Veche dramă

Cu crengile-l vom
trage în moarte pe Avesalom
spânzurat de părul negros,
om şi cal, os cu os!
(Îşi purta, blană de miel
moartea, cu el,
prin fire de păr
a curs în sus, cu încălţări,
cu scări de lemn, cu şaua
prin firul ca neaua,
cu pieptarul, cu zala
şi cu zăbala.
Om şi cal încap
în iarba crescută din cap
sub creanga-casap.)
Capul mi se-ngroapă şi mie, copilă,
în milă
şi-n frunză dalilă
cu dinţi
fierbinţi
şi-n locul frunţii de rouă
îţi cad în pat cu claviculele-amândouă
şi la gât c-o retezătură
care mi-e mie gură...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul troian

Capu-i cal de lemn, pe bune,
Construit din lemn de doage,
Căci din vremuri vechi se spune
Capul face, capul trage!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcegării

Să aibă cerul roşu-n gât?
Amurgă-mă toţi sfinţii
când ochi pe ochi ţi-ai coborât
în gură tusea minţii
Să fulgeri fără de păcat
Şi-n tihnă de femeie
Să naşti pe ape un palat
şi din pământ o cheie.
Să vin cu câmpul alergând
Pe şaua dintre dealuri
Să-aştept şopârlele la rând
Ce îţi promit balauri.
Şi când mi-o fi să te ajung
Să te privesc cu milă
Pe drumul părului în lung
Să te miros, copilă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să mă uit

cu multă atenţie la plutitoarele poze
să-mi pun ochelarii de-aproape pe Tisa
să văd cum unele roze de-nfipt
ritualic în părul din coamă coafat infinit
nu mai încap
în frumoasele poze de poze cu herghelia
de cai în galop! – vom trece peste secvenţa
în care un purcel foarte creţ
fugăreşte o lebădă neagră
de supărare pe cangurul din coteţ –
nu mai încap
decât peisaje ratificate în ochiul de cal
pe Tisa,-n galop şi-n aproape

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Struna şi arcuşul

Motto: "Cui îi este dat mult, aceluia i se cere mult."
(Vladimir Ilici Lenin)

- "Mă sâcâi şi când amical
M-apeşi cu părul tău de cal
Că numai dacă îţi miros sacâzul
Toată mă cutremur şi mă apucă bâzul"

Se plângea o coardă de ceteră străbună
Poate prea-ncordată, dar care merge strună!

- "Hai, las', nu fi penibilă
Şi-aşa ultrasensibilă,
Tu, care eşti o vibratoare
Cu o frecvenţă-ngrozitoare
De-mi tai din firele de păr,
Mă iei pe mine în răspăr?"

***

Asta mi se pare mie
O curată alchimie:

Ce nu poate etica,
Face dialectica
Dintr-o crasă-antinomie
Armonie sută-n mie!

fabulă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mic se suie în pod şi coboară de-acolo un căpăstru, un frâu, un bici şi o şa, toate colbăite, sfarogite şi vechi ca pământul. Apoi mai scoate dintr-un gherghiriu nişte straie foarte vechi, un arc, nişte săgeţi, un paloş şi un buzdugan, toate pline de rugină, şi se apucă de le grijeşte bine şi le pune deoparte. Pe urmă umple o tava cu jăratic, se duce cu dânsa la herghelie şi o pune jos între cai. Şi atunci, numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros şi slab, de-i numărai coastele; şi venind de-a dreptul la tava, apucă o gură de jăratic. începe a purta caii încolo şi încoace, şi numai iaca slăbătura cea de cal iar se repede şi apucă o gură de jăratic. Fiul craiului îi mai trage şi atunci un frâu în cap, cât ce poate, şi apoi iar începe a purta caii de colo până colo, să vadă, nu cumva a veni alt cal să mănânce jăratic. Şi numai iaca, şi a treia oară, tot gloaba cea de cal vine şi începe a mânca la jăratic, de n-a mai rămas. Atunci fiul craiului, mânios, îi mai trage un frâu, iar cât ce poate, apoi îl prinde în căpăstru şi, punându-i frâul în cap... Şi cum sta el în cumpene, să-l ia, să nu-l ia, calul se şi scutură de trei ori, şi îndată rămâne cu părul lins-prelins şi tânăr ca un tretin, de nu era alt mânzoc mai frumos în toată herghelia.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul

