuţă în Islazul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpaţii. Peste pumnii lor încleştaţi, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale. Şi în vălmăşagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stâncă pare că se mişcă. Deodată apa lunecă de pe zăgazul colţuros şi se întinde ca o pânză.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească (1901)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când soarele scapătă către asfinţit,
iar toamna mai rupe o frunză din ram,
De truda verii, ţăranul obosit
odihneşte când iarna colindă la geam.

catren de Dumitru Delcă (29 noiembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce urme de urieşi au lăsat legionarii lui Traian pe unde au trecut! Paşii lor se cunosc prin desfundăturile munţilor. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte şi le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra şi zgomotul celor dintâi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăşi măreaţa şi năpraznica Dunăre, s-a îmblânzit şi s-a dat învinsă în mâinile lor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea valurilor

Ai vrea să pleci, dar valuri
ce-aleargă dinspre larg,
îşi caută iertarea
când, înspre mal, se sparg.

Nu toate-s vinovate,
dar, poate, este unul
venit de mai departe,
şi-a însoţit taifunul.

El ar putea să ştie,
şi crezi că-ţi va vorbi,
dorind a ta iertare
‘nainte de-a muri.

Îl vei ierta, de-ţi spune:
e în genuni sau viu
cel dispărut cu barca
în iadul plumburiu?

Priveşti, nerăbdătoare
spre valuri ce se sparg
venind, mult prea tăcute,
spre tine, dinspre larg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţa, farul României, aprins la porţile răsăritului, în pragul apelor nestăpânite. O, pământ binecuvântat!...

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţea începe de când începi să te temi de ea.

citat celebru din Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri apar, iubiri s-ascund

Iubesc soarele la răsărit
Şi drumul lui spre asfinţit
Iubesc glas tandru de om
La răsărit sădesc un pom

Când soarele a asfinţit
Toţi mergem la dormit
Pe cer senin apare Luna
Prezenţă ntotdeauna

Noaptea visul e profund
Iubiri apar iubiri s ascund
Iar noi rămânem amândoi
Iubindu-ne până in zori

Călătorim, iubim un nor
Ne întîlnim sub vraja zeilor
Apare iubirea la asfinţit
Începe vraja unui răsărit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramă lui Alexandru Vlahuţă

Deşi la faţă e maimuţă,
Deşi la nume e Vlahuţă,
El dă dovezi că e biped,
Căci umblă pe velociped.

epigramă de Alexandru Macedonski din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele apune. Vine furtuna.

citat celebru din Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale. Şi, în vălmăşagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stâncă pare că se mişcă.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Porţile De Fier
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept

E noaptea târziu, stelele-s aprinse
N-ai apărut şi mult mă doare
Că-n largul mării talazuri necuprinse
Mugesc, făcând spre mal cărare...

Te-am căutat pe cărări întinse,
Am cercetat în clipele fugare,
E noaptea târziu, stelele-s aprinse
N-ai apărut şi mult mă doare...

Te aştept mereu cu braţele întinse
Ca să-mi alini focul din suflet
Şi să-mi spui dintr-un răsuflet
Te iubesc! În braţele-mi cuprinse!

E noaptea târziu, stelele-s aprinse!

rondel de Marilena Dumitrescu
Adăugat de Marilena Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce depărtări scoboară şi cât a luptat Dunărea, ca să străbată-ncoace! A trebuit să spintece munţii, să-şi sape albia în piatră de-a curmezişul Carpaţilor. A bătut şi «Porţile de Fier» s-au deschis în faţa puterii eterne a valurilor ei.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Porţile De Fier
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!