Sunt ideea prin care se intră în cetate.
Nu e de ajuns să dai un regat pe un cal.
Pe un cal trebuie să dai totul,
pentru a nu rămâne în afara cetăţii
ca singurătatea
sau ca marele fiu al cenuşii.
Orice om are nevoie de-un cal.
Niciodată caii n-or să dispară din istorie.
E-o problemă de viaţă şi de moarte.
Dar pe un cal trebuie să dai tot o idee
din care să iasă oameni şi arme,
mai ales că un cal se poate face din orice
chiar şi din compot, chiar şi din fluturi,
cu o singură condiţie însă
ca să nu-l poată mânca niciodată
chibritele şi lupii.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cum spuneam,
Trenul trece prin capul meu
Şi prin capul prietenilor mei.
Are vagoane dichisite şi simetrie corectă.
Cum spuneam,
Gara se află pe partea dreaptă sau, după caz
Pe partea stângă
Dar, tot aşa, cum spuneam, trenul are o distincţie aparte
De fiecare dată după tren galopează un cal
E un cal de paradă cu pantofii murdari şi cântă când
galopează.
Cum spuneam, mă uit la voi ce atenţi sunteţi
Când eu debitez prostii despre trenuri
care trec prin cap
şi cai care aleargă cântând.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sake

Eşti micuţă şi frumoasă
Asemenea unui bibelou,
Toată ziua stai în casă
Şi aştepţi stăpânul tău.

El îţi este preferatul
Iubindu-te cu ardoare,
El, stăpânul şi nu altul,
Care ţi-aduce mâncare.

Când mergeţi la plimbare
Prin parcuri şi grădini,
Bucuria îţi este mare
Când te apără de câini.

Dar... şi tu îi cerţi
Când se reped la tine,
Tu, micuţă, nu poţi,
Nu ai cum a te opune.

În casă ai de toate
Jucării, păpuşerii,
Castronaşe cu bucate,
De nu le mai ştii.

Când auzi vreo lătrătură
Pe ulisele vecine
Repede le dai gură
Să nu vină la tine.

Mai cu joaca şi culcare
Ai căpătat un obicei,
Fie ziua cât de mare
Îi uiţi pe stăpânii tăi.

Când vin, alergi la uşă
Ca semn de bun venit
Sari pe ei, ca o jucăuşă,
Veselă c-au poposit.

Plecaţi apoi la Euroveea
Locul tău cel preferat,
Unde începi epopeea,
Luând iarba la călcat.

Pentru ei eşti o copilă
Crescută în căminul lor
Cu dragoste şi cu milă
Şi îţi vin în ajutor.

În schimb, eşti recunoscătoare
Şi vii tiptil la ei în pat
Îi pupi din cap până la picioare
Tu, copilul răsfăţat!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e milă

Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viaţa făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istoveşti muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii îngheţaţi.
Mi-e milă de cerbi, căprioare şi iepuri ucişi de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, faţă-n faţă cu ucigaşul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă şi
cu creierul murdar.
Mi-e milă şi de tine, înfumurat şi prost.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

patru copite înfig în asfalt
nedumerirea de tropot,
pereţi de beton
îi ceartă ecoul,
i-l izbesc în timpane.

un cal.
cu ani târâş după el,
trece pe lângă pomi de oraş,
singurătatea îi rătăceşte în ham
printre eşapamente.

trage după el în căruţă
plastic şi fier,
furtuna de praf lăsată de tinereţe
în urmă.

la oraş,
un cal bunic
cu noapte în ochi
trece prin zi ca prin moarte,
încet, înainte, continuu.

dumnezeu l-a uitat bătrân.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cal

Eu sunt un cal.
Un cal cu două picioare.
Un cal cu două picioare în două picioare.
Un cal cu două picioare ce trage după el
în două picioare un om în genunchi
o mârţoagă...
ce visează că stă în două picioare

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drum către tine

alerg pădurea peste un deal
trec cu trăsura prin încăperi
trenul electric pare un cal
pasărea-peşte cântă de ieri

înger femeie dintr-un bărbat
la rugăciune am să renunţ
un câine râde îmbălsămat
şi-ntr-o sămânţă umblu desculţ

cioburi mioape taie în lemn
vârfuri de scări spre zeppeline
c-o mângâiere până la semn
un curcubeu suie pe şine

vând amulete într-un popas
urmele arse muşcă din porţi
sunt caravane cifrele ceas
ducând prin oase şiruri de morţi

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia ceasului

Ceasul nu este decât o moarte
ce poartă cravată,
o moarte ce intra în casa fiecărui
anonim
să-i strângă avântul
la pieptul ei...

... de lemn.

Moartea nu este decât un şarpe
deghizat în toate ceasurile
pe care le-ai văzut la bunici,
pe care le-ai ridicat cu inconştienţa sugarului
ce plânge doar de foame;
ceasurile care te-au îndrumat
către toate întâlnirile eşuate
şi cele care au ştiut să ascundă orele
în buzunarele de la spate ale timpului,
când ai fost bolnav.

Ceasul nu este decât o moarte
cu două cruci
la gât.

Sună alarma şi-n curând
vom părăsi visul
pentru o mărginire
la fel de străină...

... de lemn.

poezie de Ionuţ Popa (15 iunie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Ploaie, transparenţă pedepsitoare.
arbore, statuie fără cap.
mi-aţi mai rămas, acum când luna doare
şi-n pielea lepădată a şarpelui încap?
Mai sunteţi încă preajma cărui dor,
mai licăriţi în care oseminte
când crinii, sângele pedepsitor
lin şi-l despoaie peste vechi morminte?

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Almanach gotha

Ai avut si tu o istorie, iarba,
verde lacrima bizantina,
privind în urma
ce spun firele din care ai curs?
Aiavut si tu voievozi
retezati de coase,
rupti de camile,
surpati în fântâni?
A domnit peste voi Iarba cea Buna,
Iarba Viteaza, Iarba cea Mare si Sfânta?
Unde esti, Iarba T;epesa
si unde batrânul fulger de lut
tras din Menumorut?
Toate acestea inima mea le întreaba
sfiita sub tronul câmpiei
cu oase de iarba.

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cal alb

era ceva apărut din nimic
un cal alb
fluturând razant
între bine şi rău
muşcând din iarbă
până la întuneric

era un galop nedefinit
pe un pământ reavăn care
îşi înghiţea umbra de copită
în propria ţărână

apele îşi înecau pietrele
prin coame
unduind

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capul şi părul

Îndoieli deloc nu-ncap
Despre-un mare adevăr:
Unii nu au păr pe cap,
Alţii nu au cap sub păr.

Da-s exemple, şi nu rare,
Despre-un dublu handicap:
Sunt şi de aceia care
N-au nici păr şi n-au nici cap.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul prostiei (20 noiembrie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cap de cal, fie şi cu stea în frunte, tot cap de cal rămâne.

aforism de David Boia (19 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, sac de jucării

Toamna e ca o bunică
Pentru cei mai mulţi copii,
Timp de basm în care pică
Din toţi pomii jucării.

Gureşi pui de coţofană
Din cuiburi cad la pământ,
Orice frunză mai gălbană
E un ban muncit de vânt.

Altor frunze colorate
Ce se prind în hora mare,
Doar de vânt împiedicate,
Nu le pasă, n-au picioare.

Numai frunza bradului
Nu se scutură la joc,
Deşi doina vântului
Şuieră prin ea cu foc.

Fructe-n pârg sau foarte coapte
Se tot pitulă prin guri
De copii cu dinţi de lapte,
În gemuri şi-n prăjituri.

Ghindă, coarne, roşcove,
Păducele, jir ţepos,
Nuci, mere coricove
Nu se lasă mai prejos.

(Deşi mai corect e spus:
Nu se lasă mai presus!)
Pică-n joc, nu mai încap
În sacul toamnei prea plin;

Tocmai mi-a căzut în cap,
Supărat, un con de pin!

poezie de Marius Robu (3 septembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!